Postări recomandate

COMUNICAT

În ultima vreme, în spaţiul public s-au emis diverse opinii referitoare la unele frământări din cadrul Bisericii noastre, parte dintre ...

Read More

PESTE ARIPILE VÂNTULUI

Cel ce pui norii suirea Ta, Cel ce umbli peste aripile vântului...(Psalmul 103, 4) O pace cerească se aşterne în suflet ...

Read More

Adunare la Burdujeni - Suceava

Cu binecuvântarea părintelui paroh Ioan Duțuc, va avea loc la Biserica ”Sfântul Andrei” (Burdujeni), din Suceava, duminică, 2 aprilie, a.c., ...

Read More

Ce este Oastea Domnului – Cuprins

Ce este Oastea Domnului – Cuprins

CUPRINS Prefaţă Cuvânt înainte 1. Ce fel de mişcare este Oastea Domnului şi cum s-a pornit? Mişcarea aceasta este de la Dumnezeu 2. Războiul ...

Read More

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa

– Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2016, 448 p., seria Scrisul cel dintâi – Scrierile înaintaşilor noştri sunt un nesecat izvor de bucurie ...

Read More

iosif trifaStăruitoarele chemări – repetate număr de număr şi săptămână de săptămână, cu apeluri tot mai înflăcărate şi cu o ţintă tot mai limpede şi mai strălucită – avură un răsunet tot mai larg în mijlocul haosului trupesc şi sufletesc.

Răspunsuri tot mai dese de noi adeziuni îngroşau rândurile Oastei duhovniceşti, nou-înfiinţate. Tineri şi bătrâni, din toate straturile sociale şi din toate ţinuturile româneşti, se adăugau acestei mişcări de renaştere sufletească ce aducea un suflu nou şi plin de nădejde în Biserica şi în ţara noastră.

Se impunea, deci o oarecare rânduială şi îndrumare mai îndeaproape a muncii şi a luptei spre ajungerea scopului măreţ pe care şi-l propusese Lucrarea cea nouă.

Astfel, în numărul 25, din 1 iulie 1923, deci numai după jumătate de an de la pornirea Lucrării Oastei, Părintele Iosif scria următoarele: Citeşte în continuare »

Blândeţea este starea nemişcată a sufletului, care rămâne aceeaşi, în necinstiri ca şi în laude.

Începutul nemânierii este tăcerea buzelor în vremea turburării inimii. Mijlocul este tăcerea gândurilor în vremea turburării subţiri a sufletelor. Iar sfârşitul este seninătatea implantată în suflarea vânturilor necurate. Mânia este izbucnirea urii ascunse, a ţinerii de minte a răului.

Mânia este pofta de a face rău celui ce ne-a supărat.

Dacă definiţia celei mai înalte blândeţi este a rămâne senin cu inima şi plin de iubire faţă de cel ce ne supără când e de faţă, definiţia iuţimii este a te lupta prin cuvinte şi mişcări cu cel ce te-a supărat şi a te înfuria asupra lui chiar când eşti singur. Citeşte în continuare »

IPS Bartolomeu Anania

Iubiţii mei, Sfânta Evanghelie de astăzi este una din cele mai frumoase pagini ale Sfintei Scripturi prin emoţionantul şi profundul răspuns pe care omul simplu l-a dat la întrebarea lui Iisus. Ştim foarte bine ca înainte de a săvârşi o vindecare, atunci când un bolnav, un suferind oarecare Îi cerea să-l aline, Iisus îl întreba: “Crezi tu că pot face Eu aceasta?” – era o întrebare scurtă şi esenţială. Iar dacă insul răspundea: “Cred, Doamne!”, atunci Iisus săvârşea minunea. Ce înseamnă aceasta, iubiţii mei? Că puterea lui Dumnezeu trebuie neapărat să se întâlnească cu credinţa omului pentru ca o minune să se înfăptuiască. Să nu spună nimeni ca Dumnezeu este Atotputernic şi face minuni fără ca eu să particip! Nu este adevărat! Toată viaţa creştină este o permanentă conlucrare între Dumnezeu şi om. Dumnezeu nu face nimic fără participarea efectivă şi conştientă a omului, iar această participare se face întâi prin actul credinţei. (…) Citeşte în continuare »

despre post

din foaia „Lumina Satelor”, anul XII, Nr. 13, Sibiu, 26 martie, 1933

Din învăţăturile Sfântului Siluan
de Arhim. Sofronie

   Despre cunoaşterea voii lui Dumnezeu (III)

Sfântul Siluan a vorbit despre această temă importantă cu egumenul mânăstirii, arhimandritul Missail (+ 22 ian 1940), un om al Duhului, către care binevoia şi pe care vădit îl asculta Dumnezeu.

Părintele Siluan la întrebat pe egumen:

– Cum poate monahul să cunoască voia lui Dumnezeu?

– Primul meu cuvânt  trebuie să-l primească ca fiind voia lui Dumnezeu , răspunse egumenul. Cine va face astfel, peste acela se va odihni harul lui Dumnezeu, dar dacă cineva mi se împotriveşte, atunci eu, ca om, cedez.

Cuvântul egumenului Missail va să spună: Citeşte în continuare »

26 D Soborul Sf. Arhanghel Gavriil;
Sf. Mc. Montanus pr. şi soţia sa Maxima;
Sfintii 26 de Mc. din Goţia
(Odovania Praznicului Bunei Vestiri)
Duminica a IV-a din Post (a Sf. Ioan Scărarul; Vindecarea fiului lunatic);
Ap. Evrei VI, 13-20; Efeseni V, 8-19;
Ev. Marcu IX, 17-32; Matei IV, 25; V, 1-12

Iubiți frați și surori. Jurământul pe care Dumnezeu îl face lui Avraam cu privire la viața urmașilor săi, este cel mai din urmă mod de convingere a faptului că, făgăduința nașterii unui popor ales, este un adevăr incontestabil (Facerea 12, 1-3). Chiar dacă Sarra a râs în sinea ei la momentul respectiv, nevrând să dea crezare la cuvântul Domnului care-i înștiința că vor naște pe singurul lor fiu legitim (Facerea 18, 10-15). Din păcate, acest râs vinovat a rămas ca o cicatrice pe trupul omenirii, care ne face să înțelegem cu întristare că de fiecare dată când Dumnezeu promite împotriva oricărei logici liniare, reacția primă a omului ancorat în teluric, este de a lua în derâdere înștiințarea. Doar cei care încă cred cu încăpățânare în mister și taină, poziționându-se prin gestul lor împotriva oricărei critici a interpreților de serviciu, mai păstrează vie în adâncul lor această flacără avraamică a credinței dătătoare de binecuvântări divine (Evrei 6, 14-15). Toți ceilalți în schimb, care și-au raționalizat ființa, devin niște cruci încă vii, niște mormane de sare, niște osificați în spirit, niște saltimbanci asemănători Sarrei din trecut. Citeşte în continuare »

rugativa-neincetatCel ce pui norii suirea Ta, Cel ce umbli peste aripile vântului…(Psalmul 103, 4)

O pace cerească se aşterne în suflet atunci când, la Vecernie, se citeşte acest psalm de inspiraţie divină, al lui David.
Din această inspiraţie, Părintele Iosif Trifa a denumit tipografia Mireasa Vântului, pentru că ea avea să-L ducă pe Iisus cel Răstignit în întunericul satelor, al caselor şi al inimilor multora din vremea aceea; iar această trezire, prin glasul Gornistului, să ajungă până la noi. Slavă lui Dumnezeu că lucrarea cea tainică şi cerească nu şi-a epuizat mijloacele!

S-au împlinit de curând zece ani de când un grup de fraţi tineri şi inimoşi au transmis pentru prima dată on-line, în ziua de 2 decembrie 2006, Adunarea anuală de la Galaţi, din Biserica Sfântul Pantelimon. Parcă văd şi astăzi feţele lor tinere radiind de bucuria că gândul şi profeţia fratelui Traian, care vedea peste timp, se împlinea: Toate mijloacele tehnicii moderne vor ajuta Cuvântul acesta unic să ajungă la orice făptură de sub Cer, spre a auzi unicul Adevăr – şi pentru ca să slujească de mărturie fiecăruia.1 Citeşte în continuare »

Duminica a IV-a din Post

(a Sfântului Ioan Scărarul)

Evanghelia de la Marcu 9,17-32 şi de la Matei 4,25 – 5,12

Marcu 9 17 Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. 18 Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. 19 Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. 20 Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. 21 Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. 22 Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. 23 Iar Iisus i-a zis: Cât despre a putea – toate sunt cu putinţă celui ce crede. 24 Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. 25 Citeşte în continuare »

Sunt multe modurile în care Mântuitorul Hristos ne pune la punct, cot la cot cu Apostolii Săi și contemporanii acestora. Evanghelia Duminicii acesteia (Matei 17, 14-23) este o astfel de ocazie, de reconsiderare a lucrurilor care ne apar importante în viața duhovnicească. Avem uneori tendința de a ne da mai credincioși decât suntem, mai rugători decât putem fi cu adevărat, mai creștini decât Hristos Însuși. Un tată cu un fiu lunatic, cerând ajutor Domnului dinaintea neputinței celorlalți, ne obligă să redescoperim funcția smereniei în cunoașterea lui Dumnezeu, în lucrul cu El. Pentru că nu de augumentările noastre îngâmfate are Mântuitorul nevoie, ci de „grăuntele de muștar”, infima sămânță ce face să fie vie credința. Citeşte în continuare »

Ap. Evrei VI, 13-20; Efeseni V, 8-19; Ev. Marcu IX, 17-32; Matei IV, 25; V, 1-12
poezie

Arhivă articole pe acest subiect: Citeşte în continuare »

25 S (†) Buna Vestire (Blagoveştenia) (Sâmbăta a IV-a din Post – Pomenirea morților) (Dezlegare la peşte)

Noul Testament – Luca 6, 20-49
Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 143 şi 144
T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. I – Capitolul 12: Naşterea imnului duhovnicesc

Nici Crăciunul, nici Paştele, nici Bobotează, nici Schimbarea la Faţă nu sunt numite Buna-Vestire. Şi iată că Praznicul de astăzi se numeşte Buna-Vestire. De ce?

Ce fel de Bună-Vestire a coborât din Ceruri? Ce s-a întâmplat în amara noastră viaţă lumească? Oare este posibilă Buna-Vestire în lumea în care există moartea? Oare este posibilă adevărata dreptate în lumea în care totul se preface în spasmele morţii, înaintea monstrului morţii? Astăzi s-a petrecut cea mai mare Bună-Vestire. Ce s-a întâmplat? Astăzi Sfântul Arhanghel Gavriil vine la Sfânta Fecioară şi îi aduce la cunoştinţă această Bună Vestire: Vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus-Mântuitorul şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit (Luca 1, 31-33). Cum este posibil ca Domnul şi Dumnezeul necuprins să Se nască din fecioară? Cum să Se zămislească în trupul Preasfintei Fecioare? Taina aceasta este mare, mai presus decât toate tainele. Citeşte în continuare »

Lc. 1, 24-38

Arhivă articole pe acest subiect: Citeşte în continuare »

din cuvântul fratelui Traian Dorz
la adunarea de sfat frăţesc de la Galaţi – 16 septembrie 1988

Cultul Maicii Domnului este cunoscut. Este un cult care s-a păstrat în poporul nostru de la naşterea lui. În poporul nostru, toţi bătrânii, părinţii noştri, au spus: „Domnul şi Maica Domnului”. Era atâta respect faţă de această persoană sfântă, potrivit Bibliei! Dacă arhanghelul s-a închinat înaintea ei şi i-a zis: „Plecăciune ţie”, noi am înţeles că noi suntem şi mai datori să facem acest lucru, considerând misiunea ei o misiune divină pe pământ. Ea a fost aleasă de Tatăl Ceresc să fie Maica Fiului Său, a Mântuitorului şi Dumnezeului nostru. Deci am zis: „Maica Domnului este, pentru poporul nostru, o fiinţă sfântă”. De câte ori ne rugăm: „Maica Domnului, roagă-te pentru noi…”! Şi acest bun obicei l-am moştenit de la mama şi de la tata, şi de la părinţii noştri, din strămoşii noştri de la început. Citeşte în continuare »

poezie

din foaia „Lumina Satelor”, anul VII, nr. 13, Sibiu, 25 martie, 1928

„La plinirea vremii” trimis a fost de Dumnezeu Îngerul Gavriil într-un oraş din Galileia, Nazaret, către Fecioara Maria, aducându-i vestea că, din Duhul Sfânt şi puterea Celui Preînalt, va concepe şi va naşte pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, pe care-L va chema Iisus.
[…] Această naştere a lui Dumnezeu în făptura sa e de fapt o renaştere a omului, – proces care a fost anunţat, pregătit şi care a evoluat logic în istorie. Aceasta însemnează cuvintele:„La plinirea vremii”.
Ceea ce e greu de priceput e aceasta: cum e cu putinţă ca Tatăl omului să se facă Fiul omului. Dar iată că s-a făcut. S-a făcut istoric şi de-atunci se face mistic în toţi cei ce-L primesc pe Dumnezeu şi se nasc de sus a doua oară. Deci când sufletul, când făptura noastră întreagă se face curată, când ajungem pe căile ascezei şi ale iubirii, la starea de fecioară, se întâmplă şi pentru noi plinirea vremii, a naşterii lui Iisus în făptura noastră.
[…] Cu Iisus apare în lume o nouă generaţie de oameni, neamul lui Iisus, care nu se naşte după legile firii numai, ci, peste ele se suprapune o naştere spirituală, generaţia spirituală a lui Iisus.

Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Beiuş – duminică, 30 iunie 1984

Se spune că în ziua când Mântuitorul era pe cruce, după ce Îşi împlinise şi după ce rostise toate cele şapte cuvinte de pe cruce, o încredinţase pe Sfânta lui Mamă ucenicului iubit, împlinindu-Şi astfel cea din urmă datorie, către cea mai scumpă fiinţă care era Mama Lui, care rămânea şi văduvă, şi orfană, că nu mai avea pe nimeni. Din starea cea mai grea posibilă pentru o fiinţă, cu mâinile şi picioarele străpunse, atârnat pe-o cruce în cele mai grozave chinuri, El a arătat cât de mult a preţuit-o pe fiinţa aceasta care a pătimit împreună cu El de la cea dintâi zi din viaţa Lui şi până acum, la cea din urmă, când stătea atârnat pe cruce. Pentru că nimeni pe lumea aceasta nu suferise mai mult cu cineva, decât mama Lui. Au suferit şi ucenicii lângă Domnul, au suferit şi cei cărora le-a făcut El bine, dar cred că suferinţa nici unuia dintre celelalte suflete nu a fost de o aşa mare adâncime, usturime, durere, greutate ca suferinţa Mamei Lui. Cuvântul lui Dumnezeu i-a profeţit aceasta când bătrânul Simion, în clipa când L-a adus pe Copilul său spre binecuvântare la Templu, i-a zis: „Şi prin sufletul tău va trece sabia, ca să se descopere gândurile multor inimi”. Ce sabie dureroasă şi sfâşietoare a trecut prin sufletul ei! Citeşte în continuare »

iosif trifa

din foaia „Lumina Satelor”, anul VII, nr. 13, Sibiu, 25 martie, 1928

martie 2017
L Ma Mi J V S D
« Feb    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR