Postări recomandate
Scumpi şi preaiubiţi fraţi!

Scumpi şi preaiubiţi fraţi!

„Ostaşii Domnului se agrăiesc întreolaltă «fraţi» şi «surori». Creştinii cei dintâi trăiau în dragoste şi frăţietate evanghelică, de aceea agrăirea lor de ...

Read More

COMUNICAT

În ultima vreme, în spaţiul public s-au emis diverse opinii referitoare la unele frământări din cadrul Bisericii noastre, parte dintre ...

Read More

Nu uitaţi mormintele înaintaşilor voştri.

Nu uitaţi mormintele înaintaşilor voştri. Nu uitaţi numele lor. Nu uitaţi cãrţile lor, - cãci uşor veţi uita apoi şi ostenelile lor. Domnul vã aduce ...

Read More

Două adunări anuale – la Ogești și la Poienii de Sus, jud. Bihor

Două adunări anuale - la Ogești și la Poienii de Sus, jud. Bihor

La Ogești, jud. Bihor Cu binecuvântarea părintelui-paroh Cosmin Luncan, sâmbătă seara, 25 noiembrie, 2017, va avea loc, la biserica ortodoxă, ...

Read More

24 V Sf. Mc. Clement, Ep. Romei şi Petru, Ep. Alexandriei

Noul Testament – 1 Petrui 5

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 561 si 562

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II
– Capitolul 16: Din cetate în cetate

Se întâmplă uneori că răbdarea noastră slăbeşte, credinţa scade, dragostea oboseşte şi zborul nostru duhovnicesc pe urmele Mântuitorului Iisus, [pe urmele] tot mai înalte ale harului ceresc adeseori se frânge. Atunci ne prăbuşim şi ajungem să ne târâm şi noi ca vulturul căzut prin praf şi prin noroaie, în dispreţul fiinţelor târâtoare şi a vrăjmaşului mântuirii noastre, care ne-a ispitit şi ne-a trântit jos. Atunci să nu ne lăsăm trântiţi! Sus inima, suflet credincios! Sus privirea! Sus, sus, spre cerul strălucit, unde ne aşteaptă iarăşi Domnul nostru biruitor şi credincios. Uitaţi ce este în urmă! Scârbiţi-vă de ceea ce este jos şi, cu un sfânt elan biruitor, să suiţi iar spre înălţimile unde trebuia să fi rămas mereu, înălţându-vă pe urmele Domnului. Spre înălţimile unde este cerul curat, cântecul de biruinţă, starea de har în Hristos. Domnul şi împăratul nostru vrea să Se laude cu noi înaintea Tatălui şi înaintea îngerilor Săi nu numai atunci la sfârşit, ci să Se poată lăuda cu noi în fiecare zi din viaţa noastră. Citeşte în continuare »

Anul 1935 – înainte cu Iisus Biruitorul

La 6 ianuarie 1935 a apărut foaia «Isus Biruitorul». Pe prima pagină a foii, Părintele Iosif scria:

„Iisus, preadulcele meu Mântuitor!

Sunt doisprezece ani de când foloseşti în Lucrarea Ta acest vas slab şi nevrednic. De multe ori eu credeam că Tu, Doamne, ai isprăvit cu acest vas. Numai înainte cu câteva luni îmi aşteptam întoarcerea în pământ. Dar Tu, Doamne, printr-o minune, m-ai întors din calea spre cimitir şi m-ai redat iarăşi luptei.

Şi tocmai această minune pe mine mă înfricoşează. Ea parcă îmi spune că Tu, Doamne, mai vrei ceva de la mine, altfel m-ai fi lăsat să intru în pământ.

Tu ai strigat din nou pe robul Tău şi robul Tău răspunde: Aici sunt, Doamne… iată-mă, Doamne! (Fapte 9, 5), stau gata la orice îmi vei comanda Tu… stau gata şi de plug şi stau gata şi de jertfă.

Cu lacrimi de foc eu Te rog, Iisuse Doamne, arată-mi voia Ta, porunca Ta. Mie şi fraţilor mei pe care ne-ai strâns în jurul Crucii Tale. Noi ne înfricoşăm. Ştim că drumul ce ni-l arăţi nu poate fi altfel decât drumul crucii Tale, drumul suferinţelor, drumul luptelor, drumul jertfelor. Citeşte în continuare »

1. Orbul n-a primit decât o poruncă: „Du-te de te spală“.
Şi nici măcar n-a fost însoţită de făgăduinţa vindecării ascultarea de această poruncă.
Şi totuşi el a primit, fiindcă a avut credinţă în Acela Care i-a spus: „Du-te“.
Asta este credinţa!

2. Dumnezeu Îşi are planurile Sale şi gândurile Sale cu fiecare suflet pe care vrea să-l mântuiască!
Cine vrea să fie mântuit, acela trebuie să facă întocmai cum îi spune Hristos. Nu altfel.
Trebuie să meargă până unde îi va spune Domnul şi nu mai puţin;
şi să pornească atunci când îi spune El, nu mai târziu;
şi să se ducă acolo unde îl trimite El şi nu în altă parte.

3. Chiar şi Cuvântul care nu ţi-ar fi adresat ţie ia-l pentru tine…
Nu face cum fac alţii, care resping şi aruncă de la ei chiar şi cuvântul care le este adresat numai lor.
Aceştia, fiindcă nu se lasă spălaţi, rămân veşnic ne¬gri şi murdari, cum rămâne roata morii care, deşi veşnic stă sub revărsarea apei, tot neagră rămâne veşnic.
Pe aceasta numai focul o mai schimbă.
Aşa va fi şi cu cei ce merg la auzirea Evangheliei, dar n-o primesc.

4. Primeşte învăţătura, îndreptarea şi mustrarea fraţilor şi a Bisericii tale.
Fii smerit şi fii cu toată ascultarea de învăţătura cea bună,
spală-te cu toată apa de la „scăldătoarea“ Evangheliei, ca să ţi se ducă toată murdăria minţii şi a inimii tale, a trecutului şi a prezentului tău.
Când te întorci înapoi, să nu mai fii tot aşa cum te ai dus; să fii fără tină şi fără orbie.

Citeşte în continuare »

Părintele Dumitru Stăniloae

Sfinţii Părinţi au lăudat la fel de mult căsătoria ca şi monahismul. Pe de o parte se recunoaşte că Dumnezeu a creat omul bărbat şi femeie; omul întreg este bărbat şi femeie. Şi de fapt , în căsătorie se depăşeşte plăcerea trupească; vin atâtea griji, o mână de copii, ceea ce e trupesc este depăşit, dar totuşi este şi preţuirea asta; legătura completă. Eu cel puţin aşa am trăit-o… Nu mai e viaţa mea întreagă, nu mai e soţia mea; câtă sensibilitate, câtă iubire a unuia pentru altul… Se poate scrie o carte despre sfinţenia în căsătorie… În Occident se destramă, nu mai există căsătorie; ăsta-i Occidentul… li se pare importantă homosexualitatea. Nu mai înaintează omenirea. În Suedia numai 3% se căsătoresc, trăiesc aşa… În Olanda îi vezi în doi, bărbat şi femeie împerechindu-se în vitrină. În America au legiferat homosexualitatea, drogurile. De fapt unde-au ajuns ei?… Citeşte în continuare »

Pentru toate-Ţi suntem Ţie, Doamne, recunoscători,
dar pentru Cuvântul Vieţii, – slavă de-nmiite ori!

Sfânt Cuvânt Dumnezeiesc,
Te ador şi Te iubesc,
dă-mi preaplinul Tău ceresc,
fericit să Te trăiesc.

Îţi dăm zilnic slavă, Doamne, pentru-al Pâinii har primit,
însă pentru Pâinea Vieţii, slavă Ţie înmiit.

Recunoscători Îţi suntem pentru-apus şi pentru zori,
dar pentru Lumina Vieţii, – slavă de-nmiite ori. Citeşte în continuare »

15. Dar eu tăceam cu o tăcere vinovată…
Îţi simţeam inima cunoscută, bătând dureros şi fierbinte pentru mine, la uşa mea, aşteptând.

16. Dar am tăcut nemişcat.
Îţi auzeam suspinul adânc şi Îţi bănuiam mâhnirea amară,
dar întunericul din mine tăcea, ca să pleci.
17. Tu nu puteai pleca. Nu mai puteai spune nimic, dar nu plecai. Stăteai zdrobit înaintea ferestrelor mele, cândva atât de curat deschise spre Tine. Toată înfăţişarea Ta îmi vorbea mai sfâşietor ca orice glas. Citeşte în continuare »

Cuvântarea păr. Vasile I. Ouatu rostită la
Congresul Oastei Domnului, Sibiu
„Lucrarea mea de laudă es­te pentru împăratul” (Ps 45, 1).

 

Prea Sfinţite stăpâne,

Prea Cucernici părinţi,

iubiţii fraţi şi surori în Ostăşia Domnului Iisus!

 

Sunt câteva zile de când l-am cercetat pe acela care ne este nouă tutu­ror scump, drag şi preţios, pe Părin­tele Iosif. De multă vreme inima mea era aprinsă de dorul să-l mai văd pe Părintele Iosif şi să petrec fericite clipe în tovărăşia lui, dar, suferinţa, pe de o parte, şi alte împrejurări, pe de alta, m-au reţinut a merge lângă ace­la care prin jertfă a cucerit inimile noastre şi ne-a strâns astăzi într-o oş­tire duhovnicească. Citeşte în continuare »

Introducem aici şi câteva însemnări referitoare la cursul Lucrării Oastei Domnului privind alimentarea fronturilor cu învăţăturile Sfintelor Scripturi, cu cărţile şi cu foile Părintelui Iosif care era istovit de această muncă titanică şi de boala care-l măcina, pe de o parte, şi de lupta declanşată împotriva lui, pe de altă parte.

Textul complet al acestor însemnări istorice se află şi în vol. I, cap. 18 şi în vol. IV.

Totuşi să urmărim şi aici ce spune Părintele Iosif:

Cu sufletul meu rănit

La răspunsul meu de la Geoagiu, Î. P. S. Sa n-a mai reflectat. Am înţeles că iarăşi s-a supărat. Şi a urmat iarăşi o lungă tăcere.

Eram cu sufletul mereu mâhnit. Citeşte în continuare »

23 J †) Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul-Vâlcea;
Sf. Ier. Amfilohie, ep. Iconiei, şi Grigorie, ep. Acragandelor

Noul Testament – 1 Petrui 4

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 559 si 560

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II
– Capitolul 16: Din cetate în cetate

În noaptea de 23 noiembrie, între unele din cele mai grele încercări, Domnul m-a înştiinţat într-o scurtă vedenie că înainte de 11 ianuarie voi fi acasă. M‑am mângâiat şi întărit nespus de mult cu această tainică şi duioasă înştiinţare, după cum făcusem şi în Săptămână Patimilor din 1960 în beciul Securităţii din Cluj, când mai fusesem într-o astfel de stare… Dar eram încredinţat şi acum, ca şi atunci, că această casă va fi Casa mea cea de Sus. Şi mă pregăteam în linişte, cu lacrimi şi cu dor să merg la Acasa aceasta.

Zi şi noapte mă frământam cum să-mi împlinesc cel mai bine în acest timp scurt datoria pe care mi-o simţeam, de trimis al Domnului aici în mijlocul acestor nenorociţi. Făceam tot ce omeneşte îmi era cu putinţă în acele condiţii, dar cu groază constatam că, în afară de cei trei condamnaţi pentru păcate mici, care se hotărâseră pentru Domnul în lungile mele stări de vorbă cu ei, toţi ceilalţi, vinovaţi de păcate mari, erau căzuţi atât de adânc în stăpânirea diavolului, încât nu numai că nu simţeau nici un fel de mustrare de conştiinţă pentru păcatele lor şi nici o dorinţă după iertarea lui Dumnezeu, dar îşi manifestau o ură atât de violentă şi turbată faţă de Hristos şi Numele Său Sfânt, încât nu te suportau nici să le pomeneşti de El. Citeşte în continuare »

Hristos n-a scris nici o cântare,
dar lumea-ntreagă este plină
de imnurile izvorâte
din a Lui dragoste divină.

O Iisuse Adorat,
Dumnezeu Adevărat,
tot ce-ai spus Tu s-a-mplinit
– fii slăvit, fii slăvit!

Hristos n-a scris vreo carte-n lume,
dar n-ar cuprinde lumea toată
atâtea cărţi câte-au fost scrise
de-a Lui iubire-adevărată.

Hristos nici n-a zidit cu mâna-I
nici o biserică pe lume,
dar plină-i lumea de altare
zidite de iubitu-I Nume.

Hristos e Dumnezeu, că-n totul
s-au împlinit a’ Lui cuvinte.
Spre El se-nalţă-a’ noastre inimi
în clipele cele mai sfinte.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Avuţia cea mai mare e credinţa-adevărată
care îţi îndrumă viaţa pe cărarea cea curată,
şi-i nădejdea neclintită în izbânda jertfei sfinte
care-ţi dă mereu tăria să-ţi duci lupta înainte,
şi-i iubirea neschimbată, una-n veci cu legământul,
şi-o va moşteni acela care-şi va ţinea cuvântul.

Nu-i comoară-n lumea-ntreagă mai de preţ ca mântuirea,
fericit acela cărui asta-i este moştenirea;
cine-i ştie preţul mare şi răsplata ce-o aduce
poartă pentru ea, în viaţă, orice sarcină şi cruce,
rabdă pentru ea oricâte nedreptăţi şi suferinţe,
ea dă veşnica răsplată a cereştii biruinţe.

Citeşte în continuare »

„Pentru cei curaţi la suflet glasul cel hotărâtor / în orice gând şi cale este conştiinţa lor” (Traian Dorz, La izvoarele luminii).

Biserica, în anul 2017, ales an comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, comemorează prin rugăciuni şi recunoştinţă suferinţa şi jertfa acestor mărturisitori şi apărători ai Ortodoxiei. M-am gândit de multe ori la conştiinţa răspunderii pe orice plan: profesional, social, dar mai ales şi nu în ultimul rând pe plan religios, în legătura noastră cu Dumnezeu pe verticală. Cred că această conştiinţă a datoriei a generat şi generează spiritul de jertfă în viaţa noastră, a fiecăruia. Trebuie să avem în acelaşi timp un minim de sinceritate, o dragoste dezinteresată în locul şi-n timpul nostru vremelnic pe acest pământ. Înaintea noastră scumpii noştri părinţi ai Lucrării au avut din plin aceste deziderate la care m-a dus gândul. Citeşte în continuare »

… În aceşti doi ani – 1980 şi 1981 – am înmormântat iarăşi două fiinţe dintre cele mai scumpe din lume pentru mine. Întâi pe mama mea Maria, care a trecut la Domnul în 22 noiembrie 1980, iar apoi pe binefăcătorul meu cel mai neuitat din lume după Părintele Iosif. Pe fratele avocat Pavel Maliţa de la Oradea…

Mama mea, a avut Dumnezeu grijă de ea ca să se poată scula de pe pat şi vorbi până în ultimele zile ale vieţii ei. Domnul şi Mântuitorul meu Iisus a făcut ca eu să pot sta lângă ea până ce i-am închis ochii cu mâinile şi buzele mele. Şi cu mâinile mele i-am aşezat duios şi înlăcrimat mâinile ei pe piept… O, cât de mult ne rugasem şi dorisem amândoi de la Domnul nostru Iisus, atât ea, cât şi eu, să fie aşa. Şi Domnul Dumnezeul nostru ne-a ascultat.
De câte ori trebuia să plec ori eram iarăşi dus de acasă de lângă ea, venea după mine până în poarta casei şi se uita, plângând şi strigându-mi:
– Iară te duci, copilul meu, dragul mamei copil – şi eu rămân. Poate vei rămâne pe acolo cine ştie pe unde, iar eu voi muri aici fără să ajung să te mai pot vedea vreodată.
– Nu te teme, mamă, măicuţa mea, îi răspundeam eu grăbit, să nu izbucnesc în lacrimi. Adu-ţi aminte de câte ori m-am mai dus eu ori m-au dus alţii şi iarăşi am venit.
– Da, dar iarăşi te duci. Şi mă tem că nu vei mai veni să fii lângă mine, să te văd în ceasul morţii mele. Citeşte în continuare »

22 M Sf. Ap. Filimon, Arhip şi Onisim; Sf. Mc. Cecilia

Noul Testament – 1 Petrui 3

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 557 si 558

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II
– Capitolul 16: Din cetate în cetate

O, unde sunt aleşii, dintre atâţi chemaţi,
de ce prea rari sunt astăzi eroii minunaţi,
de ce aşa puţine sunt sfintele vieţi,
când slava ce le-aşteaptă e-aşa de mare preţ?

Doamne, dă-ne fraţi, dă-ne fraţi, dă-ne fraţi
buni şi minunaţi, – Ţie devotaţi
a lucra şi-a secera via Ta şi holda Ta
după voia Ta…

Cei de la ceasul şase în lene stau şi zac,
cei de la ceasul zece în umbră dorm şi tac,
cei de la ceasul ultim abia se văd mişcând,
şi noaptea, iată, noaptea soseşte-aşa curând…

O, scutură-i, Iisuse, pe cei ce dorm mereu;
– Treziţi-vă! E vremea, sculaţi din somnul greu,
Hristos apare – iată-L, ieşiţi şi-L aşteptaţi.
Alege-i, Doamne-alege-i pe toţi câţi sunt chemaţi.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

După aceea, Iisus străbătea Galilea; dar nu voia să stea în Iudea, pentru că iudeii căutau să-L omoare.

Oriunde a început să stăpânească un duh de împotrivire faţă de ascultarea voii lui Dumnezeu şi faţă de o viaţă iubitoare şi blândă, oriunde spiritul de sectă sau vrăjmăşie începe să-L urmărească pe Hristos, curăţia, ascultarea şi sfinţenia Lui, oriunde ceea ce este firesc şi înrăit umblă să nimicească duhul primenitor şi curat, duhul care caută să restabilească autoritatea lui Dumnezeu în suflete şi în viaţă,
acolo Iisus Hristos nu mai poate şi nu mai vrea să stea.
Dumnezeu merge cu cineva atâta vreme cât şi acela merge cu El şi pe calea Lui.
Dumnezeu stă şi locuieşte undeva atâta vreme cât El este acolo singurul Stăpân şi cât acolo este ascultat El.
Dar, îndată ce omul rupt de unitatea frăţească a comunităţii începe să umble pe căile alese de inima sa neascultătoare şi cu prietenii străine de Domnul, ţinând cu orice preţ la împlinirea dorinţelor sale fireşti şi egoiste, Hristos îl părăseşte şi Se retrage. Se duce acolo unde este ascultat şi urmat.
Iar omul acela, pornit la început cu Dumnezeu, dar rămas pe drum fără El, se înşală singur şi se laudă zadarnic cu ceea ce el nu mai are de mult.
Ba se laudă cu atât mai tare, cu cât are tot mai puţin din ceea ce predică.

Citeşte în continuare »

Sărbătoarea Intrarea în Bisercă a Maicii Domnului – aducerea la Templul din Ierusalim a Sfintei Fecioare Maria la vârsta de numai trei ani – proiectează în sufletul omului temător de Dumnezeu dorinţa de a face o reflecţie adâncă asupra familiei, în special a celei creştine. Părinţii Maicii Domnului – bunici pentru Mântuitorul Hristos – o încredinţează în purtarea de grijă a Tatălui Ceresc pe unica lor copilă, aşa cum au făgăduit Domnului, în urma unor curate şi stăruitoare rugăciuni, prin care I-au cerut să le dăruiască un urmaş. Sfinţii şi Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana – ocrotitorii familiei creştine – au crescut şi educat până la frageda vârstă de trei ani pe aceea care va deveni în curând Născătoarea de Dumnezeu. Scopul întemeierii familiei şi al naşterii de prunci este şi acela de a asigura urmaşilor condiţii normale de creştere – spirituală şi materială –, până la intrarea lor matură în valurile vieţii. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Beiuş – duminică, 30 iunie 1984

Se spune că în ziua când Mântuitorul era pe cruce, după ce Îşi împlinise şi după ce rostise toate cele şapte cuvinte de pe cruce, o încredinţase pe Sfânta lui Mamă ucenicului iubit, împlinindu-Şi astfel cea din urmă datorie, către cea mai scumpă fiinţă care era Mama Lui, care rămânea şi văduvă, şi orfană, că nu mai avea pe nimeni. Din starea cea mai grea posibilă pentru o fiinţă, cu mâinile şi picioarele străpunse, atârnat pe-o cruce în cele mai grozave chinuri, El a arătat cât de mult a preţuit-o pe fiinţa aceasta care a pătimit împreună cu El de la cea dintâi zi din viaţa Lui şi până acum, la cea din urmă, când stătea atârnat pe cruce. Pentru că nimeni pe lumea aceasta nu suferise mai mult cu cineva, decât mama Lui. Au suferit şi ucenicii lângă Domnul, au suferit şi cei cărora le-a făcut El bine, dar cred că suferinţa nici unuia dintre celelalte suflete nu a fost de o aşa mare adâncime, usturime, durere, greutate ca suferinţa Mamei Lui. Cuvântul lui Dumnezeu i-a profeţit aceasta când bătrânul Simion, în clipa când L-a adus pe Copilul său spre binecuvântare la Templu, i-a zis: „Şi prin sufletul tău va trece sabia, ca să se descopere gândurile multor inimi”. Ce sabie dureroasă şi sfâşietoare a trecut prin sufletul ei! Citeşte în continuare »

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR