Postări recomandate
Ce este Oastea Domnului – Cuprins

Ce este Oastea Domnului – Cuprins

CUPRINS Prefaţă Cuvânt înainte 1. Ce fel de mişcare este Oastea Domnului şi cum s-a pornit? Mişcarea aceasta este de la Dumnezeu 2. Războiul ...

Read More

Invitaţie la comemorarea fratelui Costică Iacobuţă

Invitaţie la comemorarea fratelui Costică Iacobuţă

Se împlinesc 10 ani de când fratele Costică Iacobuţă ne îndrumă din cer adunările noastre, amintindu-ne că de buna lor ...

Read More

Concurs grafică Atelier Literar

Concurs grafică Atelier Literar

Cu ajutorul lui Dumnezeu în ianuarie 2012,  am deschis atelierul literar online cu un concurs de grafică pentru realizarea siglei ...

Read More

martie

din vorbirea fratelui Leon Andronic
de la o adunare de la Slobozia – decembrie 1968

Fraţi şi surori în Domnul Iisus!
E o oră târzie din noapte (douăsprezece fără douăzeci). De aseară, de la ora opt, până la ora aceasta, şuvoiul Cuvântului lui Dumnezeu s-a revărsat din belşug şi parcă n-ar mai trebui şi n-ar mai fi nevoie să vă mai ţin şi eu încă câteva clipe de încordare a voinţei şi a atenţiei, pentru a prelungi oboseala dumneavoastră şi a o mări.

Totuşi fac şi eu ca fratele care a vorbit înainte de mine: nu mă rabdă inima, parcă, să nu profit de această ocazie, de acest prilej, ca să-mi împărtăşesc şi eu simţămintele şi să mă pot şi eu exprima cu mulţumire în sufletul meu că Dumnezeu a avut milă de noi şi ne-a mai dăruit încă o noapte de veghere. O noapte în care punem puţin la chin pe „măgăruşul” nostru cel vechi. Un frate spunea (şi foarte mare dreptate avea) că trupul nostru e ca un măgar. Şi aşa este, că, într-adevăr, el trage la pământ. Şi vrea mâncare bună, odihnă multă, treabă puţină şi, dacă se poate, un stăpân cât de blând şi de bun. Cam aşa ar vrea şi acest trup firesc, acest trup de lut al nostru care nu se simte tocmai bine când îi pui frâul şi zăbala şi când îi mai articulezi şi câte un bici. Cam cârteşte… nu-i prea plac zilele de post. Nu prea îi plac genunchii plecaţi. E cam departe biserica şi adunarea pentru „măgăruşul” nostru şi el ar vrea, dacă s-ar putea, [să stea] cât mai comod, chiar în pat, să-i cânte poate chiar şi Liturghia, că el se simte bine. Căldură… mâncare… un pahar de apă… şi-un vinişor, dacă se poate, aşa, să-l dezmierde oleacă. Şi, în fine, „măgăruşul” nostru îşi cere partea lui. Citeşte în continuare »

poezie Ioan Marini

din foaia „Oastea Domnului”, Anul III, Nr. 9, Sibiu, 28 februarie, 1932

Malu alb

din foaia „Isus Biruitorul”, Anul III, Nr. 114, Sibiu, 28 februarie, 1937

Prin ascultare, combatem patimile, astfel incat nici un gând pătimaş nu poate sa ne rodească.

Inainte fiecărei persoane trebuie sa fim gata sa implinim voia sa mai degrabă decât a noastră. Astfel, conştiinţa noastră se eliberează. Puţin cate puţin, intr-un mod cu totul neaşteptat, lacrimile pentru „Adamul intreg” se nasc in noi.

Ascultarea incepe prin amănuntele cele mai neinsemnate ale vieţii zilnice, prin ocupaţia cea mai modesta, dar se sfârşeşte prin conştiinţa lui EU SUNT. Trebuie sa păstram aceasta stare de duh cu tăria credinţei in înviere.

Hristos a spus: Cel ce nu uraste pe tatăl sau, pe mama sa, pe fraţii sai, pe copiii sai si chiar pe propriul sau suflet, nu poate sa Ma urmeze. Cuvântul Domnului este foarte serios. Nu este vorba aici de cariera si de minciunile acestei vieţi, ci sa ajungi sa treci peste patimile si păcatele acestei lumi pentru a trai veşnic cu Tatăl. După căderea in păcat, firea umana este, in toate manifestările ei, potrivnica fata de ceea ce Tatăl nostru ceresc aşteaptă de la noi. Iata de ce trebuie sa ne uram pe noi insine, in starea in care suntem in lumea de după cădere. Citeşte în continuare »

De la adunarea Oastei Domnului din Bis. Ortodoxă Sf. Ilie (Cluj, 23 mar. 2014)

postul

din foaia „Lumina Satelor”, anul V, nr. 10, Sibiu, 28 februarie, 1926

„Întocmai ca acela care, aruncând cu pietre spre cer, nu poate lovi cerul, dar se poate lovi pe sine însuşi dacă piatra îi cade în cap – întocmai aşa şi suduitorul nu poate atinge lucrurile sfinte pe care le suduie, dar, în schimb, sudalma cade înapoi pe sufletul lui şi-l răneşte de moarte.

În chipul acesta, suduitorul îşi ascute săgeţi pentru a-şi ucide sufletul.“

(Sf. Ioan Gură de Aur )

 

„Nu te temi, suduitorule, că se deschide sub tine pământul şi te înghite? O, nu te înşela! Din mâna Atotputernicului Dumnezeu nu vei scăpa!“

(Sf. Efrem Sirul) Citeşte în continuare »

28 M †) Sf. Cuv. Ioan Casian Romanul şi Gherman din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul; Sf. Sfinţit Mc. Nestor; Sf. Sfinţit Mc. Proterie (Canonul cel Mare, partea a II-a) (Zi aliturgică) (Numai seara, pâine şi apă)

Noul Testament – Marcu, cap. 8
Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 97 şi 98
T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. I –Capitolul 9

Traian DorzStãpânul ascultãrii mele
ce har ai Tu şi ce frumseţi, –
de ce nu pot sã-Ţi aflu seamãn
în tot ce-n lume-i mai de preţ!

De ce nu pot afla nici nume
nici chip în cer sau pe pãmânt
nimic sã-Ţi poatã fi alãturi
de fericit, de drag şi sfânt.

Nimic nu-Ţi seamãnã Iubirii
ce Tu în inimã-mi aprinzi
nimic frumseţii şi cântãrii
cu care sufletu-mi cuprinzi!…

– Ce frumuseţi şi har trezeşte
ivirea mugurilor cruzi
când puii roadelor vieţii
în sânuri gângurind le-auzi!

Ce farmec minunat şi tainic
e în al razei cald îndemn
ce-nvie şi aratã lumii
al pãcii şi iubirii semn!

În tot ce e frumos – şi-n toate
e-un farmec minunat şi sfânt
ce-n inimã, privind, coboarã
puternic raiul pe pãmânt.

Dar parcã toate de pe lume
şi poate cã şi-n Cer la fel
au numai câte-un singur farmec
sau har… şi-n veci rãmân cu el.

Pe când Tu, al Iubirii Soare
Tu, al Cântãrii dulce Foc
Tu, Dorul dorurilor mele
le-ai veşnic toate la un loc!

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

poezie Pr Iosif

O frumoasă poezie a Părintelui Iosif Trifa din foaia „Lumina Satelor”, anul V, nr. 10, Sibiu, 28 februarie, 1926

Slăvit să fie Domnul că m-a băgat în „colivie“ ca să învăţ a cânta! O, ce cântări noi am învăţat în „colivia“ de la Geoagiu! Şi la Davos, în Elveţia, tot aşa. Numai că această „colivie“ de la Davos a fost mai întunecoasă. Pe lângă suferinţă, mai avea şi întunericul străinătăţii.

Slăvit să fie Domnul că m-a ţinut în aceste „colivii“! Căci niciodată n-am „cântat“ aşa de frumos ca în „coliviile“ acestea. Poate, niciodată nu m-am rugat cu atâta duh şi putere ca închis în aceste „colivii“. Şi totuşi, ascultând pe fereastră lumea păsărilor în pădurea de la Geoagiu… mă ruşinam. Eu cântam din „colivie“; ele cântau din libertate. Eu Îl slăveam pe Domnul după ce m-a închis în „colivie“; ele Îl slăveau din libertate.

„Căutaţi la păsările cerului“… Ah, ce predică plină de fior şi de răspundere văd azi în aceste cuvinte ale Mântuitorului!

Părintele Iosif Trifa, din „Căutaţi la păsările cerului!”

– Pãrinte Teofil, Postul Mare este rãstimpul în care omul este chemat sã se cerceteze pe sine mai mult decât altãdatã, sã se apropie mai mult de Dumnezeu. Pentru aceasta Biserica noastrã Ortodoxã ne întâmpinã cu slujbe mai multe si mai lungi, dintre acestea Canonul cel Mare are un loc deosebit. Ce este, de fapt, Canonul cel Mare?

– Canonul cel Mare este un canon mare, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii noastre, prin lungimea lui, prin bogãtia lui, prin alcãtuirile din care este compus. Canoanele Bisericii noastre, canoanele de slujbã, sunt alcãtuiri care au în general opt cântãri numãrate ca nouã pentru cã una lipseste de obicei si anume cântarea a doua. Canonul cel Mare are si cântarea a doua, de altfel în Triod sunt mai multe canoane care au toate cele nouã cântãri. Citeşte în continuare »

27 L Sf. Cuv. Mărt. Procopie şi Talaleu (Canonul cel Mare, partea I; Începutul Postului Mare) (Zi aliturgică) (Numai seara, pâine şi apă)

Noul Testament – Marcu, cap. 7
Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 97 şi 98
T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. I –Capitolul 9

Vorbind despre post, cititorul îşi poate rea­minti îndată de o mulţime de locuri şi cazuri din Sfânta Scriptură unde el a fost folosit, recomandat, iar practicarea lui chiar mustrată – ca în cazul israeliţilor şi fariseilor – atunci când, la aceştia, postul a devenit doar o formă goală şi fără duh.

Încă de când îi întâlnim pe cei dintâi postitori vedem că, alături de rugăciune şi ajunare,  postul (care înseamnă lipsirea de mâncare) este folosit ca o armă duhovnicească, pentru atingerea unei ţinte duhovniceşti însemnate sau ca un mijloc pentru apropierea de Dumnezeu, prin adevărata închinare plăcută Lui.

A postit Moise, care a petrecut în rugăciune şi post de două ori înainte de a primi tablele Legământului. A postit David, care prin căinţă, plângere, rugăciune şi post a primit din nou ha­rul ce s-a depărtat de la el după ce a păcătuit. Citeşte în continuare »

februarie 2017
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR