Predică la Duminica Lăsatului sec de branză a PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
Dreptmăritori creştini,
La prima vedere, pericopa evanghelică de astăzi pare să vorbească despre trei lucruri diferite. Întâi, zice: ,,De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”. Pare a fi vorba despre iertare. Al doilea: ,,Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă,când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie”. Este vorba, e clar, despre post. Al treilea: ,,Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”. Suntem sfătuiţi, se pare, la milostenie.
Aşadar, evanghelia pare a ne vorbi astăzi despre trei lucruri diferite: despre iertare, despre post şi despre milostenie. O să vedeţi, însă, că această pericopă se referă, de fapt, la un singur lucru, şi anume la post – căci de aceea este Lăsatul Secului pentru Postul cel Mare. Se referă, însă, la postul deplin, care include şi iertarea şi milostenia, ca expresii ale înfrânării şi jertfei, deopotrivă. Dincolo de postul de mâncare deci, cu care ne-am obişnuit şi pe care-l ţinem din copilărie, această evanghelie ne provoacă la postul desăvârşit, nu doar al stomacului, ci şi al minţii, al simţurilor, al voinţei, al tuturor faptelor şi al tentaţiilor noastre păcoase – adică, al omului întreg.
Haideţi să luăm pe rând aceste aspecte ale postului, cuprinse în evanghelie. Iertare. Ce spune? Dacă veţi ierta, vi se va ierta. Dacă nu veţi ierta, nu vi se va ierta. La prima vedere pare un troc, o tranzacţie ca cele comerciale; pare ceva negustoresc, ca şi cum Dumnezeu ar face negustorie cu noi. Ceva de genul: ,,Dacă ierţi, îţi iert şi Eu; dacă nu ierţi, nu-ţi iert nici Eu”. Ei bine, să nu credeţi că Dumnezeu ,,vede” lucrurile atât de simplist, sau poate dovedi o atare ambiţie! Nu! Lucrurile nu trebuie privite aşa de superficial, măcar şi pentru faptul că iertarea aceasta este post. Cum este post? Păi, care altul credeţi că este motivul pentru care astăzi, la Duminica Lăsatului de Sec, Dumnezeu ne vorbeşte mai întâi despre iertare, dacă nu acela că şi ea este tot post? Vrea să ne arate că postirea înseamnă în primul rând iertarea celor de lângă noi, căci în viaţa cealaltă – pentru că în perspectiva vieţii de dincolo postim sau iertăm – departe de a fi troc sau vreo tranzacţie plină de ambiţii, va fi recuperare şi reabilitare. Iertarea cu care debutează evanghelia de astăzi vrea să ne arate că, dacă voim să postim cu adevărat, suntem chemaţi mai întâi la îndreptare, la pocăinţă, la recuperare şi la reabilitare, fără de care nu există mântuire, iar noi ne dorim, în fapt, mântuirea. Cu acest gând trebuie să-l iertăm pe fratele nostru, şi la rându-ne, să ne cerem iertare, nu în ideea unui schimb sau a unei tranzacţii în spirit de dreptate. Ca pe o recuperare a relaţiei cu fraţii noştri, prieteni sau duşmani, vecini de aproape sau străini de departe. Cu toţi aceştia suntem chemaţi să postim cu adevărat, să ne recuperăm relaţiile, iertându-i şi cerându-le iertare.
În al doilea rând, evanghelia de astăzi chiar abordează direct subiectul postului, aşa cum era şi de aşteptat. Dar, spre mirarea noastră, întâlnim o aparentă contradicţie în cuvintele Mântuitorului, pentru că, pe de o parte, condamnă pe cei care ţineau numaidecât să arate oamenilor că postesc, întunecându-şi feţele şi atrăgând atenţia în felul acesta celorlalţi: „Atenţie! NOI postim!” Pe de altă parte însă, ne învaţă să ne ,,ungem capetele” şi să ne ,,spălăm feţele” când postim, într-un altfel de a atrage atenţia asupra noastră. Vasăzică, deşi sunt acuzaţi cei care făceau ceva anume ca să arate că postesc, întunecându-şi feţele, ni se cere, totuşi, şi nouă ceva!… Ce vrea să spună Domnul când zice să ne ungem capetele şi să ne spălăm feţele? Ei bine, nu este nici pe departe vorba de un alt fel de ,,făţărnicie”… Înţelesul este următorul: ungerea capului înseamnă luminarea minţii cu darurile Duhului Sfânt, capul închipuind mintea, iar spălarea feţei înseamnă curăţirea ,,omului celui din afară”, adică a simţurilor noastre, căci faţa închipuie pe omul cel dinafară, omul trupesc, omul simţurilor. Iată cum Hristos ne atrage atenţia că postirea trebuie făcută şi cu mintea, cu raţiunea, dar şi cu simţurile noastre, cu care adeseori alunecăm spre păcat sau tentaţii păcătoase.
În sfârşit ,,al treilea lucru” la care pare a ne chema evanghelia de astăzi este milostenia, ca remediu împotriva lăcomiei. Şi anume feriţi-vă de lăcomie! Nu vă adunaţi comori aici, pentru că dacă le veţi aduna aici, aici vor rămâne, şi odată cu acelea şi inima voastră lipită de ele. Cred că nu trebuie spuse prea multe! Fiecare dintre noi ne simţim mai mult sau mai puţin legaţi de bunurile materiale şi fiecare, probabil, ne trezim, până şi în cel mai sfânt ceas, acela al rugăciuni, seara, dimineaţa sau chiar şi aici în biserică, gândindu-ne tot la bunurile noastre care,din lucruri necesare traiului se transformă adeseori în ,,tirani” care ne robesc şi nu ne lasă să ne rugăm. Lăcomia pe care o înfierează evanghelia de astăzi vizează zgârcenia şi neînfrânarea, specifice deopotrivă zgârcitului proverbial, dar şi lacomului nesătul ori colecţionarului pătimaş de orice, care se lasă bunăvoie robiţi de lucruri trecătoare, numai de Dumnezeu nu înţeleg să se lase ,,robiţi”.
Ei bine, lăcomia pe care o respinge evanghelia de astăzi este tot nepostire, pentru că este neînfrânare sau lipsa milosteniei, iar postul nu trebuie să fie doar al stomacului ci, aşa cum ni se arată astăzi, al omului întreg: şi al raţiunii, şi al simţurilor, dar şi întărit cu iertare şi dragoste faţă de aproapele nostru. Postirea înseamnă deopotrivă înfrânare de la tot ceea ce ne corupe şi ne robeşte, nelăsându-ne să ne comportăm şi să gândim ca nişte oameni liberi.
Iată de ce am zis mai înainte că doar în aparenţă pericopa aceasta vorbeşte despre trei lucruri diferite! De fapt, nu putea să vorbească, fiind Lăsatul Secului, decât de unul singur – despre post -, dar arată care este postul omului întreg, dincolo de postul stomacului, pe care îl ţin cei mai mulţi, mulţumindu-se de cele mai multe ori doar cu el.Evanghelia de astăzi ne arata că postirea noastră trebuie să se îndrepte şi împotriva răutăţii, spunându-ne că trebuie să şi iert. Să lăsăm răutatea la o parte şi să îmbrăţişăm cu dragoste pe cei ce ne-au jignit, ne-au bârfit, ne-au îndreptăţit etc. Ne învaţă că postire înseamnă înfrânarea de la tot ceea ce ne robeşte şi de la tot ceea ce ne face să ne lipim inima aici pe pământ de bunurile acestea trecătoare, nemântuitoare şi care nu au nimic de-a face cu viaţa de dincolo. De asemenea, ne arată şi că trebuie să îmbrăţişăm postirea cu bucurie, iar nu trişti; nu întunecaţi la chip, ci cu entuziasm şi cu sentimental că aceasta ne zideşte, nu ne îmbolnăveşte; ne creşte sufleteşte, nu ne ,,slăbeşte”.
Evanghelia de astăzi ne cheamă şi ne provoacă, aşadar, în integralitatea ei la post, dar la postul deplin, al omului întreg: al trupului, al sufletului, al raţiunii, al simţurilor şi al tuturor laturilor fiinţei noastre. Nu doar la un post de bucate, care ar putea transforma abordarea noastră în simplă dietă alimentară, cură de slăbire, detoxifiere a organismului, economie financiară ori formalism neroditor, ca la fariseul ce, deşi postea de două ori pe săptămână, a fost întrecut de către vameşul care, probabil, nu postise niciodată (Lc.18, 10-14). Atenţie, aşadar, perioada aceasta de postire, în care vom intra de mâine, nu înseamntă ori simplă înfrânare de la anumite mâncăruri, ci se vrea dăruire totală, cu tot trupul şi sufletul nostru, ca în întreaga noastră fiinţă să se întâmple ceva; în toată fiinţa noastră, nu doar în trupul nostru, ca Sfânta Înviere de la hotarul acestei perioade să fie cu adevărat ,,lumină” şi binecuvântare pentru întreaga noastră fiinţă, pregătită şi purificată integral pentru întâlnirea cu Hristos cel înviat din morţi.
Şi încă ceva: să nu vedem în aceste patruzecişişapte de zile doar o simplă,, ocazie”, fie ea şi fericită, de a progresa duhovniceşte! Urcuşul nostru duhovnicesc nu ar trebui să se constituie din sincope: patruzecişişapte de zile anul acesta, patruzecişişapte de zile la anul, patruzecişişapte de zile peste doi ani ş.a.m.d. Ci, această perioadă se vrea permanetizată în viaţa noastră, în perspectiva vieţii de veci, unde nici nu vom mai mânca, nici nu vom mai bea, nici nu vom mai putea avea altfel de relaţii cu aproapele decât de bună înţelegere şi dragoste (Lc.20, 34-35), nici nu vom putea strânge altfel de comori, decât darurile şi binecuvântarea lui Dumnezeu.
Aşa stând lucrurile, să rugăm pe Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi, cei care am venit astăzi să luăm binecuvântare pentru post, să abordăm această perioadă cu toată fiinţa, împăcându-ne cu semenii noştri, cerând iertare celor cărora le-am greşit, postind cu trupul, dar şi cu mintea, cu gândurile noastre, cu simţurile, cu fiinţa noastră întreagă, şi dezlipindu-ne de lucrurile cărora, dintr-un motiv sau altul, am ajuns să le fim robi şi să le slujim, în loc să slujim Adevăratului şi Bunului Dumnezeu. Să ne binecuvinteze Domnul cu post bineplăcut Lui şi spor duhovnicesc, să aprindă în sufletele noastre focul doririi permanetizării comuniunii cu El, iar Slăvita Înviere a Sa să ne fie binecuvântare şi balsam nouă, celor ce ne străduim, iată, să ne apropiem de El cu trupul, dar şi cu sufletul şi cu toată fiinţa noastră, Amin.
Sursa aici.
1 Comment