N-au fost puţine cazurile când necazurile ostaşilor veneau din denunţurile unora dintre cei care-şi ziceau „credincioşi“ şi care făceau acest rău din interes sectar.
Dar, până la urmă, Părintele Iosif va ajunge la cea mai înaltă încredinţare de la care nu se va mai coborî în arena luptelor cu aceşti rău-voitori pârâşi. Va încredinţa toată cauza apărării Oastei numai în mâna şi grija Domnului Iisus – Conducătorul şi Stăpânul Oastei Sale.
În nr. 6, din 7 febr. 1930, al foii «Oastea Domnului», el va publica sub titlul „Aceasta nu mă priveşte pe mine“, următoarele:
„…Am întâlnit pe un ostaş care-mi arătă o tăietură dintr-o gazetă unde se vorbea contra Oastei Domnului.
– Asta nu mă priveşte pe mine – i-am răspuns.
– Cum aşa? – a întrebat ostaşul, mirându-se – că doar uite, aici este vorba de un atac contra Oastei Domnului.
– Tocmai pentru asta nu mă priveşte, i-am răspuns eu, fiindcă este vorba despre un atac contra Oastei Domnului şi nu despre o oaste a lui Trifa. Atacul nu mă priveşte pe mine, ci pe Proprietarul Oastei, căci doar de aceea se cheamă Oastea Domnului, să ştie toată lumea că Stăpânul şi Proprietarul acestei Oşti este Domnul. Aşadar, dacă este vorba de un atac contra Oastei Domnului, apoi asta Îl priveşte pe Proprietarul Oastei Domnului şi nu pe noi. Asta-i grija Lui. Să Se apere cum va şti.
Noi, ostaşii Domnului, să învăţăm a încredinţa cât mai mult – a încredinţa cu totul – mişcarea noastră în grija Domnului, căci a Lui este. Pe noi n-ar trebui să ne tulbure nici un atac şi nici o critică. Noi n-ar trebui să răspundem la criticile şi atacurile ce ni se aduc. Asta-i grija Domnului. Noi ne apărăm numai ca să întărim pe cei slabi, pe cei ce se clatină în faţa atacurilor…“
În toată această luptă însă n-au lipsit nici apărătorii.
Încă de la început, când se iviseră atacanţii, Domnul îngrijise să-i trimită omului Său şi sprijinitori.
Traian Dorz, din “Istoria unei Jertfe”, Vol. I
