Anul 2014 este orânduit de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română an omagial euharistic şi an comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor. Pe 21 mai 2014, de sărbătoarea Sf. Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, la Bucureşti, a avut loc o Procesiune solemnă a moaştelor Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu pe un traseu ce a vrut să-l refacă identic pe cel de acum 80 de ani, din anul 1934. Mormântul marelui domnitor se află la Biserica «Sf. Gheorghe cel Nou» din Bucureşti, ctitoria mult iubită a lui. Nu întâmplător acolo este şi monumentul (piatra) care marchează kilometrul zero, adică punctul de referinţă de unde încep toate măsurătorile distanţelor pe teritoriul României. Sf. Constantin Brâncoveanu şi fiii săi – Constantin, Ştefan, Radu, Matei – împreună cu sfetnicul Ianache Văcărescu au fost prinşi de turci şi închişi vreme de patru luni la înfricoşătoarea închisoare Edicule („A celor şapte turnuri”). Pe 15 august 1714, au fost martirizaţi după ce au fost purtaţi prin Constantinopol (Istanbul) în lanţuri şi în zdrenţe. Domnitorul împlinea atunci 60 de ani, şi ei au fost martirizaţi prin decapitare după multe cazne, pentru că nu au renunţat la credinţa strămoşească spre a trece la religia musulmană.
Astăzi, când România noastră ortodoxă, Grădina Maicii Domnului, este măcinată de peste 500 de secte din cele 8000 ce au invadat Europa – în lume fiind peste 25000 de secte – Sf. Martiri Brâncoveni pomeniţi pe 16 august, alături de Sf. Ap. Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, pomenit pe 30 noiembrie, Sf. Voievod Ştefan cel Mare, pomenit pe 2 iulie, Sf. Niceta de Remesiana, Apostolul daco-românilor, pomenit pe 24 iunie, şi mulţi alţi sfinţi români pomeniţi cu toţii în a doua duminică după Rusalii ne stau înaintea noastră ca nişte borne de referinţă ale credinţei strămoşeşti ce ne luminează calea spre cer în noaptea necredinţei şi a falselor încredinţări.
În Lumina iubitului fiu, poetul Traian Dorz, cu durere, ne arată că: „În urma părinţilor noştri au rămas cele mai frumoase sălaşe de rugăciune, biserici, schituri, paraclise, cruci, mănăstiri… Aceste dovezi văzute arată marea lor credinţă şi adânca lor închinare… Iar noi, nevrednicii, nu suntem în stare nici măcar să le păstrăm”… Astăzi când pe glob sunt martirizaţi anual peste 105000 de creştini, pentru refuzul de a trece de la credinţa ortodoxă la islam, în ţara noastră, în această sfântă libertate câştigată cu mari jertfe ale Înaintaşilor noştri – tribut mare de jertfă plătind şi Lucrarea Oastei Domnului împreună cu apostolul, martirul şi cântăreţul Golgotei, fratele Traian Dorz, ce s-a opus fiarei roşii – mulţi creştini căldicei, fără a fi forţaţi, chinuiţi sau martirizaţi, se leapădă de dreapta credinţă şi de mama noastră, Biserica, vânzându-şi mântuirea pe plăcerile şi deşertăciunile păcatelor moderne de azi. Sfinţii români, părinţii şi Înaintaşii noştri credincioşi, cu durere privesc din cer pe cei ce se leapădă de Calea Unicei Credinţe pe care au mers ei lăsând urme luminoase. Firea ce ne înconjoară, pământul şi cosmosul întreg nu mai suferă potopul de desfrâu sodomic şi gomoric de azi. Iar Dumnezeu, prin semnele Sale – inundaţii, cutremure, secete, zăpezi mari –, ne îndeamnă să ne întoarcem cu pocăinţă la credinţa de la început şi la Biserica străbună, pe care le-am părăsit, pentru a veni peste noi vremi de înviorare şi pentru ca Dumnezeu să ne ierte, precum odinioară pe cei din Ninive.
Anul 2014, pentru Oastea Domnului, mai are o încărcătură duhovnicească aparte. Se împlinesc 25 de ani de la Înveşnicire şi 100 de ani de la naşterea fratelui Traian Dorz „cu trupu-acesta printre noi”. Se naşte la câteva zile după solstiţiul de iarnă, la Crăciunul anului 1914, în noaptea cea mai lungă din an. Şi – după o viaţă de jertfă şi slujire a Cauzei lui Hristos în Lucrarea Oastei Domnului, din Biserica Ortodoxă – pleacă în dulcea lui Acasă, cu platoşa străpunsă, dar Calea ne-ntreruptă, la solstiţiul de vară, când este ziua cea mai lungă din an, lăsându-ne ca hrană pentru suflete: poezii, meditaţii, proverbe versificate etc., prin care îmbogăţeşte patrimoniul spiritual al Bisericii Ortodoxe şi al lumii creştine.
Până la canonizarea Sf. Martiri Brâncoveni, în 20-21 iunie 1992, au trecut 278 de ani, timp în care ei au fost cinstiţi de către credincioşi, apoi fiind canonizaţi de Biserică, confirmându-se hotărârea poporului care de mult îi cinstea ca sfinţi români. Ne întrebăm retoric, oare câţi ani vor trebui să treacă până la trecerea în rândul sfinţilor români a Părintelui Iosif Trifa şi a fratelui Traian Dorz, aceste borne de referinţă ale credinţei strămoşeşti din Lucrarea Oastei Domnului?
Până atunci creştinătatea îi cinsteşte şi-i pomeneşte cu sfinţii, iar noi să ne silim să le călcăm pe urme, să le urmăm credinţa, spunând copiilor şi urmaşilor noştri despre Părinţii şi Înaintaşii sfinţi pe care i-a avut Biserica noastră Ortodoxă, Lucrarea Oastei Domnului şi poporul nostru român.
Nelu PAVEL
în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXV, nr. 31 (955) 28 IULIE – 3 AUGUST 2014
