Tradiţia spune că după răstignirea Mântuitorului, Maica Sfântă a rămas mai departe în Ierusalim, unde a trăit o viaţă retrasă cu totul în rugăciune, în singu­rătate şi în durere. „Sabia ce a trecut prin inima” Preacuratei în clipele răstignirii Fiului său a simţit-o până la sfârşitul vieţii sale.

Învierea dumnezeiescului Fiu n-a putut închide cu totul rana din inima Prea­curatei. Tradiţia spune că Maica Preacurată a fost în­gropată în Ierusalim. Privitor la adormirea şi îngro­parea Maicii Domnului, Biserica Ortodoxă învaţă că „Preacurata Fecioară n-a putrezit în ţărâna acestui pământ, ci a fost mutată la ceruri fără să vadă stricăciunea.

Adormind pe pământ în somnul morţii, Năs­cătoarea de Dumnezeu s-a deşteptat în ceruri” unde șade în toată cinstea şi mărirea ce i se cuvine, precum întăreşte acest lucru şi psalmistul care zice: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta, în haină aurită îmbrăcată, prea înfrumuseţată” (Psalm 44,11) şi precum stă scris în Apocalipsa: „Şi semn mare s-a văzut în cer: femeie îmbrăcată cu soarele şi luna sub picioarele ei, şi pe capul ei cunună de douăsprezece stele” (cap.12,1).

Tradiţia spune că la înmormântarea Sfintei Fecioa­re „apostolii s-au adunat cu minune de la marginile lumii” (luaţi fiind de nori).

Locul unde a fost îngropată vremelnic Sfânta Fe­cioară se păstrează până în ziua de azi la Ierusalim. Se află în partea de răsărit a oraşului, pe drumul dintre Ierusalim şi grădina Ghetsimani. Îndată ce ieşi din Ierusalim şi coborând în valea Chedron treci un pod, se vede la stânga drumului mormântul Sf.Născătoare. E aproape de grădina Ghetsimani, de aceea zice cân­tarea bisericească: „Apostolilor, de la margini adunându-vă aici în satul Ghetsimani, îngropaţi-mi trupul meu” (Svetilna).

Ne apropiem cu evlavie de locul unde apostolii au îngropat pe Preacurata Fecioară. Pe acest loc e azi o biserică ortodoxă, o biserică unică în felul ei, săpată şi aşezată fiind cu totul jos, în adâncimea pământului. Pe dinafară nu se vede decât intrarea, un perete de zid puternic, aproape pătrat. Îţi face impresia unei intrări într-o cetate subpământeană.

Dăm la pag.271 faţada intrării în Sf.Mormânt al Maicii Domnului. In faţă se vede şi o femeie îngenun­cheată în rugăciune. Toţi trecătorii creştini se închină în faţa Sf.Mormânt Un călugăr ne deschide uşa şi intrăm cu evlavie în sf .biserică, începem îndată a cobo­rî în adânc. Pe un coridor săpat în stâncă coborâm şaizeci de trepte de marmoră. Candelele licăresc ici şi colo. Un fior te cuprinde coborând aceste trepte. Parcă cobori prin viaţa cea plină de durere şi de zbucium a Maicii Preacurate. Candelele ce licăresc în întuneric sunt parcă nădejdile ce ardeau în viaţa Maicii Du­rerilor.

Sfârşind cu coborâtul treptelor, deodată, o lumină mare ne izbeşte. Spre răsărit în faţa noastră se deschide un altar plin de lumină strălucitoare. Aici este locul unde Maica Sfântă a fost îngropată vremelnic. Lumina ce ne izbeşte după licăritul candelelor de pe perete e parcă vestea de bucurie pusă în cântarea: „Bucură-te,

Fecioară, că Fiul tău a înviat a treia zi din groapă şi pe morţi i-a ridicat…” Lumina din adâncimea bisericii e parcă gradaţia pusă în Aca­tistul Născătoarei: „Bucu­ră-te ceea ce te-ai născut’cu zorile, fiind împodobită cu florile virtuţilor cereşti şi ai crescut cu soarele, fiind în­cununată cu razele dumne­zeiescului dar”…

Dăm aici fotografia acestui altar sfânt, înăuntru se vede locul unde a fost Sf.Mormânt.

Ne apropiem cu evlavie de sfântul loc. În faţa noastră stă un altar strălucit cu două încăperi, în încăperea din mijloc e locul unde a fost mormântul Preacuratei. In încăperea din dreapta se află mormântul Sfin­ţilor loachim şi Ana, părinţii Preacuratei. Ne apropiem cu smerenie de locul unde a fost mormântul Preacu­ratei. Altarul este întreg de marmoră roşie şi strălu­ceşte de mulţimea candelelor de aur şi argint. Locul unde a fost Sf.Mormânt e o încăpere mai mică în care – întocmai ca la Mormântul Mântuitorului – încapi numai aplecându-te în genunchi.                             

Ingenunchem cu sufletul înfiorat şi, intrând rând pe rând, sărutăm icoana Adormirii, aşezată pe locul unde a fost Sf.Mormânt. Călugării veghează neîncetat şi fac slujbe în acest preasfânt loc. Am aflat cu bucurie că şi o călugăriţă româncă (maica Vitalia, din Chişinău) veghează la mormântul Preacuratei şi se roagă aici pentru fiii şi fiicele neamului nostru. I.P.S.Sa, Mi­tropolitul nostru Nicolae, îi dă arhiereasca binecu­vântare şi cuvinte de îndemn la frumoasa chemare ce şi-a ales.

Un călugăr ne-a spus lucruri interesante despre trecutul acestei biserici. Pe locul unde Preacurata a fost îngropată vremelnic, Sf.Elena, mama lui Constantin cel Mare, a clădit mai întâi o măreaţă biserică. Această biserică a dăinuit până prin veacul al V-lea când apoi a fost dărâmată şi rezidită în mai multe rânduri. Pe urmă cruciaţii reclădiră cu totul sf.biserică şi îi deferă forma pe care o are azi. Cruciaţii au zidit şi faţada intrării în Sf.Mormânt. Biserica e unică în felul ei în tot ţinutul Ierusalimului, fiind întreagă săpată în stâncă, în adâncul pământului. Biserica Sf.Mormânt al Prea­curatei aparţine cu totul Bisericii Ortodoxe Greceşti.

Şi acum să urmăm mai departe cu cele văzute înlauntru, în sf.biserică. Doamne, ce lucruri de suflet înălţătoare vedem în toate părţile! Femei de prin toate ţările, din toate neamurile şi confesiunile, vin mereu să se roage şi să plângă lângă mormântul Preacuratei. Ortodocşii s-au adeverit şi aici mai îngăduitori faţă de alte confesiuni. Ei au îngăduit şi altor confesiuni să-şi aibă câte o capelă de închinare în acest preasfânt loc. Astfel de capele au armenii, abisinienii, copţii, ba chiar şi mohamedanii au avut un lăcaş de rugăciune (numit pe limba lor „mihrab”), pentru că şi mohamedanii cinstesc pe Maica Domnului, „siti Mariam”, cum îi zic ei, maica „profetului Isa”.

În acest chip la mormântul Preacuratei se întâlnesc şi se închină femei şi popoare din toată lumea, fără deosebire de neam şi confesiune, întocmai ca la Biserica Sf.Mormânt al Mântuitorului, aşa a voit Dumnezeu ca şi lângă mormântul Născătoarei să se strângă toate neamurile lumii atrase de lacrimile şi de rugăciunile celei ce a fost Maica Durerilor, „mai curata fără de asemănare şi decât oamenii şi decât îngerii”.

In afară de cele sus amintite, mai este la mor­mântul Preacuratei ceva ce mişcă sufletul. Acolo în adâncimi, în apropierea Sf.Mormânt este şi un izvor din care curge neîncetat, pe o ţeava de fier, apă lim­pede şi curată ca şi cristalul. Un astfel de izvor pe la Ierusalim e un dar, o comoară nepreţuită. Lângă mor­mântul Preacuratei izvorul pare a fi un izvor al daru­rilor, un izvor ce răsare din adâncimea vieţii celei ce ne-a dat pe Izvorul Vieţii.

Ne apropiem de izvor, aducându-ne aminte de cântările Acatistului: „Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, întăreşte-i, ceea ce eşti izvor viu şi în­destulat”…

Ne apropiem şi bem cu toţii din apa izvorului ca dintr-un „izvor viu şi îndestulat”…

Călugării spun că izvorul are şi darul ‘tămăduirii bolilor şi mulţi bolnavi s-au tămăduit cu apa lui.

În adâncimea şi tăcerea Sf.Mormânt, murmurul izvorului parcă e plânsul Maicii Domnului. Nu este pelerin care să nu plângă lângă mormântul Preacu­ratei, întocmai ca lângă Mormântul Domnului şi la mormântul Preacuratei lasă închinătorii cele mai mul­te lacrimi.

Soseşte vremea să ieşim afară. Ne apropiem încă o dată de piatra Sf.Mormânt. Două femei străine veni te cine ştie de unde de prin depărtările Asiei se roagă îngenuncheate în faţa Sf. Mormânt. Ochii lor sunt plini de lacrimi. Cine ştie ce dureri îşi descopăr” în faţa celei care a fost Maica Durerilor şi acum e Maica Mângâieri­lor. Sărutăm şi noi încă o dată piatra tocită de lacrimile milioanelor de închinători care au fost pe aici.

Ieşind afară, un călugăr ne spune o legendă in le­gătură cu înmormântarea Preacuratei. Pe când duceau apostolii pe Preacurata spre Mormânt, fură atacaţi de o ceată de iudei în inimile cărora ardea încă vechea ură contra Domnului lisus. In fruntea atacatorilor era un preot (rabin), şi voiau să răstoarne sicriul purtat pe mâini de apostoli. Dar n-apucă preotul să se atingă de sicriu şi îndată i se uscară mâinile, iar ceilalţi hulitori orbiră. Hulitorii se căiră plângând cu amar şi, trecând la legea creştină, se botezară, recăpătându-şi vederea, iar preotul, mâinile.

Iată am ajuns afară. Ne închinăm în faţa intrării şi ne depărtăm. Femeile care au fost cu noi în pelerinaj au mai venit şi în alte zile să se roage aici la Mormântul Preacuratei. Intr-o zi am văzut pe una care îşi citea Acatistul Născătoarei, îngenuncheată pe locul unde a stat corpul Preacuratei. Ce mare învrednicire! Ce mare dar!

Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului

Lasă un răspuns

decembrie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
Categorii
Video
Colecţia Isus Biruitorul
Lumina de la Certege

Calendar
Icoana Zilei
Sinaxar
Biblioteca
Vă recomandăm
Medalia Oastei