Şi iarăşi a zis (Iisus): Cu ce voi asemăna împărăţia lui Dumnezeu?
Asemenea este aluatului pe care, luându-l, femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit totul. (Luca 13, 20-21)
O femeie pune de seara aluat în trei măsuri de făină. Dimineaţa când se scoală, o minune… Află dospită toată plămădeala şi pe urmă se dospeşte toată făina. Ce mare putere are aluatul! Un astfel de aluat dospitor de lucruri minunate este şi în lumea cea sufletească. Acest aluat este credinţa cea vie în Dumnezeu şi în Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Este acesta un aluat plămădit cu sângele Domnului care „ne curăţeşte pe noi de orice păcat“ (I Ioan 1, 7). O, ce lucruri minunate face şi dospeşte acest aluat în lumea cea sufletească! Precum aluatul dospeşte toată făina în care e pus, aşa şi acest aluat dospeşte toată fiinţa omului când omul îl pune în făina vieţii sale. Când în făina vieţii tale ai pus aluatul Evangheliei, aluatul credinţei în Dumnezeu şi în Jertfa Mântuitorului, atunci acest aluat deodată, ca prin minune, începe să-ţi dospească toată fiinţa ta, toate simţirile tale, toate gândirile tale, toată judecata, toată vederea, toate umblările, toate lucrările tale. Când a apucat acest aluat în făina vieţii tale, atunci începi altcum să simţi, altcum să vezi, altcum să vorbeşti şi altcum să trăieşti. Când a apucat acest aluat în făina vieţii tale, atunci el lucrează cu putere şi îţi dă şi ţie putere ca să fii şi să te faci „frământătura nouă“ (I Cor. 5, 7) „făptură nouă“ (II Cor. 5, 17). Fără acest aluat şi fără această dospire nu este şi nu poate fi mântuire sufletească. Taina mântuirii sufleteşti începe din clipa când în făina vieţii tale, în plămădeala vieţii tale, ai pus aluatul Evangheliei, ai pus un aluat nou care să dospească o viaţă nouă cu Domnul. Orice hotărâre contra păcatelor, fără acest aluat şi fără această dospire, n-ajunge nimic. Sunt destui care predică foarte frumos despre Hristos, dar nu trăiesc o viaţă cu Hristos, pentru că viaţa lor nu e dospită de aluatul Evangheliei.
Ştiu bine că şi în Oastea Domnului este destul aluat nedospit.
Toţi cei care dezertează dintre noi şi se întorc iarăşi în mocirla păcatelor din care au ieşit sunt un astfel de aluat nedospit. Cei mai mulţi dintre creştinii de azi sunt un aluat nedospit pentru Evanghelie, de aceea sunt atâtea răutăţi în lume. Taina mântuirii nu stă în aceea să nu faci ceea şi ceea şi să faci ceea şi ceea, ci stă în întrebarea: ai pus tu aluat nou în făina vieţii tale? Eşti tu un creştin dospit de Evanghelia Mântuitorului?
Un ostaş din Oastea Domnului îmi spunea că de multe lucruri s-a lăsat, însă de unele năravuri rele nicicum nu se poate dezbăra. Eu i-am zis: dragă ostaşule! Bagă de seamă că n-ai pus aluat nou în toată făina vieţii tale. O parte din făină ai mai lăsat-o şi pentru aluatul răutăţilor şi plăcerilor lumeşti… Îl ghicisem, căci, pe urmă ostaşul mi-a mărturisit că satana îi şoptise să-şi mai ţină câteva răutăţi şi patimi.
Despre femeia din evanghelie, Mântuitorul a zis că avea trei măsuri de făină şi în toate trei a pus aluat bun. Însă creştinii de azi se pare că au împărţit această făină aşa: într-o măsură bagă aluat bun, iar în celelalte două bagă aluat rău. Numai aşa se poate explica viaţa celor care cred că pot sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Din gura lor iese şi rugăciune, şi blestem. Duminica merg şi la biserică, dar şi la joc, la crâşmă şi beţie.
O, ce minunată viaţă trăieşte un creştin dospit de aluatul Evangheliei Mântuitorului! Un astfel de creştin poartă în el Împărăţia lui Dumnezeu, căci aşa a zis odată Iisus: „Iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru“ (Luca 17, 21), dar această Împărăţie o poate avea în el numai cel ce are viaţa lui şi toată inima lui dospită de aluatul Evangheliei. Un astfel de creştin se face apoi el însuşi un aluat bun, care-i dospeşte pe alţii pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Un astfel de suflet e copleşit şi biruit de Evanghelie şi oriunde ajunge începe să-i dospească şi pe alţii. Eu îl cunosc de pe vorbă pe cel dospit. Vorbeşte cu căldură şi dragoste, pentru că gura lui grăieşte „din prisosul inimii“ (Matei 12, 34).
Dar să luăm aminte. Mai este încă un fel de aluat. „Feriţi-vă de aluatul fariseilor“, zicea Mântuitorul către apostoli (Luca 12, 1). Este în această lume şi destul aluat de răutate, de vicleşug etc. (I Cor. 5, 8). Să ferim făina vieţii noastre de acest aluat care dospeşte pieire sufletească (şi, o, ce bine şi ce repede dospeşte acest aluat!). Sunt destui oameni dospiţi de acest aluat rău şi aceşti oameni caută neîncetat să-i dospească şi pe alţii cu răutăţile lor. Adică, vedeţi, aluatul vieţii e de două feluri: unul e cel bun, al Domnului, şi cei dospiţi de el lucrează pentru Domnul; celălalt e cel rău, al diavolului, şi cei dospiţi de el lucrează cu el pentru diavolul.
Tu, cititorule, pe care aluat îl ai în făina vieţii tale?
Fiecare dintre voi, iubiţilor cititori, să fie un aluat dospit, ca să putem împiedica cumplita stricăciune din această lume şi să-i dospim şi pe alţii pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Părintele Iosif Trifa
din “Adânciri în Evanghelia Mântuitorului“
