Meditaţii

Despre bârfă și bârfitori

Ce spune Sfânta Scriptură:

”Să nu iei aminte la zvon deşert; să nu te uneşti cu cel nedrept, ca să fii martor mincinos!” ( Ieșirea, 23, 1)

”Grăitorul de rele dă pe faţă lucruri de taină, iar omul cu duhul cumpănit le ţine ascunse.” ( Pildele lui Solomon, 11, 13)

”Omul viclean pregăteşte nenorocirea şi pe buzele lui este ca un foc arzător. Omul cu gând rău aţâţă ceartă şi defăimătorul desparte pe prieteni. Omul asupritor amăgeşte pe prietenul său şi îl îndreaptă pe un drum care nu este bun.” ( Pildele lui Solomon, 16, 27-29)

”Un ciocan, o sabie şi o săgeată ascuţită este omul care dă mărturie mincinoasă împotriva aproapelui său.” ( Pildele lui Solomon, 25, 18)

” Pentru că auzim că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic, ci iscodind. Dar unora ca aceştia le poruncim şi-i rugăm, în Domnul Iisus Hristos, ca să muncească în linişte şi să-şi mănânce pâinea lor. Iar voi, fraţilor, nu pregetaţi să faceţi ce e bine.” (2 Tes. 3, 11-13)

Ce ne-a lăsat scris Fratele Traian Dorz doar în cele patru volume ”Istoria unei Jertfe:

 ”Inimile celor din scaunele înalte sunt – mai mult sau mai puţin – totdeauna spre bănuieli şi neîncredere faţă de colaboratorii lor.

Linguşitorii şi invidioşii ştiu bine cum să strecoare veninul acesta în acele inimi care îi ascultă. Şi, astfel, cât de tare ar fi fost cineva la început, dacă nu respinge pe bârfitori, curând cade în mrejele vicleniilor lor.

Aşa lucrau bârfitorii Părintelui Iosif, în timp ce el lucra şi se jertfea, frânt sub greutatea istovitoare a muncii, măcinat de bolile trupului său slăbuţ şi slăbit, lipsit de îngrijire, de odihnă şi chiar de hrană corespunzătoare.”( Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol. I, pag. 121)

”Dar dacă cei care dorm în formalism fac un păcat, mulţi dintre cei care se trezesc din el fac două. În primul rând părăsesc Casa cea care trebuia să le rămână una şi pe totdeauna. Iar în al doilea rând, croiesc alte căi lăturalnice care măresc răul prin ura confesională, prin bârfiri şi judecăţi răuvoitoare, prin certuri de partide şi de interese aţâţătoare de pizmă şi de porniri vinovate. …

 Amândouă aceste partide potrivnice şi amândouă aceste duhuri – al formalismului şi al sectarismului – se urăsc de moarte unul pe altul. Dar, împotriva Duhului curat al Lucrării Evangheliei, aceste două duhuri se unesc.

Formalismul comod şi decăzut bârfeşte Lucrarea Domnului, numind-o „sectă“. Iar sectarismul îngust şi interesat o bârfeşte, numind-o „formalism“… Numai fiii lui Dumnezeu, atât dintr-o parte cât şi din alta, o văd ca pe o putere a Duhului Sfânt, care aduce mântuirea, tuturor acelora care o caută, în felul cel minunat pe care l-au vestit Sf. Ap. Pavel, Sf. Ioan Gură de Aur şi toţi Sfinţii Părinţi şi martiri ai Bisericii, până astăzi.” ( Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol. I, pag. 238-239)

”S-a stins cel ce n-a ştiut decât un singur lucru: să lupte – şi a luptat. Să sufere – şi a suferit. Să se jertfească – şi s-a jertfit. Să sufle din trâmbiţă – şi a trâmbiţat! A fost prigonit, bârfit, batjocorit, hulit – dar le-a suferit pe toate, pri-vind ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre (Evrei 12, 2).

S-a stins un viteaz al Domnului pe care solia morţii, solia chemării la Domnul, l-a aflat pe front, ţinând sus steagul Domnului Iisus…”(din «Isus Biruitorul» din 21 februarie 1937, la plecarea la Domnul a Părintelui Vasile Ouatu, scris de mâna Părintelui Iosif Trifa – Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol.II, pag. 309)

” …în revista «Glasul Monahilor», preotul dr. Marin Ionescu, profesor de teologie, doctor teolog şi paroh la biserica «Cuibul cu barză» din Bucureşti… Acesta denunţă Oastea Domnului, numind-o «cuib de anarhie socială, care îngroaşă numărul şomerilor care îşi pierd ziua şi noaptea în rugăciuni nesfârşite…». Apoi o denunţă Ministerului de Interne, pentru a o stârpi ca pe «o propagandă de anarhie socială şi de dezechilibru moral», ca pe «o organizaţie bizară, străină de spiritul religios şi naţional al neamului»…

I se răspunde potrivit Sfintei Scripturi: «Grozavă acuză! Teribilă! Auziţi, un preot doctor în teologie ne acuză că ne pierdem ziua şi noaptea în nesfârşite rugăciuni… Dar ce zice Cuvântul lui Dumnezeu în atâtea şi atâtea locuri? Nu să prive¬ghem şi să ne rugăm?…“

Nedreptul bârfitor e pus la punct printr-un articol puternic scris şi dovedit cu Sf. Scriptură. Dar răutatea acestor martori mincinoşi scornea mereu alte învinuiri. Şi cine avea timp să le răspundă tuturor?…

Însă Domnul era cu noi şi Lucrarea mergea din biruinţă în biruinţă.” (Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol.II, pag. 313)

” Noi cunoaştem pe mulţi preoţi care se folosesc de scrierile Părintelui Trifa, dar pe el îl bârfesc din gros… Noi rămânem pe totdeauna hotărâţi alături de cauza Domnului, lângă Părintele Iosif.” (din «Isus Biruitorul» nr. 15, din 11 aprilie 1937, care avea să fie ultimul din foaia «Isus Biruitorul» scris de Părintele Iosif, gânduri scride deI. Tudusciuc; Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol.II, pag. 316)

”A fost prigonit, bârfit, batjocorit, hulit şi alungat din toate părţile, privit ca un înşelător, măcar că totdeauna a spus Adevărul (II Cor. 6, 8), dar a răbdat totul cu drag, ştiind că robul nu este mai mare decât Stăpânul său (Ioan 15, 20).” ( din Iată textul „Ediţiei speciale“ cu anunţul morţii Părintelui Iosif – Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol.II, pag. 384)

”Pe toţi ne-a durut amar acest lucru, dar niciodată n-am pomenit numele nici unui frate de al nostru, de care se foloseau vrăjmaşii noştri ca să ne bârfească. Totdeauna am osândit păcatul – şi nu pe fraţi. Căutând ca acei vizaţi să înţeleagă şi să se desprindă, din cursa diavolului în care fuseseră prinşi, înainte de a fi prea târziu.” (Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol.II, pag. 436)

”… , duhul sectarist vine şi îl îndoapă cu învăţăturile sale înguste, părtinitoare, interesate, strecurate fin sub cuvintele lui Dumnezeu prin interpretările lor viclene…. În locul bunei-cuviinţe evlavioase, grosolănia bârfitoare faţă de convingerile oricăruia care nu este ca el.

În locul respectului pentru sufletele sau bunurile duhovniceşti ale altor adunări, pune lăcomia hrăpăreaţă şi uneltitoare, spre acapararea lor cu orice preţ pentru sine şi pentru ai săi.

Acesta este sectaristul. Şi aceasta este lucrarea duhului sectarist. Pentru osândirea acestora nu ne ajunge nici un fel de cuvânt greu. Căci, pentru a înfăţişa toată mărimea răului pe care acest duh l-a făcut Lucrării lui Dumnezeu şi pentru a număra toate pierderile de suflete şi de adunări pe care le-a lăsat el în urma sa ori pe unde a trecut, nu ne-ar ajunge nici o măsură şi nici un număr.

Neştiut şi dureros este numărul adunărilor frumoase şi pline de roade duhovniceşti, care, după venirea duhului sectarist acolo, n-au mai avut în ele nimic bun decât lupte, certuri, bârfeli, decădere şi ruşine.” (Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol.III, pag. 95-96)

Bârfirea rămâne permanent un păcat, dar, când un bârfitor care avea o gură de noroi se leapădă de ea, el poate deveni un înţelept cu o gură de aur.

Trufia şi neascultarea rămân veşnic păcate, dar, când cineva le părăseşte, el se face un frate smerit, una cu duhul Domnului şi cu al frăţietăţii sale.” (Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol.III, pag. 357)

”… Nu vreau s-aduc iscoade străine printre fraţi, / nu vreau s-ascund ce curse ne-ntind cei vinovaţi, / nu vreau să semăn ură – n-au drept cei ce bârfesc, / nu-i nimenea pe lume să nu pot să-l iubesc; / aducă-şi fiecare aminte în ce fel / a fost faţă de mine şi eu faţă de el…” ( din poezia ” SPUN CEL MAI GREU CUVÂNT” – Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol.III, pag. 441)

”… N-am îmbrăcat vreodată a’ urii arme, nici / n-am folosit săgeata minciunii şi-a bârfirii; / oricât mi-au fost vrăjmaşii de răi, nedrepţi şi mici / i-am înfruntat cu arma dreptăţii şi-a iubirii….” ( din poezia ” O, CUM SĂ POT?” – Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol.III, pag. 503)

” Nu vreau deci să rămână nimeni cu gândul că urăsc pe cineva sau că am vrut să bârfesc vreo credinţă sau vreun om. N-am vrut să urăsc şi nici să bârfesc pe nimeni. Şi, cu atât mai mult, vreo lucrare cu adevărat evanghelică. Sau vreun adevărat evanghelist al lui Hristos.

Dacă nu i-am urât nici pe cei care, ca oameni, ne-au urât şi ne-au chinuit direct, atunci cum să-i urâm pe alţii?

Dar, până în faţa Judecăţii lui Dumnezeu, vom striga după duhul care dezbină şi tulbură Lucrarea lui Dumnezeu câştigată cu Sângele Sfânt al Lui şi cu sângele sfânt al urmaşilor Lui.

Vom fi totdeauna împotriva tuturor celor care, conştienţi sau inconştienţi, umblă şi lucrează în duh sectarist spre a nimici această minunată şi necesară mişcare duhovnicească a Oastei Domnului. Fiindcă ştim că Dumnezeu a vrut-o să fie aici, unealta prin care să aducă mântuire întregului nostru neam şi, prin el, poate încă şi multor altora.

Chiar dacă noi toţi vom pieri, suntem datori să lăsăm să rămână în urma noastră curată această idee şi luminoasă această ţintă.” (Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol.III, pag. 599-600)

” Cei dezbinaţi, între care fusese şi el mai înainte, zicea el acum că îl privesc ca pe un trădător al cauzei lor şi că îl bârfesc în toate felurile, îl batjocoresc şi îl ameninţă în fel şi chip. Iar fraţii cei statornici, între care el a venit şi vrea să lucreze acum, îl privesc cu neîncredere şi sunt încă bănuitori faţă de el. Că numai vreo câţiva fraţi buni îl îmbărbătează, îl acceptă şi îl îndeamnă să nu descurajeze…

Nu mă miram de neîncrederea fraţilor faţă de el. După atâţia ani în care a făcut atât de mult rău tuturor celor între care a ajuns şi care l-au primit, cine să l mai creadă că s-a schimbat cu adevărat şi s-a făcut un alt om.” (Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol. IV, pag. 82)

” De multe ori fusese pus la încercare de către episcop ca să afle de la el adevărul despre mine, în urma multor bârfeli aduse de alţii la urechile lui. Şi totdeauna acest om i-a spus episcopului numai adevărul.” (Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol. IV, pag. 367)

” Unde toţi se lasă cu plăcere împinşi la bârfirea şi ura de fraţi, duhul cel rău nu-i lasă până ce îi face să nu mai fie nici doi la un loc.” (Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol. IV, pag. 454)

1 Comment

  • marianeagu 8 ianuarie 2015

    Slavit sa fie Domnul!

    Cutremurator!

    ,,Unde toti se lasa cu placere impinsi la birfirea si ura de frati,duhul cel rau nu-i lasa pana ce ii face sa nu mai fie nici doi la un loc.”(Fratele Traian Dorz ]

    Intradevar, ce mare rau fac aceste doua mari pacate,care se fac cu premeditare,care si astazi bantuie printre noi si ma intreb oare carui duh vrajmas apartin ele ?
    Iata ce mai spune Fratele Traian Dorz in Istoria unei jertfe cap.3 pag.85-86.

    …,,Primul vrajmas al Oastei – duhul literei, al formalismului aducator de uscaciune si de gheata sufleteasca – era de acum prea cunoscut fratilor ostasi…Duhul literei nu s-a prefacut niciodata ca ne este prieten si binevoitor…Lupta lui a fost cruda,nemiloasa si nedreapta, dar a fost o lupta dusa pe fata…Prin lupta lui,duhul literei nu putea nimici ideea Oastei,nici nu putea zadarnici scopul ei…De aceea,dupa toate loviturile duhului literei,ideea Oastei a ramas tot puternica,fata ei tot curata, necesitatea ei tot arzatoare, duhul ei tot frumos.Acesti vrajmasi ai Oastei au pierit curand.”

    ,,Pe cand lupta de acum, a acestui duh sectarist, este o lupta mult mai urata si mai vinovata.Pentru ca vine cu prefacatorie, cu viclesug, cu rastalmaciri si pe ascuns.Vine in numele adevarului si al dragostei…Dar duhul sectarist nu numai ca ii poate nimici Oastei Domnului si puterea si pacea si adunarile, dar ii poate face un rau mult mai mare si mult mai intins.”

    Domnul Ostirilor sa ne ajute sa putem deosebi duhurile in aceste vremi cofuze, si sa ne faca sa intelegem si noi ale carui duh vrajmas apartin aceste doua mari pacate, barfirea si ura de frati,ca sa ne ferim cu groaza de ele.Amin.Slavit sa fie Domnul!

Lasă un răspuns