Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
Hristos S-a înălţat, iubiţi credincioşi! Şi prin înălţare ne-a dăruit tuturor această bucurie de a ne vedea iarăşi faţă către faţă şi de a ne bucura iarăşi cuvânt câtre cuvânt, între noi. În Duminica aceasta sărbătorim a VII-a Duminică după Paşti, numită şi a Sfinţilor Părinţi. Îngăduiţi-mi să citim Evanghelia zilei: Evanghelia de la Ioan 17, 1-13:
„În vremea aceea, Iisus, ridicând ochii Săi către cer, a zis: «Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca sa dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: săTe cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L‑ai trimis.
Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac l-am săvârşit. Şi acum, prea-slăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea.
Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum am cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.
Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M‑am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem şi Noi.
Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi acestea le gră-iesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei».”
Răstigniţi între sărbătoarea aceasta a Înălţării Domnului şi binecuvântata Duminică a Pogorârii Duhului Sfânt, Duminica aceasta ne pune înaintea ochilor noştri icoana celor fără de care n-am putea fi Biserică.
Domnul, înainte de a Se înălţa la ceruri, le spu-nea ucenicilor Săi să nu se rupă de Ierusalim, să nu se depărteze, ci acolo, în cuvioşie, să aştepte pogo-rârea Duhului Sfânt, venirea Duhului Adevărului, Celui care de la Tatăl purcede, Cel care le va da lor tot adevărul.
Iată că în Duminica aceasta ce face trecerea de la sărbătoarea cea mare a Înălţării Domnului, la sărbătoarea imensă a Pogorârii Duhului Sfânt, ne este pusă înaintea ochilor tocmai icoana aceasta a Părinţilor adunaţi în slavă, a ucenicilor rămaşi în Ierusalimul pământesc, cu nădejdea în Ierusalimul ceresc.
Într-o epocă ce prea adeseori calcă în picioare preoţia, se cuvine să spunem, în această Duminică a Sfinţilor Părinţi, câteva cuvinte despre preoţia lui Hristos, despre preoţia noastră, a fiecăruia dintre noi în parte, şi mai cu seamă, despre preoţia primită prin hirotonie de către unii dintre contemporanii noştri, care ne ajută pe fiecare dintre noi, în măsura în care noi credem că Hristos este Domnul şi Dumnezeul nostru, ne ajută, aşadar, pe fiecare dintre noi să ne înălţăm de-a dreapta Tatălui.
Iată câteva cuvinte doar legate de preoţia lui Hristos, care este preoţia Bisericii! Iată Domnul nostru Iisus Hristos, fiind deodată Dumnezeu şi om, restabileşte comunicarea între Dumnezeu şi oameni. El face ca oamenii să audă glasul lui Dumnezeu, căci El este Cuvântul lui Dumnezeu cel întrupat. Şi pe de altă parte, este Cel înălţat la cer cu firea omenească, mijlocitor al oamenilor pe lângă Dumnezeu, Tatăl Său. Iată ce ne spune Sfântul Apostol Pavel într-o Epistolă către Evrei, la capitolul 9, 24: „…ci chiar în cer, ca să Se înfăţişeze pentru noi înaintea lui Dumnezeu”, prezentându-L apoi ca Cel care aduce jertfa de Sine Însuşi, pe care a făcu-t‑o o dată pentru totdeauna pentru fraţii Săi, adică noi, oamenii.
Această funcţie de mijlocitor către Dumnezeu şi oameni este ceea ce se numeşte în mod teologic şi în mod normal preoţia lui Hristos. Din cauza aceasta Domnului îi mai spunem şi Marele Arhiereu: „Tu eşti preot în veac” spunea despre El psalmistul, în Psalmul 109, 4, care este citat mai apoi iarăşi de Sfântul Apostol Pavel, ce spune: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec”. Hristos este, aşadar, Arhiereul, Marele nostru preot, este Cel care lucrează în lume prin Trupul Său cel tainic, al cărui cap este, şi căruia noi îi spunem: Biserica.
Aşadar, prin Biserică Îşi face auzit glasul Său în lume. Pe ea o asociază întotdeauna Jertfei pe care El a adus-o şi pe care o prezintă Tatălui. Hristos nu face nimic fără Trupul Său. Trupul nu face nimic fără Capul său care este Hristos. Biserica, altfel spus, participă plenar la preoţia lui Hristos. Mare taină este aceasta, pentru că ea vădeşte conlucrarea fiecăruia dintre noi cu Iisus Hristos, căci noi sun-tem ai lui Dumnezeu, împreună lucrători, învaţă Sfântul Apostol Pavel.
Iată-ne, aşadar, în faţa tainei celei mari: Cine este Biserica? Numai preotul? Când hulim Biserica, îl hulim numai pe cel care, prin rânduială canonică, a primit Taina hirotoniei? Sau ne hulim şi pe noi? Dacă noi ne socotim a fi deget mic la mâna Bisericii, şi suferim, oare nu doare şi capul? Oare nu-ţi sufe-ră tot corpul, dacă piciorul este lovit? Iată unitatea Bisericii, ce se aseamănă cu unitatea corpului!
Dar mai este o preoţie, o preoţie aleasă pe care, iată, Domnul a pus-o astăzi în rugăciunea Lui din Evanghelia de la Ioan, înaintea Tatălui Ceresc: „Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei”.
Sunt oameni asemenea nouă, crescuţi în familii creştineşti, care a trebuit să-şi păstreze fecioria pâ-nă în momentul căsătoriei şi mai apoi, cei care au ales celibatul, şi-o păstrează pe viaţă, sunt oameni care din drag de Dumnezeu, şi bine ar fi să fie aşa mereu, din drag de Dumnezeu şi de slujire, din drag de Biserică, au îngăduit ca pe lângă crucea vieţii lor, să-L roage pe Domnul să poarte şi crucile altora. Nu pregătirea îl face pe om preot. Se înşală amarnic cei care cred că dacă termină cineva un seminar sau termină o facultate de teologie a ajuns „popă”. N-a ajuns „popă”. El a ajuns un licenţiat în Teologie. Preot te face numai harul Duhului Sfânt, Care Se pogoară în cadrul Sfintei Liturghii, prin invocarea arhiereului, cel care este, la rândul său, hirotonit de alţi arhierei. Şi prin această hirotonie, ce vine de la cuvântul grecesc „hiereus”, preotul creştin ia parte într-un mod deosebit, mai activ, la sacerdoţiul Bise-ricii, la preoţia lui Hristos.
Dacă episcopul ţine oarecum rolul pe care-l de-ţine Moise în Vechiul Testament, faţă de poporul ales al lui Israel, care înainta prin pustie spre pă-mântul făgăduit, preoţii sunt întrucâtva ca cei şaptezeci şi doi de bătrâni ai poporului, „că Mă voi pogorî acolo şi voi vorbi cu tine şi voi lua din duhul care este peste tine şi voi pune peste ei, ca să ducă ei cu tine sarcina poporului, şi să nu o duci numai tu singur” ne spune cartea Numeri 11, 17. Sub această supraveghere unificatoare a episcopului, preoţii îndeplinesc în jurul lui funcţiuni aproape asemănătoare cu funcţiunile episcopului, dar la un nivel unde pot avea un contact personal cu fiecare credincios. Pot duce Cuvântul lui Dumnezeu şi prezenţa mângâietoare, iertătoare şi vindecătoare a Duhului lui Dumnezeu, fiecăreia dintre oile pe care Dumnezeu li le rânduieşte. Preotul le iubeşte pre-cum Domnul le-a iubit, şi asemănarea cea mai mi-nunată a preoţiei este dată într-o imagine pe care o creează proorocul Iezechiel: „Pe oile cele slabe nu le‑aţi întărit; oaia bolnavă n-aţi lecuit-o şi pe cea rănită n-aţi căutat-o, ci le-aţi stăpânit cu asprime şi cruzime. Şi ele, neavând păstor, s-au risipit şi, risi-pindu-se, au ajuns mâncarea tuturor fiarelor câmpului”. Să nu fie aşa! Preoţia ţine de secerişul cel mult, cu lucrători puţini. Domnul Însuşi le spune Apostolilor: „Rugaţi deci pe Domnul secerişului ca să scoată lucrători la secerişul Său”, în Matei, capitolul 9. Şi preoţii sunt aceşti lucrători chemaţi să secere holdele cele albe ale credincioşilor, pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Ce chemare le face Dumnezeu preoţilor? Să luăm aminte! La Evanghelia de la Matei 11, 28-30, se spune: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voas-tre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoa-ră”.
„Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem şi Noi”. Când este rostită această rugăciune? Fără îndoială că vă aduceţi aminte că este rugăciunea cea arhierească rostită de Domnul în Grădina Ghetsimani, în sudoarea aceea, şi ne face pe toţi să ne cutremurăm. Şi Domnul o face înainte de moartea Sa, ştiind sigur că se vor împrăştia oile după ce va fi bătut păstorul, dar că se vor aduna mai apoi, ca o inimă vie în Trupul cel tainic al Bisericii, şi că inima aceasta cea vie va trimite sânge în tot corpul Bise-ricii, până la sfârşitul veacurilor.
Aşa este cu preoţii de astăzi, cei care cu adevărat şi-au asumat misiunea de preot. Sunt mulţi dezamăgiţi de preoţi astăzi. Şi mulţi preoţi sunt deza-măgiţi de colegii lor preoţi, care încalcă jurământul cel sfânt dinaintea Altarului, de a-L vesti numai pe Dumnezeu, de a face totul numai pentru Dumnezeu, de a lucra numai în ogorul lui Dumnezeu. Vai celui ce încălcă jurământul! Dar luaţi aminte! Toţi suntem Biserică! Preotul pe toţi ne cheamă spre mântuire în numele lui Iisus Hristos, nu în numele său particular. Preotul tuturor le oferă binecuvântarea lui Dumnezeu nu în numele său, ci în numele lui Dumnezeu, Care dă binecuvântarea. Preotul frânge Pâine nu cu puterea sa, ci cu puterea lui Dumnezeu din el. Preotul cuvântează nu cu puterea sa, ci cu puterea cea multă a lui Dumnezeu.
Fără îndoială că parcă este mai mult ca nicio-dată actuală rugăciunea Domnului către Tatăl Ce-resc, când spune: „Când eram cu ei în lume, Eu îi păstram în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie depli-nă bucuria Mea în ei”.
Care este bucuria preotului, în cele din urmă? Pentru că dacă stai şi priveşti la activitatea lui de zi cu zi, este ca unul ce se înconvoaie sub jugul lui Dumnezeu, al purtării Sfintelor Taine, al umblării printre cei bolnavi, printre cei pe care nu-i mai bagă nimeni în seamă. Dar greutatea lui nu este greutate, pentru că jugul nu este jugul său, ci este jugul lui Hristos; şi câtă vreme în numele lui Hristos a primit preoţia, nu în numele unor interese obscure şi în-guste, cu adevărat jugul este uşor şi bucuria lui Hristos preotul o are deplin în el.
Iată-ne, aşadar, între Înălţarea de-a dreapta Tatălui şi Pogorârea Duhului Sfânt, strânşi laolaltă în Ierusalim, pentru ca Domnul să ne pogoare Duh Sfânt, prin preoţii noştri, peste noi, fiecare dintre noi în parte. Domnul ne va aştepta pe fiecare, de fiecare dată, în prezenţa preotului, spre Spovedanie; ne va aştepta spre a primi Împărtăşania; ne va binecuvânta naşterile din familie, ne va întări triste-ţile din înmormântările din familie. Şi câtă vreme preotul este preot în numele lui Hristos, şi poartă harul demnităţii acesteia preoţeşti, bine ne este nouă să ne bucurăm împreună cu el de bucuria cea deplină în Hristos.
Exista o poezie-rugăciune a unui creştin laic, Traian Dorz, un poet creştin, care se potriveşte ne-spus de mult ca încheiere la cuvântul meu de astăzi:
„O, Doamne, ai milă de cei care-i chemi
Să vină pe urmele Tale,
Ajută-i în lupta din grele vremi
Nimic să nu-i frângă pe cale.
Ajută-l pe acel care-n urmă-a lăsat
Prea mari prietenii sau păcate,
Să nu-l mai întoarcă din drumul curat
Dorinţa spre cele lăsate.
Ajută-l pe-acel ce-a lăsat pe pământ
Iubiri prea adânci şi prea grele,
Să nu-Ţi lase calea cu sufletul frânt
Şi inima-ntoarsă spre ele.
Ajută-l pe-acel ce-a lăsat multe-averi
Şi scapă-l de orice robie,
Ca, slobod de-a’ lumii deşarte poveri,
Să-Ţi poată urma numai Ţie.
Ajută-l pe-acela cu suflet bogat,
Ce-ascunse păcate mai ţine,
Pe-acel care Tu nu-l desparţi de păcat
Păcatu-l desparte de Tine.
Ajută-l pe cel ce, plecând, lasă tot,
Pe veci să se rupă de toate.
Să n-ajungă stâlp ca femeia lui Lot
Privind blestemata cetate.
Ajută-l pe-acel ce-a ajuns pe Altar
Şi nu-i pregătit de junghiere,
Să nu-l prindă frica de-al morţii hotar,
Pierind la un pas de-nviere.
Ajută-i pe toţi, când e clipa cea grea,
Să biruie tot ce-i mai leagă,
Ca, dând lumea-ntreagă pe dragostea Ta,
Să afle-a Ta dragoste-ntreagă”.
„Ca, dând lumea-ntreagă pe dragostea Ta,
Să afle-a Ta dragoste-ntreagă.”
Cu alte cuvinte, bucuria lui Hristos să se afle deplin în noi! Este vremea să ne rugăm unii pentru ceilalţi, şi-n pragul acesta dintre Înălţarea Domnu-lui şi Pogorârea Duhului Sfânt, plecaţi-vă genunchii, să ridice Dumnezeu preoţi vrednici din sânul poporului românesc. Să ridice preoţi vrednici în Biserica Slavei Sale, să ne dăruiască păstorii de care avem nevoie să trecem prin pustiul acesta al drăceştilor ispite, până la Ierusalimul cel ceresc.
Se spune că, nu demult, acum câţiva zeci de ani, nişte femei mergeau la unul dintre părinţii duhovniceşti ai Bisericii Ortodoxe, la părintele Arsenie Boca, plângându-se de preoţii Bisericii şi spunând: „N‑a-vem preotul cutare, nu-i bun preotul aşa, nu face aşa etc.” Le-a spus atunci părintele: „Vreţi preoţi buni?” „Da”, au spus ele. „Vreţi preoţi vrednici?” „Da”, au spus ele. „Atunci, naşteţi-i!”
Rugaţi pe Dumnezeu ca în pântecele maicilor românce să se nască preoţi vrednici de Dumnezeu, oameni care să poarte neamul românesc spre învie-re, cu fruntea sus, cu demnitate şi, mai cu seamă, slăvindu-L pe Dumnezeu.
Rugaţi-vă aşadar, pentru pacea Ierusalimului ceresc, rugaţi-vă ca Domnul să dăruiască celor care, cu efortul lor, cu dragostea lor, au primit jugul cel greu-uşor al lui Hristos, rugaţi-vă, aşadar, ca bucu-ria lui Hristos să se afle deplin în ei, pentru ca ei să vă dăruiască pe deplin bucurie.
Hristos S-a înălţat! Amin.
Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula,
din ”Cântare de biruinţă cântând”
Predici şi meditaţii duhovniceşti radiodifuzate
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2012
