PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Evanghelia de la Matei 10,32-35.37-38; 19,27-30

10 32 Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 33 Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 34 Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. 35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.

37 Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. 38 Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

19 27 Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi? 28 Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. 29 Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică 30 Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.

1. Toți sfinții. Duhul Sfânt a venit în lume să facă sfinți din toţi cei care-L primesc şi pun în lucrare în viaţa lor darurile şi puterile Sale. De aceea s-a și rânduit sărbătoarea Tuturor Sfinților în prima Duminică după cea a Pogorârii Duhului Sfânt.

Pe mulţi sfinţi îi pomenim pe nume, la sărbătorile lor, dar şi în fiecare zi a anului. Calendarul nostru ortodox este plin de nume de sfinţi. Sinaxarul este încă şi mai bogat, căci la fiecare zi ne dă mai multe nume de sfinţi decât cele care încap în calendar. În Vieţile sfinţilor ni se istorisesc multe din faptele acestora, şi mai ales sfârşitul lor bine plăcut lui Dumnezeu. Cu toate acestea, avem conştiinţa că nu toţi sfinţii sunt cunoscuţi. Că nu toate numele sfinţilor au fost reţinute de memoria Bisericii. Iată de ce a socotit Biserica necesară dedicarea unei Duminici din an pomenirii tuturor sfinţilor. Şi anume, aşa cum spuneam, a acestei Duminici, prima după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

2. Cetele sfinților. La Toţi sfinţii o pomenim, desigur, în primul rând, pe Maica Domnului. Ea este cinstită de Biserică mai presus nu numai decât toţi oamenii sfinţi de totdeauna, ci şi mai presus de puterile îngereşti. Spunem în cântarea Axion-ului că Născătoarea de Dumnezeu este „mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii”. Ori, Heruvimii şi Serafimii sunt cei mai cinstiţi între cetele îngereşti, cei mai apropiaţi de tronul slavei dumnezeieşti.

Cinstim apoi pe Sfinţii Îngeri, toate făpturile cereşti, care-L slujesc necurmat pe Dumnezeu şi Îl laudă după cuviinţă. Pe baza datelor biblice, se vorbeşte de nouă cete îngereşti: Serafimi, Heruvimi, Scaune (sau Tronuri), Domnii, Puteri, Stăpânii, Începătorii, Arhangheli şi Îngeri. Toţi aceştia, ascultând de voia lui Dumnezeu, sunt şi slujitori ai mântuirii noastre. De aceea îi cinstim şi cerem mijlocirea lor în rugăciune către Dumnezeu.

Îi cinstim apoi pe sfinţii care au trăit pe pământ, pe toţi acei oameni care, prin desăvârşită ascultare de Dumnezeu şi de voia Lui, s-au învrednicit de răsplătirea Sa în ceruri. Ei înşişi pot fi grupaţi în cete, după chemarea lor deosebită şi după felul în care L-au slujit pe Dumnezeu. Astfel, între oamenii sfinţi, după Maica Domnului, îl cinstim mai întâi pe Sfântul Ioan Botezătorul, căci, după mărturia Mântuitorului Însuşi, „nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Mt 11,11). În icoana numită Deisis, Hristos Cel preamărit, Împărat şi Arhiereu şezând pe tronul slavei dumnezeieşti, are de-a dreapta Sa pe Maica Domnului, iar de-a stânga pe Sfântul Ioan Botezătorul. Împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, îi cinstim pe toţi Sfinţii Prooroci ai Vechiului Testament, cei prin care Dumnezeu Însuşi a grăit oamenilor şi a vestit venirea lui Mesia şi, prin El, a mântuirii lumii. Urmează Sfinţii Apostoli, în ceata cărora Biserica îi socoteşte nu numai pe Cei Doisprezece (de fapt treisprezece, căci grupului restrâns al Celor Doisprezece s-a adăugat, tot ca unul dintre ei, Sfântul Apostol Pavel), ci şi pe Cei Şaptezeci şi, de fapt, pe toţi bărbaţii sfinţi ai Bisericii primare ale căror nume apar în scrierile Noului Testament şi care sunt desemnaţi uneori ca „bărbaţi apostolici”. Vin apoi  Sfinţii Ierarhi, între care un loc aparte îl ocupă cei care au fost şi mari teologi şi dascăli, cu un rol hotărâtor la păstrarea, definirea şi apărarea învăţăturii ortodoxe. Un loc deosebit în sinaxarul ortodox îl ocupă Sfinţii Mucenici (Martiri), adică toţi acei oameni sfinţi care şi-au vărsat sângele pentru credinţa lor creştină, pecetluind astfel cu însăşi jertfa vieţii lor mărturisirea lui Hristos şi a Evangheliei Sale. Sfinţii Cuvioşi, călugări şi pustnici purtători de Dumnezeu care, dorindu-L numai pe Mirele ceresc şi Împărăţia Sa, au părăsit lumea şi plăcerile ei, făcând din toată viaţa lor o mucenicie de bună voie. Mai putem adăuga, ca o ceată aparte, pe Sfinţii Doctori fără de arginţi, oameni sfinţi care, trăind în lume, şi-au pus viaţa şi ştiinţa medicală în slujba semenilor lor, fără plată, dorind numai răsplătirea cea de la Dumnezeu. Ei nu numai că tratau pe bolnavi cu mijloacele medicale ale epocii lor, ci, plini de credinţă şi de sfinţenie, se şi rugau pentru cei în suferinţă, astfel încât vindecarea venea nu numai ca efect al tratamentelor respective, ci mai ales ca un dar al lui Dumnezeu, prin mijlocirea rugăciunilor lor. De aceea ei şi sunt numiţi „doctori fără de arginţi şi făcători de minuni”.

Când sunt pomenite, la diferitele slujbe ale Bisericii, diferitele categorii de sfinţi, la urmă sunt menţionaţi întotdeauna părinţii Maicii Domnului, ale căror nume au fost reţinute de Sfânta Tradiţie, adică Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana.

Iată diferitele grupe sau cete de sfinţi, aşa cum sunt ele rânduite în Biserica Ortodoxă. Cu această rânduială sunt pomeniţi sfinţii, de pildă, la Sfânta Proscomidie, Agneţul având la dreapta sa, pe sfântul disc, părticica pentru Maica Domnului, iar la stânga nouă părticele pentru diferitele cete de sfinţi, începând cu Sfinţii Îngeri şi sfârşind cu Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana.

3. Nu toți sfinții ne sunt cunoscuți. Aşa cum spuneam însă, nu toţi sfinţii ne sunt cunoscuţi. Nu-i cunoaştem pe toţi proorocii Vechiului Testament. Bărbaţi apostolici – şi aici intră şi Sfintele Femei care au avut un rol important în Biserica epocii apostolice – au fost mai mulţi decât cei ale căror nume le ştim. Ierarhi sfinţi a avut Biserica în toate epocile; celor mai mulţi nu li se mai ştie nici numele. Dacă sunt pomenite unele nume de martiri şi sunt cunoscuţi şi cinstiţi în mod deosebit unii martiri din vechime, reprezentativi prin puterea mărturiei lor, trebuie să ştim că o mulţime mare de oameni sfinţi, despre care nu mai ştim nimic, şi-au dat viaţa pentru Hristos, în toate epocile. Să ne gândim numai la miile de martiri din veacul nostru. Ba chiar şi acum, în diferite părţi ale lumii, sunt numeroase cazuri de oameni torturaţi şi ucişi pentru că sunt creştini. În diferite ţări ale Africii (Nigeria, Sudan etc.) și ale Asiei (în Siria, în India, în Indonezia etc.), dar şi în alte ţări ale lumii, chiar în ultimele luni au fost ucişi destul de mulţi oameni pentru credinţa lor în Hristos şi pentru mărturisirea Evangheliei. De asemenea, mulţi cuvioşi au rămas necunoscuţi chiar contemporanilor lor. Marele mitropolit Dosoftei al Moldovei (sec. XVII) mărturiseşte că în munţii Moldovei au fost mulţi pustnici necunoscuţi şi că, deci, ţara noastră a avut o mulţime de sfinți care n-au fost reținuți în mod special de memoria Bisericii.

Fiindcă vorbim de sfinţi români, se cuvine să notăm faptul că Biserica românească şi-a dovedit, pe parcursul îndelungatei sale istorii, autenticitatea şi vitalitatea tocmai prin numărul şi prin calitatea sfinţilor ei. De la Sfântul Apostol Andrei şi de la martirii din primele veacuri creştine, care au mărturisit pe pământul ţării noastre, până la apărătorii Ortodoxiei din Transilvania, până la Sfântul Calinic de la Cernica şi, foarte aproape de noi, până la sfinţii care au martirizați în închisorile comuniste, iată un adevărat drum de sânge şi de jertfă care străbate întreaga istorie a Bisericii şi a neamului românesc.

Cum să nu-i cinstim pe sfinţi, când prin ei a ajuns la noi, curată şi deplină, Evanghelia lui Hristos? Cum să nu-i cinstim, când datorită lor Biserica în care ne mântuim există, până azi, vie şi biruitoare? Cum, oare, dorind să ne mântuim, nu vom avea pururi în faţa ochilor noştri duhovniceşti pilda vieţii lor sfinte? Cum să nu preţuim necontenita şi puternica lor mijlocire în rugăciunea cea pentru noi?

4. Prietenii lui Dumnezeu. Îi cinstim pe sfinţi ca pe prietenii lui Dumnezeu – Mântuitorul Însuşi îi numeşte pe Sfinţii Apostoli „prietenii” Săi (In 15,14-15) – şi ca „fiii” sau „copiii” Săi (In 1,2). Sfântul Ioan Damaschin zice: „Dacă Creatorul tuturor Se numeşte Împăratul împăraţilor, Domnul domnilor, Dumnezeul dumnezeilor, negreşit că şi sfinţii se numesc dumnezei, domni, împăraţi… Nu spun că sunt dumnezei, împăraţi şi domni prin fire, ci sunt numiţi aşa pentru că au împărăţit şi au stăpânit peste patimi şi au păzit nefalsificată asemănarea şi chipul dumnezeiesc, potrivit căruia au fost creaţi – căci şi icoana împăratului se numeşte împărat – şi pentru că sunt uniţi cu Dumnezeu după voinţă şi L-au primit locuitor înlăuntrul lor, iar prin participarea la El au devenit prin har ceea ce este El după fire. Pentru ce dar nu trebuie cinstiţi cei care au ajuns slujitori şi prieteni şi fii ai lui Dumnezeu? Căci cinstea dată de cei împreună robi către cei buni este dovada dragostei faţă de Stăpânul tuturor” (Dogmatica, trad. de Pr. D. Fecioru, ed. a III-a, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p. 173-174).

Mântuitorul Însuşi mărturiseşte pentru sfinţi înaintea Tatălui ceresc, cum ne spune în Sfânta Evanghelie de astăzi: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri” (Mt 10,32). Cum, atunci, nu vom mărturisi şi noi pentru ei, împreună cu Domnul şi Mântuitorul nostru?

5. Modele pentru noi. Pe de altă parte, îi mărturisim şi îi cinstim pe sfinţi ca modele pentru noi, ca unii pe care dorim şi trebuie să-i imităm, în dragostea şi jertfelnicia lor pentru Hristos. Tot în Evanghelia de astăzi, exigenţa urmării lui Hristos apare formulată într-un mod radical: „Cel ce iubeşte pe tată, ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” (Mt 10,37-38). Sfinţii sunt tocmai acei oameni care au îmbrăţişat fără rezerve aceste exigenţe radicale ale urmării lui Hristos. „Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie” – mărturisesc Sfinţii Apostoli (Mt 19,27). Iar Mântuitorul zice că prin această totală lepădare a lumii de dragul Lui, ei nu numai că vor dobândi viaţa veşnică, ci vor fi şi judecători ai lumii (Mt 19,28-29). Iată cinstea pe care o dă Dumnezeu sfinţilor Săi! Şi noi să refuzăm a recunoaşte această cinste, să refuzăm a-i cinsti pe cei pe care Dumnezeu Însuşi îi cinsteşte?

Faptul că trebuie să-i cinstim pe sfinţi ca modele de urmat pentru noi este subliniat cu multă putere de Apostolul de astăzi (din Evrei 11,33 şi urm.). Prin credinţă, sfinţii au săvârşit lucruri mari şi mai presus de puterea omenească. Au putut săvârşi aceste lucruri deoarece Dumnezeu Însuşi era prezent în ei şi lucra prin ei. Sfinţii, „prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor în fugă. Prin ei, unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi” (Evrei 11,33-35a).

Apostolul arată însă în continuare şi câte au avut ei de suferit pentru credinţa lor (Evrei 11,35b-38). Lumea nu i-a iubit niciodată pe sfinţi. Mântuitorul arată care este cauza urii pe care lumea o poartă sfinţilor: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte” (In 15,19). Nici sfinţii n-au iubit „lumea”, în sensul în care foloseşte evanghelistul aici acest cuvânt; ei n-au iubit şi n-au putut iubi lumea de păcat. Nu puteau avea ochi pentru această lume cei ce se simţeau pe pământ „străini şi călători”, dorind o patrie „mai bună” decât lumea pământească, anume „pe cea cerească” (Evrei 11,13-16). Nu puteau avea ochi pentru lume şi pentru deşertăciunile ei cei care erau „cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei” (Evrei 12,2). Înconjuraţi cum suntem de ispitele lumii, cum nu vom avea mereu în faţa ochilor aceste modele, pe sfinţii care au avut tăria de a-şi îndrepta privirea numai spre Iisus Mântuitorul şi spre dorita Patrie cerească? Apostolul însuşi ne îndeamnă să luăm aminte mereu la acest „nor de martori”.

6. Adorarea lui Dumnezeu și cinstirea sfinților. Cu toate acestea, sunt astăzi mulţi care se cred buni creştini şi foarte fideli cititori şi împlinitori ai cuvântului Scripturii şi care totuşi refuză cinstirea sfinţilor, ba chiar o confundă cu idolatria. Trebuie să spunem că această rătăcire – căci, într-adevăr, este vorba de o gravă rătăcire – pleacă de la câteva presupoziţii eronate.

În primul rând, ei consideră că cinstirea sfinţilor ar prejudicia într-un chip oarecare închinarea care se cuvine numai lui Dumnezeu. E vorba însă aici de o gravă confuzie. Căci nu este acelaşi lucru adorarea lui Dumnezeu sau închinarea care I se cuvine numai Lui cu cinstirea sfinţilor. Cinstirea sfinţilor nu înseamnă nicidecum a-L confunda pe Dumnezeu-Creatorul cu creatura Sa. Pe sfinţi îi cinstim ca purtători de Dumnezeu, ca cei care s-au învrednicit de îndumnezeirea după har. Dar numai lui Dumnezeu Îi aducem închinare sau adorare. Cum s-ar putea ca cinstirea sfinţilor să prejudicieze închinarea cuvenită numai lui Dumnezeu? Această cinstire nu numai că nu înseamnă lepădarea unicului şi adevăratului Dumnezeu şi a închinării cuvenite numai Lui, ci, dimpotrivă, ea înseamnă de fapt mărturisirea Aceluiaşi Dumnezeu, Care S‑a sălăşluit întru sfinţii Săi, Care i-a sfinţit şi i‑a preamărit.

În al doilea rând, Cei care refuză cinstirea sfinților confundă mijlocirea pentru noi a sfinţilor, prin rugăciunea lor pentru noi, cu mijlocirea mântuitoare a lui Hristos prin Jertfa de pe Cruce, unică, atoteficientă și nerepetabilă. Trebuie să ştim însă că, cerând sfinţilor să se roage pentru noi, nu ne abatem nicidecum de la credinţa şi mărturisirea că „Unul este Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni, Omul Iisus Hristos” (I Tim 2,5). Şi în viaţă fiind, sfinţii s-au rugat stăruitor pentru semenii lor. Ei n-au abandonat această preocupare atunci când au trecut dincolo. Plini de iubire pentru oameni şi voind, ca şi Domnul lor, „ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim 2,4), se se roagă necontenit pentru lume. Apocalipsa ni-i şi prezintă pe toţi sfinţii – cei 144.000, număr simbolic care tocmai aceasta înseamnă: toţi – împreună cu Hristos, în ceruri. Fiind aproape de Hristos, ei au „îndrăzneală” la El (Evagrie Ponticul, Schiţă duhovnicească, în „Filocalia”, vol. I, Sibiu, 1947, p. 46). Mântuitorul Însuşi i-a asigurat că le va împlini orice rugăciune: „Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă” (In 15,7); şi: „Cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină” (In 16,24). Pe baza acestor făgăduinţe ale Domnului, avem credinţa că sfinţii pun această îndrăzneală a lor în slujba iubirii faţă de cei ce au nevoie de ajutor şi în slujba mântuirii lor, cerând acest ajutor şi rugându-se lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor (Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Bucureşti, 1978, p. 314).

7. Cinstirea moaștelor sfinților. De cinstire sunt vrednice nu numai numele şi faptele sfinţilor, ci şi moaştele Prin viaţa lor sfântă, ei s-au făcut cămări şi locaşuri curate ale lui Dumnezeu. Înseşi trupurile lor s-au făcut temple ale Duhului Sfânt (I Cor 6,19). Iar moartea lor este mai degrabă somn decât moarte; şi „cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui” (Ps 115,6). Sfântul Ioan Damaschin zice: „Stăpânul Hristos ne-a dat ca izvoare mântuitoare moaştele sfinţilor, care izvorăsc, în multe chipuri, faceri de bine şi dau la iveală mir cu bun miros. Nimeni să nu fie necredincios! Dacă prin voinţa lui Dumnezeu a izvorât în pustiu apă din piatră tare (Ieş 17,5-6; Num 20,7-11) şi din falca măgarului, apă pentru Samson căruia îi era sete (Jud 15,19), este de necrezut să izvorască mir bine mirositor din moaştele mucenicilor? Cu nici un chip pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu şi cinstea pe care o au sfinţii de la Dumnezeu” (op. cit., p. 174).

Cinstindu-i pe sfinți, după cuviință și după voia lui Dumnezeu, şi cerând puternicul lor ajutor în rugăciunea către ei, să ne silim și mai mult să le urmăm pilda vieții lor curate și deplin dăruite lui Hristos.

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC
LUMINA EVANGHELIEI
Exegeze la Evangheliile duminicale
Editura Agnos

Lasă un răspuns

septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR