Arhimandrit Teofil Părăian

Prea cucernice părinte, iubiti fraţi şi iubiţi credincioşi, pentru astăzi a fost programat subiectul „Preasfânta Treime şi Sfânta  Liturghie”. În cuprinsul Sfintei Liturghii, persoanele Preasfintei Treimi se pomenesc de multe ori şi pe lângă aceasta sunt şi texte în care avem cuvântul „treime”. Pe acestea le vom pune în evidenţă cu acest prilej.

Mai întâi Sfânta Liturghie începe cu binecuvântarea: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Se pomenesc în acest cuvânt cele trei persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Noi credem că Dumnezeu este Unul în fiinţă şi întreit în persoană. E o taină a credinţei noastre, poate cea mai mare taină, ceva ce nu putem înţelege dar putem primi prin credinţă. Asta-i descoperirea dumnezeiască.

La Botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos S-a arătat Sfânta Treime aşa că Dumnezeu Tatăl a vorbit şi a zis: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care bine am voit” (Matei 3, 17), Dumnezeu Fiul făcut om S-a botezat şi Dumnezeu Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel. Aceasta o mărturisesc trei din cei patru evanghelişti, iar la sfârşitul Sfintei Evanghelii de la Matei se spun cuvintele, rostite de Domnul Hristos: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19).

Aşa că în Sfânta Evanghelie sunt pomenite cele trei persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Şi mai este încă un loc, afară de cele istorisite despre botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când S-a arătat Sfânta Treime, mai este un loc în care se istoriseşte despre Schimbarea la faţă, când de asemenea a fost de faţă Sfânta Treime: Tatăl care a vorbit dintr-un nor luminos şi a zis: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care bine am voit; pe Acesta să-L ascultaţi” (Matei 17,5), Fiul Care S-a schimbat la faţă înaintea ucenicilor Săi şi Duhul Sfânt, adică norul care i-a învăluit pe cei care erau atunci de faţă, norul luminos. În conştiinţa Bisericii s-a aşezat gândul acesta şi învăţătura că Dumnezeu este Unul în fiinţă şi întreit în persoană, iar Sfânta Liturghie are darul de a ne pune în faţa acestui adevăr.

Aşadar începutul Sfintei Liturghii anunţă împărăţia lui Dumnezeu care se desfăşoară în cerul cel de pe pământ care este biserica, care se desfăşoară împreună cu noi şi în faţa noastră, împlinindu-se cererea din rugăciunea „Tatăl nostru”: „vie împărăţia Ta”, pentru că la fiecare Sfântă Liturghie vine împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Şi unde-i împărăţia lui Dumnezeu acolo-i de faţă şi Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt.

În cadrul Sfintei Liturghii se spun cuvintele: „Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. De altfel cuvintele acestea se spun şi la alte slujbe, dar şi în cadul Sfintei Liturghii. E o mărturisire a noastră că lui Dumnezeu I se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea şi că noi Îi dăm din această toată mărire câtă I se cuvine, numai câtă putem noi. I se cuvine mărire lui Dumnezeu Tatăl, lui Dumnezeu Fiul şi lui Dumnezeu Duhul Sfânt.
Mărturisim apoi că Dumnezeu are stăpânire şi împărăţie şi zicem: „Că a Ta este stăpînirea şi a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Îl mărturisim pe Dumnezeu bun şi iubitor de oameni şi zicem: „Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Îl mărturisim pe Dumnezeu milostiv şi iubitor de oameni şi zicem: „Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, Îl mărturisim pe Dumnezeu sfânt şi zicem: „Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, Îl mărturisim pe Dumnezeu ca sfinţire a noastră, Sfânt Care sfinţeşte şi zicem: „Că Tu eşti sfinţirea noastră şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, mărturisim mila şi îndurările şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi aducem cinstire Tatălui şi Duhului Sfânt cu acest prilej, că zicem: „Cu harul, cu îndurările şi cu iubirea de oameni a Unuia Născut Fiului Tău, cu Care împreună bine eşti cuvântat, cu Preasfântul şi bunul şi de
viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, dorim ca toţi cu o gură şi cu o inimă să mărim şi să cântăm preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi zicem: „Şi ne dă nouă, cu o gură şi cu o inimă, a mări şi a cânta prea cinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Dorim ca acest lucru să-l facă şi cei care încă nu au ajuns la măsurile de credincioşi dreptmăritori deplini şi zicem: „Ca şi aceştia împreună cu noi să mărescă preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. În toate aceste ziceri la Sfânta Liturghie pomenim cele trei persoane ale Preasfintei Treimi, pomenim pe Preasfânta Treime.

În timp ce se cântă de către credincioşi: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie Îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru”, preotul cere de la Dumnezeu Tatăl să-L trimită pe Duhul Sfânt ca să prefacă Cinstitele Daruri în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin urmare avem aici deasemenea pe Preasfânta Treime, Dumnezeu Tatăl pe
care-L rugăm să trimită pe Duhul Sfânt, Dumnezeu Fiul, al Cărui Trup şi Sânge le avem din Cinstitele Daruri prefăcute în Trupul şi Sângele Lui, şi acolo unde-i Trupul şi Sângele Domnului Hristos, e Domnul Hristos întreg, nu e numai trupul şi sângele separate de El, ci e Domnul Hristos împreună cu Trupul şi Sângele Său, împreună cu sufletul Său, împreună cu dumnezeirea Sa, deci noi când ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne împărtăşim cu Dumnezeu întreg venit la noi la măsurile pâinii şi ale vinului, la măsurile hranei care intră în existenţa noastră, Care Se preface în viaţa noastră, Care vrea să ne prefacă în viaţa Lui. Aşadar şi la Epicleză, – că aşa se numeşte partea din Sfânta Liturghie în care e cheamat Duhul Sfânt peste Cinstitele Daruri – avem pe Preasfânta Treime.

Şi acuma mai sunt în afară de acestea pe care le-am pomenit, şi texte din Sfânta Liturghie în care se pomeneşte Treimea ca Treime, adică chiar numele de Treime. Sunt cinci texte de felul acesta, şi anume mai întâi în antifonul al doilea în cuprinsul alcătuirii „Unule născut Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu”, la sfârşit zicem despre Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut om că este Unul din Sfânta Treime: „Unul fiind din Sfânta Treime, împreună mărit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, mântuieşte-ne pe noi”. Cerem de la Domnul Hristos mântuirea noastră şi Îl înţelegem, Îl numim ca Unul din Sfânta Treime, adică Unul, Care face parte din Sfânta Treime şi e închinat împreună cu Tatăl şi cu Duhul: „Unul fiind din Sfânta Treime, împreună mărit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, mântuieşte-ne pe noi”. E primul text în care la Sfânta Liturghie vine cuvântul Treime. Să ştiţi că cuvântul Treime nu-i cuvânt biblic, e cuvânt din tradiţia Bisericii. În Sfânta Scriptură nu se găseşte nici un text în care să apară termenul Treime. Cuvântul Treime este din tradiţia Bisericii, din gândirea ortodoxă, nu-l putem întâlni însă nicăieri într-un text din Sfânta Evanghelie sau din alte cărţi ale Noului sau ale Vechiului Testament.

Un al doilea text în care apare cuvântul Treime este cel din imnul Heruvimic: „Noi, care pe Heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem”. Deci noi, oamenii de pe pamânt care îi închipuim pe Heruvimi, îi închipuim pe Heruvimi pentru că aducem „întreit-sfântă cântare”, cui? „de viaţă făcătoarei Treimi”. E de asemenea un text în care
apare Sfânta Treime iar noi mărturisim că suntem, că ne considerăm, că suntem de fapt, închipuitori ai fiinţelor cereşti pentru că aducem „întreit sfântă cântare”, cui? „de viaţă făcătoarei Treimi”, adică Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Pentru că facem pe pământ ceea ce fac Heruvimii în cer, ceea ce fac de fapt toate fiinţele cereşti în cer, de aceea îi închipuim pe Heruvimi. Şi bineînţeles ni se dă îndemnul ca să lepădăm toată grija cea lumească, pentru a putea primi în fiinţa noastră, în existenţa noastră, pe Împăratul tuturor, pe Cel care este în chip nevăzut înconjurat de cetele îngereşti şi căruia Îi zicem „Aliluia”, adică „lăudaţi pe Domnul”.

Al treilea text în care apare cuvântul Treime este cel cu care se răspunde la îndemnul: „Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim”, adică: „Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită”. Aici se pomenesc cele trei persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi se afirmă că aceste trei persoane formează „Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită”. Şi Tatăl e Dumnezeu şi Fiul e Dumnezeu şi Duhul Sfânt e Dumnezeu, e o Dumnezeire în trei persoane, „Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită”. Nu pot fi despărţite cele trei persoane ale Sfintei Treimi, se întrepătrund unele cu altele şi sunt de o fiinţă şi nedespărţite, nu pot fi separate. Fiecare dintre persoanele Sfintei Treimi lucrează în felul ei, cu rosturile pe care le are, dar împreună cu celelalte. Despre Dumnezeu Tatăl spunem că este nenăscut şi este Creatorul, despre Dumnezeu Fiul spunem că este născut şi este Mântuitorul, născut din Tatăl, Unul Născut din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl şi sfinţeşte. Deci funcţiile, să zicem aşa, ale celor trei Persoane sunt acestea: Tatăl-Creator, Fiul-Mântuitor şi Duhul Sfânt-Sfinţitor. Aşa este şi în gândirea ortodoxă şi aşa este şi în cuprinsul Sfintei Treimi. De aceea zicem: „Trimite Duhul Tău Cel Sfânt […] Şi fă, adică, pâinea acesta, Cinstit Trupul Hristosului Tău şi ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău”. Însemnă că se întâmplă ceea ce se afirmă despre persoanele Sfintei Treimi, în înţelesul că Fiul este mântuitor şi prin faptul că se dă spre mâncare credincioşilor, intră în alcătuirea existenţială a credincioşilor, iar Duhul Sfânt este sfinţitor.

Un al patrulea text, asemănător cu cel de-al treilea, este răspunsul pe care îl dau credincioşii la îndemnul preotului „Să mulţumim Domnului”. Răspunsul este: „Cu vrednicie şi cu dreptate este a ne închina Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimei Celei de o fiinţă şi nedespărţite”. În cuvintele acestea mărturisim de asemenea că Treimea este „de o fiinţă” şi că e „nedespărţită”, pomenim de asemenea persoanele Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi spunem ceva care n-ar trebui să uităm niciodată şi anume că e „cu vrednicie şi cu dreptate a ne închina Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”, deci mulţumirea noastră către Dumnezeu este închinarea noastră, şi închinarea noastră este datorită faptului că aşa se cuvine, „cu vrednicie şi cu dreptate” este a face noi lucrul acesta, „a ne închina Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimei Celei de o Fiinţă şi nedespărţite”. Prin urmare, de ce-i slujim lui Dumnezeu? Pentru că aşa se cuvine. De ce-i Slujim lui Dumnezeu? Pentru că aşa e cu „vrednicie şi cu dreptate”. De ce luăm parte la Sfânta Liturghie? Pentru că nu se poate ca un om credincios, dreptmăritor fiind, să ocolească Sfânta Liturghie.

Şi mai este un text din Sfânta Liturghie în care e pomenită Sfânta Treime, cel de-al cincilea text şi anume răspunsul la binecuvântarea pe care o dă preotul cu Sfântul Potir în mână când zice: „Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta” şi când credincioşii răspund: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”. Deci credinţa cea adevărată ne pune în legătură cu Preasfânta Treime, Preasfânta Treime este mai presus de ceea ce putem gândi noi, de ceea ce putem spune, dar partea noastră în legătura cu Sfânta Treime este închinarea noastră, deci când zicem: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne”, semnul credinţei celei adevărate este şi închinarea adusă Preasfintei Treimi.

Acestea sunt cele cinci texte din Sfânta Liturghie în care se pomeneşte Preasfânta Treime, cu numele de Treime.

Şi mai este un text în cuprinsul Sfintei Liturghii în care cele trei persoane ale Sfintei Treimi sunt pomenite cu rost de binecuvântare, şi anume când preotul spune: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi”. Sunt de asemenea pomenite cele trei persoane ale Sfintei Treimi, adică Dumnezeu Tatăl cu iubirea Sa, Dumnezeu Fiul cu harul său şi Dumnezeu Duhul Sfânt cu împărtăşirea Sa, cu faptul de a se împărtăşi. De fapt legătura noastră cu Preasfânta Treime se face prin Duhul Sfânt Care sfinţeşte, prin Duhul Sfânt Care ne descoperă măreţiile Sfintei Treimi.

Sfântul Isaac Sirul zice că: „Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minunează de Dumnezeu”. Asta însemnă că dacă cineva vorbeşte despre Dumnezeu şi Îl cinsteşte pe Dumnezeu, dar nu se minunează de Dumnezeu, n-a ajuns încă să se uimească de Dumnezeu, să fie uimit de măreţiile lui Dumnezeu, încă n-a cunoscut pe Dumnezeu. Atunci e începutul cunoştinţei de Dumnezeu, a adevăratei cunoştinţe, când ne uimim de Dumnezeu, când Îl avem pe Dumnezeu în conştiinţa noatră ca mai presus de noi.

Aduc aminte acuma de un cuvânt de la Sfântul Munte, un fel de zicere, un fel de lozincă, care circulă la Sfântul Munte şi anume că „La Dumnezeu să te gândeşti ca la Dumnezeu, nu ca la om şi să-l respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul”.
Bineînţeles că Dumnezeu nu este ceva de respirat, dar e vorba, prin acest cuvânt, să Îl avem în vedere pe Dumnezeu, să Îl avem în conştiinţa noastră pe Dumnezeu cât putem de des, dacă putem de câte ori respirăm să ne şi gândim la Dumnezeu, deşi lucrul acesta nu-i cu putinţă. Şi „la Dumnezeu să ne gândim ca la Dumnezeu nu ca la om”, asta înseamnă că pe Dumnezeu să-L avem la măsurile măreţiei Lui, cât putem înţelege noi din măreţia lui Dumnezeu. Vă puteţi închipui ce păcat mare fac cei care înjură pe Dumnezeu, cei care hulesc pe Dumnezeu şi care în loc să-L mărească Îl necinstesc, cât de departe sunt unii ca aceştia de a se uimi de Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel spune că numai în Duhul Sfânt poate să spună cineva Mântuitorului nostru Iisus Hristos Domn, să-L numească pe Iisus Hristos Domn (I Corinteni 12, 3). Deci Duhul Sfânt este Acela care ne dă înţelegere şi ne dă puterea de a-L preamări pe Dumnezeu. Se spune undeva în Sfânta Scriptură, în Evanghelia de la Ioan, că Domnul Hristos a zis despre Duhul Sfânt că „El pe Mine Mă va preamări” (Ioan 16, 14).

Ceea ce facem noi la Sfânta Liturghie este acest lucru: Îi slujim lui Dumnezeu, participăm la vuietul Duhului adică. În trei locuri din Sfânta Scriptură a Noului Testament se vorbeşte despre un vuiet al Duhului: în convorbirea cu Nicodim, în convorbirea Domnului Hristos cu Nicodim în Evanghelia de la Ioan capitolul 3, unde se spune că „Duhul – sau vântul – suflă unde vrea şi tu îi auzi vuietul lui” (Ioan 3, 8), în Evanghelia de la Ioan în capitolul 7 unde se spune că „din fiinţa celor ce vor crede vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7, 38). Râurile totdeauna vuiesc. Vuieşte vântul şi vuieşte apa. Şi aicea se aude apa cum vuieşte, nu-i vuietul prea mare dar sunt ape care au vuietul mare. Şi, la pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli, s-a pogorât Duhul Sfânt într-o vijelie, într-un zgomot ca de vijelie (Fapte 2,2). Asta însemnă că Duhul Sfânt trebuie să vuiască iar vuietul Duhului Sfânt în biserică sunt sfintele slujbe, pe care le facem, la care participăm, sunt sfintele slujbe la care luăm parte cu toţii ca slujitori. Să nu-şi închipuie cineva că la slujbă slujeşte preotul şi cântăreţul. Nu. Toţi credincioşii slujesc la sfânta slujbă şi dacă nu ştiu, să ştie de acuma încolo şi să facă lucrul acesta, adică să slujească, să participe.

Aşadar e o legătură între Preasfânta Treime şi Sfânta Liturghie, Sfânta Liturghie fiind prilej de a ne aduce aminte de Preasfânta Treime şi de a-I sluji Presfintei Treimi. Sfântul Marcu Ascetul zice: „Când îţi aduci aminte de Dumnezeu înmulţeşte rugăciunea ca atunci când Îl vei uita Domnul să-Şi aducă aminte de tine”. Prilejul de a ne aduce aminte de Dumnezeu cu rugăciunea ni-l dau sfintele slujbe şi ni-l dă şi Sfânta Liturghie, în care e pomenită, în felul în care v-am prezentat eu, Preasfânta Treime. Dumnezeu să ne ajute!

23 august 1995
Ganduri bune pentru ganduri bune – Arhimandrit Teofil Părăian

Lasă un răspuns

septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR