din vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz la nunta de la Cluj – 20-21 iulie 1984
Sâmbătă, 20 iulie 1984
„Taina aceasta este mare”, spune Cuvântul lui Dumnezeu, vorbind când despre soţ şi soţia lui, despre mire şi mireasă, când despre Hristos şi Biserica Sa. De aceea mulţumim lui Dumnezeu că a adus vremurile acestea de libertate şi de bucurie când noi, cu sutele şi sutele, câţi suntem aici, ne putem în libertate bucura de mărturisirea şi de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, de bucuria de a putea să ne împărtăşim şi să ascultăm îndemnurile acestui Cuvânt, de care cu toţii avem nevoie pentru orientarea şi pentru viaţa noastră.
„Taina aceasta este mare.” Dumnezeu ne-a însemnat pe noi şi ne-a făcut să ne asemănăm cu Biserica Sa, cu Mireasa Sa. Aşa frumos se vorbeşte despre mireasă în tot Cuvântul lui Dumnezeu! În poporul evreu există un obicei ceremonial. În timpul nunţii, mireasa se bucură de o cinste deosebită. Există un moment în care i se spală picioarele miresei, ca respect şi ca preţuire deosebită. Evanghelia numeşte Ierusalimul de sus Mireasa noastră. Evanghelia numeşte Biserica mireasă. Dumnezeu a alcătuit omenirea să fie ca o mireasă a Fiului Său, Care Şi-a dat viaţa pentru ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să-i înfăţişeze pe toţi ca pe o mireasă fericită şi binecuvântată, curăţită şi sfinţită pentru El. Aceasta este starea la care vrea Dumnezeu să ne ridice.
Aţi auzit aici vorbindu-se despre pocăinţă. Pocăinţa este una dintre cele şapte Taine ale Bisericii noastre. Şi, în înţeles duhovnicesc, pocăinţa este naşterea din nou, convertirea, schimbarea omului, schimbarea vieţii sale; momentul când el se predă lui Dumnezeu, se hotărăşte pentru Dumnezeu şi vrea, şi pune legământ să înceapă o viaţă nouă cu Dumnezeu. Asta este Taina Pocăinţei.
Pocăinţa este o taină; şi taina aceasta este scrisă în Evanghelia Mântuitorului de la Ioan, capitolul 3, unde se spune că un înţelept al poporului Israel, un învăţat, profesor de teologie în Israel, Nicodim, a venit noaptea la Iisus cu problema aceasta pe care Mântuitorul i-a ştiut-o înainte de a-şi deschide Nicodim gura. El a venit la Iisus. Spune aşa de frumos în Evanghelie: „Între farisei, era un om, anume Nicodim. Acest Nicodim a venit la Iisus noaptea şi i-a zis: «Învăţătorule, ştiu că eşti un om trimis de Dumnezeu, pentru că nimeni nu poate să facă faptele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el»…”. Aşa trebuie să înceapă un om inteligent o discuţie respectuoasă cu un om la care se duce să‑l cerceteze şi de la care să afle un adevăr. Mântuitorul însă a scurtat firul discuţiei şi i-a zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou”. Nicodim, un învăţător în Israel, era neobişnuit şi necunoscător despre aceste lucruri. Şi-I vorbeşte Mântuitorului: „Cum poate un om bătrân să se nască din nou?”. Şi Mântuitorul îi spune: „Dacă tu, învăţătorul lui Israel, nu înţelegi aceste lucruri, iată, îţi spun încă o dată: trebuie să vă naşteţi din nou!”. Şi-i vorbeşte despre o Apă şi despre un Duh. Apa era Cuvântul lui Dumnezeu, care este Viaţa şi curăţă mintea; şi Duhul era puterea lui Dumnezeu, care curăţă inima. A spus: „Trebuie să vă naşteţi din nou”, să căpătaţi o minte nouă şi o inimă nouă. Ăsta este omul cel nou, care poate să facă faptele cele noi şi care realizează o viaţă trăită după voia lui Dumnezeu. Fără această naştere din nou, fără această înnoire a vieţii, fără această taină a pocăinţei, nu poate să existe mântuire, pentru că un om nenăscut din nou, care n-are o minte nouă, o minte curată, o minte sfinţită, o minte duhovnicească, o raţiune divină şi care n-are o inimă nouă, o simţire nouă, un sentiment curăţit şi sfinţit de Dumnezeu, acesta este un om vechi. Numai cine le are pe acestea, acela este un om nou, care poate să vadă Împărăţia lui Dumnezeu, să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, să lucreze pentru Împărăţia lui Dumnezeu, să trăiască pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi să moară pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Această lucrare minunată a făcut-o Evanghelia în viaţa poporului nostru de la început. Această lucrare minunată o face Evanghelia lui Dumnezeu în viaţa fiecărui om care se întoarce la Domnul. De aceea Mântuitorul cere, ca o condiţie fără de care nu se poate mântui nimeni: „Trebuie să vă naşteţi din nou!”. În Evanghelia după Ioan capitolul 1, versetul 11 scrie aşa: „El a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din om, nici din firea pământească, nici din voia firii pământeşti, ci din Dumnezeu”. Aceasta este Taina Pocăinţei, una dintre cele şapte Taine ale Bisericii noastre, care ne-au rămas nouă de la moşii şi strămoşii noştri ca o condiţie neapărat necesară pentru oricine vrea să fie mădular al Bisericii vii a lui Hristos şi vrea să fie un om nou, prin care Dumnezeu să poată lucra şi de care El să Se poată folosi în lucrul Său şi în lucrarea Evangheliei Sale.
De aceea, pentru foarte mulţi care au asistat astăzi pentru prima dată la o astfel de petrecere duhovnicească, multe dintre lucrurile exprimate aici pot să li se pară de neînţeles. Vorbirea aceasta, a tuturor celor care s-au perindat până acum aici şi se vor mai perinda, este o vorbire duhovnicească, pentru care trebuie să ai o pricepere duhovnicească să o înţelegi. Şi această pricepere duhovnicească o capătă omul numai când se hotărăşte pentru Dumnezeu, adică atunci când se naşte din nou pentru Împărăţia şi Patria cea Veşnică.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
