Arhiva pentru februarie, 2017

martie

din vorbirea fratelui Leon Andronic
de la o adunare de la Slobozia – decembrie 1968

Fraţi şi surori în Domnul Iisus!
E o oră târzie din noapte (douăsprezece fără douăzeci). De aseară, de la ora opt, până la ora aceasta, şuvoiul Cuvântului lui Dumnezeu s-a revărsat din belşug şi parcă n-ar mai trebui şi n-ar mai fi nevoie să vă mai ţin şi eu încă câteva clipe de încordare a voinţei şi a atenţiei, pentru a prelungi oboseala dumneavoastră şi a o mări.

Totuşi fac şi eu ca fratele care a vorbit înainte de mine: nu mă rabdă inima, parcă, să nu profit de această ocazie, de acest prilej, ca să-mi împărtăşesc şi eu simţămintele şi să mă pot şi eu exprima cu mulţumire în sufletul meu că Dumnezeu a avut milă de noi şi ne-a mai dăruit încă o noapte de veghere. O noapte în care punem puţin la chin pe „măgăruşul” nostru cel vechi. Un frate spunea (şi foarte mare dreptate avea) că trupul nostru e ca un măgar. Şi aşa este, că, într-adevăr, el trage la pământ. Şi vrea mâncare bună, odihnă multă, treabă puţină şi, dacă se poate, un stăpân cât de blând şi de bun. Cam aşa ar vrea şi acest trup firesc, acest trup de lut al nostru care nu se simte tocmai bine când îi pui frâul şi zăbala şi când îi mai articulezi şi câte un bici. Cam cârteşte… nu-i prea plac zilele de post. Nu prea îi plac genunchii plecaţi. E cam departe biserica şi adunarea pentru „măgăruşul” nostru şi el ar vrea, dacă s-ar putea, [să stea] cât mai comod, chiar în pat, să-i cânte poate chiar şi Liturghia, că el se simte bine. Căldură… mâncare… un pahar de apă… şi-un vinişor, dacă se poate, aşa, să-l dezmierde oleacă. Şi, în fine, „măgăruşul” nostru îşi cere partea lui. Citeşte în continuare »

poezie Ioan Marini

din foaia „Oastea Domnului”, Anul III, Nr. 9, Sibiu, 28 februarie, 1932

Malu alb

din foaia „Isus Biruitorul”, Anul III, Nr. 114, Sibiu, 28 februarie, 1937

Prin ascultare, combatem patimile, astfel incat nici un gând pătimaş nu poate sa ne rodească.

Inainte fiecărei persoane trebuie sa fim gata sa implinim voia sa mai degrabă decât a noastră. Astfel, conştiinţa noastră se eliberează. Puţin cate puţin, intr-un mod cu totul neaşteptat, lacrimile pentru „Adamul intreg” se nasc in noi.

Ascultarea incepe prin amănuntele cele mai neinsemnate ale vieţii zilnice, prin ocupaţia cea mai modesta, dar se sfârşeşte prin conştiinţa lui EU SUNT. Trebuie sa păstram aceasta stare de duh cu tăria credinţei in înviere.

Hristos a spus: Cel ce nu uraste pe tatăl sau, pe mama sa, pe fraţii sai, pe copiii sai si chiar pe propriul sau suflet, nu poate sa Ma urmeze. Cuvântul Domnului este foarte serios. Nu este vorba aici de cariera si de minciunile acestei vieţi, ci sa ajungi sa treci peste patimile si păcatele acestei lumi pentru a trai veşnic cu Tatăl. După căderea in păcat, firea umana este, in toate manifestările ei, potrivnica fata de ceea ce Tatăl nostru ceresc aşteaptă de la noi. Iata de ce trebuie sa ne uram pe noi insine, in starea in care suntem in lumea de după cădere. Citeşte în continuare »

De la adunarea Oastei Domnului din Bis. Ortodoxă Sf. Ilie (Cluj, 23 mar. 2014)

postul

din foaia „Lumina Satelor”, anul V, nr. 10, Sibiu, 28 februarie, 1926

„Întocmai ca acela care, aruncând cu pietre spre cer, nu poate lovi cerul, dar se poate lovi pe sine însuşi dacă piatra îi cade în cap – întocmai aşa şi suduitorul nu poate atinge lucrurile sfinte pe care le suduie, dar, în schimb, sudalma cade înapoi pe sufletul lui şi-l răneşte de moarte.

În chipul acesta, suduitorul îşi ascute săgeţi pentru a-şi ucide sufletul.“

(Sf. Ioan Gură de Aur )

 

„Nu te temi, suduitorule, că se deschide sub tine pământul şi te înghite? O, nu te înşela! Din mâna Atotputernicului Dumnezeu nu vei scăpa!“

(Sf. Efrem Sirul) Citeşte în continuare »

28 M †) Sf. Cuv. Ioan Casian Romanul şi Gherman din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul; Sf. Sfinţit Mc. Nestor; Sf. Sfinţit Mc. Proterie (Canonul cel Mare, partea a II-a) (Zi aliturgică) (Numai seara, pâine şi apă)

Noul Testament – Marcu, cap. 8
Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 97 şi 98
T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. I –Capitolul 9

Traian DorzStãpânul ascultãrii mele
ce har ai Tu şi ce frumseţi, –
de ce nu pot sã-Ţi aflu seamãn
în tot ce-n lume-i mai de preţ!

De ce nu pot afla nici nume
nici chip în cer sau pe pãmânt
nimic sã-Ţi poatã fi alãturi
de fericit, de drag şi sfânt.

Nimic nu-Ţi seamãnã Iubirii
ce Tu în inimã-mi aprinzi
nimic frumseţii şi cântãrii
cu care sufletu-mi cuprinzi!…

– Ce frumuseţi şi har trezeşte
ivirea mugurilor cruzi
când puii roadelor vieţii
în sânuri gângurind le-auzi!

Ce farmec minunat şi tainic
e în al razei cald îndemn
ce-nvie şi aratã lumii
al pãcii şi iubirii semn!

În tot ce e frumos – şi-n toate
e-un farmec minunat şi sfânt
ce-n inimã, privind, coboarã
puternic raiul pe pãmânt.

Dar parcã toate de pe lume
şi poate cã şi-n Cer la fel
au numai câte-un singur farmec
sau har… şi-n veci rãmân cu el.

Pe când Tu, al Iubirii Soare
Tu, al Cântãrii dulce Foc
Tu, Dorul dorurilor mele
le-ai veşnic toate la un loc!

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

poezie Pr Iosif

O frumoasă poezie a Părintelui Iosif Trifa din foaia „Lumina Satelor”, anul V, nr. 10, Sibiu, 28 februarie, 1926

Slăvit să fie Domnul că m-a băgat în „colivie“ ca să învăţ a cânta! O, ce cântări noi am învăţat în „colivia“ de la Geoagiu! Şi la Davos, în Elveţia, tot aşa. Numai că această „colivie“ de la Davos a fost mai întunecoasă. Pe lângă suferinţă, mai avea şi întunericul străinătăţii.

Slăvit să fie Domnul că m-a ţinut în aceste „colivii“! Căci niciodată n-am „cântat“ aşa de frumos ca în „coliviile“ acestea. Poate, niciodată nu m-am rugat cu atâta duh şi putere ca închis în aceste „colivii“. Şi totuşi, ascultând pe fereastră lumea păsărilor în pădurea de la Geoagiu… mă ruşinam. Eu cântam din „colivie“; ele cântau din libertate. Eu Îl slăveam pe Domnul după ce m-a închis în „colivie“; ele Îl slăveau din libertate.

„Căutaţi la păsările cerului“… Ah, ce predică plină de fior şi de răspundere văd azi în aceste cuvinte ale Mântuitorului!

Părintele Iosif Trifa, din „Căutaţi la păsările cerului!”

– Pãrinte Teofil, Postul Mare este rãstimpul în care omul este chemat sã se cerceteze pe sine mai mult decât altãdatã, sã se apropie mai mult de Dumnezeu. Pentru aceasta Biserica noastrã Ortodoxã ne întâmpinã cu slujbe mai multe si mai lungi, dintre acestea Canonul cel Mare are un loc deosebit. Ce este, de fapt, Canonul cel Mare?

– Canonul cel Mare este un canon mare, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii noastre, prin lungimea lui, prin bogãtia lui, prin alcãtuirile din care este compus. Canoanele Bisericii noastre, canoanele de slujbã, sunt alcãtuiri care au în general opt cântãri numãrate ca nouã pentru cã una lipseste de obicei si anume cântarea a doua. Canonul cel Mare are si cântarea a doua, de altfel în Triod sunt mai multe canoane care au toate cele nouã cântãri. Citeşte în continuare »

27 L Sf. Cuv. Mărt. Procopie şi Talaleu (Canonul cel Mare, partea I; Începutul Postului Mare) (Zi aliturgică) (Numai seara, pâine şi apă)

Noul Testament – Marcu, cap. 7
Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 97 şi 98
T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. I –Capitolul 9

Vorbind despre post, cititorul îşi poate rea­minti îndată de o mulţime de locuri şi cazuri din Sfânta Scriptură unde el a fost folosit, recomandat, iar practicarea lui chiar mustrată – ca în cazul israeliţilor şi fariseilor – atunci când, la aceştia, postul a devenit doar o formă goală şi fără duh.

Încă de când îi întâlnim pe cei dintâi postitori vedem că, alături de rugăciune şi ajunare,  postul (care înseamnă lipsirea de mâncare) este folosit ca o armă duhovnicească, pentru atingerea unei ţinte duhovniceşti însemnate sau ca un mijloc pentru apropierea de Dumnezeu, prin adevărata închinare plăcută Lui.

A postit Moise, care a petrecut în rugăciune şi post de două ori înainte de a primi tablele Legământului. A postit David, care prin căinţă, plângere, rugăciune şi post a primit din nou ha­rul ce s-a depărtat de la el după ce a păcătuit. Citeşte în continuare »

Fara duh de pocăinţa, fara experienţa unei adevărate ascultări, nu poţi deveni un adevărat teolog sau preot, adică o persoana capabila sa invete pe alţii adevărata viata creştineasca.

Pentru a invata sa trăieşti in Hristos, nu este necesar sa citeşti zeci sau sute de cârti. Părintele meu duhovnic m-a sfătuit sa nu citesc decât câteva pagini pe zi. Un sfert de ora, o jumătate de ora, dar veghind sa aplic in viata ceea ce citeam.

Sfantul Apostol Petru spunea despre preoţia imparateasca ca ea poate fi implinita prin participarea noastră la sfânta Liturghie. Temeti-va serios sa mergeţi la Sfânta Liturghie din obişnuinţa. Siliti-va de fiecare data sa traiti mai profund ceea ce simţea Hristos la Cina cea de Taina, când a instituit aceasta mare Taina care este Sfânta împărtăşanie. Astfel, Sfânta Liturghie va deveni mântuitoare nu numai pentru voi, ci si pentru toţi cei care participa la ea. Nu numai preoţii pot sa trăiască in inima lor suferinţele lui Hristos pentru lumea căzuta prada păcatului si morţii. Citeşte în continuare »

Frate, aceste două părţi ale întrebării se întregesc una pe alta şi depind una de cealaltă. Cine cunoaşte Cuvântul Sfintei Scripturi şi al Sfinţilor noştri Părinţi duhovniceşti nici nu mai pune astfel de întrebări, fiindcă asupra împlinirii lor nu mai are nici o îndoială. Dacă noi avem naşterea din nou, adică dacă avem ungerea Sfântului Duh, de care spune Mântuitorul în Evanghelia după Ioan capitolul 16, versetele 13 până la 15, ea ne călăuzeşte în tot adevărul. Citeşte în continuare »

Cuvântul Pr. Prof. Dr. Ioan Chirila rostit în faţa tinerilor din Oastea Domnului
în Biserica Ortodoxă Sf. Ilie (Cluj, 7 apr. 2012 )

  1. Nu trebuie să fiinţăm înaintea oricărui chip și asemănare a Celuilalt. (We must not exist before every image and likeness of the Other.)
  2. La începutul vieții noastre, avem nevoie de prezența altora pe care să-i iubim sau care să ne fie prieteni. Pe măsură ce înaintăm, cel Unul – Domnul – ne umple cu o asemenea dragoste și cu o asemenea bucurie, încât nu mai avem nevoie de nimeni (altcineva). Toată această tânjire a sufletului după un altul asemenea lui apare la început pentru că sufletul nu știe pe Cine iubește, și de aceea crede că are nevoie de o anumită persoană (omenească).
  3. De multe ori Dumnezeu nu vrea fapta, ci intenția. Îi este destul să vadă că dorești să-i împlinești poruncile.
  4. Iisus Hristos a dat regula de aur: singur și cu ceilalți.
  5. Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viață și a suflat Duhul Său întru noi. Acel Duh este Dragostea. Când ne lipsește dragostea, rămânem doar trup și astfel suntem cu totul morți.

Iisus Hristos PantocratorDe aceea, strigă chiar azi către Tatăl: Trezeşte-mă! Trezeşte-mă! Ajută-mă să mă văd aşa cum sunt şi apoi să Te văd pe Tine aşa cum eşti: pretutindeni de faţă, totdeauna gata să ierţi, plin de milă şi de îndurare, bogat în tot felul de daruri! Ajută-mă totodată să privesc la Acela pe care L-ai trimis ca să fie „Lumina lumii“! Ajută-mă să privesc la El, ca astfel totul să se lumineze: şi trecutul, şi prezentul şi viitorul, şi moartea şi viaţa!

O, dă-mi, Te rog, ajutor să mă luminez, să mă trezesc, să-mi cunosc rostul, să trăiesc prin credinţă! Cât de plăcut e să umbli în lumină, cu ochii deschişi! În fiecare zi, în fiecare ceas, trezeşte-mă prin starea ta de faţă, în Domnul Hristos, căci a trăi înseamnă a fi treaz, a fi treaz fără încetare, aşteptând marea, luminoasa şi plăcuta zi a deşteptării tuturor credincioşilor, sus, în lumina cea desăvârşită!

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)

februarie 2017
L Ma Mi J V S D
« Ian   Mar »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR