Arhiva pentru joi, 9 februarie 2017

Cuvânt înainte

Cãrticica de fațã cuprinde o vorbire ce s-a rostit în adunarea Oastei Domnului din Sibiu. Prin tipografia Oastei o trimitem acum și în lumea ostașilor de prin țarã. Ostașii Domnului și toți creștinii care așteaptã Împãrãția lui Dumnezeu vor afla în cãrticica aceasta învãțãturi de mare preț despre cum trebuie sã creștem în Domnul. Un semn al cunoașterii noastre de ostași trebuie sã fie creșterea noastrã cea duhovniceascã. An de an și zi de zi sã creștem în Domnul pentru ca vãzându-ne alții cum creștem în cele bune sã capete și ei îndemn de a intra în fronturile mântuirii sufletești. Domnul sã binecuvânteze cu folos de mântuire sufleteascã pe cei ce vor citi și rãspândi și aceastã micã solie.

Sibiu, la 15 martie 1932 – Preot Iosif Trifa Citeşte în continuare »

A doua zi, Iisus a vrut sã Se ducã în Galileia şi a gãsit pe Filip, şi i-a zis: Vino dupã Mine!

Dragostea nu stã în faptul cã noi am iubit pe Dumnezeu, ci în marele har cã El ne-a iubit pe noi!
Toatã mântuirea noastrã de acum şi toatã binecuvântarea veşnicã ce va urma din aceasta se datoreşte în întregime lui Iisus.
Singurul nostru merit este cã am întins mâinile sã primim de la Domnul nostru Iisus Hristos, aceastã comoarã nemaipomenitã… cã am strigat din adâncul prãpastiei pierzãrii, sã ne audã şi sã ne scape.
Cã ne-am lãsat ridicaţi în staulul Sãu…
– Totuşi ce mult este acest lucru!
Cât de mulţi nu pot face şi nu fac nici atât! Ba încã se împotrivesc şi luptã contra mântuirii lor… Ce nenorocire este o astfel de stare! Citeşte în continuare »

14 – Toatã ființa noastrã trebuie sã se cutremure când stãm în fața Domnului, cãci atunci stãm în fața Aceluia care cunoaște toate tainele noastre, toate pãcatele noastre, toate dorințele noastre, toate nevoile noastre, tot viitorul nostru.
Înaintea Lui, inima noastrã sã fie sincerã în tot ce are și în tot ce mãrturisește.
Ochii noștri sã fie plecați cu respectuoasã smerenie, urechile noastre sã fie atente cu teamã ascultãtoare, gura noastrã sã fie cumpãtatã în vorbe și tãcere iar gândurile stãpânite numai de curãție și evlavie. Citeşte în continuare »

9 J Sf. Mc. Nichifor; Sf. Sfinţiţi Mc. Marcel şi Pangratie (Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului)

Noul Testament – Matei, cap. 26: 1-35
Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 67 şi 68
T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. I –Capitolul 6: Cutremurătorul început

icon-Fr-Ioan-MariniPentru ca să creşti, trebuie să te hrăneşti. Un corp nehrănit se prăpădeşte! Şi un suflet care nu se hrăneşte, aşişderea se va ofili şi va muri. Şi moare din vina lui, fiindcă „masa Domnului“ este întinsă pentru oricine. Trebuie doar să întinzi mâna, să iei şi să mănânci.

„Pâinea“ şi ,,apa“, „vinul“, „mierea“ şi „laptele“ Cuvântului lui Dumnezeu sunt astăzi, mai mult ca oricând la îndemâna tuturor. Veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi şi mâncaţi, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! (Is 55, 1-2).

Iată, aceasta e Biblia, cuvântul lui Dumnezeu. O masă întinsă, bogată, plină cu bucate gustoase, care se dau fără bani şi fără „plată“ tuturor celor ce vin şi cumpără… Citeşte în continuare »

Vai de noi de ne va afla Dumnezeu împovărați cu grijile și întristările acestei vieți

Cât de mare este compătimirea lui Dumnezeu față de starea noastră nenorocită, adică față de neatenția noastră pentru purtarea Lui de grijă, când Dumnezeu spune: Iată, stau la ușă și bat!, înțelegând prin ușă cursul vieții noastre, încă neînchisă de moarte… În ce te voi afla, în aceea te voi judeca, zice Domnul. Vai, de ne va afla El împovărați cu grijile și întristările acestei vieți, fiindcă cine va putea să stea înaintea chipului mâniei Lui! Iată de ce s-a zis: Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, adică să nu vă lipsiți de Duhul Sfânt, fiindcă privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său. Desigur, orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare, ne aduce rugăciunea, pentru că ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastră, ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt. Citeşte în continuare »

februarie 2017
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR