Arhiva pentru vineri, 17 februarie 2017

din vorbirea fratelui Ioan Voina
de la o adunare de botez de la Ighiel – anii ’70

Mă bucur că ne aflăm aici în faţa lui Dumnezeu şi mă bucur când şi El este în mijlocul nostru, după cum ne-a făgăduit.

Fraţii mei, mai întâi de toate, aş vrea să vă salut cu salutul nostru frăţesc din Lucrarea aceasta din care facem parte:

Slăvit să fie Domnul!

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţii mei, toate cuvintele care s-au spus aici în acest loc, toate cuvintele din partea fraţilor au fost privitoare la un singur lucru: la Domnul Iisus, în chip deosebit şi-n chip minunat. Deşi unii au vorbit într-un fel şi alţii au vorbit într‑altul, toate aceste cuvinte Îl arată pe El… Îl arată pe El. Scriptura Îl cuprinde pe El şi ne cuprinde şi pe noi. Aşa cum ştim, după cum ni-L arată pe El, ea arată şi omenirea întreagă, împărţită în două: unii pentru viaţă veşnică şi alţii pentru osândă şi ruşine veşnică. Deci, la fel, şi eu aş vrea să mărturisesc despre El şi totodată să mărturisesc şi despre noi, cum şi Scriptura vorbeşte despre El şi despre omenirea întreagă, împărţită în două: fie în Împărăţia lui Dumnezeu, fie în osânda veşnică. Citeşte în continuare »

Ceva din istoria lui Daniil din Biblie

Daniil era dregător în slujba împăratului. Era cel mai vrednic şi cinstit. «În el era un duh înalt» (Dan. 6, 4). Dar zavistia şi răutatea omenească – de totdeauna – nu puteau suferi acest lucru.

Ceilalţi dregători îl urau pe Daniil şi «căutau să afle ceva asupra lui ca să-l pârască, dar n-au putut să găsească nimic» decât o pâră mincinoasă şi cu asta l-au aruncat în groapa leilor. Citeşte în continuare »

„Scrieti ca v-ati impacat cu gandul ca va trebui sa purtati razboi cu propriile patimi pana la sfarsitul vietii. Da, este nevoie neaparat: chiar si Sfintii Parinti, atata timp cat nu ajunsesera la nepatimire si la pacea desavarsita, aveau cu totii razboiul lor; prin acest razboi ne cunoastem neputinta si asezarea sufleteasca rea, si ajungem, de nevoie, sa ne smerim. Dumneavoastra insa vreti nu numai sa fiti buna si sa nu aveti nimic rau, ci sa va si vedeti cu desavarsire buna. A vrea sa fii bun este o dorinta de laudat, insa contemplarea propriilor calitati este deja hrana pentru orgoliu.

Chiar daca am implini toate poruncile lui Dumnezeu, toti trebuie sa ne socotim slugi netrebnice – iar noi, cu toate ca avem multe neajunsuri, nu gandim astfel despre noi insine, si de aceea ne tulburam in loc sa ne smerim. Dumnezeu nu ne da putere sa-I implinim poruncile tocmai ca sa nu ne inaltam, ci sa ne smerim si sa dobandim chezasia smereniei: cand aceasta va fi in noi, atunci si virtutile vor fi in noi statornice, si smerenia nu ne va lasa sa ne ingamfam. Si atunci, de ce vi se pare ingrozitor sa va ganditi ca atunci cand va comparati cu oamenii cei mai buni vedeti in dumneavoastra o multime de lucruri rele? Daca ne vedem pacatele (lucru pentru care Il si rugam pe Domnul: „da-mi sa-mi vad gresalele mele”), suntem nevoiti sa ne smerim, pe cand vazandu-ne virtutile ne ingamfam. Lauda omeneasca nu vatama atunci cand nu ne indulcim de ea – iar daca o primim cu placere, atunci, dupa cuvantului Sfantului Isaac, „lucratorul nu are plata”.

din: Sfantul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, 2011

În toate vremurile şi la toate popoarele, sudalma a fost socotită ca o grea vătămare adusă Dumnezeirii. Şi suduitorul era pedepsit fără cruţare.

Astfel, am arătat cum, în Vechiul Testament, suduitorul era omorât cu pietre.

Istoria ne spune că romanii şi grecii, aşijderea, îi ucideau pe cei ce-i înjurau pe zeii lor (cei făcuţi din pia­tră şi metal).

Pe timpul lui Ludovic al IV-lea, în Franţa, suduitorii se pedepseau cu două feluri de pedepse cumplite: ori li se străpungea limba cu un fier ars, ori erau băgaţi în nişte saci şi aruncaţi în apă.

Pe timpul lui Ludovic al XI-lea, se pedepsea nu numai cel ce suduia, ci şi cel ce auzea pe cineva suduind şi nu îl denunţa. Citeşte în continuare »

icon-Fr-Ioan-MariniO soră credincioasă scria nu de mult că în toamna trecută, când norii grei ai războiului s-au apropiat până în preajma hotarelor noastre, a cercetat pe o femeie sărmană cu vreo 5-7 copii, al cărei soţ era plecat la concentrare. O mare întristare şi teamă apăsa sufletul bietei femei.

Tânăra surioară – căci era o tânără! – începu să-i vorbească şi apoi, deschizând Biblia, începu să-i citească.

Deodată, chipul femeii se linişti. Începu să plângă, stăruind de sora să-i mai citească şi să mai meargă pe acolo, „fiindcă – zise ea – de când mi-ai citit din cartea aceea, nu-mi mai este frică“.

Într-adevăr, cuvântul Scripturii este un cuvânt al mângâierii şi al puterii pentru oricine care îl ascultă cu încredere şi credinţă. Biblia este un adevărat tezaur al mângâierii pentru suflete. Căci „tot ce-a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care le dau Scripturile, să avem nădejde“ (Rom 15, 4).

Apropie-te, suflete dragă, de Cuvântul Domnului şi adapă-te din el. Nimeni nu te poate mângâia ca acest cuvânt, când necazurile te apasă şi întristarea ţi-a aprins inima. Încearcă şi vei vedea. Citeşte în continuare »

17 V Sf. M. Mc. Teodor Tiron; Sf. Mariamna; Sf. Împăraţi Marcian şi Pulheria (Post)

Noul Testament – Marcu, cap. 2
Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 81 şi 82
T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. I –Capitolul 7: Primii pasi spre o rânduială

trufie

din foaia „Lumina Satelor”, anul III, Nr. 6, Sibiu, 17 februarie 1924

Voi cei ce-aţi fost adânc legaţi
şi Dumnezeu v-a dat scãpare
voi pân-la moarte-I datoraţi
recunoştinţa cea mai mare.

O, nu uitaţi, o, nu uitaţi
ce I-aţi promis, ce-I datoraţi
pliniţi al vostru legãmânt
cãci Dumnezeu e Sfânt, Sfânt, Sfânt.

Voi cei ce L-aţi chemat la greu
iar El v-a scos din suferinţã
voi pânã-n veci lui Dumnezeu
Îi datoraţi recunoştinţã.

Îi datoraţi sã-L preamãriţi
pentru-ndurãrile-I slãvite
sã-L lãudaţi şi sã-I slãviţi
minunile de voi trãite.

Îi datoraţi trãind frumos
sã fiţi urmaşilor luminã
sã aibã şi în ei Hristos
pe veci încredere deplinã.

O, nu uitaţi ce v-aţi legat
când El v-a scos din strâmtorare,
– El şi-a-mplinit Cuvântul dat
dar cum vi-l împliniţi voi oare?

Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”

De la adunarea Oastei Domnului din Catedrala Mitropolitană înainte de Praznicul Rusaliilor
(Sibiu, 7 iun. 2014)

februarie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Ian   Mar »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  
Colinde
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR