Arhiva pentru vineri, 17 martie 2017

Oare numai postul şi sacul? Nicidecum, ci schimbarea întregului fel de viaţă. De unde se vede aceasta? Din chiar vorbele prooroceşti. Căci vorbind de mânia lui Dumnezeu şi de postul ninivitenilor, de împăcare, zice: „Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor rele“ (Iona 3, 10). Care fapte? Că au postit şi s-au îmbrăcat în sac? Nici una din acestea, ci fără să vorbească de ele zice: Pentru că fiecare s-a întors de la faptele sale cele rele, iar Domnul, de la răul pe care spusese că vrea să li-l facă. Vezi că nu postul i-a scăpat de primejdie, ci schimbarea felului de viaţă L-a făcut pe Dumnezeu blând şi binevoitor faţă de dânşii? Citeşte în continuare »

Două grăunţe

 Pe urma unui semănător, două grăunţe se înţelegeau astfel: „Vezi tu, surato, grăi un grăunte ră­mas neacoperit de pământ, pe tine te-a îngropat grapa semănătorului. Eu însă mă desfătez acum în lumina soarelui, iar tu zaci îngropată în întuneric“.

Dar în clipele când astfel cuvânta, sosi o cioară şi îl înghiţi. Grăuntele cel îngropat, în schimb, nu peste mult ieşi afară şi rodi un spic frumos de grâu.

Doamne, mai bine ne ţine îngropaţi în încercări, decât să ne fure „păsările cerului“ (Luca 8, 5). Citeşte în continuare »

despre post

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul I, nr. 10-11-12, Sibiu, 17 martie 1935

Pr. Iosif - marturie 1

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul I, nr. 10-11-12, Sibiu, 17 martie 1935

17 V Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu; Sf. Mc. Marin; Sf. Cuv. Teostirict imnograful (Post)

Noul Testament – Luca 2, 1-20
Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 129 şi 130
T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. I – Capitolul 11: Cel mai bun misionar

Iosif Trifa

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul I, nr. 10-11-12, Sibiu, 17 martie 1935

010Din ce Îți dau iubirea-ntreagã
aș vrea mai mult sã Te iubesc
din ce mã arde-a Ta dorințã
aș vrea mai mult sã Te doresc.

Din ce Te caut, simt Iisuse
c-aș vrea s-alerg din loc în loc
din ce Te caut aș pune-n cântec
mai multã dragoste și foc.

Din ce Te chem, tot mai aproape,
aș vrea la piept sã mã cuprinzi,
din ce m-aprind de-a Ta iubire
aș vrea mai mult sã mã aprinzi.

Când oare voi fi plin de Tine
ca fundul mãrii nepãtruns
sã nu mai cer, sã nu mai caut
sã-mi fii de-ajuns, de-ajuns, de-ajuns!

Traian Dorz,
din ”Cântarea Cântãrilor mele”

poezie1

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul I, nr. 10-11-12, Sibiu, 17 martie 1935

Citeşte în continuare »

* Dacă ai smerenie, ai sfinţenie şi dacă ai sfinţenie eşti smerit.
* Dacă nu te slăveşte Dumnezeu, slava oamenilor este deşartă, amăgitoare. Dumnezeu nu vede faţa, ci numai inima omului, oricine ar fi acesta.
* Adânceşte-te în smerenia nesfârşită a lui Dumnezeu. Domnul a luat trup ca să vină pe pământ, a îmbrăcat firea omenească, pentru că Dumnezeu este înconjurat de asemenea foc încât trebuia să ardă pământul şi pe oameni: “E cu putinţă să-L vezi pe Dumnezeu şi să trăieşti?“. Cu adevărat, cât de mare a fost smerenia lui Dumnezeu! Dumnezeul slavei S-a născut şi a îngăduit să fie biciuit de făptura mâinilor Sale. Făcătorul tuturor este nesocotit, este părăsit de ucenicii Săi, care au promis că vor muri împreună cu El. E atât de greu ca omul să se încline în faţa acestei smerenii a lui Iisus Hristos, să se smerească, să se nesocotească? Nu, desigur. Domnul Însuşi a arătat: smerenie nesfârşită, iubire nesfârşită şi supunere nemărginită.
Aceste trei virtuţi sunt absolut necesare pentru ca omul să se mântuiască. Citeşte în continuare »

istorioare

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul I, nr. 10-11-12, Sibiu, 17 martie 1935

Pr. IosifÎn vremea asta, şcoala din Vidra de Sus, satul lui Avram Iancu, din care se trăgea cea de-a doua mamă a lui Iosif, rămăsese fără învăţător.

Mama, grijulie faţă de Iosif, îşi avea planurile ei.

Ea puse la cale, prin fraţii şi prin rudeniile pe care le avea în satul lui Avram Iancu, să-l cheme pe Iosif deocamdată ca învăţător acolo. Preot nu putea fi sfinţit decât după căsătorie, iar Iosif încă nici nu se gândise la acest pas.

Era cu vreo câţiva ani înainte de primul mare război, când proaspătul teolog primi chemarea pentru slujba de învăţător în Vidra de Sus. Satul era alcătuit din mulţi locuitori, moţi săraci, cu căsuţele din lemn de brad aşezate pe Valea Arieşului, dar şi cu multe alte căsuţe răspândite pe sus, pe dealurile şi văile munţilor, până departe sub păduri.

Pe lângă îndatoririle şcolii, satul sărac de moţi avea atât de multe alte nevoi.

Tânărul învăţător – cu inima lui curată şi plină de milă faţă de marile şi multele dureri de tot felul ale celor între care venise – le vedea, suferea pentru ele şi căuta din toate puterile lui să le uşureze. Citeşte în continuare »

istorioare

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul I, nr. 10-11-12, Sibiu, 17 martie 1935

martie 2017
L Ma Mi J V S D
« Feb    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR