Arhiva pentru joi, 13 aprilie 2017

Tinerii Oastei Domnului din Roma au prezentat de Duminica Floriilor, (09.04.2017) o scenetă cu caracter religios, ce face referire la suferințele Mântuitorului nostru – Domnul Iisus Hristos şi suferințele fraților ostaşi din închisorile comuniste.

Joia Cinei celei nemuritoare. Joia cea Mare. Joia cea de taină. Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajunşi în Joia Săptămânii Patimilor, în Joia cea Mare sau a Cinei celei de Taină.
Clipele acestei zile sunt anunţate de la Denia de Miercuri seara, când slăviţii ucenici la spălarea cinei s-au luminat. Atunci Iuda cel rău-credincios, cu iubirea de argint îmbolnăvindu-se, s-a întunecat, şi judecătorilor celor fărădelege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat – spunea troparul din Miercurea seara. Mântuitorul se arată a fi chip şi împlinire de chip a altor jertfe, pentru că una dintre cântări ne spune: „Cel pe Care Isaia mai înainte Miel L-a numit vestindu-L, Acela vine spre junghiere de bunăvoie Şi-a dat spatele spre bătăi şi obrazul spre lovire cu palmele şi faţa nu Şi-a întors de la ruşinea scuipărilor şi a fost osândit cu moarte de ocară. Toate de bunăvoie le-a primit Cel fără de păcat ca să dăruiască tuturor Învierea cea din morţi”. Citeşte în continuare »

Pr. Iosif Trifa 0413

din ”Lumina Satelor”, anul IX, nr. 15, Sibiu. 13 aprilie, 1930

Traian DorzSunt fericit, Iisuse, ca-n Seara Rugăciunii,
când pleacă Vânzătorul şi-Ţi mai rămân cei dragi,
– ce bine-i între-aceia ce n-au trădat nici unii,
cu ei primeşti putere spre tot ce-aştepţi să tragi

Mai sunt puţine ceasuri – şi Crucea o să-nceapa
tot iadul se frământă spre lupta-n clipa ei,
oştirile vrăjmaşe vin multe, ca o apă,
şi Mielul merge Singur cu unsprezece miei.

O, ceasurile sfinte trăite între-aceia
ce Ţi-au rămas alături în tot frumosul drum,
Ţi s-a-mpletit viaţa cu-a lor – din Galileia
şi dragostea lor dulce Ţi-e-alăturea şi-acum.

Curata lor iubire statornică şi sfântă
Ţi-e ca o oază dulce într-un pustiu amar
şi ca o-mbrăţişare când duhul se frământă,
– cu tot ce-Ţi iei de-acolo poţi merge spre Calvar. Citeşte în continuare »

13 04

din ”Lumina Satelor”, anul IX, nr. 15, Sibiu. 13 aprilie, 1930

13 J Sf. și Marea Joi; Sf. Sfinţit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul (Pomenirea morților – Denia celor 12 Evanghelii, a Sf. și Marii Vineri)

Noul Testament – Luca 16
Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 175 şi 176
T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. I – Capitolul 15: Călătoria la Ierusalim

8. Iată făgăduinţa: Slavă, cinste şi pace va veni peste orice suflet omenesc care face binele. Da! – numai peste cel care face binele!
Nu peste cel care predică bine sau cântă bine, sau scrie bine, sau gândeşte bine – ci numai peste cel care face binele.
Fiindcă niciuna din celelalte nu-i de-ajuns să îmbrace pe un gol, să sature pe un flămând, să încălzească pe un îngheţat, să adăpostească pe un străin.
Ci numai fapta!
9. Toate celelalte urmăresc folosul eului. Numai binefacerea urmăreşte foloasele de-aproapelui.
Toate celelalte pot dovedi credinţă, dar niciuna nu poate fi socotită faptă, fără mâna care dă,
fără piciorul care aleargă,
fără umărul care poartă
sau genunchii care se roagă,
sau ochii ce plâng. Citeşte în continuare »

04 13

din ”Lumina Satelor”, anul III, nr. 14, Sibiu. 13 aprilie, 1924

Sfântul Ioan Gură de Aur
din „Parinti, copii si cresterea lor”

Sa nu-mi spuna mie cineva ca n-ar trebui sa-i obisnuim pe copii cu lucruri duhovnicesti. Nu numai ca trebuie sa citeasca sau sa auda astfel de lucruri, dar ar trebui ca mintea lor sa fie tot timpul ocupata cu ele. Din cauza slabiciunii voastre, nu spun sa va ocupati tot timpul cu cele duhovnicesti si nici nu va opresc de la a studia antichitatea, asa cum nu va opresc de la treburile voastre lumesti, dar pretind ca macar o zi din sapte s-o dedicati Domnului nostru, al tuturor. Citeşte în continuare »

poezie 1936

din ”Lumina Satelor”, anul IX, nr. 15, Sibiu. 13 aprilie, 1930

marturisirea_stralucita_de_traian_dorz8. Mântuitorul îi învăţase de multe ori pe ucenicii Săi despre rugăciune,
le arătase de multe ori marea trebuinţă pe care o au de a se ruga neîncetat.
Le vorbise despre puterea pe care o primesc prin rugăciune şi despre ajutorul ei.
Şi despre roadele şi binefacerile pe care le dă Dum¬nezeu adevăratei rugăciuni.
Dar la despărţirea de la Cina cea de Taină, le des¬coperă taina primirii acestora de la Tatăl.

9. Până atunci doar le arătase casa rugăciunii, dar acum le dădea cheia ei. Era felul în care Domnul îi în¬văţase pe ai Săi cum să şi facă rugăciunea.
Rugăciunea care, într adevăr, să ajungă în faţa lui Dumnezeu
şi care să capete pecetea mijlocirii lui Hristos,
ca să poată fi împlinită prin Duhul Sfânt.
Să ne pătrundem şi noi de încredinţarea adevărului acestuia. Citeşte în continuare »

13.04 Pr. Iosif Trifa -

din ”Lumina Satelor”, anul III, nr. 14, Sibiu. 13 aprilie, 1924

CE IUTE TREC ANII

1. Anii vieţii noastre se duc ca un sunet – spune Psalmul 90, 9. Într-adevăr, ca un sunet atât de scurt. Când îi avem înainte, ni se pare că sunt atât de lungi şi că vin atât de încet, şi că ţin atât de mult!

2. Când îi avem în urmă, ni se pare că au fost un vis, ni se pare că nici n-au fost. Au trecut şaptezeci de ani – vârsta biblică – şi iată ce am ales din ei.

3. Ce mult ar trebui să gândim înainte cum gândim înapoi! Înainte, când putem să-i folosim bine, nu înapoi, când nu mai putem face nimic.

4. Dar nu anii, ci lunile, zilele, clipele ar trebui să le ştim folosi mai cu grijă, acum, când le avem în mână – nu când nu le mai avem. Citeşte în continuare »

13 04

din ”Lumina Satelor”, anul III, nr. 14, Sibiu. 13 aprilie, 1924

aprilie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mar   Mai »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR