Arhiva pentru miercuri, 3 mai 2017

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul II (nr. 71), Nr. 19, Sibiu, 3 mai, 1936

Prea Fericitul Anastasie,
Arhiepiscop de Tirana, Durres
şi a toată Albania

1. Există vreo diferenţă între misiunea internă şi cea externă?

După cum ştiţi, terminologia „misiune internă” e o influenţă a cuvântului germanic „inneremission” şi în el noi am găsit un pretext foarte uşor de a ne convinge că noi suntem misionari prin faptul că facem misiune internă. Şi după cum şi porunca zice clar: „şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginile pământului”, înţelegerea biblică a misiunii e aceea de a pleca, de a accepta să fi într-un alt mediu cultural, să fii un străin. Trebuie să facem diferenţa între misiunea apostolică şi eforturile pastorale pe care noi le întreprindem în Bisericile noastre locale. Eforturile pastorale şi reînnoirea vieţii în Hristos sunt într-adevăr foarte importante. În multe societăţi, unde acum predomină o influenţă ateistă, trebuie să fim o mărturie (gr. martyria), să chemăm la Biserică toţi oamenii care nu au credinţă. Oricum, edificarea spirituală din cadrul Bisericii nu e un efort misionar. Efortul misionar înseamnă a avea chemarea de a aduce în Biserică ceea ce e în afara Bisericii. La început, noi am avut un elan tineresc pentru ceea ce înseamnă cuvântul misiune. Mai târziu, am descoperit că aceste cuvinte au fost larg utilizate. Apoi, am hotărât să folosim mai degrabă cuvântul „martyria”, mărturisitor şi nu cuvântul „misiune”. Citeşte în continuare »

din foaia ”Oastea Domnului”, anul II, nr. 18, Sibiu, 3 Mai, 1931

„Cerurile spun Slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit, dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii…“ (Psalmul 19, 1-4)

Dacă cerurile spun,

dacă întinderea lor vesteşte,

dacă o zi istoriseşte

şi dacă până şi noaptea dă de ştire, scoţând în lumină „Slava lui Dumnezeu“ şi lucrarea mâinilor Lui, atunci numai noi, oamenii, cei care suntem făcuţi după Chipul şi Asemănarea Lui, noi cei care suntem înzestraţi cu grai şi cuvânt, să tăcem?

Dacă, privind în sus, acestea toate ne îndeamnă şi pe noi să spunem şi să vestim, să istorisim şi să dăm de ştire, apoi, nici privind în jurul nostru, nimic şi nimeni nu ne îndeamnă la tăcere. Citeşte în continuare »

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul II (nr. 71), Nr. 19, Sibiu, 3 mai, 1936

 „Blândeţea voastră să fie cuno­scută de toţi oamenii” (Flp 4, 5).

Un semn al omului întors la Dumnezeu este, în­tre altele, şi blândeţea. Urmaş al „Mielului lui Dumnezeu”, cel credincios trebuie să fie şi el un miel. Un „miel” întru toate: în cuvinte, în fapte şi în viaţă. Blândeţea este pecetea lui Dumnezeu pe fruntea şi în viaţa celor credincioşi. Ea este mărturisitorul care, tăcut, fără cuvinte, vorbeşte despre viaţa noastră cu Domnul. Citeşte în continuare »

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul II (nr. 71), Nr. 19, Sibiu, 3 mai, 1936

Lăudat să fii, Iisuse,
şi slăvit – şi slăvit,
Răscumpărătorul nostru
Preaiubit – Preaiubit;
mulţumire şi-nchinare
Ţi-nălţăm – Ţi-nălţăm,
viaţa noastră numai Ţie-Ţi
datorăm – datorăm.

Fii slăvit, fii slăvit,
Răscumpărător Iubit,
ne-nchinăm şi-Ţi cântăm –
totul Ţie-Ţi datorăm!…

Mulţumire şi-nchinare
c-ai primit – ai primit
să Te dai în locul nostru
chinuit – chinuit,
să porţi vina tuturora
pe Calvar – pe Calvar,
să ne-aduci al mântuirii
veşnic har – veşnic har…

Închinare Ţie-al nostru
Dumnezeu – Dumnezeu,
c-ai plătit în locul nostru
preţul greu – preţul greu
şi că-n locul nostru fost-ai
judecat – judecat,
ispăşindu-ne păcatul,
ne-ai salvat – ne-ai salvat!

TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

3 M Sf. Cuv. Irodion de la Lainici; Sf. Mc. Timotei şi soţia sa Mavra; Sf. Mc. Diodor şi Rodopian, diac.; Sf. Cuv. Teodosie(Dezlegare la peşte)

Noul Testament – Ioan 1 35-51
Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 209 şi 210
T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. I – Capitolul 18: Frumosul an 1930

Citeşte în continuare »

Întrebare:

Un aspect foarte sensibil şi subţire al rugăciunii minţii, al acestei nevoinţe a minţii, care pe toţi ne încurcă şi ne îngreunează în timpul rugăciunii în sine, este concentrarea minţii în ceasul în care ne facem canonul de rugăciune. Părintele ieromonah Efrem de la Xiropotamu, ascet încercat într-ale rugăciunii, a spus o vorbă înţeleaptă: „Trebuie să ne îngrijim de propria minte, să nu o lăsăm să vagabondeze”. Iar lucrul acesta este foarte serios şi foarte important. Căci atunci când ne facem canonul şi facem rugăciunea minţii cu metanierul în mână şi suntem sorbiţi de rugăciune, dintr-odată mintea începe să alerge, să se împrăştie, să se ducă încolo şi-ncoace. Precum a spus şi părintele Efrem, mintea „vagabondează” în ceasul acela. Aceasta este o. observaţie plină de înţelepciune. Citeşte în continuare »

din foaia ”Oastea Domnului”, anul II, nr. 18, Sibiu, 3 Mai, 1931

CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR