Arhiva pentru luni, 19 iunie 2017

1. Înduratule şi nepreţuitule Prieten al tinereţii mele, marile iubiri se pot vedea numai în clipa marilor hotărâri?

2. Iubirea care îşi poate târî marile ei aripi prin praful nedespărţirii de cealaltă este adevărata iubire.

3. Abia atunci Ţi-am văzut-o.
Atunci Ţi-am văzut minunea dragostei Tale pentru mine, nemărginirea milei Tale, starea mea jalnică, spaima Ta pentru soarta şi viitorul meu. Citeşte în continuare »

În vremea când tânărul preot din satul lui Iancu rostea aceste predici, căpătând o astfel de înţelegere a chemării sale, rânduiala cea tainică a voii lui Dumnezeu a socotit sfârşită vremea pentru lucrarea lui de acolo şi a vrut să-l ridice pe un amvon mult mai înalt decât cel al bisericii din satul lui ascuns între munţi. Un astfel de om, aprins pentru Hristos, era omul de care avea nevoie Dumnezeu şi Biserica; Hristos şi lumea; Duhul Sfânt şi Evanghelia. Dar, ca să poată fi dus acolo, pe înălţimea unde avea nevoie de el ca să lumineze, trebuia să fie scos de aici, unde stătea acoperit.

Ca să fie slobod pentru Casa lui Dumnezeu, trebuia să fie dezlegat de casa lui. Ca să poată începe Lucrarea lui Hristos, trebuia să-i fie împrăştiate lucrurile lui.

O, cât de tainice şi de înţelepte sunt Căile Domnului! Citeşte în continuare »

19 L Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare (Post) (Dezlegare la peşte)

   Noul Testament – Fapte 8, 26-40                                                                                       Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 289 şi 290                          T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II – Capitolul 1: Semnul apostoliei și prețul Adevărului

Cea mai scurtă cale către rai  – Nu judeca şi nu vei fi judecat ! 

Un om îndrăgostit de flori se plimba cândva pe o pajişte  cu multe flori înflorite.Deodată, printre multe flori obişnuite, a văzut strălucind în lumina soarelui, o floare înaltă şi minunată, care i s-a părut a fi o varietate de crin. S-a îndreptat către floare şi, cu bucurie, a cules-o.Cu ea şi-a înfrumuseţat buchetul ce îl avea.Cînd s-a întors în camera sa, aşezând florile într-o vază cu apă, şi-a dat seama că din buchet vine un miros greu şi neplăcut. S-a minunat de acest miros şi, nu după multă vreme a descoperit că pricina era chiar splendida floare .A întrebat un cunoscut ce fel de floare era aceea şi a aflat că floare nu numai că avea un miros neplăcut , dar era şi otrăvitoare. Se înţelege că, pe dată,a îndepărtat-o din vaza cu flori, în ciuda frumuseţii ei înşelătoare. Citeşte în continuare »

Slavă Ţie, Turn Puternic de-adăpost şi de scăpare,
Cetăţuie nestrăpunsă, Zid slăvit de apărare,
Braţ nebiruit ce dărui mântuire pe vecie;
din tot sufletul, Iisuse, slavă, slavă, slavă Ţie!

Ţie, Sfânt Mântuitor,
toată slava, toată slava tuturor,
Dumnezeu Nebiruit,
toată slava, toată slava – fii slăvit!

Slavă Ţie, ce din toate i-ai scăpat pe-ai Tăi cu bine,
alungând a’ nopţii duhuri de-ngroziri şi spaime pline,
aducând al mântuirii răsărit de bucurie;
din tot sufletul, Iisuse, slavă, slavă, slavă Ţie!

Slavă Ţie, ce din toate câte vor mai fi să vină
vei scăpa pe-ai Tăi cu bine până-n veşnica lumină,
unde le-ai gătit o dulce şi-o eternă bucurie;
din tot sufletul, Iisuse, slavă, slavă, slavă Ţie!

TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

iunie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR