Arhiva pentru miercuri, 5 iulie 2017

Citeşte în continuare »

Prima promoţie de interpreţi mimico-gestuali

Asociaţia Naţională a Interpreţilor şi Consilierilor în Limbaj Mimico-Gestual, cu sediul în Comuna Băiculești, Sat Mănicești, nr. 162A, jud. Argeş, C.U.I. 6/RA/2012/29799926, tel. 0722483296, organizează cursul de INTERPRET AUTORIZAT ÎN LIMBAJ MIMICO-GESTUAL (STUDII SUPERIOARE), cod COR 235202. Cursurile se vor desfășura în laboratorul de limbaj mimico-gestual din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filofteia”, Universitatea din Pitești.
Citește mai mult

Sfânt Izvor însângerat,
de sub Cuie picurat,
Tu-mi faci sufletul curat,
Cerului răscumpărat.

Lângă harul Tău divin
vin cu gândul şi suspin,
inima să mi-o alin,
sufletul să mi-l închin.

Peste faţa Ta răsar
cerurile de cleştar,
lacrimi fără stăvilar
şi iubiri fără hotar.

Spre adâncul Tău afund
până unde nu pătrund,
vina inimii-mi ascund
şi chemărilor răspund.

Din şuvoiul Tău curat
mă adăp cu-adevărat,
mă-nsenin înviorat
şi mă-ntorc despovărat.

Sfântul Sângelui Izvor
Tainic şi Mântuitor,
până-n veci voi fi dator
să Te cânt şi să Te-ador!

TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz)
la nunta de la Timişoara – sâmbătă, 2 noiembrie 1974

„Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea s-a pornit o mare prigoană împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei… Cei ce se împrăştiau, din loc în loc vesteau Cuvântul lui Dumnezeu.” (Fapte 8, 1-4)

Sfântul Ştefan a fost unul dintre cei şapte diaconi pe care Biserica din Ierusalim i-a ales ca să se ocupe cu partea administrativă, adică cu părţile materiale ale Bisericii, ca să nu fie siliţi apostolii să lase Cuvântul lui Dumnezeu şi să se ocupe de mese. Citeşte în continuare »

† Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Mc. Ciprian; Sf. Cuv. Lampadie (Post)

Noul Testament – Fapte 19, 1-20

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 317 şi 318

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II – Capitolul 2: Slăvit să fie Domnul!

Adunarea Oastei Domnului din Lonea

1. Fraţii noştri nu trebuie să plângă niciodată din durere, ci numai din iubire.

2. Nici în viaţă, nici în moarte, cei uniţi de Dumnezeu prin iubire nu trebuie să se mai despartă niciodată.

3. Săbiile şi scuturile lor să lupte alături.

4. Mâinile lor să lucreze şi să se roage împreună. Citeşte în continuare »

Dacă m-ar întreba cineva ce este Scriptura, aș răspunde “armonie, domnule!”. Adică să fiu mereu în situaţia să păstrez pacea, pentru că raportul dintre dreptate şi pace este de la doi la opt. Deci, faci dreptate şi câştigi doi, dar pierzi opt. Faci pace, câştigi opt, dar pierzi doi. Deci, pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea. Numai atunci poţi să faci armonie. Deci, tu trebuie să fii un erou al armoniei, un erou al păcii, cu orice chip. În felul acesta poţi avea dezvoltat discernământul de a putea înţelege inima cuiva. Orice om care are o pace sufletească are o valoare nemaipomenită în sufletul lui şi o armonie în unitatea în care trăieşte el.

(…) pacea înseamnă să renunţi la părerile tale, să renunţi la gusturile tale, la chemările tale păcătoase, sau să renunţi la a face un război gratuit, cum zice cineva: “Mi-a zis, i-am zis şi am să-i zic!” (…) nu raţional trebuie să se întrebe, nici raţional să se răspundă. Citeşte în continuare »

iulie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iun   Aug »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR