Arhiva pentru luni, 10 iulie 2017

1. Dacă dragostea Ta iartă uşor, nu înseamnă că n-o doare greu ceea ce ar trebui să ierte.

2. Şi dacă ea acoperă mult, nu înseamnă că puţin şi suferă pentru ceea ce trebuie să acopere.

3. Preaiubitule nemărginit de bun al tinereţii mele, Tu mi-ai iertat atât de multe, fără ca să-mi faci nici cea mai uşoară mustrare pentru vinovăţiile mele faţă de dragostea Ta! Dar, o, cât de mult ai suferit Tu pentru aceasta! Citeşte în continuare »

A doua vorbire a fratelui Popa Petru (Batiz)
la nunta de la Timişoara – duminică, 3 noiembrie 1974

„Pavel, apostol al lui Hristos Iisus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Iisus, către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru! Citeşte în continuare »

Sf. 45 de Mc. din Nicopolea Armeniei; Sf. Mc. Apolonie, Vianor şi Siluan

Noul Testament – Fapte 21, 17-40

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 325 şi 326

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II – Capitolul 3: Marea cernere

Nu vă uscaţi, curate lacrimi
ale-alipirii de Hristos,
oricât v-ar fi de aspru vântul
şi gerul cât de nemilos!

Nu vă uscaţi, curate lacrimi
a’ rugăciunilor fierbinţi,
oricât v-ar fi de greu urcuşul
de părăsiri şi suferinţi!

Nu vă uscaţi, curate lacrimi
a’ milei pentru cel lipsit,
oricât v-ar fi de cu durere
şi cu răceală răsplătit. Citeşte în continuare »

DIN OMILII SI CUVANTARI,
SF VASILE CEL MARE

Editura Institutului Biblic , 2004

Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a dat uzul vorbirii, ca sa ne descoperim unii altora simtamintele inimilor, si, datorita naturii noastre comune, sa facem cunoscute celorlalti oameni gandurile noastre, dandu-le la iveala ca din niste camari ascunse ale inimii. Daca am fi alcatuiti numai din suflet, ne-am intelege unii cu altii numai prin gandire; dar, pentru ca sufletul nostru isi zamisleste gandurile in ascuns in trup, ca sub o perdea, este nevoie de cuvinte si de nume ca sa facem cunoscute cele aflate in adancul nostru. Cand gandirea noastra e rostita, atunci este purtata de cuvant ca de o luntre, strabate aerul si trece de la cel ce graieste la cel ce aude. Daca e tacere adanca si liniste, cuvantul poposeste in urechile ascultatorilor ca intr-un port linistit si nebantuit de vanturi: daca insa zgomotul facut de ascultatori sufla impotriva lui ca o furtuna cumplita, atunci cuvantul naufragiaza, risipindu-se in aer. Citeşte în continuare »

iulie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iun   Aug »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR