Arhiva pentru marți, 11 iulie 2017

Sf. M. Mc. Eufimia; Sf. Olga, împărăteasa Rusiei; Sf. Cuv. Leon din Mandra

Noul Testament – Fapte 22

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 327 şi 328

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II – Capitolul 3: Marea cernere

1. În clipita când mi s-a părut că şarpele are dreptate, tot întunericul s-a prăbuşit în mine. Şi eu în el.

2. Mi-am luat toate amintirile de la Tine şi mi-am întors toată privirea spre fructul întins de şarpe, băgat ispititor în ochii mei, jucat atrăgător spre foamea simţirilor mele!

3. M-am mirat cât de aproape îmi fusese fructul dorit, tot timpul vieţii mele, dar eu nici nu-l văzusem până în clipa aceea. Citeşte în continuare »

Coboară-Te, Lumină, drumeţului ’nnoptat
şi-i luminează paşii spre unde-i aşteptat.

Coboară-Te, Nădejde, învinsului zdrobit
şi-i luminează valul atât de greu răzbit.

Coboară-Te, Răbdare, sfârşitului amar
şi-i luminează slava învinsului calvar.

Coboară-Te, Iubire, străinului stingher
şi-i luminează taina sărutului din Cer.

Coboară-Te, Credinţă, pierdutului ateu
şi-i luminează drumul, căzând spre Dumnezeu.

Coboară-Te, Iisuse, spre toţi câţi au măcar
un strop de dor să iasă din negură spre har.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

III – Cine este conducătorul Oastei Domnului şi cine pot fi îndrumătorii şi conducătorii ei?

 La această întrebare, ţin să fac înainte de toate o mărturisire. Sunt dator faţă de Domnul meu Iisus Hristos să fac o mărturisire.

Din felul cum s-a pornit şi din felul cum s-a dezvoltat Mişcarea Oastei Domnului, se vede clar şi lămurit că această Mişcare nu a venit de la oameni, ci a venit de Sus, de la Domnul. Eu n-am fost în această Mişcare, decât un vas umil şi slab, de care s-a folosit Domnul în Lucrarea Sa. Citeşte în continuare »

DIN OMILII SI CUVANTARI,
SF VASILE CEL MARE

Editura Institutului Biblic , 2004

“Ia aminte de tine insuti!”. Fiecare animal are, prin fire, de la Dumnezeu, Creatorul lumii, instinctul conservarii flintei sale. De cercetezi temeinic totul, vei vedea ca cele mai multe animale se feresc instinctiv de tot ce le vatama si, iarasi, printr-o pornire naturala, se indreapta sa manance numai ce le este folositor. Noua, insa, Dumnezeu, invatatorul nostru, ne-a dat aceasta mare porunca: sa facem cu ajutorul ratiunii ceea ce animalele fac din instinct; ne-a poruncit ca pe cele savarsite de animale instinctiv, pe acelea noi sa le facem cu luare-aminte si cu o continua supraveghere a gandurilor, ca sa putem pazi cu strasnicie darurile date noua de Dumnezeu: sa fugim de pacat, dupa cum animalele fug de ierburile otravitoare, sa urmarim dreptatea, dupa cum ele cauta iarba cea hranitoare. “Ia aminte de tine insuti”, ca sa poti deosebi ce-i vatamator de ce-i mantuitor. Citeşte în continuare »

iulie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR