Arhiva pentru sâmbătă, 15 iulie 2017

Cu binecuvântarea preacucernicului părinte-paroh Constantin Cătălin Tărlungeanu, în ziua de duminică, 16 iulie, a.c., după Sfânta Liturghie, la orele 13:30, va avea loc Adunarea anuală a Oastei Domnului din localitatea Slon, comuna Cerașu, județul Prahova.

Până la Vălenii de Munte se poate ajunge cu trenul din Ploiești-Sud, sau cu microbuze de la Castor (zona Spital Județean), din Ploiești, iar din Vălenii de Munte sunt autobuze la Slon la orele 07:00 și 09:00.

Așteptăm și anul acesta preoți, frați și surori din toată țara la bucuria noastră duhovnicească.

Adunarea Oastei Domnului din Slon

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evrei 13, 7)

În decursul timpului, în diverse locuri şi împrejurări, Dumnezeu a rânduit oameni care s-au dovedit a fi faruri călăuzitoare pentru semenii lor. Prin tăria lor de caracter, prin credinţă şi devotament, ei au devenit modele demne de urmat şi pentru generaţiile viitoare.

Părintele Iosif Trifa are inspiraţia, dar şi curajul ca, într-o vreme de gravă decădere morală, să acţioneze de aşa manieră încât să pună în mişcare fondul sufletesc profund al multor români, prin înfiinţarea Oastei, şi cuvântul lui, insuflat din credinţa şi trăirea lui adevărate a mişcat inimile multor oameni care s-au reîntors cu faţa spre Dumnezeu, Părintele pe Care Îl părăsiseră şi Îl dăduseră uitării. Desigur, ştim prea bine, întreaga viaţă a Părintelui Iosif a fost presărată de suferinţe, umilinţe şi dureri. Citeşte în continuare »

Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Sf. Cuv. Iosif, Arhiep. Tesalonicului; Sf. Vladimir, Luminătorul Rusiei

Noul Testament – Fapte 26

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 335 şi 336

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II – Capitolul 3: Marea cernere

Viaţa nu-i făcută s-o trăieşti oricum,
ci-i să faci cât bine ştii şi poţi acum!

Viaţa este-o luptă, uneori şi grea
– vrednic e doar omul neînvins de ea.

Viaţa este-o muncă rodnică oricând,
pururea-i frumoasă, dac-o faci cântând. Citeşte în continuare »

Evanghelia de duminică – du­minica a doua a postului – istori­seşte tămăduirea unui slăbănog din Capernaum. Patru inşi îl purtau şi, neputând străbate cu el la Iisus din cauza mulţimii, l-au slobozit prin acoperişul casei. Iisus i-a zis: „Fiule, iartă-ţi-se ţie păcatele… ridică-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta”. (Citiţi pe larg această evanghelie la Marcu 2, 1-12) Citeşte în continuare »

Fariseii, spune Cuvântul lui Dumnezeu că stăteau şi ei acolo la masă când Mântuitorul i-a zis slăbănogului: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”. Şi au început să cârtească între ei: „Cum poate omul acesta să hulească? Cine poate să ierte păcatele, decât numai unul singur, Dumnezeu?”. Stăteau şi ei acolo.

Când erau nişte oameni curioşi care n-auziseră şi nu cunoscuseră Cuvântul lui Dumnezeu, [fariseii], în faţa Domnului, au început să cârtească, să învinovăţească, să judece, să dispreţuiască Cuvântul lui Dumnezeu. Când s-au dus înapoi, ei nu mai erau nevinovaţi; ei erau vinovaţi de neascultarea şi de împotrivirea [faţă de] Cuvântul lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Cluj – 20-21 iulie 1984

Mâine avem, la rând, Evanghelia cu slăbănogul. Cu acel slăbănog pe care l-au adus patru prieteni şi l-au coborât prin acoperişul casei în mijloc, în faţa lui Iisus.

Poate sunt şi aici suflete care au fost chemate şi aduse de prieteni în faţa lui Iisus. Sunt şi aici suflete şi trupuri bolnave. Citeşte în continuare »

Vorbirea fratelui Martin Bugărin (Beiuş)
la adunarea de la Beiuş – 13 septembrie 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Bunul Dumnezeu, după ce l-a făcut pe om, i-a dat viaţă. A pus în lut suflare de viaţă, dar Domnul a ştiut că nu e de ajuns numai viaţa în om, ci i-a făcut încă mai înainte raiul şi fericirea în care să trăiască, i-a făcut soţia şi tot ce era necesar pentru o viaţă fericită.

Deci Domnul Dumnezeu, iată cum a lucrat de minunat! Nu i-a dat omului numai viaţa, suflarea de viaţă – şi cu asta gata –, ci i-a făcut omului şi i-a dat belşug, adică viaţă din belşug, să aibă tot ce-şi dorea, punându-l stăpân peste toate.

Ce fericit era omul atunci că avea viaţă, dar nu numai viaţă, ci viaţă din belşug! Citeşte în continuare »

DIN OMILII SI CUVANTARI,
SF VASILE CEL MARE

Editura Institutului Biblic , 2004

Iarasi, esti de neam prost si fara slava, esti cel mai sarac dintre saraci, fara casa, fara patrie, bolnav, lipsit de cele de trebuinta zilei, plin de frica in fata autoritatilor, dispretuit de toti din pricina smereniei vietii tale?

Chiar Scriptura o spune: “Saracul nu poate suferi amenintarea”. Dar nici nu-ti pierde nadejdea ca n-ai nimic din cele ravnite de oameni! Dimpotriva, gandeste-te si la bunatatile pe care le ai de pe acum de la Dumnezeu, dar si la cele ce-ti sunt pastrate, prin fagaduinta, pentru mai tarziu. Mai intai esti om, singurul dintre vietuitoare facut cu mana lui Dumnezeu. Oare, daca judeci drept, nu-i de ajuns aceasta, ca sa te bucuri cel mai mult ca ai fost facut de mainile lui Dumnezeu, Cel ce a creat totul? Citeşte în continuare »

1. Pe cea mai înaltă faţă a locuinţei mele iubite,
pe cea mai dreaptă parte a peretelui la care privesc mereu,
pe fiecare parte frumoasă a lucrurilor cu care umblu ziua,
– eu vreau să-mi fie scris cuvântul înştiinţării Tale,

2. pe care nu trebuie să-l pot uita nici o clipă
cât încă trebuie să mai stau aici
şi să mai umblu astfel.

3. Altul poate!
Tu să nu poţi! – mi-ai poruncit Tu. Citeşte în continuare »

Arhivă articole pe acest subiect:
IPS Bartolomeu – Predică la Duminica slăbănogului din Capernaum

Lucrul cu targa – Fr. Gavrilă Lupu Citeşte în continuare »

iulie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR