Arhiva pentru joi, 3 august 2017

Pr. Constantin NECULA

Suntem sub cod roșu moral. În jur pare că tot ce ține de cultura socială se lasă cuprins de canicula de afară. O vipie, aproape tumorală, arde și ultimele speranțe în demnitatea libertății civice ori în actualizarea memoriei colective. Nu mai părem un popor ci o turmă neasumată. Un soi de linii de forță paralele care zdrobesc în tensiunea lor liniștea zilei de azi și a zilelor care vin. Poate de aceea e rost de seriozitate în asumarea creștină a verii. A vieții. În înțelegerea momentului Postului Adormirii Maicii Domnului, prilej de glume pentru neînțelepți și de mărturisire pentru cei care asumă real creștinismul. O plasă de sminteli a încurcat rodirea Bisericii în ultimul timp. Și o mână de smintiți, umbrele stăruinței lui Iuda de a-l vinde pe Hristos. Pe bani ori patimi vândut, Hristos suferă în același chip. Singurul Dumnezeu Adevărat, din multele alternative de falși dumnezei care circulă prin hematia culturală a lumii, dispus mereu să moară pentru noi. Dar mai ales Înviat pentru noi.  Citeşte în continuare »

Necuratul trece în revistă (raport)

isprăvile ce le-au făcut argaţii lui cu alcoolul

Alcoolul este arma cea mai cumplită a diavolului cu care junghie şi omoară neîncetat sufletele oamenilor. Alcoolul este un blestem ce vine din adâncul iadului şi împrăştie în lume prăpăd şi pieire sufletească.

În chipul de alături se vede Scaraoschi, mai marele dracilor, cum şede mulţumit pe tronul său din iad şi trece mereu în revistă isprăvile ce le-au făcut argaţii lui prin lume cu ajutorul alcoolului.

Diavolii se prezintă în faţa lui, rând pe rând, într-un şirag nesfârşit. Ei vin din cutreierarea lumii, ei vin de prin sate şi oraşe. Ei vin aducând butoaiele golite… se închină cu ele în faţa lui Scaraoschi şi raportează despre isprăvile ce le-au putut face. Citeşte în continuare »

Alexandru Lascarov-Moldovanu

Cuvântarea fratelui Al. Lascarov-Moldovanu – Bucureşti

 

Aceste mari adunări ale noastre sunt pentru întărirea reciprocă între fraţi. Luând de aici provizii sufleteşti, mergem mai tari şi mai plini de încredere spre locurile noastre.

Am fost atacaţi cu îndoieli şi bârfiri. Aceste atacuri sunt fireşti. Mântuitorul ne-a spus: „Pentru Mine veţi găsi împotrivire“. Iar, pe de altă parte, noi ştim că Lucrarea noastră a tulburat tihna multora care trândăvesc în creştinătatea lor.

Roadele, pe care le-am cules în anul ce-a trecut, ne dau dreptul să vorbim fără temere.

Ieşită din însăşi viaţa Bisericii noastre ortodoxe, Oastea Domnului are aceleaşi ţinte şi aceleaşi mijloace pe care le are Biserica. Citeşte în continuare »

Până n-ai ajuns la Ţintă,
teme-te şi mergi mereu!
– orice lene poate face
să te pierzi de Dumnezeu.

Până n-ai sfârşit lucrarea
câtă ţi s-a rânduit,
teme-te de odihnire,
ea-ţi dărâmă ce-ai zidit.

Până n-ai învins în toate
luptele pe-ai tăi vrăjmaşi,
teme-te ce-ţi poate face
chiar şi cel mai slab ce-l laşi. Citeşte în continuare »

Sf. Cuv. Isaachie, Dalmat şi Faust;
Sf. Mironosiţă Salomeea;
Sf. Cuv. Teodora din Tesalonic (Post)

Noul Testament – Romani 14

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 367 şi 368

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II
– Capitolul 5: Întâia judecată


11 – Noi am venit la pocãințã, dar aceasta ne va folosi numai dacã rãmînem în ea pe totdeauna.
Am venit la dragostea, la iertarea, la mântuirea Domnului – dar dacã nu rãmânem în ele așa cum am venit pânã la sfârșit, toate aceste daruri ale harului lui Dumnezeu nu ne vor folosi la nimic.
Toate le avem și le putem pãstra numai în învãțãtura și în credința în care le-am primit când am pus legãmântul nostru cu Dumnezeu.
Dacã nu le pãstrãm așa, – în zadar am crezut (1 Cor. 15, 1). Citeşte în continuare »

21. Un frate a mers la un bătrân care şedea în pustie şi a aflat pe lângă chilia lui nişte copii păscând dobitoace şi vorbind vorbe necuvioase. Şi dacă şi-a spus gândurile sale şi folosindu-se de cuvintele bătrânului, i-a zis: cum suferi, avvo, aceşti copii şi nu le zici lor să nu facă cele fără de treabă? Bătrânul i-a zis: cu adevărat, frate, de multe zile vreau să le zic lor, dar mă opresc chiar pe mine a le zice, grăind: iată, nu pot să sufăr acest lucru, ce este puţin, dar cum voi putea să rabd, de vor veni asupra mea ispite? Pentru aceasta nimic nu le-am zis, ca să mă deprind cu ispitele ce-mi vin asupră-mi. Citeşte în continuare »

Timişoara | Adunarea naţională a Asociaţiei Oastea Domnului

Slăvit să fie Domnul!

În cele ce urmează, dorim să stăm puţin de vorbă asupra marelui dar al cântării duhovniceşti şi asupra marelui folos sufletesc pe care îl putem avea de la Dumnezeu prin cântarea Lui cea sfântă.

Cântarea este un mare dar dumnezeiesc. Este un dar din cer, lăsat nouă pe pământ pentru a ne înviora şi întări sufletele noastre în lupta şi-n suferinţa mântuirii noastre pe pământ. În lumea aceasta plină de necazuri şi de greutăţi, unde umblăm apăsaţi adeseori de greutatea firii noastre păcătoase şi pândiţi din toate părţile de primejdii şi de dureri, viaţa noastră ar fi neînchipuit de grea, dacă bunul nostru Tată ceresc nu ne-ar fi lăsat cântarea, acest dar sfânt şi dulce cu care viaţa noastră de pe pământ se mângâie, se îmbărbătează, se face fericită şi uşoară. Citeşte în continuare »

A trecut apoi toată luna iulie fără să mai urmeze nimic după procesul nostru din ziua martiriului celor doi Apostoli, Petru şi Pavel.
Între timp, am luat parte la nişte frumoase nunţi frăţeşti la care fusesem invitat mai stăruitor. Dintre aceste nunţi, două au fost mai deosebite: una în judeţul Timiş, iar alta, la sfârşitul lunii, în judeţul Caraş-Severin. La fiecare dintre aceste nunţi participaseră cam câte două mii de fraţi şi surori şi se petrecuseră nişte lucruri destul de însemnate, la care se cerea neapărat să fiu de faţă…
Tot acolo şi atunci am auzit că începuseră să fie arestaţi şi unii dintre fraţii care fuseseră judecaţi în acelaşi proces cu mine. Întâi fratele Roşianu din Sibiu, apoi fratele Lucian din Alba Iulia.
După ce am ajuns acasă de la ultima dintre nunţi, când mă aşteptam să vină şi arestarea mea, în dimineaţa zilei de 3 august, iată că într-adevăr miliţianul comunei intră în curte. Venea cu mandatul meu de arestare. Da. Era adevărat. Citeşte în continuare »

august, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iul   Sep »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR