Arhiva pentru vineri, 15 septembrie 2017

RusuC„Iubitul meu frate, pune-ţi întrebarea în modul cel mai serios şi fără părtinire: în care din cele două stări te afli?
Te afli, oare, în starea cea înaltă a „nebunilor” pentru Hristos?
Sau în starea cea joasă a „înţelepţilor” în Hristos?
Pune-te singur în faţa problemei duhovniceşti de la 1 Corinteni 4, 10.
„Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! ”
Cercetează-te cu multă băgare de seamă în faţa acestei oglinzi cereşti şi dă-ţi singur seama:
* Un vrăjmaş ţi-a pricinuit o pagubă. Datoria de creştin îţi cere să jertfeşti din al tău.
Ai fost îndată gata pentru pace, jertfind dreptul tău? Sau ai chibzuit să nu sacrifici nimic? Citeşte în continuare »

În tinereţea mea, când am aflat prima dată de stilou, îl credeam o comoară. Mă întrebam: cum să nu porţi călimară cu cerneală la tine şi totuşi să scri cu cerneală? Auzisem mereu vorbindu-se de un astfel de mijloc de scris, îndată mi-a venit dorul să-mi cumpăr şi eu un astfel de stilou, să pot să scriu oriunde şi oricând ti ce auzeam, tot ce primeam: poezii, cântări…Şi  aşa cum v-am povestit, scriam pe careţele. Dar nu numai atât. Având acum cunoştinţă cu o mulţime de fraţi, căutam să le scriu şi să primesc de la ei o mulţime de scrisori, din care, prin dragostea lor, te hrăneai ca dintr-o merinde aleasă. De aceea,  după ce am trecut Nistru şi având legătură cu nemţii, prima dată am căutat să-mi procur de la ei stilouri de scris. Şi în timpul cât nu eram în gardă, scriam întruna acasă la soţie, la părinţi şi la fraţi. Cea mai plăcută ocupaţie îmi era să scriu, de aceeam când ruşii ocupaseră Basarabia şi Bucovina şi trecuseră în Moldova până la Paşcani, eu fiind la Râmnicu Sărat la nişte depozite, aflând adresele fraţilor din ziare, scriam în fiecare zi şi primeam câte patru-cinci scrisori pe zi, din care mă hrăneam zilnic.
Citeşte în continuare »

 

15 V  †) Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului; Sf. M. Mc. Nichita Romanul; Sf. Ier. Visarion, ep. Larisei (Post)

Noul Testament – Galateni 5

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 441  si 442

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II
– Capitolul 9: In vremea aceea

Plouase o săptămână întreagă. Fusese tot tim­pul o vreme posomorâtă şi întunecoasă. Astăzi deo­dată, sfios, razele soarelui începură a străbate prin pânza de nori. Cu încetul apoi, norii se risipiră. Pă­mântul fu îmbrăcat în dulce şi mângâietoare lu­mină. Plante, copaci, pajişti, toate râdeau în soare. Cerul devenise de un albastru atât de minunat, încât parcă seninul lui ţi se cobora până în suflet. Citeşte în continuare »

Cu Iisus sunt totdeauna
şi cu El voi fi mereu,
căci El pururi e cu mine,
Scump Mântuitorul meu.

El e-n zile de odihnă,
El e-n munca cea mai grea,
El e-n orice vreme toată
viaţa şi lumina mea.

Când nimic nu-mi mai rămâne
şi-mi pierd tot ce am mai drag,
El e scumpa mea Comoară
în necazul care-l trag.

Citeşte în continuare »

septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug   Oct »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR