Arhiva pentru octombrie, 2017

După ce a cucerit Apusul, Halloween-ul îşi continuă marşul triumfal şi către ţările ortodoxe ale Răsăritului creştin, având ca principal aliat… statul. Da, statul laic, preocupat tot mai mult de modul în care ar putea interzice cu totul manifestările creştine în spaţiul public – lucru reuşit deja în unele state unde nu este permisă afirmarea credinţei în Hristos în perimetrul şcolilor –, este cel ce promovează astăzi prin mass-media şi prin mai toate sistemele de învăţământ sărbătoarea păgână Halloween. Să înţelegem de aici că denumirea de stat laic este doar o formulă cosmetizată a noţiunii de stăpânire păgână? Citeşte în continuare »

La alţi zece ani

Dacă atunci când, fiind preot la Vidra şi făcându-şi bilanţul celor „zece ani de păstorire“ în satul marelui erou, a scris acest articol – unic în felul lui şi poate unic în zilele noastre şi în acest veac sterp – mai mult cu lacrimi decât cu cerneală (facem această afirmaţie pentru că sigur a fost scris în grădina bisericii şi la umbra celor patru cruci sub care îşi aşezase zdrobit soţia iubită şi trei copilaşi), acum, când doreşte să‑şi facă bilanţul celor „zece ani de Oaste“, va fi nevoit să folosească poate mai mult sânge decât cerneală. Foaia «Oastea Domnului» nr. 1 din 1933 este o zguduitoare mărturie – şi va fi până în ziua cea mare a Judecăţii de Apoi – în apărarea omului lui Dumnezeu şi spre osânda trufiei acestui veac de aramă sunătoare (I Cor. 13, 1).

În articolul ce urmează, însăşi mâna părintelui va face declaraţia aceasta a sângelui, a sângelui care i-a udat perna, manuscrisul şi brazda cea adânc trasă în ogorul Bisericii străbune. Citeşte în continuare »

31 M Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis; Sf. Mc. Epimah

Noul Testament – Evrei 2

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 519 si 520

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II
– Capitolul 14:

Lăsaţi-mă să plâng… acuma
aceasta-i tot ce vă implor,
vreau numai lacrimi, numai lacrimi,
lăsaţi-mi uşurarea lor!

Dacă puteţi să staţi deoparte
şi să tăceţi, puteţi să staţi,
dar nu-mi grăiţi nimic, nici unii,
ci plânsul singur mi-l lăsaţi.

Mi-e sufletul prea greu, nu-l poate
nimic despovăra de tot,
nici mângâiere, nici speranţă,
ci numai lacrimile-l pot. Citeşte în continuare »

161. Sfânt se numeşte omul curăţit de patimi şi de păcate. De aceea cea mai mare izbândă a sufletului, care place lui Dumnezeu, este să nu mai fie păcat în om.
162. Numele este însemnarea unuia dintre mulţi. De aceea e lucru fără minte a socoti că Dumnezeu, care e unul singur, mai are alt nume. Căci Dumnezeu aceasta înseamnă: Cel fără de început, care a făcut toate pentru om.
163. Dacă ştii că ai fapte rele întru tine, scoate-le din sufletul tău în aşteptarea celor bune. Căci drept este Dumnezeu şi iubitor de oameni.
164. Cunoaşte pe Dumnezeu şi e cunoscut de Dumnezeu omul care neîntrerupt se nevoieşte să fie nedespărţit de Dumnezeu. Iar nedespărţit de Dumnezeu ajunge omul care e bun în toate şi care biruie toată plăcerea nu din pricina lipsei, ci prin voinţă şi înfrânare. Citeşte în continuare »

30 L Sf. Mc. Zenovie, Ep., şi Zenovia, sora sa; Sf. Ap. Cleopa

Noul Testament – Evrei 1

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 517 si 518

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II
– Capitolul 14:

Fiul meu, ascultă-mi gândul
care nu ţi-l pot tot spune:
– Alipeşte-te de Domnul,
strânge-te de rugăciune!

Vezi în ochii mei dorinţa
care nu ţi-o pot tot spune:
– Caută mai aprins pe Domnul,
mergi mai mult spre rugăciune.

Simte-n sufletul meu grija
care nu ţi-o pot tot spune:
– Nu te obosi de Domnul,
nu slăbi din rugăciune. Citeşte în continuare »

146. Sufletul raţional, nepunând preţ pe zidirea materială şi pe viaţa cea vremelnică, îşi alege desfătarea cerească şi viaţa veşnică, pe care le va primi de la Dumnezeu prin vieţuire curată.
147. Cei ce şi-au înnoroit veşmântul întinează şi hrana celor ce se apropie de ei. Aşa şi cei răi cu voia şi nedrepţi la purtare, petrecând cu cei mai simpli şi vorbind cele ce nu se cuvin, le întinează sufletul prin auz.
148. Începutul păcatului este pofta, prin care se pierde sufletul raţional; iar începutul mântuirii şi al împărăţiei cerurilor este dragostea. Citeşte în continuare »

132. Numai pe om îl ascultă Dumnezeu şi numai omului se arată, fiind iubitor de oameni oriunde ar fi. Şi iarăşi, numai omul este închinător vrednic al lui Dumnezeu. Pentru om numai se schimbă Dumnezeu la faţă.
133. Dumnezeu a făcut omului cerul pe care îl împodobesc stelele, pentru om pământul pe care îl lucrează oamenii pentru ei înşişi. Cei ce nu simt o atât de mare purtare de grijă au sufletul lipsit de minte.
134. Binele e nevăzut, ca cele din cer; răul se vede, ca cele de pe pământ. Binele este ceea ce nu are comparaţie; iar omul care are minte îşi alege ceea ce e mai bun, căci numai el înţelege pe Dumnezeu şi făpturile Lui. Citeşte în continuare »

29 D Sf. Cuv. M. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie

Duminica a XXIV-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair);

Ap. Efeseni II, 14-22;

Ev. Luca VIII, 41-56;

(Luca 8, 41-56)

Evanghelia acestei Duminici ne istoriseşte două mari minuni ale Mântuitorului: vindecarea femeii cuscurgere de sânge şi învierea fiicei lui Iair. În primul caz, femeia încercase toate posibilităţile omeneşti de vindecare. Boala era ­veche de 12 ani, iar Evanghelia de la Marcu notează că „multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre rău” (Mc. 5, 26). Cât despre fiica lui Iair, dacă până era „pe moarte” (Lc. 8, 42) tatăl spera ca Învăţătorul din Nazaret s-o mai poată scăpa, după ce murise, toţi socoteau că nu se mai poate face nimic. Cel care venise să-i anunţe lui Iair moartea copilei ţine chiar să exprime acest gând: „A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul” (Lc. 8, 49; cf. Mc. 5, 45). Citeşte în continuare »

DUMINICA A DOUĂZECI SI PATRA DUPĂ RUSALII
Evanghelia puterii lui Dumnezeu
Luca 8, 41-56

Iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair si care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, si ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge si cheltuise cu doctorii toată averea ei, si de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui si îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine ? Citeşte în continuare »

Nu-i o mai strălucită viaţă
ca-aceea ce-a râvnit mereu
chinuitoarea şi slăvita
căutare a lui Dumnezeu.

Nu-i o mai mulţumită viaţă
ca-aceea ce-a urmat mereu,
cu ascultare credincioasă,
poruncile lui Dumnezeu.

Nu-i o mai vrednică viaţă
ca-aceea ce-a urcat mereu
cu crucea datoriei sale
cărările lui Dumnezeu.

Citeşte în continuare »

Duminica Învierii fiicei lui Iair (Luca. 8.40-55) ține în ea și vindecarea scurgerii de sânge a unei femei bolnave și vindecarea de deznădejde a unui tată și lecția de tăcere dinaintea necunoașterii căii lui Dumnezeu dată oricărei comunități care preferă lecțiile de moralism dinaintea Învierii.

Ce altceva erau cuvintele „ Fiica ta a murit. Nu-L mai obosi pe Învățător” (Luca 8.49)? Ele sunt parola superficialității lumii moderne, care a admit în Hristos învățătura înaltă dar nu-i văd dumnezeirea. Cu smerenie Hristos învie pe fiica lui Iar, se lasă deranjat de către un tată aprins de iubire, nu se limitează doar la a spune ci și împlinește. Așa face mereu. E limpede că Biserica ortodoxă a trecut printr-o vară grea. Citeşte în continuare »

“În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Iar o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Şi, încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.” ((Învierea fiicei lui Iair) Luca 8, 41-56 Citeşte în continuare »

121. Câte le face Dumnezeu ca un bun pentru om le face; iar câte le face omul sieşi le face, fie bune, fie rele. Şi ca să nu te ispitească fericirea celor răi, să ştii că, precum cetăţile nutresc pe călăii obşteşti nu ca să le laude reaua lor faptă, ci ca prin ei să pedepsească pe cei nevrednici, în acelaşi chip şi Dumnezeu îngăduie ca cei răi să stăpânească peste cele lumeşti, pentru ca printr-înşii să se pedepsească cei neevlavioşi. La urmă şi pe stăpânitori îi dă judecăţii, ca pe unii ce nu au slujit lui Dumnezeu, ci prin răutatea lor au pricinuit necazuri grele oamenilor. Citeşte în continuare »

Despre trei morţi ne spune Evanghelia că i-a înviat Iisus Mântuitorul: fiica lui Iair, tânărul din Nain şi Lazăr. Între aceşti trei morţi este o deosebire: fiica lui Iair abia numai „adormise”; tânărul din Nain mergea deja spre cimitir, iar Lazăr începuse a „mirosi”. Erau trei diferite stări de moarte.

Aşa stau şi oamenii faţă de boala şi moartea cea sufle­tească. Unii au adormit numai în răutăţi, alţii merg spre cimi­tir, alţii au murit de mult. Sunt diferite stări de boală şi moarte sufletească, dar toate sunt pe o formă de rele şi primejdioase. Citeşte în continuare »

Dacă rodul tău nu-ntrece
vremea-n care ai trăit,
gol vei merge-n veşnicie,
greu vei plânge la sfârşit.

Dacă plânsul tău nu-ntrece
râsul tău cel vinovat,
starea ta-i tot sub osândă
şi trecutul, neiertat.

Citeşte în continuare »

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep   Noi »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR