Arhiva pentru joi, 5 octombrie 2017

O ÎNCHEIERE RECUNOSCĂTOARE

Părinte Iosif!

Ca dintr-un potir fermecat ne-ai adăpat cu un răcoritor şi sfânt cuvânt, păstrat curat şi nealterat de moşii şi strămoşii noştri şi în bisericuţa din Certege, vechea bisericuţă de lemn, înnegrită de fumul tămâiei multor veacuri şi a candelelor din faţa icoanelor tocite de evlavia înaintaşilor iubiţi.

Ne-ai transplantat în suflet şi în inimă fiorul sacru şi nemuritor al vremurilor apostolice, nealterat de otrava nici unui amestec străin.

Şi, în veşmânt curat de nuntă, în haină de lumină, ne-ai vrut îmbrăcaţi, gata să ieşim plini de tinereţe şi de vigoare în întâmpinarea Mirelui, la Praznicul Eternei Bucurii.

Dar de atât de puţini şi atât de puţin ai putut fi înţeles… Citeşte în continuare »

16. Zis-a un bătrân: proorocii au făcut cărţile şi venind părinţii, au trăit după Scriptură. Cei de după dânşii le-au învăţat pe de rost şi le-au şi scris pe când cei de pe urmă, le-au pus deşarte pe ferestre.

17. Nişte fraţi ieşind din chinovie, au mers în pustie la un sihastru. Acesta i-a primit cu părere de bine şi precum este obiceiul sihaştrilor, văzându-i osteniţi, le-a pus masa mai înainte de vreme şi din cele ce avea le-a pus dinainte şi i-a odihnit. Iar dacă s-a făcut seară, au cântat cei doisprezece psalmi. Citeşte în continuare »

5 J Sf. Mc. Haritina şi Mamelta

Noul Testament – 1 Tesaloniceni 2

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 475 si 476

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II
– Capitolul 11: Răscrucea Iisus

Tu ştii atât de bine
ce eşti dator să faci,
ştii tot ce se cuvine
să spui ori ce să taci.
– Tu poţi, când vrei cu-adevărat,
să ţii Cuvântul cel curat,
de-aceea vei răspunde greu
când vei da ochi cu Dumnezeu.

Citeşte în continuare »

Pavel – Apostolul neamurilor

 

Marele Apostol Pavel reprezintă personalitatea cea mai de seamă din istoria răspândirii creştinismului, atât prin neobosita activitate misionară în lumea păgână, cât şi prin cuprinzătoarea sa gândire teologică dezvoltată în cele paisprezece epistole.

După miraculoasa convertire de pe drumul Damascului, Pavel a ajuns cel mai înflăcărat, sincer şi devotat slujitor al lui Hristos. În trei decenii şi jumătate de propovăduire neîntreruptă, Pavel împreună cu ucenicii săi a reuşit să cucerească marele Imperiu roman, întemeind aproape treizeci de comunităţi răspândite pe toate ţărmurile Mării Mediterane. Citeşte în continuare »

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR