Arhiva pentru duminică, 8 octombrie 2017

46. Zis-a un bătrân: minciuna este omul cel vechi, care se strică după poftele înşelăciunii, iar adevărul este omul cel nou care s-a zidit după Dumnezeu. Zis-a iarăşi: rădăcina lucrurilor bune este adevărul iar minciuna este moartea acestora.

47. Zis-a un bătrân: şezând eu cândva aproape de alt bătrân, a venit la dânsul o fecioară, grăind: părinte, am postit doi ani, doar a şasea zi mâncând pâine şi am învăţat de rost Testamentul cel Vechi şi cel Nou. Ce-mi mai lipseşte să fac? I-a răspuns bătrânul: şi care este roada acestora la tine? Făcutu-ţi-s-a ocara ca cinstea? Zis-a aceea: nu! Paguba ta o socoteşti ca pe o dobândă, sau pe străini ca pe rudeniile cele după trup, sau lipsa ca îndestularea? Iar ea i-a zis: nicidecum! I-a răspuns bătrânul: nici n-ai postit câte şase zile, nici n-ai învăţat de rost Testamentul Vechi şi Nou, ci te înşeli pe tine însuţi. Mergi de acum şi începe a lucra, că nimic nu ai dobândit! Citeşte în continuare »

8 D Sf. Cuv. Pelaghia şi Taisia
Duminica a XX-a după Rusalii
(Învierea fiului văduvei din Nain);
Ap. Galateni I, 11-19;
Ev. Luca VII, 11-16

16. Totul este cu putinţă celui ce crede şi se roagă.
Numai dacă sufletul este credincios statornic şi dacă rugăciunea lui este stăruitoare.
Căci când omul credincios luptă cu Dumnezeu aşa, omul totdeauna Îl biruie pe Dumnezeu prin rugăciune.
Fiindcă Dumnezeu este iubire, iar iubirea nu rezistă rugăciunii.

17. Hristos poate realiza imposibilul. Citeşte în continuare »

Evanghelia Duminicii a XX-a după Rusalii

(Învierea fiului văduvei din Nain)

Luca 7, 11-16

În vremea aceea s-a dus Iisus într-un oraş numit Nain, şi împreună cu Dânsul mergeau mulţi ucenici ai Lui şi popor mult. Iar când s-au apropiat de poarta oraşului, iată scoteau un mort, singurul fiu al maicii sale, şi ea era văduvă; iar din oraş mult popor era cu dânsa. Şi, văzând-o Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: nu mai plânge. Atunci, apropiindu-se, S-a atins de coşciug, iar cei care-l duceau au stat, şi El a zis: tinere, ţie îţi zic scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a sculat şi a început să vorbească. Iar Iisus l-a dat maicii sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: un prooroc mare s-a ridicat între noi, şi: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Citeşte în continuare »

Durerea iar m-a cercetat –
şi-n inima-mi sărmană,
cu-atâtea răni, a mai lăsat
o rană.

Simţit-am cum pe faţă iar
curg lacrimile vale,
de ce am oare-atât amar
şi jale?… Citeşte în continuare »

 

Cine ţi-a adus viaţa, – suflete al meu,
în mormântul unde singur suspinai din greu,
Cine altul decât Domnul Care te-a iubit?
Lui Îi datorezi iubire până la sfârşit.

Cine ţi-a dat bogăţia Cântecului Sfânt
Cine, aurul luminii Sfântului Cuvânt,
Cine, harul rugăciunii, Cine, decât El?
Lui Îi datorezi cântare într-un unic fel! Citeşte în continuare »

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR