Arhiva pentru luni, 20 noiembrie 2017

20 L Înainteprăznuirea intrării în Biserică a Maicii Domnului;
†) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie;
Sf. Proclu, Patr. Constantinopolului

Noul Testament – 1 Petrui 1

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 553 si 554

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II
– Capitolul 16: Din cetate în cetate

Doamne, n-am uitat nici una
dintre câte le primim;
pentru toate, totdeauna,
totdeauna, totdeauna
mulţumim şi mulţumim.

N-am uitat, de orice dată
când era pierduţi să fim;
de salvarea-Ţi minunată,
minunată, minunată,
mulţumim şi mulţumim.

N-am uitat, când stam departe,
puşi din greu să suferim,
cum Tu ne-ai scăpat din moarte;
pân’ la moarte, pân’ la moarte
mulţumim şi mulţumim. Citeşte în continuare »

Adunarea Oastei Domnului din Lupeni

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de botez de la Corocăieşti – iunie 1985(?)

Cuvântul lui Dumnezeu este ca o oglindă mare în care toată lumea să poată vedea. Biblia aceasta este Cartea Vieţii. De ce Cartea Vieţii? Pentru că toată via­ţa de pe pământ e oglindită aici. Toată istoria omenirii şi din trecut, şi din prezent, şi din viitor e scrisă aici. Şi nu numai istoria omenii întregi, ci istoria fiecărei generaţii şi a fiecărui popor, şi istoria fiecăruia dintre noi. Aici sunt cuprinse toate părţile fiinţei noastre: şi partea cuvântului, şi partea gândurilor, şi partea simţirilor. Cuvântul lui Dumnezeu, [se] spune, e ca o sabie cu două tăişuri, care pătrunde şi desparte gândurile de simţiri, sufletul şi duhul omului. Până acolo, adică în fundul inimii, vrea El să cureţe. Citeşte în continuare »

1. Trebuie să simtă veşnic usturimea conştiinţei chinuite şi chinuitoare acela care n-a vrut s-o asculte cât a trăit. Deşi l-a înştiinţat sau l-a mustrat în viaţa sa pă¬mântească.
Fiecare păcătos trebuie să ispăşească prin felul în care a păcătuit.

2. Sufletul vrăjmaş lui Dumnezeu trebuie să ardă în focul unui plâns pe care n-a vrut să-l verse spre iertare. Îl va vărsa spre ispăşire.
Trebuie să sufere în focul unei singurătăţi chinuite, fiindcă a dispreţuit-o pe cea a meditaţiei şi a rugăciunii.
Trebuie să îndure veşnic pedeapsa Adevărului pe care L-a respins şi L-a batjocorit pentru a asculta de minciună… (Apoc 14, 10-11; II Tes 2, 10-11).
Trebuie ca, privind în sus, să vadă fericirea acelora care au crezut în Iisus. Să-i vadă pe fraţii şi pe cunoscuţii lui pe care şi el i-a batjocorit şi înjurat pe pământ.
Trebuie măcar o dată să vadă şi el cerul şi fericirea din el, unde şi lui îi era păstrat un loc, dar pe care l-a pierdut pe vecie, fiindcă L-a lepădat pe Dumnezeu şi L a batjocorit pe Hristos.
Trebuie, ca să fie apoi şi mai chinuit… (Lc 16, 23).

Citeşte în continuare »

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct   Dec »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR