Afară începu să ningă cu fulgi mari şi moi, ca un văl de înmormântare sau ca o mângâiere…

Ce măreţ şi ce liniştit intrase în veşnicie acest uriaş al lui Dumnezeu, solemn şi calm ca o corabie care a luptat o noapte îndelungată cu înspăimântătoarele primejdii ale unei vrăjmaşe furtuni, iar acum, în lumina unui strălucitor răsărit, intră zdrenţuită, dar biruitoare, în portul liniştit, mântuitor.

Din pricină că îi eram încă atât de aproape, nu-i puteam vedea adevărata lui măreţie…

De ce oare a vrut el să rămână singur chiar în ultima lui clipă? Nu ştiu.

Poate, pentru ca frumuseţea fericitei sale întâlniri cu Dulcele său Mântuitor să-i fie deplin slobodă; prezenţa mea ar fi stingherit această intimitate sfântă… Poate pentru că mila şi iubirea noastră îi deveniseră prea grele… Poate pentru că trebuia să plece, iar prezenţa noastră îl prea reţinea…

Nu ştiu!

Dar sunt încredinţat că, în clipa aceea, după sufletul lui a venit Însuşi Dulcele Iisus. Şi că, dacă n-aş fi plecat atunci de lângă el, ochii mei L-ar fi văzut aievea.

…N-am fost vrednic să-L văd!

Îndată toată casa fu în picioare. Veniră fiecare, perindându-se pe lângă patul mortului sfânt, cu plâns şi cu rugăciune: fratele Opriş, sora Liţa, fratele Popovici…

Opriş rămase din prima clipă la căpătâi. Într-o mână cu lumânarea aprinsă, iar în cealaltă cu o carte, începu să cânte şi să citească plângând primele rugăciuni din rânduiala pentru cei adormiţi în Domnul, aşa cum învăţase el la mânăstire, în anii lui de călugărie.

Începurăm pregătirile.

Într-un colţ de masă, Marini şi cu mine scriam „Ediţia spe­cială“ a foii care trebuia să plece încă astăzi, spre a anunţa tuturor fraţilor vestea dureroasă. Şi a‑i chema să-l petrecem împreună la mormânt.

Titus şi Popovici alcătuiau telegramele ce trebuia trimise şi căutau adresele fraţilor şi ale adunărilor, care trebuia să afle cât mai repede.

Toţi alergam şi lucram plângând.

Cu ţipete mari începură să intre pe uşă tot mai des fraţii şi surorile din Sibiu, care nu ştiu cum aflaseră atât de repede vestea. Încă nu era ziuă când casa era plină.

Începură să sosească şi fraţi din depărtări.

Am alergat la Tipografie. În două ceasuri foaia se tipărea. În altele trei începură să plece primele pachete la poştă…

Alergam cu toţii în toate părţile, numai ca vestea să ajungă cât mai repede la fraţi, pentru ca şi cei mai îndepărtaţi să aibă timp să vină, care vor putea…

Iată textul „Ediţiei speciale“ cu anunţul morţii Părintelui Iosif:

A trecut la Domnul preaiubitul şi dragul nostru Părinte Iosif Trifa

Cu inima zdrobită şi cu sufletul adânc sfâşiat, împărtăşim tuturor fraţilor o veste de mare durere: Părintele Iosif Trifa a adormit în Domnul în noaptea spre dimineaţa zilei de 12 februarie.

După grele suferinţe s-a stins liniştit cel ce în viaţa sa n-a cunoscut odihna, ci numai osteneala şi lucrul pentru Domnul şi pentru fraţii lui.

S-a stins cel ce n-a ştiut nimic altceva decât pe Iisus cel Răstignit şi Jertfa Lui (I Cor. 2, 2) şi a luptat până la sânge în războiul cel sfânt al Domnului Iisus.

S-a stins cel ce s-a adus pe sine ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu (Rom. 12, 1), pentru cauza Lui.

S-a stins cel ce nu s-a cruţat pe sine şi n-a cruţat nimic, ci a pus totul pentru Domnul şi Evanghelia Sa, pentru a ne face să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului (II Cor. 3, 6).

S-a stins părintele nostru drag, care ne-a născut la o viaţă nouă (I Cor. 4, 15), cel ce a făcut totul pentru Evanghelie şi s-a făcut tuturor toate, ca să câştige orice suflet pentru Hristos (I Cor. 9, 22-23).

S-a stins gornistul Domnului, cel care, văzând primejdia (Ezechil 33, 1-6), a stat neclintit în mijlocul furtunilor şi valurilor de păcate ca o strajă care ne-a chemat neîncetat la Hristos, ţinând sus Cuvântul Evangheliei (Filip 2, 16), căutând să aducă pe păcătoşi la Izvorul îndreptării şi al puterii, la Iisus Mântuitorul.

S-a stins cel ce n-a cruţat nimic, ci totul a cheltuit şi s-a cheltuit bucuros şi pe sine însuşi şi viaţa lui pentru Domnul şi fraţii lui (II Cor. 12, 15).

S-a stins cel ce L-a iubit mai mult pe Domnul, Evanghelia şi lupta Lui în lume decât pe copilul său, sănătatea sa şi viaţa sa.

S-a stins cel ce n-a ştiut decât un singur lucru: să sufere – şi-a suferit; să lupte – şi-a luptat; să sune din trâmbiţă – şi-a sunat.

A crezut, de aceea a vorbit şi a scris (II Cor. 4, 13).

A iubit, de aceea s-a jertfit, ştiind că osteneala în Domnul niciodată nu este zadarnică (I Cor. 15, 58).

A fost prigonit, bârfit, batjocorit, hulit şi alungat din toate părţile, privit ca un înşelător, măcar că totdeauna a spus Adevărul (II Cor. 6, 8), dar a răbdat totul cu drag, ştiind că robul nu este mai mare decât Stăpânul său (Ioan 15, 20).

S-a stins cel ce, de 15 ani de zile, zi şi noapte a lucrat şi a luptat fără odihnă pentru a-L face cunoscut pe Domnul şi Cuvântul Lui tuturor celor ce nu-L cunoşteau.

A căzut de multe ori în luptă, a primit multe răni, dar nici o clipă nu s-a dat înapoi… Privind mereu ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, la Iisus cel Răstignit (Evrei 12, 2), a mers mereu înainte, stropind cu sângele său câmpul de luptă al Evangheliei.

S-a stins ca o lumină care se topeşte luminând. Până la sfârşit, Părintele Iosif a lucrat mereu îngrijindu-se de copilaşii lui, de mântuirea şi de viaţa lor.

A luptat lupta cea bună, şi-a isprăvit alergarea, a păzit credinţa, acum a plecat la Domnul (II Tim. 4, 7-8), la Dulcele Său Mântuitor şi Mângâietor, pe Care L-a iubit, L-a vestit, pentru Care s-a jertfit. S-a ridicat Acolo unde suferinţele, loviturile, ocările, batjocurile şi hulele oamenilor nu-l mai pot ajunge.

S-a stins un mare om al lui Dumnezeu, pe care solia chemării la Domnul l‑a aflat în luptă, ţinând sus steagul Domnului Iisus. S-a sfârşit ţinând sus Cuvântul Vieţii (Filip 2, 16).

Dragostea pentru fraţii lui l-a făcut să-şi dea viaţa pentru ei (Ioan 15, 13), lăsându-ne şi nouă, celor ce am rămas, acest testament al luptei şi jertfei pentru Domnul şi Cauza Lui. El a putut spune: Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos (I Cor. 11, 1; Filip 3, 17).

Încolo, fraţii mei… ce aţi învăţat, ce aţi primit şi aţi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine faceţi ! Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi (Filip 4, 8-9).

S-a stins dragul nostru părinte, dar jertfa lui rămâne. Lucrarea pe care a săvârşit-o este a Domnului. Oastea Domnului este o Lucrare a Domnului. El a pornit această Mişcare şi El Însuşi va avea grijă de ea… «Când voi trece din lumea aceasta – a spus el – voi ţine sus solia ce o am de la Domnul. Iar când veţi desface această solie, veţi afla cuvintele Lui: Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33). Nu vă temeţi, căci iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor. Amin (Matei 28, 20). Domnul a pornit această Mişcare şi El va avea grijă de ea. Aceasta este ultima mea solie, scumpii mei fraţi ostaşi». («Ce este Oastea Domnului?», ed. a VI-a, Sibiu, 1996, pag. 211-212).

La temelia războiului nostru cel sfânt şi a mântuirii noas­tre, alături de Jertfa cea mare a Scumpului nostru Mântuitor, avem acum şi jertfa slujitorilor şi copiilor Lui, a Părintelui Iosif, precum şi a celor ce l-au înţeles cel mai mult şi care s-au stins anul trecut: părintele Vasile de la Bucureşti, fratele Gh. Munteanu de la Batiz… Jertfele acestea sunt şi ele o călăuză a biruinţei noastre, pentru că prin jertfă a biruit Evanghelia şi numai prin jertfă biruie şi azi.

*

A aplecat la Domnul dragul nostru Părinte Iosif. Să îngenunchem cu toţii lângă această jertfă, purtând veşnic în sufletele noastre dragostea pentru părintele nostru sufletesc (I Cor. 4, 15). În numele acestei iubiri, vă rugăm următoarele:

1. În toate adunările şi întrunirile noastre frăţeşti să cinstim amintirea părintelui nostru, rugându-ne pentru veşnica lui odihnă.

2. Scumpul nostru părinte va fi înmormântat în ziua de marţi, 15 febr. a. c.

a) Pentru această zi toţi fraţii care au putinţă, din apropiere şi din depărtări, sunt rugaţi să vină la Sibiu.

b) Grupările de fraţi din depărtări, după putinţă, vor trimite câte un delegat, pentru ca toată frăţietatea Domnului să petrecem la locul de odihnă pe iubitul nostru părinte.

c) Fraţii ostaşi şi delegaţii grupurilor vor aduce la Sibiu steagurile îndoliate.

3. Ziua înmormântării va fi zi de post şi de rugăciune pentru fraţii din întreaga ţară.

4. În fiecare an, la praznicul Cincizecimii – după cum iarăşi dorinţa sa a fost – îi vom prăznui amintirea printr-un pelerinaj la mormântul său.

Amănunte despre cum a decurs ducerea spre cele veşnice vom da, pe larg, în numărul viitor la această foaie.

În veci pomenirea şi amintirea scumpului nostru părinte!

Domnul Iisus să-i facă loc de odihnă în Patria noastră de Sus.“

Traian Dorz, din “Istoria unei jertfe”, vol. II, pag. 383-386

Lasă un răspuns

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR