În foaia «Lumina Satelor» nr. 40, din 12 octombrie 1924, Părintele Iosif publică primul concurs pentru un imn al Oastei, cu un premiu de doi dolari.

Iată ce scria el, printre altele, atunci: „Se pune un premiu de doi dolari pentru un cântec de marş, pe seama celor din Oastea Domnului. Un prieten al gazetei, din America, îmi trimite o «cinste» de doi dolari. Am aflat de bine să pun această «cinste» în slujba Domnului. Deschid, cu aceşti dolari, aici la gazetă, o întrecere (concurs) pentru cine va scrie cel mai bun cântec (poezie) de «marş» pe seama celor din Oastea Domnului. Se ştie că orice armată îşi are «marşul» ei, adică, cântarea de biruinţă în sunetul căreia pleacă la luptă. Această gazetă încă a strâns o Oaste a Domnului, care cheamă la luptă pe oameni să se hotărască la o viaţă nouă cu Domnul, pentru ca apoi să poată duce la biruinţă lupta… contra tuturor relelor care vin de la vrăjmaşul diavol.

A trecut peste 500 numărul celor care au intrat în această Oaste de mântuire sufletească şi ne trebuie acum şi nouă un cântec de «marş» de al nostru, o cântare a noastră care să cânte chemările noastre şi în sunetul căreia să plecăm în luptă contra păcatelor.

Pentru cine va scrie acest cântec de marş şi pentru cine îl va nimeri mai bine şi mai frumos, se pune premiu de doi dolari. La această întrecere pot lua parte, în afară de ostaşii noştri, şi alţii, care au darul de a scrie în poezie. Invităm şi pe poeţii noştri să-şi pună talentul în slujba Domnului (căci Domnul le-a dat talantul ce-l au). Poeziile intrate se vor publica în «Lumina satelor» şi, din ele, vom alege pe cea mai bună care apoi – printr-un alt concurs – se va pune pe note, adică se va preface în cântec de «marş».

Pr. I. Trifa“

Dar trezirea acestui har poetic şi izbucnirea lui într-un şuvoi puternic nu erau o treabă uşoară ce s-ar fi putut realiza dintr-o dată, ca ţâşnirea, într-o clipă, a apelor dorite, din stânca lovită de toiagul lui Moise (Exod 17, 6).

Ci a fost una grea, ca a lui Ilie, care a trebuit să stea, timp îndelungat, cu capul aplecat până la pământ, cerând în rugăciune, aşteptând cu nerăbdare şi întrebându-se de fiecare dată dacă nu acesta era cumva semnul aducător de ploaie (I Regi 18, 42-44).

La acest „concurs“ au intrat multe poezii, dar cea dorită şi aşteptată n-a apărut decât mult mai târziu.

Redăm aici textul primelor patru, sosite la redacţie.

Prima poezie „intrată“ drept răspuns la această chemare era semnată de „un ostaş din Banat“ şi se intitula „Intraţi în Oastea lui Isus“. Ea este publicată în nr. 41, din 19 oct. 1924. Iată textul ei, însoţit de câteva rânduri ale Părintelui Iosif:

 

Intraţi în Oastea lui Iisus,

vă cheamă glasul Domnului de Sus

în lume nu-i un nume mai frumos

decât să fii ostaşul lui Hristos.

 

Eu mă simţesc atât de bine

intrat de tot în slujba Lui

o altă grijă n-am cu mine

decât s-ascult comanda Lui.

 

Intrat în slujba Ta, Iisuse,

atât de tare mă simţesc

că-mi dai mereu puteri nespuse

pe diavolul să-l biruiesc.

 

O, frate dragă, de-ai şti tu

ce dar primesc de Sus

acei ce ies din rău şi intră

în Oastea lui Iisus.

 

Sub steagul Domnului Iisus

înaintăm spre mântuire,

sub steagul Domnului Hristos

scăpăm de veşnica pieire.

 

Intraţi în Oastea lui Iisus

voi fraţi şi voi surori

un dar mai mare-n lume nu-i

decât în Oastea Lui să mori.

Un ostaş din Banat

 

„Poezioara ostaşului din Banat are mari greşeli de formă, dar e bine simţită ca cuprins. E adevărat şi aceea că poezia nu-i destul de „războinică“ şi de chemătoare la luptă, dar, în schimb, ostaşul din Banat vrea să atragă pe alţii în Oastea mântuirii, spunându-le ce „bine se simte“ el de când a intrat „de tot“ în slujba Domnului. Poezia se vede că e scrisă de un bun ostaş al lui Hristos care „înaintează spre mântuire“. Din poezie se vede că ostaşul din Banat a mai scris versuri şi de la el aşteptăm să ne mai trimită altele şi mai bune decât cele de mai sus. Aşteptăm şi de la alţii.“

A doua poezie intrată la concursul celor doi dolari este intitulată „Veniţi ostaşi ai lui Iisus“ publicată în nr. 43, din 3 nov. 1924, în felul următor:

„A mai venit o poezie pentru cei din Oastea Domnului. În nr. 41, am publicat o poezie, cea dintâi, intrată la concursul ce l-am deschis pentru un cântec de marş… Acum am mai primit o poezie pe care o dăm mai jos:

 

Veniţi, Ostaşi ai lui Iisus

să mergem tot spre Cer în sus

veniţi să mergem împreună

să aflăm veşnica cunună,

ce Iisus ne-a făgăduit

când pre noi ne-a arvonit

căci au trimis pe pământ

Harul şi darul cel sfânt

care vreau să-l înţeleagă,

negreşit la El să meargă.

 

Să trăiţi, părinte sfinte,

cel ce ne-ai dat înainte

o cuminte hotărală

s-o subscriem cu-ndrăzneală.

Ai aflat prin darul sfânt

mulţi ostaşi de pe pământ,

i-ai ales din gloata mare

lui Iisus spre închinare.

 

Ai scos un număr frumos

şi i-ai trimes la Hristos;

suntem cinci sute de inşi

de Domnul Hristos învinşi.

 

Şi-acum, fraţilor, ‘nainte

să luptăm mult şi fierbinte

să-nvingem această lume

şi să-i punem altu’ nume

să-i zicem lume curată

ca să fim toţi laolaltă,

să-i zicem lume iertată

căci a noastre mari păcate

ne-au fost şterse şi iertate

de la Regele Iisus

Care la luptă ne-a dus,

din lume El ne-a sculat

şi cu Crucea ne-a-narmat.

Prin mine, Nicolae Luca, din comuna Bârseu, judeţul Arad, econom, cantor şi ostaş în Oastea lui Iisus“.

Şi adaugă:

„…Rugăm pe ostaşii noştri să urmărească cu luare aminte aceste poezii, căci pe urmă ei vor fi chemaţi să-şi spună părerea despre care le va plăcea mai mult, să ne fie cântare de marş“.

Numărul 44, din 9 nov. 1924 publică încă o poezie, a treia, „Pentru cei din Oastea Domnului“ intitulată „Eu sunt ostaş de rând“:

 

Eu sunt ostaş de rând, dar bucuros,

m-avânt în luptă sub steagul lui Hristos

la glasul Lui ce cheamă la război

alerg tot înainte şi nu mă dau ‘napoi.

 

Eu sunt ostaş de rând, dar onorat,

port spadă şi scut de fiu de Împărat

când glasul Lui pe nume m-a striga

eu voi răspunde: sunt gata la porunca Ta.

 

Eu sunt ostaş de rând, dar fiu de Împărat

cu nebiruite arme încins şi înarmat

cu pavăza credinţei m-a îmbrăcat Iisus

şi coiful mântuirii pe capul meu a pus.

 

Eu sunt ostaş de rând, dar scump plătit

cu tot ce Domnu-n Cer mi-a pregătit;

plata o aduce când S-o arăta

să treacă în revistă toată Oastea Sa.

Vasile Guşuliţă, econom, Fundul Moldovei

 

Iar redacţia adaugă: „Poezia ostaşului V. Guşuliţă este de toată frumuseţea şi cuprinde adânci gânduri creştineşti…“ (Şi, pe linia gândurilor ei, Părintele Iosif scrie ceva nespus de frumos despre adevărul mântuirii şi înfierii noastre prin Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos). Dar de calitatea ei ca „marş“, nu-i prea mulţumit. Şi îndeamnă mai departe şi pe alţii.

Din toate acestea se vede ce greu se poate naşte o poezie adevărată, chiar când este multă bunăvoinţă pentru aceasta din partea tuturor. Totuşi omul lui Dumnezeu nu oboseşte. Caută şi aşteaptă mereu.

Din anul 1924 încolo, încep să apară, din ce în ce mai des, versificări venite din toate părţile. Încercarea reuşise să pornească ceva. Focul se aprinse cumva. Zăgazul fusese ridicat, cel puţin în prima lui fază.

De acum, Părintele Iosif putea scrie: „«Lumina Satelor» a atras şi poezia populară în slujba Domnului. Minunata poezie de alături e o dovadă grăitoare. Noi ne bucurăm din tot sufletul şi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să punem şi poezia populară în slujba Domnului. Acest lucru l-am urmărit cu concursul celor doi dolari şi ne bucurăm de reuşită. Poezia de alături e de o mare valoare nu numai creştinească, ci şi literară. Îndemnăm şi pe alţii să cânte dragostea Domnului în poezia populară, aşa cum a făcut, atât de frumos, ostaşul nostru Ion Morariu din Crihalma.

O altă poezie pentru cei din Oastea Domnului: «Susu-i ceriu plin de stele»

 

Susu-i ceriu plin de stele,

jos, pământu-i plin de rele

sus străluce stelele

jos pe lume, relele

numa-n ceriu este dreptate

pe pământu-i strâmbătate.

D-aia Dumnezeu ne bate,

căci, în loc de fapte bune,

lucră toţi cu-nşelăciune;

lumea-i plină de păcate

nu-ncape frate cu frate.

 

Numai dracu’ cu crâşmarul –

ei poartă banii cu carul

şi-i împarte la domnie

ca să le dea slobozie

să vânză-n praznice rachie

şi să facă sărăcie.

Satana la baluri zboară,

multe suflete omoară

şi la crâşme se suceşte

pe toată lumea serveşte

cu cuţite cu prăsele

să se junghie cu ele

şi-i îndeamnă prin beţie

să se-apuce de curvie.

 

Mă mir, Dumnezeu cum poate

ca să le rabde pe toate?

Fraţilor, să ne-apucăm

viaţa noastră s-o schimbăm.

Haideţi, fraţi, să-ntindem braţul

să-i rupem Satanei laţul

şi să ne prindem frumos

ca să-L urmăm pe Hristos,

să lepădăm lăcomia

şi minciuna şi curvia

să ne prindem a jura

că la crâşmă n-om intra.

Haideţi, ostaşii lui Iisus,

să plecăm la luptă sus

să ne luptăm cu tărie

ca să scăpăm de urgie!

 

Frumosu-i cerul senin,

iubitu-i omul creştin

urâtu-i cerul noros,

vai de omul păcătos.

Haideţi, fraţi, să ne iubim,

fiii Domnului să fim!

Scrisă de ostaşul Ion Morariu din Crihalma“

«Lumina Satelor» nr. 45, din 16 nov. 1924

Pentru vremea şi scopul lor, poeziile religioase începătoare ale Oastei, şi ale poporului nostru, sunt originale, interesante şi pline de frumuseţe. Unele sunt chiar cu totul deosebite şi au devenit, nu doar un singur imn de „marş“ al acestei minunate Lucrări duhovniceşti, ci o mulţime de imnuri.

A venit, apoi, vremea când a trebuit să fie scoase într-o carte de cântări. Iar, mai târziu, a venit vremea când n-au mai încăput într-o singură carte, ci a trebuit scoasă o a doua carte. Apoi, curând, a trebuit a treia… Până când aluatul cântărilor a dospit atât de mult, încât pâinile cărţilor de poezii şi de cântări, care au tot ieşit unele după altele, nu l-au mai încăput, încât pâinea poeziilor şi a cântărilor, care au tot ieşit unele după altele, n-a mai încăput în cărţi.

Numărul şi frumuseţea cântărilor creşteau mereu, an de an. Până când au ajuns, de la zeci, la sute; apoi de la sute, la mii; apoi până la câte azi nici nu li se mai ştie numărul…

Ultima carte de cântări a Oastei – dar nu cea din urmă şi nu singura – având 1500 de cântări, cum nu au fost vreodată nicăieri pe lume – nu le cuprinde nici ea pe toate. Va trebui o alta, de 2000 ori de 5000… căci mereu se adaugă altele şi altele, ca într-o coloană fără de sfârşit.

Traian Dorz, din “Istoria unei Jertfe”, Vol I

Lasă un răspuns

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR