Consfătuirea aceasta trebuie să precizeze acest adevăr şi anume: atitudinea noastră faţă de grupările şi crezurile străine, care în ultimul timp au dat şi dau multe atacuri pentru dezbinarea adunărilor noastre şi de atragere a unor fraţi ai noştri la ei.
Nu urâm pe nimeni! Nu batjocorim credinţa nimănui. Nu dezbinăm adunările lor şi nu vrem să le corupem nici un suflet.
Respectăm fiecăruia dreptul la credinţa pe care şi-o alege. Dar nu mai îngăduim nimănui să se amestece în adunările noastre. Nu mai dăm cuvânt nici unui străin la nici o adunare a Oastei, nici nu îngăduim nici unui frate de al nostru să meargă la ei. Cei ce s-au dus au împrumutat multe rătăciri de la ei şi, venind, au dezbinat cu ele multe suflete de fraţi.
Toţi cei care au făcut până acum aceste greşeli să nu le mai facă, ci să se îndrepte pe calea sănătoasă. Iar cu cei ce nu vor să se îndrepte de bunăvoie, să rupem orice legătură, după cuvântul Sfintelor Scripturi (Tit 1, 10-11 şi 3, 10-11 etc.).

Când am terminat de spus aceste lucruri, am încheiat zicând:
Fraţilor, cu mâna dreaptă pe conştiinţa mea, pe care m-am străduit să mi-o păstrez curată înaintea Mântuitorului şi Judecătorului meu Iisus Hristos şi înaintea Lucrării Oastei Lui, faţă de învăţătura şi de credinţa pe care am primit-o din cea dintâi clipă a intrării mele în această sfântă Lucrare a lui Dumnezeu, cu mâna deci pe conştiinţa mea – vă declar aici solemn că întocmai aşa învăţ şi cred şi acum. Şi semnez aceste adevăruri de credinţă întocmai cum le-am crezut şi le-am semnat în 8 iunie 1930, Ziua Rusaliilor intrării mele în Oastea Domnului.
Şi întocmai cum le-am crezut şi le-am semnat în 12 septembrie 1937, împreună cu Părintele Iosif şi cu cei peste cinci sute de fraţi care erau acolo, dintre care unii trăiesc şi azi.
Şi întocmai cum le-am semnat cu lacrimile legământului meu din 12-16 februarie 1938, lângă sicriul sfântului profet de la care le-am învăţat.
Şi tot aşa vă declar şi acum că voi crede şi voi învăţa în această sfântă Lucrare până la moartea mea. Dar şi că voi rupe-o cu toţi acei dintre voi care se alipesc de învăţături sectare.

Acum aşteptăm cuvântul şi declaraţia fiecăruia dintre frăţiile voastre, începând cu fratele care este acolo, primul de pe scaunul de la intrare, şi jur-împrejur, până la cel din urmă.
Toată noaptea aceasta avem destul timp ca să ascultăm în linişte declaraţia fiecăruia.
Mai declar aici încă o dată că, dacă cineva dintre fraţi va avea o altfel de atitudine faţă de Lucrarea Oastei Domnului, arătându-se împotriva învăţăturii şi a credinţei pe care am primit-o de la început, eu unul, după cuvintele Sfintelor Scripturi, voi rupe orice legătură cu el, acum şi pe totdeauna, fiindcă este poruncit de Hristos: şi cine nu ascultă nici de fraţi şi nici de Biserică să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş (Mt. 18, 17). După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de dezbinător (Tit 3, 10). Nici să nu-l primeşti în casă, nici să-i zici bun-venit, ca să nu te faci părtaş păcatelor lui (II In. 10-11). Şi vă îndemn şi pe frăţiile voastre să faceţi acum şi hotărât acest lucru. Acesta este adevărul de astăzi!
Altfel vom fi vinovaţi şi de trecutul, şi de viitorul Oastei. Amin. Slăvit să fie Domnul!

[…] Se lumina de ziuă când au terminat de vorbit toţi fraţii. Trebuia să încheiem, pentru a pleca la trenuri. Am zis atunci: Fraţilor, înainte de despărţirea noastră, dacă suntem cu toţii de aceeaşi părere, veniţi să luăm aici o hotărâre cel puţin asupra a trei puncte mai însemnate din învăţătura noastră pe care încă mai sunt unii dintre fraţi care nu le îndeplinesc, şi anume:

1. Cel puţin o dată sau de două ori pe an, fraţii şi surorile să meargă pentru mărturisire şi împărtăşire la biserică, în cele două posturi: al Naşterii şi al Învierii Domnului.

2. Niciodată şi nicăieri să nu se ţină adunările Oastei în timpul Sfintei Liturghii, ci atunci cu toţii să fim la biserică. În timpul bisericii noi toţi trebuie să fim adunaţi la biserică, şi nu în altă parte.

3. De fiecare dată, rugăciunile noastre personale, familiale sau din adunări să se înceapă cu „Tatăl Nostru“, rugăciunea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care El Însuşi a spus-o şi a poruncit-o apostolilor şi urmaşilor Săi. Iar rugăciunea aceasta să se înceapă totdeauna tot cu cuvintele Domnului Iisus: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“, făcându-se semnul Sfintei Cruci. Încheierea se va face tot aşa, spunându-se: „Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin“.

Ce dureros este pentru unii dintre noi că acum, după atâţia zeci de ani de credinţă, noi trebuie să-i învăţăm pe aceştia, ca pe nişte copii, aceste adevăruri începătoare ale credinţei noastre. În ce tristă sărăcie şi decădere sufletească au ajuns aceşti fraţi nefericiţi! Vor trebui siliţi, ca să-şi revină în fire cum se cuvine şi, trezindu-se, să se desprindă din cursele vrăjmaşelor duhuri şi învăţături în care au fost prinşi.

Să pornim foarte hotărâţi la asta, începând chiar de astăzi, peste tot unde mai sunt astfel de stări, pentru a se alunga de peste tot aceste lucruri străine, strecurate printre noi. Cu răbdare, cu dragoste şi cu rugăciune. Duhul Sfânt ne va ajuta. Dar trebuie să fim hotărâţi şi stăruitori.

Toţi cei prezenţi s-au declarat de acord, iar unii au spus că trebuie să se facă semnul Crucii de către toţi fraţii şi la începutul vorbirii în adunări. Chiar şi de către copii când spun poezii. Totul să se înceapă şi să se termine în chip solemn şi evlavios: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“. Aceste mari cuvinte dau de la început o sfântă putere şi creează o stare de înaltă inspiraţie şi solemnitate, atât celui ce vorbeşte, cât şi celor ce ascultă. Şi aceasta este starea din care trebuie ca noi să vorbim şi să ascultăm sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu.

Traian Dorz, din „Zile şi adevăruri istorice”

Un răspuns pentru “7 noiembrie 1976 – atitudinea noastră faţă de grupările şi crezurile străine”

  • ,,Nu uram pe nimeni!Nu batjocorim credinta nimanui.Nu dezbinam adunarile lor si nu vrem sa la corupem nici un suflet.Respectam fiecaruia drepturile credintei pe care si-o alege.
    Dar nu mai ingaduim nimanui sa se amestece in adunarile noastre.Nu mai dam cuvant nici unui strain la nici o adunare a Oastei, nici nu ingaduim nici unui frate de al nostru sa mearga la ei.
    …Mai declar aici inca o data, ca, daca cineva dintre frati,va avea o altfel de atitudine fata de Lucrarea Oastei Domnului, aratandu-se impotriva invataturii si a credintei pe care am primit-o de la inceput, eu unul, dupa Cuvintele Sfintelor Scripturi, voi rupe orice legatura cu el, acum si pe totdeauna”

    Aceste cuvinte le spune fratele Traian Dorz la cea de-a treia Zi istorica.Da fratele nostru care a iubit atat de mult pe oricine si atat de inlacrimat pe noi ostasii.
    Respectam noi oare aceste Zile istorice si aceste cuvinte testamentare,asa cum ne-au spus ei?Nu, pentru ca inca nu le dam valoarea cuvenita,si pentru ca inca multi mai ,,cochetam” cu strainii,chiar langa mormantul fratilor nostri.
    Spun asta cu durere pentru ca fac parte dintr-0 adunare care din dorinta de a fi unita,crezand in sinceritatea frateasca,ne adunam Dumnica in acelasi loc,dar nu reusim sa fim impreuna.
    Pe cand unii ne-am trezit e adevarat mai tarziu si am inceput sa dam valoare si respect acestor Zile istorice,sarbatorind acolo unde ele au fost hotarate,altii, multi dintre noi,ignorand parca importanta acestei Zile, incurajam,altfel de adunari,care au pornit cu titlu si continut de imprumut,fiind ale roadelor, a recunostintei, a multumirilor,cosmetizata acum si devenind anuala…
    Domnul Ostirii sa aiba mila de noi,si sa ne ajute sa urmam pilda si invataturile Parintilor nostri,pe care spunem ca-i iubim !Amin!

Lasă un răspuns

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR