Tot în acest an [1983], prietenul scriitor Ştefan Doncea mi-a adus în mai multe rânduri nişte scurte scrisori de la poetul Nichita Stănescu, unul dintre cei mai înzestraţi poeţi (de acum) ai ţării noastre. Nichita Stănescu era grav bolnav şi cineva îi dusese cartea noastră de poezii „Cântări Nemuritoare“ şi se vede că, citindu-le, a fost foarte mişcat, că mi-a scris, dictând soţiei sale, o scrisoare de mulţumire, încheind cu cuvintele: „În ceasurile de înălţare sufletească, nu uita nici de zbuciumul sufletului meu…“

Mi-a mai trimis câteva din cărţile sale, cu autograf şi de asemenea unele reviste cu poeziile şi fotografiile sale. I-am mulţumit adânc mişcat sufleteşte, atât în scris, cât şi verbal prin Ştefan Doncea, care era un apropiat admirator al lui.

Tot prin Ştefan Doncea mi-a sugerat Nichita Stănescu în 1983 ideea unei selecţii din poeziile mele, care să poată apărea la o editură de stat de aici din ţară. Însufleţit de acest gând, mi-a şi trimis un cuvânt de prezentare pentru viitorul volum, pe care, spunea el, nu ştiu dacă eu îl voi mai apuca, dar vreau să-l întâmpin cu o „Inscripţie pe un pridvor“. El a dictat această inscripţie lui Ştefan Doncea şi a semnat-o doar cu câteva zile înainte de moartea lui: „Azi, 7 decembrie 1983“. O păstrez şi azi în original.

Despre această idee mi-a vorbit şi părintele profesor Dumitru Stăniloae din Bucureşti, scriind şi dânsul, cu întâmpinare, câteva rânduri pentru frontispiciul ei. Şi tot aşa şi prietenul meu, poetul Ioan Alexandru. Le păstrez şi pe acestea, ambele în original. Dar cartea care poartă pe frontispiciul ei semnăturile acestor trei mari luceferi de pe cerul scrisului nostru contemporan n-a mai putut apărea nici azi. Ea cuprinde cinci sute de poezii care, am crezut eu că ar fi dintre cele mai alese pe care le-am scris. Şi aşteaptă o zi prielnică să-şi poată lua zborul spre zările sufletelor care o doresc.

– Ce facultate ai făcut? Ce şcoală ai? m-au întrebat în câteva rânduri mulţi dintre cei care mi-au citit cărţile ori au discutat cu mine.
– Ce să vă spun? le răspundeam simplu şi apoi tăceam.
Într-adevăr, ce să le spun, când şcoala mea era cu totul alta de cum credeau ei şi de cum puteam să le spun eu. Unora le-am zis:
– Aceea care se vede şi se aude la mine.
Altora le-am spus cu ochii plini de lacrimi:
– Am patru facultăţi: a muncii, a rugăciunii, a iubirii şi a suferinţei. Cea mai adâncă este cea a lacrimilor din iubire şi suferinţă. La acestea am învăţat şi din ele am adus tot ce mi-a mai rămas după ce m-au prădat de tot mai întâi vrăjmaşii, apoi prietenii, trecând apoi cu toţii la fel de necruţător peste hotarul meu.
– Dar copii câţi ai avut?
– Trupeşti ori sufleteşti? Trupeşti, cinci, din care mai trăiesc trei. Sufleteşti, nu ştiu câţi am avut, nici câţi mai trăiesc dintre ei. Dar unii dintre cei sufleteşti îmi fac atât de mari bucurii, încât uit toate necazurile pe care mi le-ar fi făcut şi o sută dintre cei trupeşti.
– Despre copiii cei trupeşti de ce nu ai scris nimic?
– Acestea fac parte dintre adevărurile despre care va vorbi numai Hristos la Venirea Lui.
– Mai faci poezii şi cântări, şi cărţi?
– Acum mă străduiesc să fac poeţi, nu poezii. Cântăreţi, nu cântări. Scriitori, nu cărţi. Când munceşti să faci o poezie frumoasă, este ceva. Dar când reuşeşti să faci un poet frumos, trebuie să recunoşti că este de o mie de ori mai mult. Aşa este şi cu cântările şi cu cărţile.
– Într-adevăr!
– Care este istoria Oastei Domnului?
– Există scris despre aceasta în trei volume până acum. Oastea Domnului a început în 1923 printr-o revelaţie divină. A fost iniţiată de preotul Iosif Trifa în cadrul Bisericii Ortodoxe Române ca o mişcare evanghelică de trezire şi trăire în Hristos. Ea merge progresiv, cu etape mai grele ori mai uşoare. N-a fost legalizată niciodată, nici sprijinită oficial. Trăieşte numai prin puterea vie a Duhului Sfânt. Are două caracteristici: misionarismul laic şi voluntariatul duhovnicesc.
– Cine sunt conducătorii Oastei Domnului?
– Cei dovediţi de Duhul Sfânt printr-o trăire mai frumoasă, printr-o activitate mai devotată şi printr-un spirit de sacrificiu mai fierbinte.
– Cât de mare este Oastea Domnului?
– Mărimea şi numărul ei nu-l ştie cu adevărat decât Domnul. Nu s-a putut ţine niciodată o evidenţă clară din cauza prigoanelor atât clericale, cât şi de stat. Cu aproximaţie, numărul ar fluctua între câteva sute de mii şi un milion de suflete. Poate mai mult, poate mai puţin.
– Din care congregaţie şi grup social vin membrii Oastei Domnului?
– În special dintre ortodocşi şi foşti greco-catolici. Ţărani şi muncitori, dar şi intelectuali. Îndeosebi tineret. Mai mult români, dar şi alte naţionalităţi.
– Ce structură are Oastea Domnului?
– Structura Bisericii primare!
– Care sunt doctrinele în teorie şi în practică ale Oastei Domnului?
– Doctrina Bisericii Ortodoxe Române, atât în teorie, cât şi în practică, cu marele accent pe trăirea personală a părţii evanghelice a doctrinei.
– Face Oastea Domnului evanghelizare? Cum?
– Da! Evanghelizarea se face în special de la om la om şi prin adunări de trei feluri: de şcoală biblică, de rugăciune şi de evanghelizare. Şcoala biblică, miercurea seara. De rugăciune, vinerea seara. Şi de evanghelizare, duminica după-masă. Adunările se ţin în case particulare, în aer liber şi, mai rar, prin biserici, unde preoţii sunt membri ai Oastei Domnului ori binevoitori.
– Cum pot deveni oamenii membri ai Oastei Domnului? Care sunt regulile de urmat?
– Membri devin prin naşterea din nou, prin predarea în slujba Domnului Iisus cu legământ personal, individual, în mijlocul adunării ori în alte locuri.
– Creşte Oastea Domnului? Unde? Cum?
– În unele locuri creşte, în altele scade. Unii vin, alţii se duc, după împrejurări. Dar în general creşte.
– Cât de ortodoxă este Oastea Domnului?
– Atât cât pretinde şi cât permite Evanghelia!
– Sunt ceva probleme cu Autoritatea de stat în Lucrarea Oastei Domnului?
– Aceste probleme au fost de la început şi ele vor continua mereu până când Dumnezeu ne va despărţi pe totdeauna. Cum lupul şi mielul. Oare nu aşa este scris? (Luca 10, 3). Dar noi ne-am străduit să nu avem conflict deschis nici¬odată şi cu nimeni. Am iubit, am tăcut, am răbdat, ne-am rugat şi am aşteptat.
– Au fost arestări înainte dintre membrii Oastei Domnului? Dar acum?
– Înainte au fost multe. Sute şi sute. Depinde de perioade. Acum, momentan, nu sunt. Dar se pare că sunt în curs de pregătire. Campania ostilă, susţinută prin presă contra noastră, plină de cele mai grele calomnii şi acuze, asta înseamnă. Dacă Dumnezeu va permite.
– Ce aspect politic are Oastea Domnului?
– Nici un aspect politic. Absolut nici unul, în afară de cel poruncit de Evanghelie sau insinuat de prigonitori.
– Cât sunt de gata membrii Oastei Domnului să mărturisească apartenenţa lor la Oastea Domnului? a) – în biserică; b) – între prieteni; c) – în serviciu; d) – la autorităţi.
– Majoritatea fac permanent acest lucru cu orice risc, cu curaj şi cu demnitate, oricând şi oriunde. În primul rând prin trăirea personală, apoi şi prin cuvânt.
– Care este cel mai bun mod pentru străini să ajute Oastea Domnului?
– Prin rugăciune, apoi prin literatura necesară şi specifică ei!
– Este mare nevoie de literatură? Unde în ţară?
– Da. În toate părţile, fiindcă nu avem literatură religioasă deloc.
– Care este cea mai mare nevoie pe care o au membrii Oastei Domnului?
– Rugăciunea şi literatura. Amin.

Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”

Lasă un răspuns

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Colinde
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR