Odată L-am văzut trecând
Cu turma pe Păstorul Blând,
Mergea cu dânsa la izvor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.
…Pe-o oaie ce căzuse jos,
A ridicat-o El frumos
Şi-a dus-o-n braţe iubitor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.
Pe alta, care la pământ
Zăcea cu picioruşul frânt,
El o lega mângâietor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.
El le-a iubit cu dor nespus
Şi viaţa pentru oi Şi-a pus
Şi pentru mântuirea lor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.
…Iar mai târziu L-am întâlnit,
Cu spini era împodobi,
Într-o mulţime de popor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.
Când L-am văzut, L-am întrebat:
¬– Cine sunt cei ce Te-au scuipat?
Atunci a suspinat uşor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.
Şi mi-a răspuns duios şi lin:
– Cei ce Mi-au pus cununi de spini
Sunt oile ce le-am fost lor
Un blând Păstor, un blând Păstor.
Iar cei ce Mă batjocoresc
Şi cei ce cruce-Mi pregătesc
Sunt cei la care iubitor
Le-am fost păstor, le-am fost păstor.
Iar cei ce Mă lovesc turbaţi
Sunt oile care pe braţ
Le-am dus la câmp şi la izvor
Ca un păstor, ca un păstor…
Tăcu – şi ochii Lui senini
De lacrimi limpezi erau plini.
Plângea de mila oilor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.
Şi-atuncea oile-au venit,
Pe Cruce sus L-au răstignit,
Iar El plângea de mila lor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.
Text: Traian DORZ
