1. Dumnezeul meu, Tu ierţi, pentru că eşti nespus de iubitor,

2. Tu porunceşti, pentru că eşti nespus de puternic,

3. Tu rabzi, pentru că eşti nespus de bun,
dar Tu şi judeci, pentru că eşti nespus de sfânt.

4. Cine nu-Ţi primeşte iubirea, cine nu-Ţi ascultă porunca şi nu-Ţi înţelege răbdarea
Îţi va suporta judecata!

5. Dumnezeul meu, Tu, fiind în primul rând iubire, prin iubire trebuie să fii cunoscut.

6. Cine ascultă poruncile Iubirii cu bucurie
şi înţelege răbdarea ei cu recunoştinţă
şi suportă judecăţile ei cu nevinovăţie
– acela singur va moşteni şi Împărăţia ei!
7. Înainte de cădere, omul nu era carnivor.
Tu îl aşezaseşi în grădina Edenului ca să o lucreze şi să o păzească.

8. Atunci omul se hrănea cu soare şi cu rouă, ca florile câmpului,

9. se înveşmânta cu lumina ca şi cu o haină, precum cerul Tău şi al lui,

10. se desfăta cu miresme şi culori, ca dimineaţa,
şi se îmbăia în cântări şi în dragoste, ca seninul.

11. Chipul lui era din lumină şi frumuseţea lui, din neprihănire.
De aceea umbla cu Dumnezeu pururea, ca printr-o răcoare, ca printr-o dimineaţă, ca printr-o tinereţe eternă.

12. Şi niciodată nu s-a văzut gol, pentru că lumina era veşmântul lui; un veşmânt de care nu se dezbrăca niciodată.

13. Fiindcă acest veşmânt nu are nevoie să fie spălat, pentru că el nu se poate întina,
nici nu se poate învechi,
nici nu se poate rupe, niciodată.
Ci numai se poate pierde.

14. Înainte de ispitire, cei doi erau unul şi una.
Cele două părţi ale omului erau ca şi cum n-ar fi fost despărţite.
Erau tot ca şi înainte de primul lor somn.
15. Ci ispita i-a despărţit.
Păcatul i-a dezbrăcat de veşmântul luminii.

16. Iar ei s-au pomenit atunci şi goi, şi vrăjmaşi.

17. Căderea i-a făcut doritori şi datornici cărnii
– precum şi pe mine!

18. O Dumnezeul meu cel minunat, unde m-am prăbuşit eu din primul meu Eden, cu amândouă părţile mele?

19. Ce minunat era când nu cunoscusem decât florile şi roua,
când nu-mi văzusem încă goliciunea,
ci numai lumina.

20. Când nu mă ştiam că sunt altfel în unul şi altfel în celălalt,
când nu ştiam că am ce să acopăr…

21. Oare se mai poate ajunge iarăşi la starea aceea?
Mai este oare, Mântuitorule iubit, vreo cale să ajung acolo?

22. – Este! Dar ca să ajungi la Muntele Slavei trebuie să urci mai întâi Muntele Golgotei,
apoi Muntele Taborului.

23. Trebuie să cunoşti întâi dragostea capabilă de cea mai mare jertfă,
24. apoi dragostea capabilă de cea mai mare sfinţenie.

25. Golgota te va dezbrăca de carne
şi Taborul te va îmbrăca în lumină.

26. Apoi Ierusalimul te va primi cu sărutul biruinţei.
Îndrăzneşte!

Cel care-a iubit prea viu
o să uite prea târziu,
cel ce-a dus prea mare dor
n-o să uite prea uşor.

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

Lasă un răspuns

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR