O, prea dulcele meu Iisuse Mântuitorule! Tu ne-ai făgăduit că nu ne vei lăsa singuri, ci ne vei trimite un Mângâietor, pe Duhul Sfânt (Ioan 14, 18-26), care să ne fie ajutor şi mângâiere, tărie şi putere în toate necazurile şi ispitele acestei lumi.

Acest Duh Sfânt S-a coborât în ziua Cincizecimii peste Apostoli şi peste popor. Şi cei peste care Se coborâse Duhul Sfânt au început a grăi despre Dumnezeu şi lucrurile mântuirii sufleteşti. Dar ce s-a întâmplat? „Alţii îşi băteau joc de ei şi ziceau că sunt plini de must“, adică beţi (Faptele Apostolilor 2, 13).

Oamenilor li se părea că sunt beţi cei peste care Se pogorâse Duhul Sfânt. Dar „beţia“ aceasta era o „beţie“ sfântă şi dulce. Duhul Sfânt are şi El puterea de a face o beţie dulce şi sfântă. „Beţia“ aceasta îl face pe om să plângă, să cânte, să se roage, să grăiască din Scripturi etc. Beţia aceasta îl schimbă pe om; îi schimbă vorbele, îi schimbă cântările, îi schimbă umblările şi purtările. Despre „beţia“ aceasta zice Apostolul Pavel: „Nu beţi vin întru care este curvie, ci vă umpleţi de Duh Sfânt, vorbind între voi în psalmi, în lăudări şi cântări duhovniceşti“ (Efes. 5, 18-19).

Adică, Apostolul Pavel spune lămurit: umpleţi-vă, „îmbătaţi-vă“ de Duh Sfânt ca să cântaţi şi să vă rugaţi.

Însă oamenii nu cunosc această „beţie“ sfântă, ci numai pe cea pe care o face alcoolul, duhul diavolului. Cunosc oamenii numai beţia cea rea care te face să înjuri pe bunul Dumnezeu, să cânţi diavolului, să scoţi brişca etc.

Ca şi în Ziua Cincizecimii, lumea râde şi azi de „beţia“ cea sfântă pe care o face Duhul Sfânt. Te râde lumea când te laşi de rele şi începi să-I cânţi Domnului, dar când te îmbeţi ca un porc, eşti un mare viteaz.

O, ce creştinătate teribilă e în vremile noastre! Dacă într-o strânsură de oameni te-ai pune în genunchi să te rogi cu glas înalt şi să cânţi o cântare de mărire lui Dumnezeu, ar începe lumea să râdă, şoptind că eşti ori beat, ori nebun, dar când ragi în cârciumă lângă sticla cu băutură, eşti un om sănătos şi viteaz mare.

Într-un loc spune Scriptura despre creştinii cei dintâi că se rugau cu atâta putere, încât „se cutremura locul cu ei unde erau adunaţi şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt“ (Faptele Apostolilor 3, 31).

Auzi tu, dragă cititorule, creştinii cei dintâi se rugau cu atâta Duh şi putere, că se cutremura locul cu ei. Oh! unde este acest Duh? Astfel de minuni face azi numai duhul diavolului, alcoolul. Se cutremură Dumineca cârciumile de cei ce s-au „umplut“ de duhul diavolului, de alcool. Oh! Ce lucru grozav!

În Ziua Cincizecimii s-au format două tabere: unii erau plini de Duh Sfânt, iar alţii, plini de duhul cel rău al necredinţei şi al batjocurii.

Până la sfârşitul veacurilor aceste două tabere vor sta faţă în faţă. Până la sfârşitul veacurilor unii se vor adăpa cu apa vieţii, iar alţii cu apa morţii. Până la sfârşitul veacurilor unii vor căuta viaţa, alţii moartea. Până la sfârşitul veacurilor vor lucra în lume cele două duhuri: duhul Domnului şi duhul diavolului.

Până la sfârşitul veacurilor va lucra în lume şi Spiritul cel Sfânt şi va lucra şi spirtul diavolului.

Fraţilor! Feriţi-vă de duhul diavolului!

Părintele Iosif Trifa, din  “Alcoolul duhul diavolului”

Lasă un răspuns

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR