1. Un viteaz al Domnului

L-am cunoscut la Geoagiu, unde Domnul ne-a întâlnit pe câteva luni, în aceeaşi „şcoală“ a suferinţelor.

E vorba de părintele Vasile Ouatu de la biserica Ghencea din Bucureşti.

Îndată, la început, m-a surprins curajul, îndrăzneala şi hotărârea cu care părintele Vasile vorbea despre rosturile şi Lucrarea Oastei Domnului. Ardea pentru lucrul Domnului. Mi-am adus atunci aminte de locul de la Faptele Apostolilor 4, 13: „Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau şi îi cunoşteau că fuseseră împreună cu Iisus“.

Mi-am zis în mine: iată un suflet care a umblat cu Iisus, iată un suflet care s-a întâlnit cu Iisus. Şi nu m-am înşelat în aprecierile mele. Părintele Vasile era atunci numai la începutul Oastei. Boala îl scoase din front. Reîntors la front – ca şi mine, cu boala nevindecată – s-a pus pe lucru. Şi-a refăcut Oastea. A reînceput lupta.

E unul dintre puţinii mei preaiubiţi fraţi preoţi care s-au aruncat în lupta Oastei fără rezerve.

Când am fost la Bucureşti, fratele Vasile a ţinut să mă ducă la „cartierul“ lui de la Ghencea. Ce înfăptuiri minunate a făcut acest luptător! Cea mai spaţioasă biserică-catedrală din Bucureşti se clădeşte prin râvna acestui pitic (căci este şi el mic de statură, ca mine).

La intrarea în casă, un dulap făcut anume pentru desfacerea cărţilor şi foilor de la Oaste.

„Am să-l scot afară în stradă, ne spune părintele Vasile, pentru ca trecătorii să se «împiedice» de cărţile şi de foile Oastei“.

Azi părintele Vasile desface săptămânal 200 de exemplare din foile Oastei şi sute de cărţi; cu desfacerea foii ţine recordul pe ţară.

„Deşi sunt ocupat – ne scrie părintele Vasile – cu administraţia, având biserica în construcţie nouă şi cu multe alte lucrări care îmi înrăutăţesc situaţia fizică şubredă, totuşi, faţă de propaganda ostilă, făţarnică şi laşă ce se desfăşoară pe aici împotriva ostăşiei noastre mult preţuite, am pus la contribuţie toate forţele ce Domnul mi le-a mai lăsat.

Am căutat să intensificăm şi noi propaganda, ca astfel duhurile îmbrăcate în chip de om să vadă că noi, ostaşii, nu ne temem de ameninţările lor, întrucât putere avem de la Domnul oştirilor.

Asemenea, am căutat ca, prin îndurarea Domnului, să se vadă la ostaşi îndrăzneală în a-L mărturisi pe Domnul când suntem mai persecutaţi şi urmăriţi. De aceea am şi majorat numărul foilor la 200 de exemplare săptămânal“.

Iată un adevărat viteaz al Domnului!

Prin astfel de jertfe şi de luptători trăieşte şi biruieşte Oastea. O, dacă am avea numai câteva sute de astfel de viteji, ce lucruri mari am putea face!

Scumpul meu frate de suferinţă!

De aici din depărtare mă gândesc cu drag la tine. Purtăm în pieptul nostru aceeaşi boală, dar şi aceeaşi râvnă pentru lucrul Domnului.

Suntem bolnavi cu trupul, dar suntem bolnavi şi de dragostea Iubitului nostru (Cânt. Cânt. 5, 8).

Slăvit să fie Acela care ne-a întâlnit într-o dragoste ca aceasta!

Davos (Elveţia), la 10 martie 1933

va urma

din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 2
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2000

Lasă un răspuns

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR