Alcoolul este un fel de duh al diavolului. El face lucruri mari şi minuni mari pentru împărăţia iadului. Uitaţi-vă numai la cei care intră în birt „să se veselească“.

Cu cele dintâi pahare ei închină: „noroc bun“…, „Doamne, ajută“…, „să dea Dumnezeu bine“…, de parcă ar fi într-o biserică. Ei par atât de buni de parcă ar fi nişte mieluşei adevăraţi din turma Domnului. Dar diavolul râde şi strigă: mai staţi puţin, să vedeţi ce urmează.

După alte câteva pahare, mieluşeii încep a se înfuria. Din mieluşei se fac lei.

Viteaz mare se simte omul la beţie. Ascultaţi pe la birturi cum îşi „plătesc“ chefuitorii datoriile, cum zidesc la case şi fac fel de fel de planuri.

Ba pe urmă se simt atât de viteji încât pun mâna pe beţe şi se ridică la bătaie. Se simte beatul încărcat de atâta vitejie şi putere încât simte lipsa să se descarce. Diavolul râde şi strigă: mai staţi puţin şi vedeţi ce urmează.

Din ce sporesc paharele, vitejia începe a scădea. Pe urmă se domoleşte cu totul. Dintr-un leu înfuriat, beţivul devine un porc. Cade pe sub masă, se răstoarnă pe drum lovindu-se de toate gardurile şi ajunge de râsul pruncilor.

La cel dintâi pahar, miel nevinovat; la al doilea, leu înfuriat, iar la cel din urmă, porc pe sub masă aruncat. Acelaşi om în trei feţe şi înfăţişări grozave; oare nu este de la diavolul un astfel de lucru care poate face astfel de minuni?

Cu adevărat, omul în cinste fiind, făcutu-s-a asemeni dobitoacelor. Se face dobitoc cu voia lui, adică pardon, cu voia diavolului. De te-ai apuca să-l batjocoreşti pe om aşa cum îl batjocoreşte beţia, Doamne, ce ar fi în stare să facă. Cum s-ar răzbuna. Cum ar protesta. Cum te-ar pârî. Dar când diavolul îl batjocoreşte cu alcoolul şi beţia, tace şi nu zice nimic.

Ah, ce lucru grozav este acesta!

Părintele Iosif Trifa, din  “Alcoolul duhul diavolului”

Lasă un răspuns

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR