11. Câtă vreme iudeii erau frământaţi de întrebarea: „Cine este Omul acesta, Iisus?“,
câtă vreme alergau mereu ca să-L asculte, pentru a se putea lămuri cine este IISUS HRISTOS,
truda lor era totuşi frumoasă.
Dacă ar fi avut atunci un strop de judecată sănătoasă şi un grăunte de credinţă, uşor ar fi putut ajunge şi la încredinţarea la care ajunseseră ucenicii Săi, că El este într-adevăr Hristosul,
Fiul Dumnezeului Celui Viu (Mt 16, 16-17).

12. Dar iudeii n-au ajuns niciodată la această încheiere fericită, din pricină că n-au vrut să creadă.
Au răstălmăcit Cuvântul lui Hristos şi L-au urât fără nici un temei. Au respins toate dovezile pe care El le aducea mereu în faţa lor, în sprijinul mărturiei Sale cereşti.
Minunile Lui le batjocoreau… Şi pentru că nu le puteau explica, le atribuiau diavolului.
Adevărurile Lui, pentru că nu voiau să le primească, le nesocoteau şi scoteau din ele cu totul altceva…
Celei mai înalte dovezi, Sfinţeniei desăvârşite a vieţii Sale fără păcat, nu i-au răspuns decât cu o insultă.
Şi pentru că nu mai puteau sta în felul acesta faţă de Hristos, au ales mai bine să nu creadă, decât să se schimbe.
Au ales mai degrabă să-L insulte pe Hristos, decât să I se-nchine.
Pentru că trebuia ori să se lepede de păcat, ori să se lepede de Hristos.

13. Pentru că nu puteau spune: Vedem bine că eşti Hristosul lui Dumnezeu – fiindcă aceasta le-ar fi cerut prea mult – au spus: Vedem bine că ai drac.
Cu aceasta credeau că scapă uşor de orice obligaţii grele faţă de Adevăr.
Credeau că scapă Templul de prăbuşire, Legea de un călcător, sabatul de un primejdios necinstitor al lui şi poporul de un Eliberator.

14. Nu-i fiară mai vicleană şi mai crudă ca omul care apără un sistem sau o rătăcire – la adăpostul căreia el poate profita liniştit – dacă vede că paravanul acesta îi este ameninţat de nimicirea lui Hristos şi de mustrarea Lui.
Atunci omul nu mai cruţă nici pe Dumnezeu, nici pe fraţii săi, nici lucrurile sfinte, nici locurile sfinte, nici Cuvântul Sfânt, nici Biserica Sfântă.
15. Cât de mult s-au înşelat, în tot cursul veacurilor, acei oameni care, numai după o scurtă stare cu Iisus, au spus: „Aha, acum ştim bine cine eşti Tu!“;
si cei care, după o scurtă şi repezită citire a câtorva versete din Biblie, au spus: „Acum cunoaştem bine Biblia“ şi după o scurtă şi fugară cunoaştere a Adunării Domnului şi a Lucrării Lui au spus: „Acum vedem bine ce este“.
Se înşeală şi acei oameni care, întorcându-se la Hristos şi umblând cu El doar puţin timp, cred că văd ceva şi ştiu bine totul.
Această îngâmfată încredere i-a adus pe mulţi la cădere şi la rătăciri din credinţă. La nefericire şi la pierzare (I Tim 3, 6; 5, 22).
Căci mulţi întorşi de curând nu pot înţelege că în lucrurile mântuirii se cere să ai o îndelungă răbdare şi o sinceră ascultare de Dumnezeu şi de fraţi.
Şi o lungă osteneală de a învăţa mai mult decât în toate celelalte lucruri de pe pământ.

16. Sunt unele suflete care doresc să predice, deşi au venit numai de puţină vreme la Hristos.
Şi aceasta nu atât de mult din pricina unei atât de arzătoare râvne pentru Domnul, ci adesea numai din deşarta amăgire a unei lipse de smerenie, de bun-simţ şi de ascultare.
Astfel de suflete trebuie să înţeleagă fără a li se spune că ele au nevoie întâi să tacă mult, să asculte mult şi să înveţe mult, pentru ca atunci când va fi nevoie să vorbească să şi poată spune mult.

17. Nu siliţi pe nimeni să vorbească îndată ce vine la Domnul – ci numai după multă ascultare.
Căci dacă vor începe să vorbească prea curând, nu numai că nu vor şti ce spun, adesea, dar vor vorbi în¬tr un chip păgubitor pentru Hristos şi pentru Lucrarea Sa, pierzându-se singuri şi mai târându-i şi pe alţii spre pierzare, fiindcă încep să se îngâmfe.
Şi îngâmfarea merge totdeauna numai cu un pas înaintea pierzării. Uneori chiar nici cu atât.

18. Alţii ajung nişte palavragii care vor crede că Îm¬părăţia lui Dumnezeu stă numai în vorbe (I Cor 4, 20).
Vor crede că pot să spună altora orice – ei înşişi nefiind obligaţi să se ţină de ceea ce spun.
Îşi vor face o meserie din a spune şi a predica altora ceea ce ei înşişi nici nu cred şi nici nu fac cu toată temerea, smerenia şi evlavia.
Si vor vedea în evlavie numai un mijloc de câştig uşor şi ieftin, spre osânda lor şi a celor ce i-au învăţat aşa.

19. Dintre aceştia se nasc totdeauna fiii lui Diotref, care umblă numai după întâietate şi care nu se feresc de nici o nelegiuire, pentru a-şi dobândi şi a-şi păstra întâietatea (III In 9-10).
Ei mereu vor lovi în fraţi, în binefăcătorii lor şi în unitatea frăţietăţii, fără nici o teamă de Dumnezeu şi nici un respect de voia Lui.
20. Dintre aceştia se nasc fiii lui Dima, care iubesc lumea şi umblă numai după foloasele lumeşti.
Aceştia părăsesc Lucrarea lui Dumnezeu oricând li se cere o ascultare deplină de înfrânarea Cuvântului Sfânt şi când li se pare că în altă parte este mai convenabil – ori au ceva mai mult de câştigat (II Tim 4, 16).
Dumnezeul nostru, Te rugăm, nu lăsa pe nimeni să ajungă astfel.
Amin.

Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”

Lasă un răspuns

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR