Vorbirea fratelui Ioane (Săucani)
la adunarea de la Vălani – 2 august 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„Când a plecat de-acolo, s-au luat după Iisus doi orbi care strigau şi ziceau: «Ai milă de noi, Fiul lui David!» După ce a intrat în casă, orbi au venit la El. Şi Iisus le-a zis: «Credeţi că pot face lucrul acesta?» «Da, Doamne!» Atunci S-a atins de ochii lor şi le-a zis: «Facă-se după credinţa voastră»” (Mt 9, 27-29).

S-a vorbit în seara aceasta despre aceste lucruri petrecute în Evanghelia care se va citi mâine în toate bisericile noastre.
Ce lucruri minunate sau petrecut atunci când Domnul Iisus era aici în lumea aceasta, când Domnul Iisus umbla din cetate în cetate, ca să cheme oamenii la mântuire, să le facă numai bine!
Pentru fiecare suflet zdrobit, pentru fiecare suflet amărât, pentru fiecare suflete căzut, El a venit în lumea aceasta să-i ridice, să-i aducă la starea fericită a ascultării de voia lui Dumnezeu. Să-i scoată din stările acelea nenorocite în care eram fiecare dintre noi.
Evanghelia vorbeşte de doi orbi… Iubiţilor, oare numai doi orbi or fi fost atunci în lumea aceasta, în vremea Domnului Iisus? Au fost mai mulţi… Şi astăzi sunt atâţia orbi, în vremurile noastre… Nu orbi cu ochii aceştia trupeşti, ci orbi cu ochii duhovniceşti.
Aceşti doi orbi, spune Evanghelia că s-au luat după Iisus şi strigau după El… Iar după ce au venit la El, Domnul Iisus i-a întrebat:
– Credeţi voi că pot să fac Eu asta?
– Da, Doamne!
Ei au crezut… O, ce puternică credinţă au avut aceşti doi orbi!
Orbii de astăzi nu mai au credinţă…
Orbi de astăzi nu mai vin la Iisus… Nu mai cred că Domnul Iisus ar putea face lucruri mari şi minunate pentru fiecare. E aşa de puţină credinţă…
Mi-aduc aminte de unele cuvinte de la o nuntă, de acum de curând, pe care le spunea un frate: „La început nu ştia nimeni nimic. Dar era credinţă multă.”
O, iubiţilor, astăzi e plină lumea de cunoştinţă. Astăzi ştiu oamenii multe. Astăzi toţi cunosc. Dar credinţă e tot mai puţină. Şi de aceea se vindecă aşa de puţini orbi duhovniceşti, care sunt orbiţi de păcate, de lumea acesta şi de întunericul şi bezna care e în lumea asta.
Aşa de puţini orbi se vindecă astăzi, pentru că e credinţă puţină. Numai cunoştinţă e multă. Oamenii ştiu, cunosc multe… Dar cred aşa de puţin…
O, dacă am avea credinţă, ce fericiţi am fi; şi ce fericită ar putea fi întreaga omenire dacă omul ar crede, aşa cum credeau cei doi orbi, după cum vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Ei prin credinţă au venit la Iisus şi, după ce L-au găsit, nu s-au lăsat şi au strigat după El. Au intrat după El în casă, s-au dus după El acolo unde a fost Iisus, căci au dorit să fie şi ei cu El. Aşa face credinţa întotdeauna.
Dacă ne aducem aminte, la început, iubiţilor, noi ştiam aşa de puţine şi era credinţa aşa de mare. Atunci doream aşa de mult ca să fim cu Iisus şi cu fraţii împreună. Să fim lângă Iisus. Să fim cu El în casă. Să fim cu El acolo unde este El. Aşa face credinţa. Atunci când avem credinţa şi dragostea, nu-i nimic în stare să ne oprească.
Dar când credinţa moare, omul nu se mai poate duce, aşa cum spune poetul:
„Când era credinţa bună,
mergea noaptea fără lună,
pe-ntuneric şi pe tină,
nu era nimic s-o ţină”.
Numai să fie acolo unde-i Iisus. Numai să fie cu fraţii împreună. Nimic nu era să o împiedice. Aşa face credinţa când e bună.
Când inimile ard şi sunt înflăcărate de această dorinţă, lucrează credinţa şi dragostea.
De aceea aceşti orbi au putut ca să-şi primească fericirea, să-şi primească vederea. Să-şi primească ceea ce este mai scump, ceea ce era mai de preţ pentru ei. Ei au putut…
O, suflet drag, dacă doreşti lucrul acesta – să ai cea mai scumpă comoară, să fii cel mai fericit – caută-L pe Iisus. Rămâi în credinţa aceasta, rămâi lângă El. Nu numai aici în viaţa aceasta scurtă şi trecătoare, ci veşnicia întreagă vei fi fericit, pentru că Iisus ţi-a făcut mult bine. Pentru că Iisus ţi-a dat ceea ce e mai de preţ, ceea ce e mai scump pentru inima şi pentru sufletul tău.
De aceea Dumnezeu ne cercetează şi astăzi. El umblă din cetate în cetate. Dumnezeu a venit şi în seara aceasta. Vino şi tu, suflet drag, şi apropie-te de El, pentru că vrea Domnul să-ţi vindece ochii. Nu pe aceştia trupeşti; pentru că aceştia, şi aşa, odată se vor închide pentru totdeauna. El vrea să vindece ochii duhului, ai sufletului, ca să poţi avea lumina lui Dumnezeu, să mergi pe calea spre veşnicie, în Împărăţia lui Dumnezeu.
Ca să-L putem vedea pe Domnul Iisus, Care ne aşteaptă în poartă cu braţele deschise.
Cu mâinile acelea care au fost străpunse.
Cu braţele acelea care au fost întinse pe Crucea de pe Golgota pentru feri-cirea noastră şi pentru mântuirea noastră.
Aceste braţe au fost întinse. Aceste braţe te aşteaptă, suflet drag. Ai cre-dinţă! Fără credinţă nu putem fi plăcuţi lui Dumnezeu. De aceea avem nevoie de credinţă.
Dumnezeu poate să facă pentru fiecare dintre noi… Dumnezeu ne caută, trece pe lângă noi…
Tu, frate şi soră, ce faci atunci? Te iei după Iisus? Strigi tu după El? Vii la El, în casă? Crezi tu că El poate să-ţi facă asta?
Ai credinţă! Rămâi în acea credinţă că Dumnezeu poate şi tu vei vedea la urmă Faţa Lui scumpă şi binecuvântată şi atunci te vei bucura, rămas în casă… Ai rămas în casă, în Biserica, în credinţa, în locul şi în starea în care erai când te-a chemat El.
Ai credinţă! Noi vom vedea ce va fi Dincolo, ceea ce ne aşteaptă. Domnul vine să ne întărească, să nu rămânem fără credinţă.
Domnul Iisus să ne ajute la fiecare dintre noi. Amin.

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 2

Lasă un răspuns

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR