Vorbirea fratelui Moise Velescu
de la adunarea din a doua seară de priveghere a fratelui Popa Petru

„Te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Iisus, Care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (II Tim 4, 1-8).

[Iată] un cutremurător sfat. L-am putea socoti ca o poruncă! E Cuvântul lui Dumnezeu, despre care fratele Traian mai înainte ne-a spus că-l avem mereu făclie şi îndreptare pe cărarea vieţii noastre.

Era aproape de plecare omul lui Dumnezeu, Sfântul Apostol, şi-i scrie lui Timotei lucrurile acestea, sfătuindu-l cum să se poarte în Biserica lui Dumnezeu. În primele două versete pe care le-am citit aici: „Te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Iisus, Care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie…”, începe să imprime în el un îndemn pentru lucrul lui Dumnezeu, socotind că rămâne un loc gol… mare gol… când pleacă un om al lui Dumnezeu.

În Biserica noastră, în Lucrarea Oastei, în ţara noastră un glas a amuţit. Şi parcă cuvântul spus aici ar fi putut să-l spună şi fratele Petru cuiva. Sfântul Apostol a scris cuiva. Ce mare bucurie a avut el că a avut cui să-i spună asemenea lucruri! Ce mângâiere a fost pentru el că ştia că are un copil al lui iubit care îl va asculta! Şi, într-adevăr, l-a ascultat. Datorită luminii pe care o avea, el prevedea ce vremuri vor veni. Şi datorită acestui fapt, îl sfătuieşte pe Timotei să se poarte în acest fel după plecarea lui de aici. Scria cineva despre Apostolul Pavel că vorbirea lui era în aşa fel întotdeauna, încât parcă socotea că vorbeşte pentru ultima dată şi, de la amvonul de unde îşi ţinea predica sau din locul de unde vorbea, era gata să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, să dea socoteală pentru ceea ce a spus.

Ce mare lucru este [cuvântul] unui om al lui Dumnezeu! Şi aşa au fost cuvintele, aşa au fost învăţăturile pe care le-am primit în sfânta Lucrare a lui Dumnezeu, a Oastei. Aşa au fost cuvintele rămase de la Părintele Iosif. Aşa au fost cuvintele spuse de părintele Vasile, aşa au fost cele spuse de fratele Marini, aşa, cele de fratele Petru Popa de la Batiz. Şi mereu se înmulţesc numele şi cimitirele din ţară. Mai e unul… în Săucani.

Mulţumim lui Dumnezeu! Ce mari jertfe, ce mari oameni! Noi nu ne dăm seama, dar va veni o vreme când, aşa cum amintim astăzi de Putna, de Curtea de Argeş şi de Voro­neţ, aşa cum numim sfinţii despre care se vorbeşte din faţa altarelor noastre, aşa vor fi numele acelora care s-au purtat în mijlocul neamului şi al poporului nostru vrednici de Evanghelia lui Hristos; vrednici de hotărârea făcută în faţa lui Dumnezeu; vrednici să facă cinste Lucrării lui Dumnezeu şi vremurilor în care trăim.

Urmează versetul 4: „Şi-şi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate. Suferă răul, fă lucrul unui evanghelist şi îndeplineşte-ţi bine slujba”. În toate lucrurile în care lumea dormitează şi îi place să trăiască în toate păcatele ei, un om credincios e sfătuit prin Cuvântul lui Dumnezeu – şi prin cuvântul fratelui Petru, spus de atâtea ori şi atâtora în ţara asta: „Fiţi treji, împliniţi-vă bine slujba”. Nu-i lucru mic să poţi să ajungi… [ostenind până la sfârşit]. N-aţi văzut niciodată mâinile lui odihnindu-se… Acum se odihnesc pe piept. Şi nu numai [fizic]; din toate punctele de vedere, el se odihneşte acum. A ajuns la capătul muncii şi oboselii de-aici de pe pământ. A ajuns la odihnă. Domnul să-l odihnească şi în Împărăţia Lui! Şi să ne ajute şi nouă.

„Dar tu fii treaz, căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape”. Mare lucru! Am deschis aseară Cuvântul Domnului, să citesc din scrierile Sfântului Apostol Pavel, şi am citit lucrul acesta. În mod special m-am gândit la locul acesta; şi venind încoace pe tren, m‑am gândit şi mi-am zis să-l împărtăşesc şi fraţilor. Pentru mine a fost o pricină de multă bucurie şi mângâiere.

„Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa”. Credeţi că-i un lucru de mică importanţă să poţi face asemenea afirmaţii? Sunt mulţi oameni pe pământ care pot vorbi aşa ceva? Pot spune fleacuri, se pot lăuda cu lucruri neadevărate, dar [oa­meni care] să dovedească o viaţă întreagă de ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu şi care, când spun [un lucru], într-ade­văr să fie adevărat, sunt foarte puţini. Sunt foarte puţini aceia care pot să afirme aşa ceva la capăt de călătorie.

„De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept.” Va veni o zi a Judecăţii lui Dumnezeu. Se vor deschide cărţile amintite mai înainte. Şi acolo sunt scrise multe lucruri; şi cele vrute, şi cele nevrute de noi. Şi cele din miez de zi, şi cele din noapte. Şi fiecare va fi judecat după cele găsite scrise în cărţile acelea. Şi spune Cuvântul: „…se va deschide o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi oricine nu va fi găsit scris în Cartea aceea va fi aruncat în iazul de foc, care este moartea a doua”. Vedeţi ce lucruri minunate, ce gânduri îi înfăţişează celui căruia îi scrie un om care aşteaptă cununa!

Dar ce poate să spună un om care în viaţa lui [s-a ocupat cu] lucruri de nimica? Scrie în altă parte Cuvântul lui Dumnezeu că „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată şi după aceea vine judecata”. Sunt nişte rânduieli ale lui Dumnezeu. Nu am fost noi întrebaţi înainte dacă vrem să venim sau din cine să ne naştem sau în ce localitate. Aşa a fost rânduiala lui Dumnezeu să ne naştem atunci când Dumnezeu a vrut. Sunt rânduielile lui Dumnezeu. A fost o rânduială a lui Dumnezeu care a stabilit vremurile noastre în care să trăim. Noi n-am putut face apel să ne schimbe viaţa noastră în alte timpuri sau în alte localităţi. Aici ne-a pus, [aşa cum spune şi] minunata poezie a fratelui, că aici e locul nostru să lucrăm, aici să-L mărturisim, aici să trăim şi de aici să ne cheme Domnul la El.

Nu putem amâna cu nimica clipa când Dumnezeu ne cheamă. E rânduiala lui Dumnezeu. Dar dincolo de rânduielile văzute, e rânduiala nevăzută a judecăţii lui Dumnezeu. Şi dacă am fost obligaţi să ne supunem întru totul rânduielii lui Dumnezeu de aici, suntem obligaţi să ne supunem şi celeilalte rânduieli a lui Dumnezeu, de a apărea în faţa unui scaun de judecată.

Eu n-am avut în viaţă prilejul… cred că doar o singură dată… să fiu martor la un proces. Dar mă mai duc din când în când pe la Tribunal şi asist acolo. Şi-i văd pe oameni când, în faţa oamenilor, sunt puşi să mărturisească adevărul cum tremurând se apropie.

Cât de groaznică va fi ziua Judecăţii lui Dumnezeu, când va trebui, în marea mulţime, în norodul cel mare, în enorm de marea mulţime a oamenilor, să apărem acolo şi toate lucrurile noastre să fie dezgolite: şi cele vrute, şi cele nevrute; să fie arătate pe faţă. Să ruleze filmul vieţii noastre, care să se audă… şi ne vom vedea.

De aceea, în vederea întâlnirii noastre cu scaunul de judecată al lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu spus de fratele Petru a ajutat multe suflete ca, în ziua aceea, să nu tremure la procesul lor, atunci când cartea lor va fi deschisă în faţa Lui. Mulţi au fost ajutaţi!

Facă Dumnezeu ca mulţi dintre fraţii noştri să poată să facă ceea ce fratele Petru a făcut în viaţa lui.

„De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept, nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” Facă Domnul ca toţi să iubim venirea Domnului Iisus. Sunt nenumărate în jurul nostru semnele care vestesc apropiata venire a Domnului Iisus. Şi noi avem sfatul dat, învăţătura primită… În anii noştri umblaţi împreună pe calea Domnului, ne-am sfătuit şi ne-am învăţat. În vremuri bune am cântat într-un fel şi-n vremuri grele altfel, dar mereu inima noastră a fost îndreptată spre Dumnezeu. Am nădăjduit în El şi marea-I bunătate şi-a împlinit cu credincioşie toate făgăduinţele făcute faţă de noi, într-un chip atât de minunat, încât am fi cei mai ne­trebnici oameni dacă nu ne-am bizui mai departe pe harul lui Dumnezeu, pe făgăduinţele pe care ni le-a făcut, până la capăt, ca să ne putem sfârşi cu bine călătoria şi să putem într-adevăr să aşteptăm cu bucurie venirea Lui.

Dumnezeu va rămâne credincios în tot ce ne-a promis. Şi toate câte ni le-a promis sunt adevărate. Şi El va fi Acela care ne va trece cu bine peste toate. Să avem încredere deplină în toate făgăduinţele Sfintei Cărţi. Avem Cuvântul lui Dumnezeu! E un mare lucru! Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită la toată lumea, ca să slujească de mărturie. Şi în limba fiecărui popor, în limba fiecărui om şi pe înţelesul tuturora. Atunci va veni sfârşitul.

Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns să fie mărturisit până la noi. Atât de mult ştim… Eu mi-amintesc: mama mea nu ştia carte. Şi, în copilăria mea, când pentru prima dată mi-a vorbit despre Domnul, m-a dus la biserică, fiindcă era o nuntă la noi în sat (era după vecernie). În biserica copilăriei mele, a satului meu de unde sunt, m-a luat în braţe şi, cum bisericile noastre sunt împodobite cu icoane sfinte, m-a trecut pe la toate şi mi‑a arătat… şi din gura ei am auzit pentru prima dată despre Golgota. Mi-a spus: „Ăsta-i dealul Golgota, pe care a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu, Domnul Hristos (aşa zicea mama) pentru păcatele noastre”. Cred că-mi spunea cu ochii în lacrimi. Am rămas foarte impresionat… şi m-a influenţat aşa de mult, chiar la mulţi ani după aceea, [amintindu-mi] cum m-a dus în faţa ştergarului pe care a rămas chipul Mântuitorului. Acolo mi-a spus mama – cum a ştiut ea, din auzite de la bătrâni – despre cele petrecute cu Veronica în drum, când Domnul Îşi ducea crucea spre răstignire. Şi, chiar micuţ fiind atunci, reţin că m-am învinovăţit: „Oare de ce n-am putut fi şi eu pe undeva [pe-acolo], să fac şi eu ceva pentru Domnul?”.

Şi fratele mi-a făcut observaţie odată: „Acum când poţi, ce faci?”. Ce facem acuma? Domnul ne-a dat fiecăruia de făcut câte ceva.

Să ne ajute Domnul să ne ducem cu scumpătate crucea pe care ne-a dat-o.

Un lucru mai vreau să spun şi închei. (Mi-e drag să ascult la fraţi; dar, dacă trebuie să spun un cuvânt, spun şi eu cum pot şi cum ştiu.) Când Domnul a fost dus spre răstignire, spune Papini într-o lucrare a lui că Simon Cireneanul a fost cumva mai mult obligat [să ducă crucea Domnului]. El avea acasă o soţie care era foarte drastică cu el şi… cam bolnavă; şi aveau un copil bolnav. Foarte bolnav era copilul lor. Şi, cum fusese dus câteva zile la ogorul lui la lucru, acum se ducea către casă, gândindu-se şi că avea la cineva o datorie, că mai avea şi alte obligaţii de familie şi… că era ziua pregătirii, pentru că a doua zi era sărbătoare. Şi în timpul ăsta, [soldaţii] îl prind şi îl obligă… S-a făcut că nu aude, când l-a chemat sutaşul să ia crucea. Dar a fost trimis un soldat care l-a împins şi l-a pus cu umărul sub cruce, să uşureze chinul Domnului. Şi a dus crucea până acolo, iar acolo s-a despărţit de Domnul şi a plecat spre casă.

Nu ştia, sărmanul, cum să-şi justifice acasă întârzierea atât de mare faţă de ora la care soţia lui l-a aşteptat. Şi nu mai ştia dacă-şi mai găseşte copilul în viaţă.

Dar, spre marea lui uimire, s-a întâmplat o minune. Când a ajuns acasă, soţia lui era în prag, acolo. Şi, cumva, a pus mâna aşa peste umărul lui. Şi a vorbit atâta de frumos cu el, cum niciodată nu vorbise până atunci. Au intrat în casă… copilul zăcea pe o rogojină, transpirat, gata de plecare… atâta de bolnav era. Sudori calde curgea pe el, apoi reci… i se schimba în tot felul faţa. Şi-i spune soţia: „Poate că copilul nostru se va duce…”.

El se apleacă spre copil, îngenunchează lângă el, îl ia în braţe şi copilul îl cuprinde după cap, peste umăr. Şi, cum copilul stătea cu faţa înapoi, iar mama stătea în spatele soţului, ea, privind la băiat, vede cum ceaţa de pe ochi îi dispare, copilul îşi revine şi începe să vorbească cu tatăl lui. Mama rămase înmărmurită. Fusese bolnav toate cele trei zile cât lipsise Simon de-acasă şi credea că moare; iar acuma copilul îşi revine.

Şi Papini continuă mai departe, spunând că soţia şi-a schimbat vocea când s-a atins cu mâna de umărul care a dus Crucea lui Hristos. Şi copilul s-a făcut sănătos în clipa în care s-a atins de umărul care a dus Crucea.

Dacă mântuirea mea a fost posibilă numai dacă a venit Domnul Iisus din cer să ducă Crucea răstignirii, pentru ca să cureţe, prin Sângele Său vărsat pe ea, păcatele mele, socotesc că nici problema de astăzi a omenirii nu poate fi rezolvată în alt chip. Iar dacă Dumnezeu, în marea Lui bunătate, a rânduit ca mântuirea noastră să fie prin Crucea Domnului Iisus, atunci m-am gândit că probabil va mai trebui o cruce… Primii creştini au dus-o cu bucurie; nu altceva au făcut. Eu au fost grăuntele care a căzut şi de-acolo s-a născut creştinismul în lume. S-a schimbat mentalitatea unei lumi întregi prin puterea celor câţiva pescari, pentru că Crucea lui Hristos a sfinţit viaţa lor.

Poate Dumnezeu socoteşte de cuviinţă că mai trebuie o cruce purtată şi la capăt de veacuri. Şi, în marea-I bunătate, să mai creeze o posibilitate omenirii să se mântuiască.

De aceea, toţi câţi Îl cunoaştem pe Domnul să nu cârtim. Să mulţumim lui Dumnezeu dacă o va pune mai grea pe umărul nostru. Pentru că prin ea am fost mântuiţi noi şi prin ea probabil vrea să-i mântuiască şi pe alţii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

„Frate de aur şi de miere sfântă”
– Popa Petru de la Săucani – vol. 1

Lucrare alcătuită de Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR