Anunţul fratelui Ioan Marini
Domnul ne pune la încercare.

Slăbit cu totul de suferinţă şi de greaua sarcină pe care o poartă pentru noi toţi, Părintele Iosif a trebuit să plece pe neaşteptate iar în şcoala suferinţelor.

Am plâns cu toţii când, în adunarea din duminica trecută, ne-a adus această veste dureroasă. Cu glas slăbit, dar plin de fiorul dragostei unui tată pentru copiii lui, ne-a împărtăşit ultimele sfaturi şi ne-a încredinţat în mâna lui Dumnezeu.

…Apoi am îngenuncheat şi ne-am rugat Domnului Iisus să-l întărească şi să ni-l readucă acasă în pace şi sănătos, pentru a putea să lucreze mai departe pentru slava Lui.

La gară, ostaşii au cântat în toată vremea, până când trenul, plecând, l‑a răpit vederii noastre, dar nu şi din inima noastră.

Cu ochii plini de lacrimi, am privit lung în urma trenului, rugând pe Domnul să ni-l readucă iarăşi pe părintele, căci mult e secerişul şi atât de puţini secerători.

Notiţă

În timp ce trenul alerga, trecând de Copşa, pe o bancă, la un geam al unui vagon, părintele stătea îngândurat, privind în zare. Se gândea, cu mare smerenie şi cu respectul obligaţiei asumate, la haina şi numele de preot pe care le purta. Într-o scrisoare din 1920, chiar făcea afirmaţia că niciodată nu ar putea despărţi numele său de cuvântul „preot“ (şi totuşi va veni o zi când unii vor face aceasta).

Avea în mână carneţelul şi creionul, pentru a-şi mai nota câte o idee nouă, spre a le împărtăşi apoi, prin foaia «Oastea Domnului», ca hrană duhovnicească şi pâine bună celor flămânzi.

Aşa, în aceste condiţii, Părintele Iosif scria articolele pentru foaia religioasă «Oastea Domnului». Foaie care, răspândită, dospea ca un aluat ceresc aproape toată frământătura naţiunii.

Apărea o ţărănime nouă.

Foaia îşi făcuse lucrarea peste tot: ajungea până pe masa de lucru a patriarhului şi a tuturor mitropoliţilor şi episcopilor, se răspândea la aproape toţi preoţii din ţară… Mulţi militari se înscriu în rândurile Oastei, devenind de două ori ostaşi: şi ai Domnului, şi ai României Mari.

 

Iată mărturia unui preot, făcută în februarie 1933:

Glasul unui preot din Bucovina

Grele timpuri trăim, cum nici în vremea războiului n-am apucat mai grele. Ne vine să credem că Dumnezeu Şi-a întors faţa de la noi, ca pe timpul lui Noe şi ca pe vremea Sodomei şi Gomorei.

Dar să nu ne cuprindă deznădejdea, căci, desigur, Dumnezeu numai ne cearcă, iar Sfânta Scriptură ne învaţă că, pe cine Dumnezeu îl încearcă, pe acela îl şi iubeşte.

Şi iată că, precum odinioară, aşa şi în vremea noastră de grea cumpănă, Dumnezeu trimite neamului nostru „oameni providenţiali“ care să lupte împotriva relelor năravuri omeneşti.

Părintele Iosif este unul dintre aceştia.

Multe inimi ce zăceau în întuneric şi în umbra morţii a luminat şi a încălzit sfinţia sa în timp de zece ani.

În toate scrierile sfinţiei sale, Părintele Iosif Trifa îndeamnă creştinătatea să răspundă la dragostea cea mare a lui Dumnezeu tot cu dragoste, îndreptându-şi privirile necontenit spre Taina Crucii.

În toate articolele şi cărţile Părintelui Trifa se citeşte acea dragoste care alungă orice negură din inima cititorului şi care nu poartă pe buze numai mustrări şi ameninţări, ci îmbărbătează şi însufleţeşte, dragostea aceea care ţine veşnic aprinsă flacăra credinţei. Care face ca scrisul să curgă ca mie­rea cea dulce. Dragostea care alungă orice urmă de trufie. Care nu cunoaşte piedici şi fără de care omul nu înseamnă nimic.

Părintele Trifa înrolează în rândurile Mişcării sale mulţime de suflete, dintre care nu lipsesc nici intelectualii.

Ce lucru minunat şi nemaipomenit e să vezi ostaşi în veacul necredinţei şi al pieirii sufleteşti; inşi din mijlocul intelectualilor mireni – ostaşi ai Domnului, făcând apostolat cu râvna şi cu însufleţirea primilor creştini!

Cu adevărat aceasta este o minune care pe noi, preoţii, ne pune pe gânduri: că Părintele Trifa a putut înrola în Oastea Domnului intelectuali, ca… fraţii din Bucureşti…

Şi, desigur că nu atât ştiinţa teoretică, cât mai ales iubirea înflăcărată, care se desprinde din scrisul Părintelui Trifa, a făcut pe aceşti intelectuali să‑şi pună întreaga comoară a sufletului lor în slujba Bisericii lui Hristos.

Fiind cărţile Părintelui Trifa de o frumuseţe şi de o însemnătate atât de mare, îmi iau libertatea de a propune tuturor conducătorilor de institute bisericeşti şi şcolare să folosească aceste cărţi. Şi ce mare binefacere ar fi ca şi candidaţii de senatori şi deputaţi, în loc să aducă cu sine butoaie întregi cu băuturi spirtoase, atunci când colindă prin sate şi cătune, cerând voturi, să aducă cu sine cărţile Părintelui Trifa, spre a le desface gratuit alegătorilor, după ce mai întâi ei înşişi se vor fi împărtăşit de darul din cuprinsul lor.

Constantin Mercheş, paroh

va urma

din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 2
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2000

 

Lasă un răspuns

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR