din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Simeria – 17 august 1985

sfintii nostri inaintasi

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri.” Ce poruncă dumnezeiască, sfântă şi puternică este aceasta! Cine nu-şi aduce aminte de înaintaşii săi, de mai-marii săi, de părinţii poporului său, de strămoşii săi în credinţă şi în viaţă, acesta este un om nenorocit. E ca un fir de iarbă tăiat, rupt de rădăcina sa, care se usucă şi pe care-l duc vânturile şi apele, fără să mai aibă nici prezent, nici viitor. Pe noi, Dumnezeu ne-a născut din nişte părinţi mari şi sfinţi. Poporul nostru s-a născut o dată cu credinţa în Dumnezeu! Strămoşii noştri nu L-au aflat pe Hristos după secole de păgânism şi de întuneric, ca alte popoare. De aceea, trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru părinţii noştri, care de la începutul vieţii lor şi-au deschis inima pentru adevărul lui Dumnezeu; pentru adevărul acestei mari credinţe.

Am vorbit în zeci de rânduri despre datoria noastră eternă şi sfântă de a ne simţi totdeauna legaţi de trecutul nostru, de părinţii noştri, de înaintaşii sfinţi care ne-au lăsat nouă nu numai mărturia frumoasă a credinţei, a vitejiei, a hărniciei şi a cinstei lor în toate semnele nemuritoare semănate de-a lungul şi de-a latul patriei noastre; ci ne-au lăsat Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu, dovada credinţei lor, învăţătura lor nemuritoare şi porunca lor să le urmăm credinţa. „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire”… Acesta este prezentul: să ne uităm cu băgare de seamă la sfârşitul felului de vieţuire al părinţilor şi înaintaşilor noştri. Şi-o poruncă pentru tot viitorul: urmaţi le credinţa!

Cum putem noi cinsti pe înaintaşii noştri? Cum putem noi să ne arătăm vrednici de ei, decât evocând mereu amintirea lor; zugrăvindu-ne mereu în faţa noastră frumoasele lor exemple de viaţă, de cinste, de demnitate, de muncă, de eroism, de dragoste faţă de Dumnezeul părinţilor noştri, de pământul şi de cerul acestei patrii. De pământul acesta în care zac osemintele marilor şi sfinţilor noştri înaintaşi; şi de cerul acesta în care sunt înălţate sufletele lor şi se roagă să fim vrednici de ei şi să ne putem încheia şi noi strălucit ca şi ei felul de viaţă în care trebuie să trăim şi noi. Ca să putem ajunge să moştenim acel cer minunat şi acea viaţă nemuritoare făgăduite de Dumnezeu tuturor acelora care vor păstra până la sfârşit cu demnitate, cu frumuseţe, cu evlavie, cu statornicie tot ce-a rămas frumos de la înaintaşii noştri.

Am vorbit adeseori despre mulţi… Am vrea să ne oprim acum asupra a trei dintre aceşti mari oameni ai lui Dumnezeu, semănaţi în timp de El pe cuprinsul patriei noastre, a istoriei noastre, a credinţei noastre, a vieţii noastre.
Am mai vorbit despre Neagoe Basarab. Frumoasele lui învăţături lăsate fiului său Teodosie sunt nişte frânturi din Evanghelie, nişte lucruri, nişte cuvinte, nişte adevăruri nemuritoare, lăsate ca îndrumare pentru fiecare părinte către copilul său, pentru fiecare copil de la părintele său. Pentru toţi părinţii patriei acesteia către copiii lor. Pentru toţi copiii acestei patrii de la părinţii lor. El a zidit o mănăstire: minunata mănăstire Curtea de Argeş. Are mănăstirea aceasta o legendă cutremurătoare. Totdeauna când ne-am amintit de ea… Manole… Ana… aceste suflete care şi-au jertfit viaţa lor, iubirea lor, tot ce-au avut mai de preţ, ca să ne dovedească nouă că pentru lucrurile nemuritoare se cere jertfa totală, dragoste totală, statornică şi frumoasă până la sfârşit. Nu numai în mănăstirea Curtea de Argeş e zidită o jertfă. În toate mănăstirile de pe hotarul patriei noastre e zidită câte-o jertfă minunată. Jertfa acelora care au pus acolo lacrimile şi sufletul lor din dragoste pentru Dumnezeu şi din dorinţa de-a lăsa urmaşilor un exemplu vrednic de urmat.

Să nu uităm niciodată [aceasta] când trecem pe lângă bisericile noastre, pe lângă mănăstirile noastre. Mănăstirile noastre nu sunt numai puncte istorice sau obiective curioase pentru turism… Acolo e îngropat sufletul, mărturia, jertfa, dragostea, propovăduirea puternică a înaintaşilor noştri, care au vrut să ne grăiască mai departe, prin zidurile lor, despre dragostea lor faţă de Dumnezeul nostru, despre minunatele izbânzi şi biruinţe prin care Dumnezeu ne-a salvat neamul nostru şi istoria noastră de-a lungul acestor zbuciumaţi două mii de ani, dintre care o mie de ani nici nu ne cunoaştem istoria prin care am trecut. Trebuie să ne-o refacem acuma din cioburi, din morminte, din petice. Dar toate acestea vorbesc despre Dumnezeul nostru, Dumnezeul părinţilor noştri, [şi despre] jertfa acelora care L-au iubit şi L-au ascultat, care L-au mărturisit şi au lăsat urmaşilor lor, nu numai prin scrisul lor, ci şi prin zidurile lor, mărturia dragostei lor faţă de Dumnezeu, de care noi nu trebuie să ne lepădăm niciodată, pe care noi trebuie s-o preţuim la cea mai înaltă valoare, pentru că este mărturia eternă a jertfei, a dragostei lor. Şi nimeni nu poate să dea mai mult pentru semenul său decât propria sa viaţă, cum a spus Mântuitorul: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru semenul său”. Şi ei şi-au dat viaţa pentru noi. Constantin Brâncoveanu… jertfa lui, mărturisirea lui… a lui Ştefan, a lui Mircea… ale tuturor

Lasă un răspuns

aprilie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR