În toate vremurile şi la toate popoarele, sudalma a fost socotită ca o grea vătămare adusă Dumnezeirii. Şi suduitorul era pedepsit fără cruţare.

Astfel, am arătat cum, în Vechiul Testament, suduitorul era omorât cu pietre.

Istoria ne spune că romanii şi grecii, aşijderea, îi ucideau pe cei ce-i înjurau pe zeii lor (cei făcuţi din pia­tră şi metal).

Pe timpul lui Ludovic al IV-lea, în Franţa, suduitorii se pedepseau cu două feluri de pedepse cumplite: ori li se străpungea limba cu un fier ars, ori erau băgaţi în nişte saci şi aruncaţi în apă.

Pe timpul lui Ludovic al XI-lea, se pedepsea nu numai cel ce suduia, ci şi cel ce auzea pe cineva suduind şi nu îl denunţa.

 La noi, românii

La noi, pe vremea lui Vasile Lupu şi Matei Basarab, domni ai Ţărilor Române, erau şi în ţara noastră legi aspre contra suduitorilor.

Asemenea legi aspre contra sudălmilor erau şi în Ardeal.

Cu vremea însă, legile şi oamenii s-au „civilizat“; s-au civilizat atât de mult, încât oamenii de azi se culcă şi se scoală cu sudalma în gură; suduie până şi pruncii cei mici.

Cum se pedepseau înjurăturile în Ardeal

Pe la anul 1665, suduitorii erau omorâţi cu pietre

 Înjurăturile le-a primit poporul românesc, fără îndoială, de la unguri, care, probabil, de la turci au învăţat a înjura urât de tot. Legiuirile ardelene au adus hotărâri straşnice împotriva acestui păcat. Astfel, Dieta ţinută în Alba Iulia în 1619 a hotărât ca, pentru fiecare înjurătură, nobilul să plătească amendă un florin, iar iobagii şi ţăranii, douăzeci şi cinci de bani. Dieta din 1665, ţinută la Iernut, după ce se plânge că oamenii nu mai ţin duminica şi sărbătorile şi că înjură spurcat, ordonă ca, acei ce au călcat repausul duminical, cu deosebire cei ce au înjurat cu vorbele: „pui de drac“, dacă-s trecuţi de douăzeci şi patru de ani, să fie omorâţi cu pietre, iar cei ce vor fi mai tineri, să fie pedepsiţi cu bătaie. La fel au luat măsuri dietele din 1676, 1682, 1689.

Sinodul de la 1700, prin canonul 22, a hotărât: „Care popă sau mirean va sudui de suflet sau de lege, acela să se lipsească de preoţie, iar mireanul lăpădat (sic!) ca un păgân“.

 Preot Iosif Trifa, din ”Sudalma”
– Ediţia a IV-a, Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001

Lasă un răspuns

mai, 2017
L Ma Mi J V S D
« Apr    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR