A cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru, Marcu Ascetul – Despre legea duhovnicească, în 200 de capete

(Iau împărţirea capetelor după Filocalia greacă. În P. G. 65, 905A–930B variază puţin.)

151. Cel ce urăşte mustrarea se supune patimii cu voia; iar cel ce o iubeşte va lupta şi cu obişnuinţa.
152. Nu voi să auzi răutăţile străine; căci printr-o asemenea voinţă de-a auzi se sapă şi în tine trăsăturile răutăţilor.
153. Dacă îţi intră în urechi cuvinte urâte, mânie-te pe tine însuţi, şi nu pe cel ce le grăieşte. Căci dacă urechea e rea, rău e şi cel care o poartă.
154. Dacă cineva se nimereşte între oamenii care grăiesc deşertăciuni, să se socotească pe sine însuşi vinovat de asemenea cuvinte; chiar dacă nu are vreo vină proaspătă, are vreuna mai veche.
155. De vezi pe cineva că te laudă cu făţărnicie, aşteaptă la vremea sa ocară de la el.
156. Necazurile de-acum pune-le alături cu bunătăţile viitoare şi nicicând descurajarea nu-ţi va moleşi nevoinţa.
157. Când pentru vreo binefacere trupească lauzi pe vreun om ca bun, uitând de Dumnezeu, acelaşi om pe urmă ţi se va arăta ca rău.
158. Tot binele vine de la Dumnezeu după orânduirea Lui; şi cei care fac un lucru bun sunt slujitorii Lui.
159. Primeşte împletirea celor bune şi a celor rele cu gând egal, şi Dumnezeu va netezi neegalităţile dintre lucruri.
160. Neegalitatea gândurilor aduce schimbările stărilor proprii. Căci Dumnezeu a rânduit în chip potrivit ca să vie, după cele de voie, cele fără de voie.
161. Întâmplările sensibile sunt puii celor inteligibile, împlinind cele cuvenite după voia lui Dumnezeu.
162. Din inima împătimită de plăcere răsar gânduri şi cuvinte spurcate. Iar din fum cunoaştem materia care mocneşte înăuntru.
163. Zăboveşte în cuget şi nu vei osteni în încercări. Iar plecând de acolo, rabdă necazurile ce vin asupra-ţi.
164. Roagă-te să nu-ţi vie încercare; iar când vine, primeşte-o ca pe a ta, nu ca pe una străină.
165. Ia-ţi gândul de la orice lăcomie şi atunci vei putea să vezi uneltirile diavolului.
166. Cel ce zice că cunoaşte toate meşteşugurile diavolului se dă pe sine ca desăvârşit, fără să ştie.
167. Când mintea iese din grijile trupeşti vede, în măsura în care iese, lucrăturile vrăjmaşilor.
168. Cel purtat de gânduri e orbit de ele. El vede lucrările păcatului, dar pricinile lor nu le poate vedea.
169. Se poate întâmpla ca unul, împlinind pe faţă o poruncă, să slujească în ascuns patimii şi prin gânduri păcătoase să strice fapta bună.
170. Prinzându-te începutul vreunui păcat, nu zice: Nu mă va birui pe mine. Căci întrucât ai fost prins, ai şi fost biruit.
171. Tot ce se naşte începe de la ceva mic şi pe măsură ce e hrănit creşte.
172. Meşteşugirea păcatului e ca o mreajă bine împletită; şi cel ce s-a încurcat dintr-o parte, de va fi cu nepăsare, va fi prins întreg.
173. Nu voi să auzi de nenorocirea duşmanilor; căci cei ce ascultă cu plăcere asemenea cuvinte mănâncă roadele plănuirii lor.
174. Nu socoti că orice necaz vine peste oameni din pricina păcatelor. Pentru că sunt unii bineplăcuţi şi totuşi încercaţi. Este drept că s-a scris: „Necuvioşii şi nelegiuiţii vor fi prigoniţi“. Dar tot aşa s-a scris: „Cei ce voiesc să trăiască cucernic în Hristos prigoniţi vor fi“ (2 Tim. III, 12).
175. În vreme de necaz ia seama la momeala plăcerii. Căci întrucât alină necazul e bine primită.
176. Unii numesc înţelepţi pe cei ce deosebesc lucrurile sensibile. Dar înţelepţi sunt cei ce stăpânesc voile lor.
177. Înainte de dezrădăcinarea relelor să nu asculţi de inima ta; căci cele ce le are puse înăuntru, pe acelea caută să le şi sporească.
178. Precum sunt şerpi ce se întâlnesc în păduri şi alţii care umblă prin case, aşa sunt patimi ce se închipuiesc de către cuget şi altele care se lucrează cu fapta, măcar că se preschimbă unele într-altele.
179. Când vezi poftele ce zac înăuntru că se mişcă cu putere şi cheamă mintea ce vieţuieşte în linişte la vreo patimă, cunoaşte că mintea s-a ocupat mai înainte cu acestea şi le-a adus la faptă, şi le-a aşezat în inimă.
180. Nu se înfiripă nor fără adiere de vânt şi nu se naşte patimă fără gând.
181. De nu vom mai face voile trupului, cum zice Scriptura, uşor vor sfârşi în Domnul cele ce zăceau înainte în noi.
182. Idolii consistenţi (chipurile) din faţa minţii sunt mai răi şi mai puternici. Dar cei gândiţi sunt pricinuitorii şi premergătorii celorlalţi.
183. Este un păcat care stăpâneşte inima din pricina obişnuinţei îndelungate; şi este un alt păcat care ne războieşte cugetarea prin lucrurile de fiecare zi.
184. Dumnezeu judecă faptele după intenţiile lor. Căci zice: „Să-ţi dea ţie Domnul după inima ta“ (Ps. XIX, 5).
185. Cel ce nu stăruie în cercetarea conştiinţei nu vrea să primească nici ostenelile trupeşti pentru credinţă.
186. Conştiinţa e o carte naturală. Cel ce o citeşte cu fapta face experienţa ajutorului dumnezeiesc.
187. Cel ce nu ia asupra sa de bunăvoie ostenelile pentru adevăr e certat mai aspru de cele fără de voie.
188. Cel ce a cunoscut voia lui Dumnezeu şi o împlineşte după putere, prin osteneli mici scapă de cele mari.
189. Cel ce vrea să biruiască ispitele fără rugăciune şi răbdare nu le va depărta de la sine, ci mai tare se va încâlci în ele.
190. Domnul e ascuns în poruncile Sale. Şi cei ce-L caută pe El îl găsesc pe măsura împlinirii lor.105(Ideile din capitolele 187 şi 190 formează teme principale în concepţia Sfântului Maxim Mărturisitorul (P. G. 90, 369 sau P. G. 91, 1081, unde spune: „Fiinţa virtuţii din fiecare este Cuvântul cel unic al lui Dumnezeu; căci fiinţa tuturor virtuţilor este însuşi Domnul nostru Iisus Hristos“; Ambiguorum liber).)
191. Nu zice: Am împlinit poruncile şi n-am aflat pe Domnul. Căci ai aflat adeseori cunoştinţa împreunată cu dreptate, cum zice Scriptura. Iar cei ce-L caută pe El cum se cuvine vor afla pace.
192. Pacea este izbăvirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflată fără lucrarea Duhului Sfânt.
193. Altceva e împlinirea poruncii şi altceva e virtutea, chiar dacă acestea se prilejuiesc una pe alta.
194. Împlinirea poruncii stă în a împlini ceea ce s-a poruncit; iar virtutea, în a plăcea adevărului ceea ce s-a făcut.
195. Precum bogăţia văzută este una, dar de multe feluri după chipul agonisirii, aşa şi virtutea este una, dar are multe moduri de activitate.106(Ideea „modurilor virtuţii“ o vom găsi iarăşi mult dezvoltată la Sfântul Maxim Mărturisitorul.)
196. Cel ce înşală pe alţii şi grăieşte cuvinte fără fapte se îmbogăţeşte din nedreptate, şi ostenelile lui vor trece în case străine, cum scrie Scriptura (Prov. V, 10).
197. Toate se vor supune aurului, zice; iar gândurile vor fi cârmuite de harul lui Dumnezeu.
198. Conştiinţa bună se află prin rugăciune, iar rugăciunea curată prin conştiinţă. Căci una are trebuinţă de alta, prin fire.
199. Iacov a făcut lui Iosif haină pestriţă (Facere XVII, 3). Iar Domnul dăruieşte celui blând cunoştinţa adevărului, precum s-a scris: „Domnul va învăţa pe cei blânzi căile Sale“ (Ps. XXIV, 9).
200. Fă totdeauna binele după putere. Iar în vremea lucrului mai mare nu te întoarce spre cel mai mic. „Căci cel ce se întoarce înapoi, zice, nu este vrednic de Împărăţia cerurilor (Luca IX, 62).

din Filocalia sfintelor nevointe ale desavirsirii

Lasă un răspuns

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR