132. Numai pe om îl ascultă Dumnezeu şi numai omului se arată, fiind iubitor de oameni oriunde ar fi. Şi iarăşi, numai omul este închinător vrednic al lui Dumnezeu. Pentru om numai se schimbă Dumnezeu la faţă.
133. Dumnezeu a făcut omului cerul pe care îl împodobesc stelele, pentru om pământul pe care îl lucrează oamenii pentru ei înşişi. Cei ce nu simt o atât de mare purtare de grijă au sufletul lipsit de minte.
134. Binele e nevăzut, ca cele din cer; răul se vede, ca cele de pe pământ. Binele este ceea ce nu are comparaţie; iar omul care are minte îşi alege ceea ce e mai bun, căci numai el înţelege pe Dumnezeu şi făpturile Lui.
135. Mintea se arată în suflet, iar natura în trup. Mintea îndumnezeieşte sufletul, iar natura e revărsată în trup. În tot trupul este natură, dar nu în tot sufletul minte. De aceea nu tot sufletul se mântuieşte.
136. Sufletul se află în lume fiind născut. Mintea este mai presus de lume fiind nenăscută. Sufletul, care înţelege lumea şi vrea să se mântuiască, în fiecare ceas are o lege pe care nu o calcă. El cugetă întru sine că acum e vreme de luptă şi de cercetare, şi nu aşteaptă să o facă aceasta judecătorul. El ştie că-şi poate pierde mântuirea primind cea mai mică plăcere urâtă.
137. Pe pământ a lăsat Dumnezeu naşterea şi moartea; pe cer se arată purtarea de grijă şi rânduială neclintită. Dar toate s-au făcut pentru om şi pentru mântuirea lui. Dumnezeu, Cel îmbelşugat în toate bunătăţile, pentru oameni a făcut cerul şi pământul, şi elementele, făcându-le parte prin acestea de toate bunătăţile.
138. Cele muritoare se supun celor nemuritoare; iar cele nemuritoare slujesc celor muritoare (adică elementele omului) pentru iubirea de oameni şi bunătatea firească a lui Dumnezeu, care le-a făcut pe ele.
139. Cel ce e sărac şi nu poate vătăma nu se socoteşte între cei evlavioşi. Iar cel ce poate vătăma cu puterea sa, dar nu întrebuinţează puterea spre rău, ci cruţă pe cei umiliţi, pentru evlavia sa întru bună răsplată se va afla şi după moarte.
140. Dumnezeu, Ziditorul nostru, pentru iubirea de oameni ne-a lăsat multe căi de mântuire care întorc sufletele şi le suie în ceruri. Căci sufletele oamenilor primesc pentru virtute răsplată, iar pentru greşeli, pedepse.
141. Fiul este întru Tatăl, Duhul întru Fiul, iar Tatăl este întru amândoi. Iar prin credinţă omul cunoaşte toate cele nevăzute şi gândite. Credinţa este consimţirea de bunăvoie a sufletului.
142. Cei ce sunt siliţi de niscai trebuinţe sau împrejurări să treacă înot râuri foarte mari, de vor fi treji la minte, scapă de primejdie chiar de ar fi valuri potrivnice; şi de se scufundă puţin, prinzându-se de ceva de la ţărm, scapă. Dar cei ce vor fi beţi, chiar dacă de zeci de mii de ori vor lupta să ajungă la ţintă nu vor putea, ci biruiţi de vin se vor scufunda în valuri şi îşi vor afla moartea. Tot aşa şi sufletul, căzând în învolburarea valurilor vieţii de nu se va trezi din păcatul materiei ca să se cunoască pe sine că e dumnezeiesc şi nemuritor şi că numai pentru scurtă vreme a fost legat cu trupul cel muritor şi plin de patimi, va fi atras de plăcerile trupeşti spre pierzare; şi dispreţuindu-se pe sine, şi îmbătându-se de neştiinţă, se va pierde şi se va afla în afară de cei mântuiţi. Căci trupul ne trage adeseori ca un râu spre plăcerile necuvenite.
143. Sufletul raţional stăruind neclintit pe lângă hotărârea cea bună ţine în frâu mânia, pofta şi patimile sale nesocotite, ca pe un cal. Şi biruindu-le, înfrânându-le şi stăpânindu-le pe acestea se încununează şi se învredniceşte de viaţa din ceruri, pe care o primeşte ca pe o răsplătire a biruinţei şi a ostenelilor de la Dumnezeu cel ce l-a zidit.
144. Sufletul cu adevărat raţional văzând fericirea celor răi şi bunăstarea celor nevrednici nu se sminteşte dorindu-şi fericirea lor în viaţa aceasta, cum fac oamenii nesocotiţi. El cunoaşte lămurit nestatornicia lucrurilor, ascunsurile vieţii cu vremelnicia ei şi judecata care nu poate fi mituită. Un suflet ca acela crede că Dumnezeu nu-l va trece cu vederea nici despre partea hranei trebuitoare.
145. Viaţa trupului şi bucuria de multă bogăţie şi putere în viaţa aceasta i se face sufletului moarte. Iar osteneala, răbdarea, lipsa purtată cu mulţumire şi moartea trupului sunt viaţă şi fericire veşnică a sufletului.

din „Filocalia sfintelor nevointe ale desavirsirii”
Ale celui dintre sfinţi Părintelui nostru, Antonie cel Mare
– Învăţături despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare, în 170 de capete

Lasă un răspuns

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR