58. Era un monah în Tebaida care avea mare nevoinţă şi petrecere. Şi acesta se îndeletnicea neîncetat cu privegheri şi rugăciuni arătând neagoniseală în chip desăvârşit. El lua aminte la post, încât, o dată pe săptămână, duminica spre seară, se hrănea, mângâindu-şi neputinţa firii cu legumele ce se întâmplau, sau cu verdeţuri sălbatice. Şi multă vreme a petrecut aşa. Dar aflătorul răutăţii, diavolul, zavistuindu-l pentru fapta lui cea bună, s-a silit să-l surpe cu păcatul mândriei în care şi el a căzut. Deci, i-a pus în minte gândurile puterii, zicându-i că face prea multă nevoinţă pe care nimeni altul nu poate s-o facă. Trebuie să faci şi minuni – a zis diavolul – ca şi spre nevoinţă mai osârduitor să te faci şi pe oameni să-i zideşti, ca văzând ei minunea lui Dumnezeu să slăvească pe Tatăl nostru cel din ceruri. Să cerem lucrarea minunilor, căci Însuşi Mântuitorul a zis: cereţi şi vi se va da vouă! Deci această rugăciune cu neîncetată cerere trebuie să o aduci lui Dumnezeu. Iubitorul de oameni, Dumnezeu, însă Cel ce voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască, văzând înşelăciunea lui şi aducându-şi aminte de osteneala şi nevoinţa sa, nu l-a lăsat să fie biruit de vrăjmaş. Aşa i-a venit lui în minte şi a socotit, că zice apostolul: „Nu suntem din destul a socoti ceva de la sine“. Deci, dacă unul ca acesta a zis: „nu sunt din destul“, cu cât mai vârtos am eu trebuinţă de învăţătură! Mă voi duce dar la cutare sihastru şi ceea ce îmi va zice şi mă va sfătui, ca de la Dumnezeu voi primi povăţuire spre mântuire. Şi era părintele la care avea să meargă, mare şi vestit, sporit în privirea minţii şi mult i-a folosit pe cei ce mergeau la dânsul. Deci, ieşind din chilie a venit la el. Când a intrat fratele înăuntru, a văzut părintele două maimuţe şezând pe umerii fratelui şi cu lanţ de fier legându-i gâtul şi la sine fiecare trăgându-l. Bătrânul a cunoscut că aceştia sunt draci, cel al slavei deşarte şi cel al mândriei, căci era bătrânul de Dumnezeu învăţat. Deci, suspinând, a lăcrimat în ascuns. Şi după rugăciune şi după sărutarea frăţească, a şezut tăcând un ceas, fiindcă acesta era obiceiul la părinţii de acolo. Apoi a zis călugărul care mersese: părinte, foloseşte-mă şi dă-mi sfaturi ale căii de mântuire! Bătrânul i-a răspuns: nu mă pricep, fiule, la aceasta, căci şi eu am nevoie de îndreptare. Iar el a zis: nu te feri avvo, să mă foloseşti că am încredere în tine şi m-am hotărât să primesc sfatul tău! Iar el iarăşi nu se pleca, zicând: nu mă vei asculta şi pentru aceasta mă opun. Celălalt sta şi îl încredinţa, zicând: orice îmi vei zice, te voi asculta ca pe îngerul Domnului. Atunci i-a zis lui bătrânul: ia banul acesta şi mergi în cetate şi cumpără zece pâini, zece măsuri de vin, zece ocale de carne şi adu-le aici! Fratele auzind, s-a întristat, însă primind, s-a dus. Pe cale multe gânduri îi veneau şi nedumerindu-se, îşi zicea în sine: ce a socotit bătrânul cu aceasta? Şi cum voi cumpăra bunurile? Că se vor sminti mirenii, când le voi lua. Deci, plângând şi ruşinându-se, s-a dus în cetate şi prin altcineva a cumpărat pâinea, prin altcineva vinul, dar pentru carne nu se lămurea, zicând: vai mie ticălosul, cum voi cumpăra eu carnea, singur, sau prin altul? Însă, găsind un mirean i-a dat acestuia un ban şi cumpărând, i-a adus carne călugărului. Acela luând carnea şi celelalte, le-a dus la bătrânul. Atunci, i-a zis bătrânul: ştii că mi-ai dat cuvânt, că orice îţi voi zice asculţi! Ia, dar, aceasta şi după rugăciune, mănâncă o pâine şi câte o oca de carne şi bea câte o măsură de vin în fiecare zi şi, după zece zile, vino iarăşi la mine! Dar el auzind şi neîndrăznind a se împotrivi, luându-le, s-a dus plângând şi zicând întru sine: vai mie, din ce fel de post, la ce am ajuns! Oare voi face, sau nu? De nu voi face, voi fi călcător de făgăduinţă către Dumnezeu. Că mi-am dat cuvântul că orice îmi va cere bătrânul, am să fac, primind ca de la Dumnezeu şi acum, Doamne, caută spre ticăloşia mea şi mă miluieşte, iertându-mi păcatele, că iată, sunt silit să fac peste voia şi socoteala pe care am avut-o pentru înfrânarea mea! Şi aşa plângând, a venit la chilie. Şi precum i-a poruncit bătrânul, aşa a făcut. Când trebuia să mănânce, uda bucatele cu lacrimi, zicând către Dumnezeu: pentru ce m-ai părăsit? Şi a petrecut aşa cele zece zile, plângând, tânguindu-se şi pe sine socotindu-se nevrednic de călugărie. Dumnezeu luând aminte la smerenia lui, i-a dat mângâiere în inimă şi a cunoscut pentru ce i s-a întâmplat să fie nebăgat în seamă, după cum se socotea. Mulţumind Iubitorului de oameni, Dumnezeu, a zis întru sine: cu adevărat, toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată. Şi iarăşi: de nu va zidi Domnul casa şi nu va păzi cetatea, în zadar priveghează cel ce o zideşte, sau cel ce o păzeşte. Deci s-a întors la bătrânul, trudit cu trupul mai mult decât când se nevoia, nemâncând în celelalte săptămâni. Şi văzându-l bătrânul aşa smerit şi maimuţele făcute nevăzute, s-a veselit şi bucurându-se, l-a primit. Şi făcând ei rugăciune, au şezut tăcând. Apoi a zis bătrânul: fiule, Iubitorul de oameni, Dumnezeu, te-a certat şi nu l-a lăsat pe vrăjmaşul să te stăpânească. Căci obişnuieşte vicleanul, ca pe cei ce se nevoiesc, când nu va putea să-i împiedice de la nevoinţă, să-i îndemne la cele peste măsură, ca prin aceasta să-i cufunde în groapa mândriei. Şi nu este un lucru mai urât de Dumnezeu decât patima aceasta. Deci, tu călătoreşte, precum zice Scriptura, pe calea împărătească şi nu te abate în dreapta sau în stânga, ci măsura cea din mijloc întrebuinţând-o la mâncare, cu măsură mănâncă în fiecare seară. Iar de-ţi va veni ţie nevoie, pentru vreo patimă, sau pentru altă pricină, să strici ceasul cel rânduit, sau iarăşi peste o zi să mănânci şi să nu te îndoieşti. Că nu suntem sub lege, ci sub dar. Însă când mănânci, să nu te saturi, ci ţine-te în înfrânare, mai vârtos pentru bucatele cele poftitoare şi îndemnătoare spre lăcomie. Cele proaste iubeşte-le totdeauna şi inima ta păzeşte-o în tot chipul, căutând la smerenie. Că jertfa lui Dumnezeu, precum zice proorocul, duhul umilit, inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi“. Şi iarăşi: „smeritu-m-am şi m-a mântuit Domnul“. Deci, toată nădejdea ta, fiule, aruncând-o spre Dumnezeu, mergi cu pace pe calea ta! El va scoate ca o lumină dreptatea ta şi judecata ta ca miază-zi. Deci, aşa folosindu-l pe frate şi întărindu-l, l-a slobozit. Iar fratele se bucura, mulţumea Domnului şi zicea: „să mă întoarcă pe mine cei ce se tem pe Tine şi cei ce ştiu mărturiile Tale, Doamne“: Şi: „certându-mă, m-a certat Domnul dar morţii nu m-a dat“. Şi: „certa-mă-va Dreptul cu milă şi mă va mustra“ Şi către sine: „întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut bine ţie!“, şi celelalte. Şi aşa intrând în chilie, a vieţuit după sfaturile bătrânului şi a ajuns monah iscusit.

din Patericul sfinților bătrâni

Lasă un răspuns

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Colinde
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR