Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz)
la nunta de la Simeria – 2 iulie 1978
În cartea Facerii, la capitolul 24, cunoscătorii Bibliei ştiu că este vorba despre căsătoria lui Isaac, copilul făgăduinţei, dat de Dumnezeu bătrânului Avraam, la vârsta de 100 de ani, şi soţiei lui destul de înaintate în vârstă, Sara.
S-a amintit şi se va aminti întotdeauna din capitolul acesta o lecţie cât se poate de minunată pentru toţi tinerii noştri.
Dragilor tineri şi tinere! Când veţi ajunge în pragul căsătoriei, vă îndemnăm din toată inima: urmăriţi cu multă luare aminte capitolul acesta, fiecare verset, şi veţi trage învăţătura pentru planul pe care vi-l făuriţi voi pentru un viitor fericit.
Capitolul acesta a rămas veacuri de-a rândul o pildă grăitoare pentru toţi tinerii care au voit să-L slujească pe Dumnezeu şi cărora le-a trebuit o tovarăşă credincioasă cu care să-şi poată duce greul vieţii.
Amintea un frate mai înainte: „Căsătoria nu-i, propriu-zis, o fericire”, pentru că prin căsătorie se înjumătăţesc drepturile bărbatului şi i se dublează obligaţiile. Tot la fel şi pentru soţie.
Deci, fraţilor, pentru că a fost rânduiala lui Dumnezeu aşa: „Nu e bine ca omul să fie singur”, Dumnezeu i-a dat îndemnul acesta al căsătoriei.
Însă gândiţi-vă la un citat din Proverbe, care spune aşa: „Averea e o moştenire de la părinţi, dar o femeie credincioasă e un dar al lui Dumnezeu”.
Dragilor surori tinere! Tinerele credincioase au fost căutate întotdeauna ca aurul cel mai de preţ. Am venit şi noi, care suntem trecuţi de mult de vârsta tinereţii. Şi noi am căutat când am fost ca voi, dar am cerut din partea Domnului să ne dea răspuns şi să ne caute El, aşa cum arată Cuvântul în capitolul 24: „Îngerul Domnului s-a dus şi-a pregătit-o”.
Pentru fiecare dintre voi, dragilor tineri, îngerul lui Dumnezeu a pregătit tovarăşa sau tovarăşul de viaţă. Dacă veţi rămâne la hotărârea lui Dumnezeu, e bine. Dacă nu, veţi culege roadele amare.
Câţi dintre tinerii noştri nu s-au înşelat! Tinerii noştri merg bine până la căsătorie… Dar nu întâmplător spune Domnul în Evanghelia nunţii fiului de împărat, când au fost chemaţi la nuntă, tocmai dezvinovăţirea pe care o spun mulţi: „M-am căsătorit şi nu pot veni”…
Deci iată, căsătoria, pentru unii (aceea care nu este de la Dumnezeu), e un prilej de cădere.
Câţi n-au pornit bine pe drumul acesta! Dar au sfârşit rău, pentru că n-au avut un stâlp pe care să se rezeme şi aci pe pământ, un tovarăş [pe care] să-l înţeleagă şi [de care] să poată fi înţeles.
Aş vrea să vă amintesc ceva din capitolul 26, tot din cartea Facerii, unde ne arată Cuvântul că părintele nostru Avraam, la vârsta de 175 de ani, a adormit alături de părinţii lui. A fost plâns de Isaac, plâns de Rebeca şi a fost înmormântat cu multă cinste. Dar a venit şi peste ţinutul în care se găsea acum Isaac o foamete cum a fost pe timpul lui Avraam. Pentru că lipsea pâinea de toate zilele, a cerut la împăratul Filistenilor, la Abimelec, ca să-i dea şi lui posibilitatea să-şi ducă viaţa mai departe. Abimelec acesta simbolizează lumea – şi veţi vedea mai departe cum va binecuvânta Dumnezeu pe Isaac în ţara lui Abimelec.
În primul an, când şi-a început semănăturile, ale lui Isaac au dat roade însutit. Dumnezeu l-a binecuvântat în toate cele, încât, la un moment dat, Abimelec a văzut cum se înmulţeşte poporul acesta, după făgăduinţa dată de Dumnezeu…
Când Laban s-a despărţit de sora lui, i-a zis: „ O, sora mea, Domnul să te binecuvânteze pe tine şi să facă din tine mama a mii şi zeci de mii de credincioşi”. Binecuvântarea aceasta rămâne valabilă, pentru că a fost o căsătorie binecuvântată de Dumnezeu. Dumnezeu l-a binecuvântat în ţara lui Abimelec pe Isaac.
Abimelec a început să-l duşmănească, văzând cum se înmulţeşte numărul copiilor lui, şi a zis: „Într-o zi, omul acesta se va ridica împotriva noastră şi ne va bate!”. Şi l-a izgonit din ţara lui. Isaac a plecat într-o vale, unde s-a aşezat cu turmele lui. Şi corturile lui le-a întins pentru populaţia care se născuse din el.
Dar, ca să-i facă rău mare, Abimelec a poruncit să astupe toate fântânile pe care le-a săpat părintele nostru Avraam ca să nu ducă lipsă de apă pentru vitele şi animalele lui, şi pentru populaţie.
Plecând Isaac de acolo, a dat poruncă slujitorilor lui ca să sape fântâni, ca să aibă apă potrivită pentru vite şi pentru viaţă. Dar păstorii, slujitorii lui Abimelec, au pus stăpânire pe fântânile săpate de slujitorii lui Isaac şi au început o ceartă între ei.
Isaac a dat poruncă: „Destupaţi toate fântânile săpate de slujitorii părintelui meu!”. A pus stăpânire şi pe acestea, a dat poruncă din nou să se sape alte şi alte fântâni, dar toate au fost un prilej de ceartă între slujitorii lui Abime¬lec şi ai lui Isaac.
Când a văzut că Dumnezeu l-a binecuvântat chiar şi în locul în care era, Abimelec a venit el, la Isaac şi i-a zis: „Văd că Domnul te-a binecuvântat pe tine. Văd că propăşeşti în tot ceea ce faci. Hai să facem un legământ între mine şi tine. Dacă Dumnezeu te-a binecuvântat cu multă avuţie… niciodată să nu fii împotriva mea şi eu împotriva ta”.
Au încheiat legământul acesta şi, pe când legământul era încheiat, au venit slujitorii lui Isaac plini de bucurie şi au spus: „Am găsit o fântână cu apă bună!”.
După încheierea legământului, n-au mai astupat fântâna aceasta, pentru că avea apă bună, de bucurie pentru că avea apă bună. Şi s-a întemeiat legătura între ei şi pe legământul acesta (care n-a fost de lungă durată, pentru că Abimelec a fost cel dintâi care a călcat legământul…).
Isaac şi seminţia lui au fost binecuvântaţi şi vor fi binecuvântaţi până în vecii vecilor.
Fraţilor, câtă învăţătură putem noi trage de aici… Şi noi am avut un Părinte! Şi noi am avut un Părinte care ne-a săpat fântâni pe ţinutul ţării noastre, unde lucrăm şi noi ţarina ogorului lui Dumnezeu. Dar n-a trecut multă vreme de când fântânile acestea s-au săpat, că au venit unii şi au astupat fântânile. Din gelozie sau din invidie, Dumnezeu ştie, noi nu ştim de ce au astupat fântânile acestea, ca să împiedice înmulţirea poporului lui Dumnezeu şi pe pământul acesta. Ei n au ştiut că Dumnezeu a făgăduit şi a zis aşa unor oameni care nu făceau parte din poporul lui Dumnezeu: „Voi nu eraţi poporul Meu, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu!” Şi acestui popor al lui Dumnezeu i s-au surpat mereu fântânile. Şi, dacă ei le-au săpat cu multă trudă, chiar în locuri pustii, în locuri pe care alţii nu le-au lucrat… când fântânile au fost săpate, [ceilalţi] au pus stăpânire pe ele… I-au izgonit pe cei care au muncit pentru scoaterea apei şi au pus stăpânire pe fântânile acestora, nu pe ale lor.
Dar văzând lumea, văzând vrăjmaşii lui Dumnezeu că binecuvântarea lui Dumnezeu e cu Lucrarea aceasta, au venit să facă un legământ cu noi. Dar nu un legământ cinstit! Au venit din nou să pună curse poporului lui Dumnezeu, dar nu se putea nimeni împotrivi voii Lui şi hotărârii Lui. Căci seminţia aceasta va fi binecuvântată până la sfârşitul veacurilor.
Isaac a fost credincios. Din partea tatălui său, a primit poruncă, pe patul morţii acestuia, „să-i urmeze în credincioşie!” Şi a fost cu multă încredere în Dumnezeu, căci i-a dăruit Dumnezeu o tovarăşă de viaţă pe care a putut să conteze întotdeauna, şi la bine, şi la rău.
Spune Biblia că Sara, care era o femeie foarte frumoasă, când a ajuns în locul în care s-a adăpostit împreună cu Avraam din cauza foametei, a fost răpită. Dar Avraam i-a spus ei mai dinainte de a intra în ţara străină: „Tu eşti o femeie frumoasă; locuitorii ţării pot să mă omoare pentru tine. Dar tu spune că eşti sora mea – şi atunci voi scăpa şi eu cu viaţă pe lângă tine”.
Femeia credincioasă aşa a spus când a fost întrebată, că Avraam este fratele ei, ca să-i scape viaţa. Dar Domnul S-a arătat peste noapte acestor duşmani şi le-a zis: „Să nu vă atingeţi de femeia aceasta, pentru că este o femeie cu bărbat. Nu aruncaţi nelegiuirea asupra voastră”.
Şi astfel femeia credincioasă a fost atât de înţeleaptă şi de înţelegătoare şi pentru Dumnezeu în credincioşie, şi faţă de soţul ei pe care l-a scăpat cu viaţă. Din pricina aceasta, Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam şi toată seminţia lui cu o binecuvântare veşnică. Şi niciodată nu va rămâne poporul acesta lipsit de binecuvântările lui Dumnezeu.
Din poporul Domnului facem parte şi noi, care am primit acum, prin credinţă, toate făgăduinţele lui Dumnezeu pentru viaţa de fiecare zi.
Aş vrea să vă îndemn, fraţilor dragi, [cu privire la] profeţia profetului Ioel, care spune că va fi „foamete şi secetă după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu”, vă îndemnăm şi pe voi, lucrătorilor: săpaţi fântâni! Săpaţi fântâni, să fie apă bună şi binecuvântată. Săpaţi cât mai adânc fântâni, pentru ca turma lui Dumnezeu, poporul lui Dumnezeu să nu ducă lipsă de apă într-un pământ însetat.
Săpaţi din greu, oricât v-ar costa. Şi chiar dacă alţii le vor astupa, urmaşii noştri le vor dezgropa ei din nou, să aibă apa binecuvântată a Cuvântului lui Dumnezeu, căci vor rămâne veşnic în picioare toate făgăduinţele arătate de Dumnezeu.
Ne încredem din toată inima, căci profetul Isaia a arătat că se va naşte din acest Om o seminţie care nu va trece sub alte popoare; El „va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora… şi Robul Meu cel Neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu”.
Binecuvântată este ţara noastră care a fost adăpată, cum aţi văzut. Aici, un frate care a venit din Munţii Retezatului ne-a spus că e cioban. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care, la poalele Munţilor Retezat, l-a aşezat vremelnic, [iar el] a săpat fântână binecuvântată, care curge ca o apă cristalină de munte până în vale, departe; pentru că acela pe care îl binecuvântează Dumnezeu va fi binecuvântat în vecii vecilor.
Noi ne bucurăm că în cătunele ţării noastre, în satele îndepărtate şi pe toate meleagurile se sapă cu vrednicie fântâni, având în vedere că, dacă va fi o nouă strâmtorare sau lipsă de apă, se pot folosi fântânile acestea pentru întărirea poporului nostru, a poporului lui Dumnezeu, care, prin apa proaspătă pe care o primeşte, să poată ajunge în Canaanul Ceresc făgăduit de Dumnezeu.
Timpul e scurt, s-a amintit, lucrătorii sunt mulţi, bucuria e mare. Toţi doresc să-şi împărtăşească bucuriile aici – după cum a venit un frate de pe meleagurile Banatului (ale Reşiţei) şi a spus: „Şi noi vrem ca să ne arătăm bucuria aici în adunarea aceasta!”. Cu toată dragostea, frate tânăr de pe meleagurile Banatului; programul nostru însă e de durată şi va continua şi după-masă. Nu facem însă ca la alte adunări şi nunţi, ca după masă să plece fiecare.
Nu! Noi vom rămâne. Nu vă grăbiţi cu1 plecarea. Nu vă grăbiţi să plecaţi acasă, că tot acasă sunteţi apoi. Rămâneţi aici, pentru a primi îndemnurile, pentru a săpa fântâni binecuvântate fiecare, în locul în care ne-a aşezat pe noi Dumnezeu, pe toţi.
Dorim [toată binecuvântarea] pentru fraţii noştri tineri care ne-au prilejuit bucuria aceasta, poate prima bucurie, căci pe meleagurile noastre, ale Hunedoarei, nu am prea avut aşa ceva. De aceea toţi fraţii vă binecuvântează. Toţi fraţii vă doresc să propăşiţi în viaţa voastră cum au propăşit Isaac şi Rebeca. Dar nu în turme de oi şi de boi, ci în turme binecuvântate, de care a spus Domnul Iisus când i-a zis lui Petru: „Eu te fac pescar de oameni, vino după Mine! Lasă mreaja şi… pe soacra ta!”. Dumnezeu vrea să ne facă păstori ai turmei Lui. S-a amintit că voi sunteţi născuţi din familii deosebite, familii credincioase, şi din pricina aceasta noi avem un nou prilej de binecuvântare, ca să-L binecuvântăm pe Domnul.
Uite cum poartă Dumnezeu de grijă celor care se încred în El: Odată, un prinţ necredincios care umbla călare, vrând să-şi bată joc de un copil al lui Dumnezeu, îl întreabă pe acesta:
– Ce face Dumnezeul vostru? Ce lucrează?
– Dumnezeul nostru astăzi pe unii îi coboară şi pe alţii îi ridică! Uite cum lucrează Dumnezeu în continuare!
Dar n-a mai mers mult dispreţuitorul acela, când calul i s-a speriat de ceva şi, făcând o întorsătură bruscă, l-a trântit pe prinţ cu capul de o piatră, unde şi-a găsit moartea.
Aşa e Dumnezeul nostru! El este Viu, El lucrează. Pe unii îi ridică, şi pe alţii îi coboară. El este împotriva mândrilor, dar dă har celor smeriţi.
E plină Scriptura de această învăţătură binecuvântată. Apostolul Petru îi îndeamnă pe tineri: „Fiţi supuşi celor bătrâni şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie, care e de mare preţ înaintea lui Dumnezeu”. Aşa este învăţătura Apostolului Petru. Şi această învăţătură, pentru noi, este o învăţătură deosebită şi o păstrăm cu scumpătate în inima noastră.
Tinerilor dragi, fiţi împodobiţi cu smerenia! Avem o pildă grăitoare chiar aici, în mijlocul nostru: mireasa, sora noastră Tabita. N-a fost crescută într-o familie îmbelşugată. A purtat mereu o haină simplă a credinţei, smerenia, dar Dumnezeu a binecuvântat-o. Dumnezeu îi ridică pe cei smeriţi, dar îi coboară pe cei ce se mândresc. E împotriva mândrilor, dar celor smeriţi le dă har. E o pildă grăitoare pentru noi toţi, fraţilor noştri dragi.
Dragii noştri tineri, noi vă însoţim cu rugăciunile noastre şi la încheierea acestui legământ pe care îl faceţi astăzi în faţa sfântului altar şi Îl rugăm pe Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi cu tot felul de binecuvântări cereşti.
Să nu cădeţi de oboseală. Unii au căzut şi n-au putut să vadă încă izvoarele îmbelşugate care vor curge din fântânile pe care ei le-au săpat. Dar lăudat să fie Dumnezeu că părinţii lucrează în nădejdea copiilor, ca să-i facă fericiţi. Au murit cu această nădejde. Iar astăzi pe pământul ţării noastre curg izvoare binecuvântate.
La prima fântână poruncită de Isaac să o sape slujitorii lui, el a spus: „E o apă de munte, e o apă de izvor!”. Aşa este binecuvântarea lui Dumnezeu care se revarsă din primele fântâni pe care le facem noi pentru a-i adăpa pe cei însetaţi şi toată turma lui Dumnezeu. El să vă binecuvânteze şi pe voi, dragii noştri miri. Şi să-i binecuvânteze şi pe cei care vor urma după voi şi tot tineretul Domnului!
Vă leg încă o dată de inimă: Tinerilor dragi, cu vreme şi fără de vreme, citiţi capitolul 24 din Cartea Facerii. Să-l ştiţi pe de rost. Să ştiţi ce căutaţi. Să ştiţi ce vreţi. Să ştiţi ce vrea Dumnezeu cu voi. Şi să ştiţi la ce mare fericire S-a gândit pentru voi. Şi apoi să urmăriţi cu luare aminte capitolul 26 şi veţi trage învăţămintele potrivite şi pentru căsătorie, alegerea tovarăşului, cât şi pentru viaţă, felul de trăire – până când Dumnezeu îi va ridica pe alţii care vor duce solia binecuvântată a Cuvântului lui Dumnezeu până la capăt.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, fraţilor care aţi venit pe meleagurile noastre, aici la sărbătoarea noastră, cu prilejul nunţii celor doi tineri ai noştri.
Duceţi, fraţilor, ce aţi văzut şi auzit…
Duceţi ce aţi simţit la această nuntă.
Şi vă dorim tuturor tinerilor care n-aţi putut veni aici şi tuturor părinţilor trupeşti şi duhovniceşti, să luaţi învăţăturile care s-au arătat aici despre părinţii trupeşti care au crescut oameni după inima lui Dumnezeu; şi [despre] părinţii duhovniceşti care nu obosesc şi care nu vor să ştie ce e oboseala până când vor face fântâni care să dea apă îmbelşugată pentru poporul lui Dumnezeu cel viu. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 1
