Etapele teribilului examen căruia Domnul o supune pe femeia cananeancă din ținutul Tirului și al Sidonului se enumera precum urmează:

Prima: neluarea în seamă, ignorarea. Ea îi ține calea, topită de nefericire, strigă și-L imploră; El însă nu-i răspunde nici un cuvânt (Matei 15, 23). O nesocotește, o disprețuiește, ba se poate spune că o și batjocorește, căci ce jignire e mai cruntă decât a vorbi cuiva și a nu primi răspuns, nici măcar adresându-ți-se un cuvânt de supărare ori facându-ți-se o dojana? Tăcerea aceasta, de gheață e mai rea decât sudalma și ustură mai cumplit decât insulta.

A doua: respingerea intervenției mult iubiților Săi ucenici. Apostolii Domnului, ucenicii, credincioșii, apropiații Săi, aceia pe care-i asigură că lor li s-a dat să cunoască tainele împărăției cerurilor (Matei 15, 11), ai căror ochi văd și ale căror urechi aud ceea ce ar fi vrut să vadă și să audă – și n-au văzut, n-au auzit -mulți drepți, prooroci și împărați (Matei 13, 17), cărora li s-au încredințat cheile împărăției cerurilor și puterea de a lega și dezlega pe pământ (Matei 16) care atunci când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale vor ședea și ei pe douăsprezece tronuri judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel (Matei 19, 28), pe care-i numește „mama și frații Mei” (Matei 12, 49) și-i încredințează că vor mânca și bea la masa împărătească (Luca 22, 30); intervin în zadar pentru cananeancă. Ei se roagă, iar Domnul nu-i ascultă, deși altădată grăise cu a Sa gură: „Pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afară (Ioan 6, 37). Intervenția bătrânilor lui Israel în sprijinul sutașului roman este luată în considerare (Luca 7, 4-5), dar a ucenicilor pentru cananeancă nu.

A treia: declinarea de competență. Cuvintele: „Nu sunt trimis decât către oile pierdute ale casei lui Israel (de altfel contrazise de „Mai am și alte oi care nu sunt din staulul acesta”) (Ioan 10, 16) constituie ceea ce în limbaj juridic se numește declinare de competență și totodată singurul caz din tot cuprinsul Evangheliilor unde Domnul Se arată procedurist. El care a pus duhul deasupra literei, El care a proclamat șubrezenia formelor și le-a defăimat cu putere, care pe farisei îndeosebi i-a mustrat pentru că acordă preeminență exteriorului în raport cu interiorul și nu curăță partea dinăuntru a paharului și blidului, ci numai pe cea din afară, pentru că se aseamănă cu mormintele frumos văruite pe din afară dar înăuntru sunt pline de oase și necurăție, pentru că, așadar, așează fața mai presus de conținut și gestica mai înainte de inimă, El Care mereu a învățat că esențială e substanța, El – de data aceasta – cananeencei îi opune o excepție strict procedurală și de formă; cazul tău nu intră în atribuțiile Mele. Ca și cum ar fi spus: ducă-se petiționara la alt ghișeu, aici nu are ce căuta. E în acest legalism, în această interpretare literală a legii, în uscăciunea și asprimea acestui răspuns procedurist ceva nu numai cu totul lipsit de seamăn în referatul evanghelic, dar și cu desăvârșire contrar duhului hristic și reacției constante a Domnului în prezența relației dintre formă și fond.

A patra: insulta, jignirea, ocara. După ce – cu vorbe ca de gheață – și-a declinat competența, Iisus trece la insulte directe, la ofense grele și la cinica zeflemisire. El Care stabilise că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă și cine va zice fratelui său raca vrednic va fi de judecata sinedrului, iar cine-i va zice nebunule vrednic va fi de gheena focului (Matei 5, 22), El o apostrofează pe cananeancă și-i azvârle proverbul cu pâinea ce nu se cuvine a fi dată câinilor. Altfel spus facându-i pe solicitantă și pe ai săi câini, iar pe ea personal – consecvent celei mai elementare logici – o definește cățea.

Atât de singular și disonant și uimitor e acest episod în viața pământească a Mântuitorului, atât de ciudată scena (în total contrast cu spiritul evanghelic), încât nu le putem înțelege și interpreta decât ca reprezentând etapele unui examen, unei probe, unei încercări.

Nu Domnul milei care n-a venit să judece lumea ci s-o mântuiască (Ioan 12, 47), îi vorbește cananeencei, ci săvârșitorul unei experiențe de punere la încercare a unei credințe și a unui caracter.

Iar candidata cum dovedește că a trecut proba, prin ce-și câștigă excepționalele calificative și premiul ce i se acordă?

1. a) Prin credință. Ea, păgâna, străina, vine cu deplină încredere la Hristos și nici o clipă – în toată vremea crescândelor greutăți ale examenului – nu se îndoiește, nu se supără, nu cedează ispitei de a renunța să mai ceară imboldului de a se îndepărta și a-și căuta de treabă, nu manifestă o cât de mică slăbiciune;

2. b) Prin dezinteresare. Nu cere pentru ea, cere pentru fiica ei;

3. c) Prin curaj. Curajul de-a revendica, acolo pe pământ cananean, ajutorul unui iudeu. Apoi curajul de a rezista afronturilor, insultelor ce i se aduc în public. În sfârșit curajul (ori îndrăzneala) nu numai de a cere, ci și de a striga;

4. d) Prin siguranță. Cananeancă perseverează, nu se dă bătută, pare a cunoaște parabola judecătorului nedrept (ba și mai mult: a ști că judecătorul acesta nu-i nedrept ci numai exigent. Ne este poate îngăduit a presupune că cananeancă a intuit sfântul „joc” al Domnului);

5. e) Prin bunăcuviință, impecabilă politețe și nedezmințită eleganță. Nu-i luată în seamă, e respinsă, e alungată, e bruftuită, e insultată, e făcută de râs și ocară – și-și păstrează totuși, neîntrerupt calmul, nu încetează a se purta și a răspunde cu cea mai desăvârșită cuviință. I se închină Domnului, I se aruncă la picioarele Lui (Marcu 7, 25), zice: Doamne ajută-mă, iar invocării disprețuitorului, atrocelui, nemilosului proverb cu pâinea rezervată copiilor și tăgăduită câinilor ce replică Îi dă? Îl neagă cumva ori protestează, ori Îi denunță cruzimea, ori Îl discută, (cum ar fi putut prea bine – chiar în limitele politeței – face?) Nu, câtuși de puțin. Îl confirmă; zice: Da, Doamne;

6. f) Prin smerenie. Încuviințând: afirmația Domnului, Da, Doamne, cananeanca dă dovadă și de mare smerenie, deoarece se recunoaște a fi nu mai puțin nevrednică de mila Sa decât un biet animal (socotit de popoarele orientale ca spurcat);

7. g) Prin inteligență. Printr-o mare și iscusită inteligență și un răspuns pe cât de neașteptat pe atât de extraordinar și de abil și care pe Domnul – iubitor de vorbire mintoasă – trebuie să-L fi încântat. Domnul a disprețuit folosirea deșteptăciunii și rațiunii omenești: răspunsul dat în problema dajdiei, în cazul femeii surprinse în adulter, în al femeii succesiv măritate cu șapte frați ori în formularea întrebării cu privire la natura botezuluui practicat de înaintemergăiorul Ioan. De fiecare dată Domnul răspunde ori întreabă cu acea superioară iscusință a minții, care-i pune în derută pe cei ce veniseră să-L ispitească. Așa și cananeanca: politicoasă, supusă, smerită dar și strălucit de inteligentă, pricepându-se a răspunde prompt și ingenios! Și înțelept! (E în răspunsul ei un amestec de sfatoșenie, agerime și subtilitate care farmecă și biruie). De aceea și trece examenul cu brio și ia o notă peste calificarea maximă, ia – cum ar veni – zece plus. Se alege – doar ea, numai ea – din toți și toate cărora Iisus le-a făcut o minune pentru că L-au rugat și au crezut în El, se alege, ea singura, cu apelativul O, femeie! Vocativul acesta exclamativ e unic în Evanghelii. Tot unic este și adjectivul mare din sintagma mare este credința ta. Nimănui altcuiva nu-i spune Domnul mare este credința ta. Și tot nimeni nu se învrednicește de cinstitoarea, aleasa, suprema învoire: fie ție după cum voiești. Nu (ca celorlalți) „după credința ta”, ci „după cum voiești”. E o nuanță care nu ne poate scăpa. Rezultatul, firește, e același în toate cazurile. Aprecierea, de asemenea. Dar modul de exprimare e diferit – și nu se cade a nu fi luat aminte. Cananeencei i se acordă har peste har, se vede limpede că Examinatorul după ce a căznit-o dorește acum să o copleșească: și o cinstește cum știe El, clătinat și îndesat, din belșug și din prea plin, boierește, împărătește. Cananeanca e răsplătită în conformitate și proporțional cu greutatea examenului la care a fost supusă și potrivit calității răspunsurilor date. Domnul pare a fi voit să-i spună: Aferim! așa te-am vrut! Iar neobișnuita asprime ba și încrâncenare a Domnului așa, numai așa (desigur) se explică: prin hotărârea de a hărăzi pe cananeanca unui examen de grad înalt.

Fericită cananeanca! A luat premiul întâi cu cunună de la Învățătorul, care pe mulți i-a miluit, pe câțiva i-a și lăudat, dar numai ei i S-a descoperit ca un examinator mai întâi fără milă, iar apoi fără de rezerve în distribuirea elogiilor.

Bine este a deduce din pilda aceasta că dintre însușirile plăcute Domnului  I-au stârnit bucuria și admirația: credința, dezinteresarea, curajul, stăruința, bunăcuviință, smerenia și inteligența.

Credința, dezinteresarea, stăruința, smerenia le știm îndeobște ca necesare și binevenite. Dar cazul cananeencei ne arată și dovedește că tot atât de puternice și de prețioase sunt calitățile mai puțin accentuate de comentatori: curajul, politețea, inteligența.

Domnul iubește pe credincioși, pe altruiști, pe stăruitori. Și nu mai puțin pe curajoși, pe cuviincioși, pe inteligenți. Frica, obrăznicia și prostia nu-s plăcute lui Hristos.

Cananeanca – lipsită de aceste urâte însușiri – ne-o spune deslușit. Osebitul ei succes la excepționalul examen semnifică biruința unor virtuți creștine de noi nu îndeajuns proslăvite. Fie ca răspunsul pe care-l vom da la sfârșitul mai lungului examen ce este viața fiecăruia dintre noi, să ne învrednicească și El desigur nu de mențiunea „magna cum laude” obținută de femeia cananeanca însă măcar de nota de trecere sau poate chiar, din mila Judecătorului, de notă bună!

(Fragment din „Dăruind vei dobândi”, Părintele N. Steinhardt)

Un răspuns pentru “Femeia cananeancă”

Lasă un răspuns

mai, 2017
L Ma Mi J V S D
« Apr    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR