Fericita mea Nădejde
Dulce Domnul meu Iubit
ce nălţimi, ce slăvi, ce haruri
vieţii mele-ai dezvelit!…
Ce oceane de lumină
ce-adâncimi de har măreţ,
ce trăiri necunoscute
ce nespuse frumuseţi.
Ce de ceruri necuprinse
ce întinse mări de sori
ce de feţe-a fericirii
ce de noi şi noi comori.
Ce necunoscute alte
proaspete şi-adânci minuni
strălucind în mii de raze
curcubeie şi cununi…
– Cine-s eu Stăpânul Slavei
Cerului mai sus de Rai
să mă-nvredniceşti de-atâta
fericire câtă-mi dai!
Căci mi-ai dat şi-mi dai cât Doamne
nici cu gândul nu socot
şi, răpit, privind spre Tine
doar să plâng – atît mai pot.
Traian Dorz, din „Cântarea Cântărilor mele”
