Adunarea Oastei Domnului din Lupeni

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de botez de la Corocăieşti – iunie 1985(?)

Cuvântul lui Dumnezeu este ca o oglindă mare în care toată lumea să poată vedea. Biblia aceasta este Cartea Vieţii. De ce Cartea Vieţii? Pentru că toată via­ţa de pe pământ e oglindită aici. Toată istoria omenirii şi din trecut, şi din prezent, şi din viitor e scrisă aici. Şi nu numai istoria omenii întregi, ci istoria fiecărei generaţii şi a fiecărui popor, şi istoria fiecăruia dintre noi. Aici sunt cuprinse toate părţile fiinţei noastre: şi partea cuvântului, şi partea gândurilor, şi partea simţirilor. Cuvântul lui Dumnezeu, [se] spune, e ca o sabie cu două tăişuri, care pătrunde şi desparte gândurile de simţiri, sufletul şi duhul omului. Până acolo, adică în fundul inimii, vrea El să cureţe.

În această oglindă ne putem privi toţi. Dar cum ne privim noi în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu? Avem în casa noastră Biblia. De cele mai multe ori, noi ne privim ca printr-o vitrină de la oraş când trecem pe lângă ea. Trecem grăbiţi şi ne uităm în vitrină. Ce putem noi să vedem din amănuntele fiinţei noastre şi din înfăţişarea noastră privindu-ne, din mers, într-o vitrină? Alţii se opresc puţin în faţa unei oglinzi, cum spune Sfântul Apostol Iacob: „…se uită ca într-o oglindă şi după aceea pleacă şi uită cum era”. Alţii se opresc adânc şi se uită cu de-amă­nuntul. Şi aceştia îşi văd toate petele, nu numai de pe faţă, ci şi de pe gânduri, şi de pe conştiinţă. Şi, când cineva aşa se priveşte în Cuvântul lui Dumnezeu, se descoperă. Şi atunci vine să se cureţe în faţa Domnului. Cuvântul Domnului ne arată petele fiinţei noastre şi Sângele Domnului ne spală aceste pete de peste cuvintele noastre, de peste gândurile noastre şi de peste simţirea noastră.

Cuvântul lui Dumnezeu nu numai în întregimea lui e ca o oglindă mare. Ci ca şi cum [ai] desface într-o mie de părticele o oglindă mare. Că fiecare părticică îţi arată acelaşi lucru pe care ţi l-a arătat oglinda întreagă. Adică în fiecare verset de-aici, când ne privim noi în el, ne vedem înfăţişarea noastră sufletească aşa cum suntem.

Ce bine-i dacă noi ne cercetăm din toată inima, dorind ca Cuvântul Domnului să ne arate şi noi să dorim ca Sângele lui Hristos să ne spele de orice păcat. În felul acesta, harul lui Dumnezeu ne aduce la această cunoaştere şi la această trăire. În felul acesta numai, când ne arată Cuvântul lui Dumnezeu, putem vedea cum este, de fapt, grădina noastră sufletească şi ogorul nostru sufletesc.

Trecând, am mai văzut şi grădini în care nu era nimic. Locuri în care erau numai pietre şi bălării. Locuri în care erau numai spini sau în care nu se însămânţase nimic. Umblau pe-acolo trecătorii şi de-o parte, şi de alta. Mântuitorul, când ne-a înfăţişat Pilda semănătorului, cam aceste trei, patru feluri de grădini şi de stări ne-a arătat. Un loc bătătorit, în care nu prinde nici o sămânţă… pe-acolo pe unde trec toţi. Cui îi place să stea mereu pe drumuri, cui îi place să stea mereu în mijlocul poveştilor şi fleacurilor lumeşti, în inima aceluia, chiar dacă se seamănă un cuvânt bun, lumea, anturajul, prieteniile lumeşti, duhul veacului acestuia de pe unde îi place să umble adeseori nimicesc şi răpesc tot, orice sămânţă bună. Cui îi place să stea mereu de poveşti, cui îi place literatura lumească, cui îi plac distracţiile lumeşti, cui îi plac discuţiile acestea uşuratice, din inima aceluia, orice sămânţă bună o răpesc duhurile acestea care nimicesc tot ceea ce este sănătos, serios, adânc cu tot ceea ce este uşuratic, nepăsător şi flecar.

Cine se lasă copleşit de îngrijorările lumii acesteia şi cine se preocupă prea mult de aceste lucruri şi prea puţin de celelalte seamănă cu acel pământ umplut de spini şi de buruieni care îneacă orice sămânţă bună.

Nu de mult ne-am întâlnit cu nişte fraţi din Iugoslavia. Şi unul se lăuda:

– Acum doi ani am făcut patru vagoane de porumb. Anul trecut am făcut zece vagoane de porumb.

Mi s-a umplut inima de întristare şi am spus:

– Zece vagoane de porumb, frate?… Da’ ce faceţi cu el?

– Mai un tractor, mai o maşină, mai o casă…

– Şi ce faci cu ele?

– Păi la noi aşa fac toţi.

– Din cauza aceasta pierdeţi sufletele voastre.

Au ajuns să fie robiţi de lucrurile firii pământeşti. Nu mai poţi vorbi cu ei despre Dumnezeu. Sunt aşa de obosiţi seara, că nu mai pot să asculte nimic. Adorm acolo.

Şi aşa îşi câştigă omul greutate în viaţa aceasta şi osândă în viaţa veşnică. Cu lăcomia lucrurilor acestora peste cât este nevoie şi peste cât trebuie să aibă. Domnul Iisus a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia cerurilor şi neprihănirea lui Dumnezeu; şi apoi celelalte vi se vor da pe deasupra. Pentru că ştie Tatăl vostru că aveţi nevoie de ele.” Adică atâta cât avem nevoie Dumnezeu să ne dea. Şi ne dă totdeauna. De cât n-avem nevoie, mai bine să nu ne dea Dumnezeu. Că atunci vine lăcomia, dorinţa după lucrurile acestea care îneacă în om, ca spinii şi ca bălăriile, sămânţa cea bună a Cuvântului lui Dumnezeu.

Hărnicia şi munca noastră cinstită e o poruncă de la Dumnezeu şi o fericire pentru noi. Ce binecuvântare de la Dumnezeu este să îţi vezi grădina însămânţată şi ogorul rodind! Aceasta asigură hrana ta, a familiei tale pentru un an. Dumnezeu dă aceasta ca o binecuvântare şi ca un dar al Său, în urma muncii noastre cinstite. Dar când noi lăcomim şi dorim mai mult decât avem noi nevoie, aceasta este un păcat care ne îngroapă într-o mulţime de îngrijorări şi într-o mulţime de nenorociri pe fiecare. Şi pe noi, şi pe alţii. Şi nu ne mai lasă timp nici o clipă pentru ascultarea cu atenţie a Cuvântului lui Dumnezeu. Ba dimpotrivă. Împietreşte inima în zgârcenie şi în lăcomie. Şi ştiţi ce se şi întâmplă? Totdeauna după un lacom care strânge pe nedrept, mai mult decât trebuie, vine un risipitor care împrăştie tot ce a strâns lacomul dinaintea lui. Pe cel rău, Dumnezeu cu rău îl răsplăteşte. Dar pe cine iubeşte pe Dumnezeu şi caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, Dumnezeu îl binecuvântează şi cu urmaşi binecuvântaţi, şi cu o viaţă binecuvântată. Şi de nimic nu duc lipsă cei care, făcându-le pe acestea, îngrijesc şi de celelalte. Cei care, îngrijind de grădina aceasta, îngrijesc şi de cea sufletească. Cel care, strângându-şi pentru trebuinţele traiului acestuia, nu uită să strângă şi pentru viaţa veşnică.

Adunările noastre acest scop îl au: ca, făcându-ne credincioşi, harnici, cinstiţi şi vrednici în treburile şi în ocupaţiile, şi în munca noastră trupească, să ne facă destoinici pentru orice lucrare bună şi pentru Împărăţia lui Dumnezeu. De fiecare dată, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu doreşte să ne înveţe aceste lucruri.

 

Noi suntem fericiţi că sărbătorim astăzi un eveniment aşa de frumos, într-o familie binecuvântată de Dumnezeu. Mulţumim Domnului pentru părinţii tineri şi pentru părinţii bătrâni, pentru fraţii şi surorile cu care iarăşi ne-am întâlnit aici. De fiecare dată, pentru noi este o sărbătoare sfântă când avem o ocazie să venim în mijlocul frăţiilor voastre. De ani de zile, de câte ori am venit, numai cu bucurie ne-am întors. A fost şi aici un timp în care am avut şi întristări, din cauză că duhuri potrivnice căutau să strice lucrurile Domnului. Ne bucurăm însă când vedem că Lucrarea aceasta este ca o pânză întinsă. Şi ştiţi cum e o pânză când se ţese: sunt multe fire întinse. Uneori se mai încurcă câte un fir. Dar dacă, cu toată grija şi cu toată atenţia, te duci acolo şi se descurcă firul acesta, lucrarea merge frumos mai departe. E greu când lucrurile încurcate se amână mereu şi se amână mereu şi rămân încurcate. În locul acela, chiar dacă se mai repară ceva, tot se vede că acolo au fost fire care s-au rupt şi au trebuit înnodate. Şi orice nod strică frumuseţea feţei pânzei curate. Noi mulţumim lui Dumnezeu că, chiar dacă au fost unele încurcături cândva, lucrurile acestea s-au descurcat încet şi Lucrarea lui Dumnezeu merge frumos. Mulţumim Domnului pentru că această Lucrare se ţese acuma. Şi Ţesătorul cel minunat, Duhul Sfânt, Care lucrează, iată cu ce mari bucurii şi binecuvântări ne răsplăteşte. [Cu] bucurii ca acestea când noi ne putem întâlni aici, cântăm o cântare împreună, ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu împreună, ne rugăm împreună, vărsăm o lacrimă de dragoste şi de bucurie împreună. Mulţumim lui Dumnezeu, căci toate acestea sunt pietre scumpe şi bucăţi de aur care se zidesc la temelia şi la pereţii caselor noastre din cer. De aceea căutaţi adunarea de fiecare dată, ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu. Cântaţi din toată inima cântările Domnului. Aduceţi laudă din tot sufletul Domnului. Căci toate acestea sunt materiale care vor rezista focului şi, trecând prin focul încercării, ele vor apărea mai frumoase, cum aurul topit şi curăţit prin foc apare mai frumos.

Să ne ajute Domnul ca, în întâlnirile noastre, fiecare să aducem ceva scump. Un gând frumos, o cântare, un îndemn, o lacrimă. Şi, dacă nu puteţi… măcar o rugăciune. Stăruiţi pentru ca cei care vorbesc sau cei care ascultă să vorbească şi să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că vremea noastră trece. Ziua de astăzi s-a dus. A trecut de miezul nopţii. În curând va veni o zi, cea din urmă pentru fiecare dintre noi. Atunci ne vom duce şi noi şi vom bate la uşa Domnului, Care a tot bătut la uşa inimii noastre. Ferice de cel care I-a deschis Domnului, că şi El va vedea cum Domnul îi deschide atunci nu numai uşa, ci şi braţele, şi Împărăţia Lui. Va veni o zi când şi noi ne vom duce. Şi vom vedea casa pe care ne-am zidit-o noi, pentru că în Împărăţia lui Dumnezeu sunt multe lăcaşuri. Este scris acest lucru. Şi fiecare deci vom avea o casă pe care ne-am construit-o acolo. Gândiţi-vă de acum. Strângeţi lacrimi, rugăciuni, zile de jertfă, gânduri frumoase… şi, cât puteţi, o faptă vrednică de pocăinţă şi de mântuire. Şi trimiteţi-le în fiecare zi, căci fiecare zi se duce la Domnul cu ce am pus noi în ea. Ca o găleată, ca un vas pe care l-am umplut cu ceva. Şi ele se duc şi se aşază la rând acolo, câte zile am avut. În ziua din urmă, Domnul le va cerceta pe toate. Şi ele vor mărturisi despre noi ce-am pus noi în fiecare zi: ce cuvinte am pus noi, ce îndemnuri, ce fapte, ce roade am dus noi în fiecare zi acolo. Câtă vreme încă suntem pe pământ şi cât încă nu s-au sfârşit zilele noastre, veniţi, ca, de azi înainte, să înnoim legământul nostru şi să fim mai vrednici, şi să facem mai mult pentru mântuirea noastră de cum am făcut până aici.

Noi am dori din toată inima ca, la încheierea acestei seri, să facem o chemare. Ştie Domnul dacă în ziua care urmează… când sper că iarăşi vom putea să fim împreună; dar poate că sunt aici şi oameni care nu vor putea fi mâine sau… la adunarea următoare. Noi am dori să facem o chemare: dacă este cineva şi vrea să se hotărască pentru Domnul, [cineva] care nu s-a hotărât încă şi vrea acum să se hotărască, noi am dori să facem [această chemare]. Rugăm pe fraţi: de fiecare dată când sunt adunări, să facă o chemare. Măcar o dată, de două ori să îndemne. Poate că undeva este un suflet căruia Domnul i-a zis chiar atunci: „Predă-te şi tu! Hotărăşte-te şi tu! Fă şi tu legământ cu Domnul! Intră şi tu! Deschide şi tu grădina ta, ogorul tău”. Să se semene acolo Cuvântul lui Dumnezeu. Şi Duhul cel Sfânt, şi soarele ce sfânt, şi ploaia cea sfântă să-l facă să aducă rod.

În seara aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu a răsunat şi aici. Dacă este – poate că este – cineva care încă nu s-a hotărât şi vrea să se hotărască astăzi pentru Domnul, să răscumpere ziua de astăzi şi să înceapă de astăzi calea mântuirii, iată, are o ocazie binecuvântată şi fericită.

Şi noi ne rugăm Domnului pentru toţi cei care au pus legământ mai demult cu Domnul şi care până astăzi s-au străduit să-şi ţină acest legământ şi să-l înfrumuseţeze, şi să-l împodobească de fiecare dată cu ceva bun, cu ceva sfânt, cu ceva plăcut lui Dumnezeu. Să ne rugăm ca şi de aici înainte, încă şi mai mult, să ne ajute Domnul să putem face acest lucru fiecare dintre noi. Am pus legământ cu Domnul, am lăsat însămânţate ţarina şi ogorul inimii noastre, şi grădina noastră cu roadele minunate ale Împărăţiei lui Dumnezeu? Să căutăm să aducem aceste roade până la coacere, adică până la starea în care Domnul şi Stăpânul nostru să poată fi mulţumit de ele.

Noi mulţumim Domnului pentru ceasurile acestea pe care le-am petrecut împreună şi încă o dată ne rugăm Domnului să binecuvânteze sufletul nou venit în familia aceasta, părinţii lui tineri şi părinţii bătrâni, fraţii, surorile şi pe toţi. Să-i ajute să-l poată vedea crescând în dragostea lui Dumnezeu. Şi să-l ajute să poată creşte în aceasta fiecare cu partea pe care Domnul le-a rânduit-o şi pe care sunt datori şi o pot aduce pentru rezultatul acesta bun.

Iar nouă să ne ajute Domnul să ne ducem propria noastră mântuire până la sfârşit. Şi ogorul, şi grădina inimii noastre, în starea în care se găseşte, s-o binecuvânteze Dumnezeu. Pentru ca atunci când va veni vremea coacerii, vremea culesului sfânt, când îngerii Domnului vor veni să culeagă roadele noastre, să poată să le ducă înaintea Stăpânului ca pe nişte roade coapte, frumoase, dulci şi plăcute, aşa cum doreşte Dumnezeu de la noi. Căci aceasta va fi şi bucuria lui Dumnezeu, şi fericirea fiecăruia dintre noi.

Să ne ajute Domnul la aceasta pe toţi şi să ne binecuvânteze, ca să putem fi fericiţi.

Acum dorim din toată inima: dacă este cineva care vrea să se hotărască, mai facem o chemare. Iar dacă nu, cred că este ceasul să ne ridicăm şi să-I mulţumim lui Dumnezeu cu o rugăciune de mulţumire şi recunoştinţă pentru aceste ceasuri şi pentru acest cuvânt pe care ni l-a dat. Iar în ziua următoare, când va ajuta Dumnezeu, dorim iarăşi să ne vedem, pentru ca să folosim din plin ocaziile acestea care vin aşa de rare şi ţin aşa de puţin în viaţa noastră.

Dea Domnul ca Sfântul Său Cuvânt care s-a semănat şi în seara aceasta să prindă rădăcini frumoase şi să aducă roade dulci în viaţa fiecăruia dintre noi. Dea Domnul ca rugăciunile pe care le-am făcut pentru copilaşul scump care a venit – şi pe care îl primim în Numele Domnului, ca pe Domnul –, dea Domnul ca aceste rugăciuni să fie împlinite în chip fericit atât pentru copilaş, cât şi pentru părinţi şi pentru noi toţi, fraţii şi surorile noastre, şi pentru câţi ne vedem feţele aici, şi pentru toţi ceilalţi fraţi şi surori cărora le vedem numai sufletele. Pentru că îi pomenim în rugăciunile noastre, cum şi ei ne pomenesc în rugăciunile lor. Ce mare dar de la Dumnezeu este adunarea frăţească! Iubiţi adunarea! Căutaţi adunarea! Iubiţi pe fraţi şi iubiţi surorile, şi priviţi-i pe fiecare dintre fraţii şi surorile noastre ca pe nişte îngeri ai lui Dumnezeu. Cât de slabi suntem, cât de slabi ne sunt fraţii şi cât de buni sunt străinii, tot e mai bun un frate slab decât o sută de străini buni. Aceia sunt străini, dar aceştia sunt fraţi. Să ne iubim din toată inima şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca toţi să devină fraţi. Că atunci vom fi şi noi fericiţi, când toţi Îl vor iubi şi-L vor cunoaşte pe Dumnezeu. Să ne iubim părinţii, să‑i iubim pe fraţii lucrători bătrâni din adunarea lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu este un cuvânt şi-o poruncă plină de cutremur pentru toţi. Întâi pentru părinţi, apoi pentru copii. Părinţii trebuie să-i îngrijească, să-i crească, să-i lumineze, să-i îndrume. Iar copiii trebuie să asculte. Aşa [să fie] fraţii bătrâni din adunare şi aşa tineretul adunării. Toţi o inimă şi-un gând să-L slujim pe Dumnezeu. Cei în vârstă având grijă nu numai de cuvântul pe care-l spun, ci şi de pilda pe care o dau. Iar cei tineri să-şi aducă aminte ce cutremurătoare este răspunderea pentru respectul faţă de părinţii trupeşti şi cei sufleteşti, pe care o porunceşte Cuvântul lui Dumnezeu tuturor. În felul acesta, făcându-ne fiecare datoria, Dumnezeu ne binecuvântează pe toţi şi vom fi fericiţi.

Cu aceste gânduri, mulţumim Domnului, lăudăm pe Domnul că ne-a ajutat să ne bucurăm împreună şi am vrea să ne rugăm acum.

Ne ridicăm în picioare şi facem rugăciunea de mulţumire.

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4

Lasă un răspuns

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR